[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de iuliu46

Wait ... deci pentru ca ai vazut o chestie la 7 ani ti-a ramas harul ala si orice spui e relevat de sus ? Cu ce te deosebesti de Verginica atunci ? :)

Sunt atât de bucuros că am văzut Lumina Necreată, că îmi vine să spun tuturor, dar trebuie să fac să fie şi cu smerenie, a trebuit găsită şi o măsură a smereniei, fără să cer, am primit, nu ştiu în ce măsură... E o stare cu multă dragoste, răbdare, bucurie şi blândeţe, în smerenie, nu pot s-o definesc, fiindcă nu ştiu să explic destul şi nu ştiu cât îi bine să explic, trebuie să vă şi provoc în libertatea voastră, să vă stimulez (cuvânt modern), încurajez, să vă luptaţi şi voi, să nu doriţi altceva şi să nu trăiţi decât pentru Hristos. Să-l căutaţi, să-L găsiţi, să vă bucuraţi de Hristos, în toţi şi toate, chiar nu-L vedeţi, nu-i obligatoriu. Ştiţi că există. E suficient. "Fericiţi cei ce n-au văzut şi-au crezut".

Deci nu e doar văzut, e trăit, e mult mai mult, peste cuvinte şi nu-i "chestie" :) copilăreşte spus, poate fi numită chestie... dar nu din statul teologic, unde numim acel eveniment... măcar, Lumină Necreată. Cu ce mă deosebesc? Acolo-i înşelare, e lipsa dragostei, smereniei, ascultării, e rupere, depărtare de Biserică, de Sfinţii Părinţi, de Episcopi, Preoţi, Diaconi, mlădiţe rupte de tot harul şi toată bunătatea, scumpii de ei, dacă şi-ar da seama ce minunaţi şi valoroşi sunt... Iar la mine, eu cred că mereu o să fiu uimit de toate... nu pot găsi cuvinte să-L slăvesc mai bine pe Domnul Treime, Savaot Iubire, nu găsesc cuvinte de mulţumire pentru cât de mult primesc, cât de mult descopăr în Sfânta Scriptură, la Sfinţii Părinţi, atât de mult bine şi bucurie, şi multă suferinţă la oameni, care singuri şi-o adună lipsiţi de Dumnezeu, dar în acelaşi timp, mult potenţial, şi n-am cerut nimic, niciodată, dar mereu copleşit cu atâta bucurie, şi rugăciunea... e cea mai dulce stare ce am trăit-o vreodată în viaţa mea, când doreşti, ceri, te sileşti pentru dragoste, smerenie, ascultare, pentru Biserica Domnului pe care Domnul doreşte s-o înmulţească printre toţi oamenii pe tot pământul, dar atât de plăcut, de sensibil şi-n acelaşi timp, puternic şi fără frică, printre Sfinţii Săi preaiubiţi, care-i doreşte Domnul, cât mai mulţi, atunci rugăciunea devine... aerul fără de care nu poţi trăi, îţi vine să te rogi încontinuu, nu te mai saturi de câtă dulceaţă primeşti în minte, în inimă, în suflet, pe buze, pe limbă, în trup, prin vene, sună ciudat, mi-e ruşine să spun cuvintele astea, simt că e atât de puţin şi de limitat ce spun, dar e atât de minunat...

În prealabil postat de GMihai

Verginica are adepti, Emilian n-are.

Stai, Mihăiţă, că n-am cerut adepţi, n-am cerut nimic practic. Absolut nimic. Nici viaţă în pieptul meu n-am cerut. Şi am primit atât de mult... Am primit tot, tot ce am nevoie. Şi continui să primesc de mii de ori mai mult decât am nevoie. Sunt fascinat şi uimit peste orice măsură, în fiecare zi, de atâta blândeţe şi răbdare şi milă, câtă primim toţi în tot pământul, orice facem, Dumnezeu ne iartă, e ceva, fără cuvinte... Ce copleşit sunt în bucuria dragostei lui Dumnezeu... Deci nici Apostolii n-au avut adepţi, nici Sfinţii Mucenici, nici Sfinţii Părinţi, niciodată, nici azi, Episcopii, Preoţii, Diaconii, nimeni nu are adepţi. Faptul că unii oameni i-au urmat pe unii, i-au ajutat, i-au slujit, pentru a învăţa de la ei, meşteşugul mântuirii, da, e minunat, dar aceia nu sunt adepţi, ci pentru dragostea lor, smerenia şi ascultarea lor, practic urmând unor oameni atât de îmbunătăţiţi în toată virtutea, cei care urmau aveau totdeauna numai de câştigat, niciodată obligaţi cu ceva, ci atunci şi acum şi veşnic, cu toţii suntem liberi în Hristos. Doar Domnul Hristos, a avut indirect şi impropriu spus adepţi, pentru a ne arăta tuturor, în decursul timpului, cum trebuie să fim toţi, să fim "adepţii" lui Hristos. Aşa să fim. Toţi. Să ne întrecem în a urma lui Hristos. Adevaretei Filosofii, Adevăratei Iubirii, Perfecţiunea: Hristos. Ca un concurs, să fim atleţi ai Domnului, care durează cât timp ţine viaţa fiecăruia, mereu să ne îmbunătăţim cât mai bine, cât de bine putem, nu există măsură în rugăciune şi Iubire şi virtuţi, să fie cât mai mult, fără să aşteptăm nimic niciodată şi să dăruim tot ce am primit, fiindcă nu avem nimic şi nu ni se cuvine ceva vreodată, decât bucuria de a primi şi bucuria de a dărui mai ales.

Of, ce mult aş mai scrie...

De-ai înţelege...

Iertaţi-mă...