Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut…
Bucuria mea se bazează și pe credința mea. Eu de exemplu, sunt foarte pozitiv în felul de a vedea lucrurile. Eu nu mă prea gândesc la pedepsele lui Dumnezeu, ci totdeauna mă gândesc la bunătatea lui Dumnezeu, la iubirea lui Dumnezeu. De aceea, să știți că mie nu mi-e frică de faptul că n-o să ajung în rai. Nu! De ce nu mi-e frică? Nu că fac bine niște lucruri care mă îndreptățesc să ajung în rai. Nu! Dar sunt sigur că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut.
Părintele Arsenie zicea că „Iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu.” Păi, dacă eu mă silesc să fac voia lui Dumnezeu, și Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său – cum zice Sfântul Apostol Pavel – pentru noi, oare nu ne va da toate împreună cu El? (cf. Romani 8, 32). Deci, după ce ne-a dat ce-i mult, să nu ne mai dea și ce-i puțin? Nu cred lucrul acesta! Eu am mare încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Nu că asta mă îndreptățește să fac lucruri rele, că doar Dumnezeu mă iartă… Niciodată nu mă gândesc la așa ceva, ci totdeauna mă gândesc că Dumnezeu nu l-a putut crea pe om ca să-l pedepsească, să-l chinuiască și așa mai departe…
Omul într-adevăr poate ajunge în iad, dar mai întâi ajunge în iadul lui, în iadul pe care și-l face el, prin viața lui, prin păcatele lui, prin nepăsarea lui, prin învârtoșarea lui. Da, în felul acesta ajunge în iad. Și dacă ar fi în rai cu starea asta, tot în iad ar fi.
Așa că fiecare dintre noi își pregătește raiul sau iadul.
Părintele Teofil Părăian
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|