Împotriva EREZIILOR NEO-PROTESTANTE - Cuvântul al II-lea - ICOANELE

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de iuliu46

Wait ... deci pentru ca ai vazut o chestie la 7 ani ti-a ramas harul ala si orice spui e relevat de sus ? Cu ce te deosebesti de Verginica atunci ? :)

Sunt atât de bucuros că am văzut Lumina Necreată, că îmi vine să spun tuturor, dar trebuie să fac să fie şi cu smerenie, a trebuit găsită şi o măsură a smereniei, fără să cer, am primit, nu ştiu în ce măsură... E o stare cu multă dragoste, răbdare, bucurie şi blândeţe, în smerenie, nu pot s-o definesc, fiindcă nu ştiu să explic destul şi nu ştiu cât îi bine să explic, trebuie să vă şi provoc în libertatea voastră, să vă stimulez (cuvânt modern), încurajez, să vă luptaţi şi voi, să nu doriţi altceva şi să nu trăiţi decât pentru Hristos. Să-l căutaţi, să-L găsiţi, să vă bucuraţi de Hristos, în toţi şi toate, chiar nu-L vedeţi, nu-i obligatoriu. Ştiţi că există. E suficient. "Fericiţi cei ce n-au văzut şi-au crezut".

Deci nu e doar văzut, e trăit, e mult mai mult, peste cuvinte şi nu-i "chestie" :) copilăreşte spus, poate fi numită chestie... dar nu din statul teologic, unde numim acel eveniment... măcar, Lumină Necreată. Cu ce mă deosebesc? Acolo-i înşelare, e lipsa dragostei, smereniei, ascultării, e rupere, depărtare de Biserică, de Sfinţii Părinţi, de Episcopi, Preoţi, Diaconi, mlădiţe rupte de tot harul şi toată bunătatea, scumpii de ei, dacă şi-ar da seama ce minunaţi şi valoroşi sunt... Iar la mine, eu cred că mereu o să fiu uimit de toate... nu pot găsi cuvinte să-L slăvesc mai bine pe Domnul Treime, Savaot Iubire, nu găsesc cuvinte de mulţumire pentru cât de mult primesc, cât de mult descopăr în Sfânta Scriptură, la Sfinţii Părinţi, atât de mult bine şi bucurie, şi multă suferinţă la oameni, care singuri şi-o adună lipsiţi de Dumnezeu, dar în acelaşi timp, mult potenţial, şi n-am cerut nimic, niciodată, dar mereu copleşit cu atâta bucurie, şi rugăciunea... e cea mai dulce stare ce am trăit-o vreodată în viaţa mea, când doreşti, ceri, te sileşti pentru dragoste, smerenie, ascultare, pentru Biserica Domnului pe care Domnul doreşte s-o înmulţească printre toţi oamenii pe tot pământul, dar atât de plăcut, de sensibil şi-n acelaşi timp, puternic şi fără frică, printre Sfinţii Săi preaiubiţi, care-i doreşte Domnul, cât mai mulţi, atunci rugăciunea devine... aerul fără de care nu poţi trăi, îţi vine să te rogi încontinuu, nu te mai saturi de câtă dulceaţă primeşti în minte, în inimă, în suflet, pe buze, pe limbă, în trup, prin vene, sună ciudat, mi-e ruşine să spun cuvintele astea, simt că e atât de puţin şi de limitat ce spun, dar e atât de minunat...

În prealabil postat de GMihai

Verginica are adepti, Emilian n-are.

