View Single Post
  #8  
Vechi 21.06.2016, 20:33:30
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
A.Valoarea persoanei umane

1.Valoarea persoanei umane, care decurge din creația omului după chipul lui Dumnezeu și din misiunea sa în planul lui Dumnezeu pentru om și pentru lume, a constituit o sursă de inspirație pentru Părinții Bisericii Ortodoxe, care s-au aplecat asupra tainei iconomiei divine. Sfântul Grigorie Teologul subliniază în acest context că Creatorul „a plasat pe om pe pământ, ca pe o a doua lume, microcosm în macrocosm, ca un alt înger, o ființă dublă, creată pentru a-L adora, un supraveghetor al creației vizibile, un inițiat al lumii inteligibile, o ființă stăpânind peste ființele pământului(…) o ființă vie în această lume aspirând la o alta, încununarea tainei, apropiindu-se de Dumnezeu prin îndumnezeire (theosis)” (Grigorie Teologul, Cuvântarea 45,7. PG 36, 632AB). Scopul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este îndumnezeirea omului. Hristos, înnoindu-l în El Însuși pe vechiul Adam (cf. Efeseni 2,15), „a îndumnezeit, astfel, omul întreg, ceea ce constituia începutul împliniri nădejdii noastre” (Eusebiu, Demonstratio Evangelica, 4, 14. PG 22, 289A).

Căci așa cum în vechiul Adam a fost cuprins întreg neamul omenesc, tot așa, în Adam Cel Nou a fost recapitulat întreg neamul omenesc („Fiul Cel Unic al lui Dumnezeu s-a făcut om … pentru a recapitula și a restaura în starea originară neamul omenesc care era căzut”, Chiril al Ierusalimului, Comentariul la Ioan IX, PG 74, 273D-275A). Această învățătură a creștinismului privitoare la sacralitatea omului este sursa inepuizabilă a oricărui efort creștin pentru apărarea valorii și a demnității persoanei umane.

2.Pe această bază, este indispensabilă cooperarea intercreștină în toate domeniile, pentru a apăra valoarea omului și, bineînțeles, în aceeași măsură, binele care este pacea, în așa fel încât eforturile pacifiste ale creștinilor, fără excepție, să dobândească mai multă greutate și forță.

3.Recunoașterea comună a valorii înalte a persoanei umane poate servi drept premiză a unei colaborări mai largi în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe sunt chemate să contribuie la dialogul interreligios și la cooperare și, pe această cale, la înlăturarea tuturor manifestărilor de fanatism pentru întărirea prieteniei dintre popoare, la triumful libertății și al păcii în întreaga lume, pentru binele fiecărei persoane, indiferent de rasă și de religie. Se înțelege de la sine că această cooperare exclude orice formă de sincretism, ca și orice tentativă din partea unei religii de a se impune asupra altora.

4.Suntem încredințați că, împreună lucrători cu Dumnezeu (1 Corinteni 3,9), noi putem progresa în această slujire împreună cu toți oamenii de bine, care se consacră căutării păcii lui Dumnezeu, pentru binele comunității umane, la nivel local, național și internațional. Această slujire este o poruncă a lui Dumnezeu (Matei 5,9).
Brrr! Nu s-a definit ce inseamna ,,fanatism", ci doar s-a hotarat ,,inlaturarea tuturor manifestarilor de fanatism". Cam ce ar insemna asta? Ierarhul are voie sa organizeze saptamani de rugaciuni comune cu cei de alte confesiuni. Iar ortodoxul, daca nu se duce ori daca semnaleaza erezia, este considerat fanatic, probabil. Cum anume vor fi inlaturate toate manifestarile astea de fanatism? Vom vedea. Pe pielea noastra, probabil!
Reply With Quote