Citat:
În prealabil postat de AlinB
S-au trezit unii sa dea tot felul de explicatii sf. la aspecte de genul: "de ce se lasa oamenii de patimi cand ajung la sectari".
Pai de ce, poate pentru ca pentru prima data in viata omul respectiv a inceput sa se simta importanta respectat, sa i se ofere un dram de demnitate, ceea ce in mediul lui social, chiar in familia lui, chiar si poate aparent foarte "ortodoxa" in obiceiuri, nu primea, ci mai degraba ghionturi sa se lase de 'ticaloasele patimi" sau era privit ca o ciudatenie a naturii.
Ca poate lucrurile astea bune la sectari sunt de sunt de suprafata, ca de la sentimentul de a fi apreciat omul ajunge repede la fudulie neghioaba care e o alta patima, e partea a doua.
Sunt tot felul de traume, multe pornite din copilarie, mediul familial, social, pe care preotul nu incearca sa le investigheze, din lipsa de timp, din lipsa de pricepre, dar incearca chipurile sa trateze cauzele - ceea ce de multe ori e un proces lung si dificil si nu de putine ori constatam ca sunt oameni cu duhovnici si ani buni, decenii de "imbisericire" si care raman ancorati intr-un fel de a fi care nu prea sugereaza sfinteia, fara a mai vorbi si de cazurile nefericite in care duhovnici transmit ucenicilor propriile patimi si apucaturi sau ii ranesc cu propriile slabiciuni.
|
Da, plauzibil. Neplacut, nedorit, dar frecvent, se pare...
Ei, ce sa mai zicem... Domnul sa ne miluiasca pe toti! Ca avem fiecare nevoie, asta-i clar.