Stai, Mihăiţă, că n-am cerut adepţi, n-am cerut nimic practic. Absolut nimic. Nici viaţă în pieptul meu n-am cerut. Şi am primit atât de mult... Am primit tot, tot ce am nevoie. Şi continui să primesc de mii de ori mai mult decât am nevoie. Sunt fascinat şi uimit peste orice măsură, în fiecare zi, de atâta blândeţe şi răbdare şi milă, câtă primim toţi în tot pământul, orice facem, Dumnezeu ne iartă, e ceva, fără cuvinte... Ce copleşit sunt în bucuria dragostei lui Dumnezeu... Deci nici Apostolii n-au avut adepţi, nici Sfinţii Mucenici, nici Sfinţii Părinţi, niciodată, nici azi, Episcopii, Preoţii, Diaconii, nimeni nu are adepţi. Faptul că unii oameni i-au urmat pe unii, i-au ajutat, i-au slujit, pentru a învăţa de la ei, meşteşugul mântuirii, da, e minunat, dar aceia nu sunt adepţi, ci pentru dragostea lor, smerenia şi ascultarea lor, practic urmând unor oameni atât de îmbunătăţiţi în toată virtutea, cei care urmau aveau totdeauna numai de câştigat, niciodată obligaţi cu ceva, ci atunci şi acum şi veşnic, cu toţii suntem liberi în Hristos. Doar Domnul Hristos, a avut indirect şi impropriu spus adepţi, pentru a ne arăta tuturor, în decursul timpului, cum trebuie să fim toţi, să fim "adepţii" lui Hristos. Aşa să fim. Toţi. Să ne întrecem în a urma lui Hristos. Adevaretei Filosofii, Adevăratei Iubirii, Perfecţiunea: Hristos. Ca un concurs, să fim atleţi ai Domnului, care durează cât timp ţine viaţa fiecăruia, mereu să ne îmbunătăţim cât mai bine, cât de bine putem, nu există măsură în rugăciune şi Iubire şi virtuţi, să fie cât mai mult, fără să aşteptăm nimic niciodată şi să dăruim tot ce am primit, fiindcă nu avem nimic şi nu ni se cuvine ceva vreodată, decât bucuria de a primi şi bucuria de a dărui mai ales.

Of, ce mult aş mai scrie...

De-ai înţelege...

Iertaţi-mă...

[ioan67]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Sunt atât de bucuros că am văzut Lumina Necreată...

Multi au vazut lumini si luminite. Unii si-au dat viata crezind ca au facut mare isprava invrednicindu-se de asta.
Dar despre ce lumina e vorba? Ce vedem noi, oamenii de lut, uneori?
Spre a fi de folos unora care vad lumini si luminite, unul dintre crestini, anume Staretul Sofronie, face cateva precizari lamuritoare in legatura cu vederea Luminii.
Printre acestea, amintesc:
a) nu se vede, in mod ordinar, ci "se primeste";
b) nu e obiectualizata, undeva localizat, ca un obiect de perceput oarecare, ci coboara si invaluie pe om, asa cum ar cobori peste om un nor. Deci omul care are experienta Luminii e cuprins/invaluit de Aceasta, e mangaiat de ea, cumva cum este bebelusul in bratele mamei, invaluit, ocrotit, purtat. Sau daca vrei, apropos de curatie versus idiotie, e precum un bebelus spalat. Spalat de toata mizeria inchipuirii.
c) Lumina nu coboara ca proasta peste dobitoc. Odata imbaiat cu Sfanta Lumina, omul isi descopera, intr-un sfarsit, rodirea. La roadele Duhului Sfant se refera textul, la acele roade pe care nu le mai amintesc intrucat un teolog cu asa inalte realizari le cunoaste, din carti, cu mult mai bine ca noi cestilalti muritori. As aminti totusi un rod: adancirea in smerita cugetare, infrangerea inimii, o subtirime aparte.... Nimic bolovanos, nimic scrasnit printre dinti, ci umbra dulce a cantecului de dragoste al inimii infrante si smerite... Un oarecare semn al neurgisirii.

[CristianR]

@ioan67: Bine ai revenit! :)

