Citat:
În prealabil postat de ioan67
Codependenta, inteleasa in termenii jocurilor de doi sau mai multi, inseamna ca fiecare actor al jocului are nevoie de celalalt pentru a mentine jocul si scenariul acestuia.
Astfel, se poate intampla ca un barbat codependent sa intretina involuntar comportamentul alcoolic al sotiei pentru ca prin aceasta tulburare a femeii el sa isi satisfaca indirect anumite nevoi - de pilda sa se simta orotitor, moral, iubitor, stimabil etc.
Daca sotia ar renunta la alcool, barbatul ar trebui sa isi satisfaca aceste nevoi pe alte cai, de pilda pe unele mai sanatoase/mature. Dar pentru asta are nevoie sa deprinde noi abilitati. E mai usor sa fii codependent decat sa inveti autonomia prin dezvoltarea unor abilitati noi, mai eficiente decat cele pe care le detii in prezent.
Similar, adeseori femeile isi tin (fara sa vrea constient) sotul in rolul de pacient/bolnav/imatur pentru ca prin acest artificiu ele obtin beneficiul de a se stima, de a se dovedi utile, bune si, mai ales, de a fi sigure ca nu vor fi parasite... Pentru ca un sot bolnav are nevoie sa fie ingrijit, el nu te va parasi. Deci sa facem cumva ca el sa ramana bolnav...
Astfel de mecanisme se intalnesc destul de des, ele nu sunt voite dar se petrec si dau nota nevrotica specifica multor cupluri imature.
Culmea e ca lumea gaseste astfel de situatii cam asa: "sarmana, ce femeie cumsecade si cum se chinuie cu nenorocitul ala de betiv"....
Codependenta ascunde insa multa mizerie morala si multe infantilisme. Bine ar fi sa ne dam seama de asta si sa o curmam prin efort constient si voluntar care sa aduca un plus de eficienta si maturitate.
|
Da, cam aceasta ar fi una dintre viziunile psihologilor, foarte realista de altfel, dar problema in sine are implicatii destul de profunde si greu de depistat. Insa Duhul Sfant le rezolva pe toate fara ca noi sa ne batem capul despicand itele, daca facem ce trebuie.
Accentul cade pe codependent, el fiind cel care trebuie sa-si restabileasca echilibrul, evitand sa mai supervizeze raul din celalalt.
Sfintii Parinti ne invata sa nu vorbim cu diavolii, sa nu-i privim pentru a nu ne imbolnavi.Cam asa si cu monitorizarea raului din celalalt.Daca credem ca raul exista ne vom molipsi de rau. De aceea trebuie sa aruncam la Domnul toata frica, rugandu-ne cu nadeje si credinta si Domnul nu ne va dezamagi.
"Purtati-va crucea unul altuia" ne invata Hristos.
Din pacate insa se intampla ca foarte multi crestini, crezand ca il ajuta pe celalalt, de fapt
ajung sa-si arunce propria lor cruce in spinarea bolnavului.
Caci nu este suficienta doar bunavointa, ci mai trebuie si intarire de la Duhul Sfant . Daca ar fi atat de simplu, la ora actuala nu ar fi ajuns familia in criza. Pentru ca toti consideram ca dorim numai si numai binele.
Ma uit si la emisiunile astea despre Barnevernet, in care familiilor de romani din Norvegia, Anglia, li se iau copiii. Nimeni nu se gandeste decat ca se face o mare nedreptate in care victime sunt copiii. Si oamenii ies si demonstreaza, dar nimeni,nici chiar Biserica nu impune o zi de rugaciune si post national pentru aceasta situatie grea in care s-a ajuns.
Pentru ca aceasta este o pedeapsa de la Dumnezeu, ca sa ne intoarca, sa ajungem de unde am plecat si sa facem totul cu binecuvantare si nu la intamplare. De aceea isi pierd parintii copiii si copiii parintii, nu pentru ca sunt aceia netrebnici, ci pentru ca toti suntem netrebnici si nu ne pasa ca pacatele noastre apasa greu pe intreaga planeta. Ne inchipuim ca nu se baga de seama , ca poate n-oi fi eu cel mai rau, asa ca ce conteaza ce fac eu, conteaza ca ceilalti sa fie buni si sa se indrepteze, nu eu care oricum sunt mai bun ca toti, chiar daca mai gresesc si eu cateodata.