[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Tu spui ca sunt cauze psihice si de anturaj, de familie. De acord.
Mihnea spune de ceva mental. Aici nu prea inteleg si nu sunt de acord.
El spune ca nu se stiu cauzele totusi.

Mihnea este doctor. A facut un curs prin anul 6, probabil, de psihiatrie/psihopatologie. Nu este psihiatru, are alta specializare. Nici nu spune prostii, in general se tine cu acuratete la cunostintele indeobste impartasite in comunitatea stiintifica (atat cat imi dau seama dupa comentariile lui pe teme unde am si eu unele cunostinte).
La un momment dat, daca ai sesizat, Mihnea vorbeste despre DSM. Acest manual este un ghid, destul de general (implicit schematic), cu valoare orientativa in teoria si practica psihiatrilor. Acolo apar, intr-adevar, categoriile nosografice (bolile, tulburarile) studiate si tratate de psihiatri. Si de la editie la editie se mai opereaza modificari, in functie atat de progresul taxonomiei medicale cat si de alte date furnizate din teren. E firesc, stiinta medicala nu e batuta-n cuie.
Pe de alta parte, Mihnea opereaza o mica inexactitate si o face l amodul pompos. Dupa regula aia cu fudulia, n-o mai amintesc...
Probabil nu stie ca tocmai in Franta exista un manual la fel de important ca DSM, cu valoare cel putin egala in lumea psihiatrilor...
Exista de peste o suta de ani o "competitie" intre psihiatria americana si cea europeana. Sunt avantaje si de o parte si de alta, precum si unele minusuri. Si le evidentiaza reciproc, desigur...:)
Scolile americana si europeana de psihiatrie au istoric propriu, traditie aparte, accente diferite. Asta depinde, printre altele, si de pacientii pe care i-au tratat, culturile europeana si americana avind o influenta majora atat asupra patologiei specifice cat si asupra conceptiei medicale.
In orice caz, atat DSM cat si DIS nu sunt "Biblia" medicilor psihiatri, cu atat mai putin a psihologilor. Sunt doar repere comune in comunitatea stiintifica, pentru a nu deveni totul un fel de turn Babel. Dar Mihnea nu stie asta si e de inteles. Caci nu practica si nici nu a practicat ca psihiatru sau ca psiholog.

*
Acum, ca sa iti raspund la dilema precum ma pricep:
1) factorii care preseaza catre o tulburare psiho-comportamentala sunt numerosi si sunt conjugati in mod specific, personal, la fiecare pacient. Nu cautam "o cauza", deoarece complexitatea omului si a lumii nu poate fi redusa la un mecanism de tip mecanic in care o forta actioneaza asupra unui corp. E mult mai complex.
2) Un rol foarte important in tulburarile de comportament (aici comportamentul sexual) revine mediului, in special modelelor. Patternul comportamental se schiteaza in copilarie si adolescenta, urmind sa fie activat sau nu mai tarziu sub presiunea unor trigeri (factori precipitatori) din mediu. E posibil sa avem o homosexualitate latenta, foarte multi dintre noi, dar pur si simplu sa nu devenim efectiv homosexuali.
E ca si cum am avea o pusca in incarcatorul careia sa fie munitie. Cat timp nu apasam pe tragaci, glontul nu porneste! La fel e si cu alte tulburari: poti sa ai un temperament coleric, de pilda, dar daca nu ai ghinionul unor situatii care sa precipite lucrurile ramai doar atat - om cu temperament coleric. Nu devii pacient maniaco-depresiv, care este o tulburare instalata mai ales la oamenii colerici din fire. Deci intre predispozitie si conduita efectiva e un raport genetic cu valoare relativa, nu absoluta. Genele predispun, nu hotarasc in mod absolut.
3) Dintre factorii de mediu un rol aparte il au modelele. Alti oameni, fie din familie fie dintre prieteni sau alte cercuri de semeni, pot fi "scheletul" sau "matricea" viitoarei tale conduite. Daca traiesti, de pilda, intr-o familie unde se practica violenta casnica si ai un grup de prieteni care se bat si se injura pe maidan si mai citesti carti cu scene de violenta iar eroul tau preferat e tocmai batausul-sef, daca mai vezi si filme cu justitiari care scot pistolul iute ca fulgerul sau dau din picioare mai repede decat da fluturele din aripi... e clar ca nu vei deveni un sfant al milei si intelepciunii. Ci un caftangiu usor de scos din pepeni. Mai sunt si exceptii, dar numai atat cat sa intareasca regula.
4) Invatarea sociala e un proces foarte complex. Incepe cu imitatia fata de cei din familie, cu insusirea normelor si valorilor impartasite/practicate acasa si continua cu mediul modelator de la gradi, scoala etc. Modelele sunt nucleul in jurul caruia se desfasoara invatarea comportamentelor si valorilor. Or, comportamentul homosexual este un fapt particular al relatiilor sociale, e o relatie interpersonala care implica si anumite reactii de grup. Deci in functie de grupul in care copilul si tanarul isi desfasoara viata, el va invata (prin mecanisme sociale, mai intai, dar filtrat la propria personalitate) cum sa se comporte in relatia sociala cu partenerul de sex opus.
De aici provine si obiectia Bisericii si a altor instante civile in ceea ce priveste adoptia copiilor de catre homosexuali. Traind cu "parinti" homosexuali, in grupuri culturale de homosexuali, anticipam fireste ca actualii copii vor deveni viitorii homosexuali. Iar majoritatea oamenilor nu doreste asta, cel putin la noi. De aici tot felul de impotriviri, precum am vazut ca se intampla.
5) Unui copil cu inclinatii homosexuale mai accentuate (pot fi conduite mai evidente, nu e greu de constatat daca esti atent la copil) i se poate explica cu tact si pricepere ce este cu viata sexuala, cu dragostea, cu casatoria etc. La varste mici copiii pot si trebuie sa fie orientati in mod sanatos asupra principalelor comportamente care fac parte din viata omului. Daca ai un copil cu inclinatii homosexuale mai clare, ai inca timp si resurse sa ii prezinti problema, sa ii descrii alternativa, sa ii prezinti ce spune Scriptura (daca esti om credincios), legea etc. Daca vrei, poti sa il lasi liber sa faca ce vrea, cum am auzit ca fac altii. Daca vrei sa il orientezi in sensul valorilor tale, intervii cum poti mai bine si poti cere ajutor de la experti, de la preot etc. Fiecare face cum crede de cuviinta! Daca, insa, omul a ajuns adult si a ramas cu preferinta homosexuala, atunci din cate stiu eu e mai dificil sa aleaga calea heterosexualilor. Pur si simplu personalitatea lui s-a cristalizat si nu prea mai e mare lucru de facut. Dar am auzit ca s-a intamplat ca unii sa devina heterosexuali, altii s-au calugarit etc. Iar altii au ales sa se casatoreasca, sa faca chiar si copii si totodata sa practice vechea lor pasiune... Nu stiu, voia Domnului!

In concluzie, chiar daca sunt tot felul de "cauze" amestecate in homosexualitate este posibil, cel putin in unele cazuri, sa se acorde asistenta, suport, ajutor. Trebuie doar bunavointa si competenta. Si har de la Domnul!