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de ioan67

Multi au vazut lumini si luminite. Unii si-au dat viata crezind ca au facut mare isprava invrednicindu-se de asta.
Dar despre ce lumina e vorba? Ce vedem noi, oamenii de lut, uneori?
Spre a fi de folos unora care vad lumini si luminite, unul dintre crestini, anume Staretul Sofronie, face cateva precizari lamuritoare in legatura cu vederea Luminii.
Printre acestea, amintesc:
a) nu se vede, in mod ordinar, ci "se primeste";
b) nu e obiectualizata, undeva localizat, ca un obiect de perceput oarecare, ci coboara si invaluie pe om, asa cum ar cobori peste om un nor. Deci omul care are experienta Luminii e cuprins/invaluit de Aceasta, e mangaiat de ea, cumva cum este bebelusul in bratele mamei, invaluit, ocrotit, purtat. Sau daca vrei, apropos de curatie versus idiotie, e precum un bebelus spalat. Spalat de toata mizeria inchipuirii.
c) Lumina nu coboara ca proasta peste dobitoc. Odata imbaiat cu Sfanta Lumina, omul isi descopera, intr-un sfarsit, rodirea. La roadele Duhului Sfant se refera textul, la acele roade pe care nu le mai amintesc intrucat un teolog cu asa inalte realizari le cunoaste, din carti, cu mult mai bine ca noi cestilalti muritori. As aminti totusi un rod: adancirea in smerita cugetare, infrangerea inimii, o subtirime aparte.... Nimic bolovanos, nimic scrasnit printre dinti, ci umbra dulce a cantecului de dragoste al inimii infrante si smerite... Un oarecare semn al neurgisirii.

Frate Ioan ! În sfârşit ! :) Slavă Ţie Doamne... Mă gândeam că nu poţi sta departe prea mult...

Da, ce text frumos ! În totalitate de acord, sunt, cu ce scrie. Dar eu nu găsesc suficient "stareţul", pentru acest om, care a primit, a arătat şi a dăruit atât de mult pe Hristos, Bisericii... e Sfântul Sofronie Saharov.

Ce sfânt contemporan minunat.

[ioan67]

În prealabil postat de CristianR

@ioan67: Bine ai revenit! :)

Salut!
Iti multumesc ca mi-ai dat motiv (alaturi de alti prieteni de pe forum), prin postarile tale din vremea in care am lipsit, sa revin...:)
Atata doar ca am cumva impresia ca ne invartim cu totii in acelasi cerc din ultimii ani si ca nici macar lecturile de baza nu voim, inca, sa le luam in serios. Evident, aici ma refer si la mine, din capul locului, si trag nadejdea ca, vorba lui Igor, ne-om intari poate, impreuna, in cele care merita sa faca parte din "substanta" unui om. Si inca, a unuia crestin.
Doamne ajuta!

[Igor_Paslusnik]

Şi fi-ţi-ar "afilo-crocodilu" de pomină să-ţi fie :) şi ispita în care-ai căzut alegând tâmpenia aia de nume...

Te îmbrăţişez cu sărutare Sfântă... cum suntem învăţaţi să facem în Hristos. :)

Îmi permit să-ţi reamintesc, în neputinţa mea, să nu faci o pasiune din forum, ci din rugăciune, citit, adunat, înmulţit şi dăruit virtuţi, mai ales răbdarea şi blândeţea.

Toată viaţa.

[ioan67]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Îmi permit să-ţi reamintesc, în neputinţa mea, să nu faci o pasiune din forum, ci din rugăciune, citit, adunat, înmulţit şi dăruit virtuţi, mai ales răbdarea şi blândeţea.

Toată viaţa.

Multumesc, Igor, multumesc frumos.
Asemenea iti doresc si tie.
Doamne ajuta!
P.S. Cum ramane cu acceptiunea termenului Dumnezeu? Eu cred, in ton cu Iuliu, Cristian, Catalin si cu alti colegi care au scris pe-aici, ca atunci cand citim "Duhul Sfant a intrat in cutare sau in ceva" intelesul e ca Harul/Lucrarea Duhului se savarsesc in Creatie. Indiferent ca e vorba de om, de batic, de ciomag ori de apa chioara. E vorba despre nuntire, nu despre unire. E PARTICIPARE libera, constienta, smerita (acu vorbesc de om, nu de ciomag), IAR NU INFLATIE/CONFUZIE IDENTITARA. Cum crezi?
P.P.S. Simplu spus: "plin de Duhul Sfant" inseamna om in care a rodit (prin impreuna-lucrarea omului cu Dumnezeu, a Domnului cu omul) sfanta Iubire, sfanta Viata, sfantul Adevar.

E "plin de Duhul Sfant" acel barbat care este virtuos. Pur si simplu.

