Citat:
În prealabil postat de ahilpterodactil
De unde eu inteleg ca viata biologica e adversarul vietii duhovnicesti. De pilda, respiratia (fapt biologic), vederea (fapt biologic care tine de simturi), mirosul si salivatia (fapt biologic iar unul e simt), ca sa nu mai spun de parturi (fapt cat se poate de biologic) - afecteaza induhovnicirea/sfintenia.
O.K. De maine nu mai fac parturi. Mama lor!... In rest, nu promit. In orice caz, ma voi spovedi pentru nesuferita asta de biologie care mi s-a asezat potrivnica...
|
N-ar trebui să se înțeleagă din ce am spus că viața biologică
în sine ar fi adversarul vieții duhovnicești. Trăirea noastră, însă, adică participarea afectivă doar la viața biologică înseamnă neparticipare la viața duhovnicească, pe care ajungem să o ignorăm total, să n-o cunoaștem poate niciodată.
Sufletul are posibilitatea să trăiască fie numai prin intermediul trupului, căutând să-și satisfacă aspirațiile prin simțurile acestuia – ceea ce este impropriu naturii sale necuprinse și, prin urmare, dătător de permanente insatisfacții – fie să se orienteze cu predilecție către duh, practicând o treptată desprindere de simțualitate (asceza) în favoarea unei trăiri mai înalte, nelimitate de finitudinea trupului.
Deci sufletul este cel care dă conținut fie vieții trupești, fie celei duhovnicești, în primul caz chinuindu-se din pricina limitărilor, în cel de-al doilea putând afla fericirea întâlnirii cu Dumnezeu, Care este Duh.
Altfel, viața biologică în sine este nevinovată și merită trăită ca un dar al lui Dumnezeu, atâta vreme cât o trăim în conformitate cu rosturile ei.