E cel transfigurat, e "batran", e reinnoit, e ... metanoizat. E cu adevarat un rob al Domnului. Poarta Crucea asemenea Domnului si tuturor Sfintilor. E, asadar, particica vie, partasa cu Vita Vietii, a Bisericii. Si, poate, nu intamplator cere, cu nesfarsit cutremur, ... "un coltisor de Rai".

[iuliu46]

Pai el deja nu se mai satura de dulceata pe care o primeste. De aia petrece asa de mult timp pe forum, sa nu faca diabet. :)

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de ioan67

Mulţumesc Igor, mulţumesc.
Asemenea îţi doresc şi ţie.
Doamne ajută.
Cum ramane cu acceptiunea termenului Dumnezeu? Eu cred, in ton cu Iuliu, Cristian, Catalin si cu alti colegi care au scris pe-aici, ca atunci cand citim "Duhul Sfant a intrat in cutare sau in ceva" intelesul e ca Harul/Lucrarea Duhului se savarsesc in Creatie. Indiferent ca e vorba de om, de batic, de ciomag ori de apa chioara. E vorba despre nuntire, nu despre unire. Cum crezi?
P.P.S. Simplu spus: "plin de Duhul Sfant" inseamna om in care a rodit (prin impreuna-lucrarea omului cu Dumnezeu, a Domnului cu omul) sfanta Iubire, sfanta Viata, sfantul Adevar.

E "plin de Duhul Sfant" acel barbat care este virtuos. Pur si simplu.

E cel transfigurat, e "batran", e reinnoit, e ... metanoizat. E cu adevarat un rob al Domnului. Poarta Crucea asemenea Domnului si tuturor Sfintilor. E, asadar, particica vie, partasa cu Vita Vietii, a Bisericii. Si, poate, nu intamplator cere, cu nesfarsit cutremur, ... "un coltisor de Rai".

Mulţumim Domnului. Da, aşa este. Vorbeşti din har, slavă Domnului. Dar se poate explica un pic mai mult, pentru cei mai puţin credincioşi, sau prea emancipaţi şi academizaţi... Şi explic astfel :

Nu doar cred, ştiu, în harul Duhului Sfânt, sună cu mândrie, dar nu-i mândrie. Slavă Domnului. Da, nunţire. 100% de acord. Dar când e nunţire, nu e jumate de Duh Sfânt, sau un sfert. E tot. Nu sunt mai multe Duhuri Sfinte... (afară de jucăuşi) deci harul, fiind un rezultat al Duhului Sfânt, izvorât din Duhul Sfânt, harul fiind necreat, e forma prin care înţelegem nunţirea, ne umplem, prin har, de Duhul Sfânt şi lucrăm cu harul. La fel, tot aşa, a reuşit să vorbească măgăriţa, prin harul Duhului Sfânt, care El Duhul Sfânt era în ea, Duhul Sfânt din ea, a lucrat prin har, cu harul, ca să-i dea forma sunetelor cuvintelor corzilor vocale ale măgăriţei, ca omul să înţeleagă că animăluţul a rostit cuvinte, la fel a reuşit toiagul să fie transformat în vietate, deci transformarea anatomică moleculară, a unui material în alt material, lemn-şarpe, apoi şarpe-lemn, la fel Sfintele Moaşte şi Sfintele Icoane vindecă boli, învie oamenii şi alte minuni. Deci Persoană, Ipostat, Fiinţă, Esenţă, a Duhului Sfânt, intră în om, ca întreg, fără ca vreodată să se confunde, să se contopească, să se înlocuiască, fără să participe creatura-omul, la esenţa şi fiinţa Creatorului, Duhului Sfânt.

În prealabil postat de iuliu46

Pai el deja nu se mai satura de dulceata pe care o primeste. De aia petrece asa de mult timp pe forum, sa nu faca diabet. :)

Să ştii că e cam mult timp petrecut pe forum. Sunt în concediu, şi în loc să citesc, să mă rog, să lucrez mântuirea mai mult, eu stau pe forum... cam prea mult... :)

[DragosP]

Lume veche cu nume nou!
Hristos în mijlocul nostru Cezar!
Doamne ajută!