[Florinvs]

A fost Gheorghe Tănase cel mai bogat om? Adevărata lui avere au constituit-o dragostea şi preţuirea oamenilor în mijlocul cărora a trăit. Chiar dacă a ajuns să fie victima timpului nemilos, a rezistat demn schimbărilor.

Veţi vedea, foştii săi colaboratori de la Slobozia, judeţul Ialomiţa, unde a fost prim-secretar din 1982, nu l-au ocolit, iar cea de-a doua soţie, Florica Tănase, i-a oferit sprijinul şi iubirea ei până în ultima clipă.

N-au trecut patruzeci de zile de la plecarea lui dintre noi, aşa că putem crede că sufletul lui Gheorghe Tănase s-a întors pentru o vreme şi pe la Vaslui. Până pe 2 noiembrie, putem să-i aprindem o lumânare şi să-i dăruim un gând bun, pe care să-l culeagă şi să-l ducă în lumea de dincolo.
Continuăm să ne amintim de Gheorghe Tănase, alături de ziaristul George Stoian.

– Spuneaţi că ialomiţenii l-au iubit mult pe Gheorghe Tănase.

– L-au iubit foarte mult şi aveau şi de ce. Poate, după Sibiu, unde se dusese Nicu Ceauşescu prim-secretar, Ialomiţa era singurul judeţ în care oamenii nu sufereau de foame, atunci, înainte de decembrie ’89. Noi, ialomiţenii, am fost daţi şi la Europa Liberă. Am auzit eu cu urechile mele cum s-a spus atunci: “Moare România de foame, româniii au bani şi n-au ce să cumpere cu ei, numai în judeţul Ialomiţa oamenii o duc bine”. Chiar asta a fost expresia: «că numai în Ialomiţa oamenii o duc bine». Făcuse Tănase astfel ca un renumit restaurant de acolo, Privighetoarea, să fie aprovizionat cu de toate pentru ca şi oamenii din ţară să poată veni să cumpere alimente. Veneau de peste tot şi cumpărau câte două-trei roţi de caşcaval, cinci-şase batoane de salam, cafea, bere. Se găseau de toate în Ialomiţa.

– Înseamnă că şi dumneavoastră aţi dus-o bine.

– Mai mult decât bine. La noi nu s-a simţit niciodată greul. Nu ne lipsea nimic. Tănase era foarte ataşat de agricultură şi a plecat din Ialomiţa cu părere de rău pentru că voia să ducă judeţul pe locul I la producţia de lapte. Încet-încet, a început să surclaseze judeţe care erau pe primele locuri. Mai rămăsese Suceava, dar nu a mai reuşit să întreacă şi acest judeţ pentru că a trebuit să plece. L-a schimbat Ceauşescu. Am să povestesc însă ceva legat de ideea Bărăganului ars de soare şi lipsit de fântâni. Gheorghe Tănase a dat dispoziţie ca pe toate şoselele, pe toate arterele, să se facă fântâni. S-au ridicat minunile acelea de fântâni cu cumpănă, pe care le ştiam numai din poveşti, din desenele vechi. A umplut cu fântâni tot judeţul. Erau toate funcţionale. El cutreiera toate drumurile, oprea maşina şi se ducea să verifice dacă era apă, dacă apa era bună de băut. Construind fântânile, Tănase a făcut o bucurie mare oamenilor. El se preocupa şi de industrie, de absolut tot şi nu putea fi păcălit pentru că se pricepea la toate. Era mai bun decât un inginer agronom sau zootehnist. Ştia totul. Şi, am mai spus, avea un comportament prin care nu făcea rău oamenilor, voia doar să-i sperie, să-i aducă în situaţia de a face treabă. Îmi aduc aminte cum făcea el şedinţele. Spunea: “Mâine dimineaţă avem comandament pentru agricultură la ora 5”. Şi, vă daţi seama, erau unii care locuiau la marginea judeţului şi erau anunţaţi doar cu o seară înainte. La ora patru şi jumătate, Tănase intra în sală şi nu mai avea nimeni voie să intre după el. Dădea dovadă de o punctualitate exagerată. Odată, mă aflam şi eu la o astfel de şedinţă, în calitate de ziarist. Era pe atunci un IAS, Ograda, care era ca un adevărat oraş. Erau acolo, pe teritoriul acelui IAS uriaş, locuinţe, grădiniţe, cantine, o carmangerie, fabrici de lapte. Director era un inginer deosebit, că nu putea oricine să aibă asemenea realizări. La acea şedinţă, Tănase l-a făcut praf pe directorul ăsta: “Să-mi spui dacă poţi să mai munceşti, dacă mai poţi să fii director acolo. Să vii imediat în birou la mine!”, i-a spus el şi a plecat în birou supărat. Directorul l-a urmat înnebunit. “Închide uşa!”, i-a strigat, apoi i-a spus relaxat, zâmbindu-i: “Ţi-a plăcut ce ţi-am făcut?”. Tănase îl simpatiza pe director, avea încredere în el, dar a vrut să-i sperie pe ceilalţi. L-a sacrificat într-un fel în ochii celorlalţi, care ştiau cu toţii că acela era un director extraordinar de bun. “Dacă ăstuia, care e atât de bun, îi face aşa, pe noi ne omoară”, gândeau ei. Ăsta era stilul de lucru al lui Gheorghe Tănase.

«Eu sunt de acord, dar unde să stau? N-am casă, n-am nimic“

– A plecat Gheorghe Tănase din Ialomiţa la Bucureşti, apoi a ajuns prim-secretar la Bacău. Aţi mai ţinut legătura cu el?

– Nu.

– Când v-aţi reîntâlnit?

– Cred că la vreo trei ani după revoluţie. Dar mai întâi ar fi câteva lucruri de spus despre ce s-a întâmplat la revoluţie în Bacău, unde a fost o revoluţie mai puţin de catifea decât a fost la voi, în Vaslui. Gheorghe Tănase nu a avut de suferit atunci, în ’89, pentru că se comportase bine şi la Bacău, dar regula era: cine a fost de la partid şi ne-a condus trebuia să plece, aşa că el a plecat imediat. L-a adăpostit fosta lui secretară de la cabinet. Când Tănase şi-a dat seama că nu mai poate sta la ea, a vorbit cu şeful de la silvic, tot prin intermediul secretarei. Directorul de la silvic a venit şi le-a propus domnului şi domnei Tănase să stea într-o cabană în pădure. I-a dus chiar el acolo, fără să spună nimănui unde îi duce. Ei au stat acolo douăsprezece zile, până când au venit revoluţionarii, care aflaseră între timp unde se aflau. “Domnule Tănase, nu avem nimic cu dumneavoastră, aţi fost om cumsecade, dar trebuie să plecaţi. Mâine, noi vă punem la dispoziţie un camion în care să vă încărcaţi toate lucrurile pe care le aveţi acasă. Până la ieşirea din judeţ, veţi fi escortat de poliţie”, i-au spus ei. Este interesant că ăia nu l-au întrebat unde să plece. Nu l-au întrebat: “Măi omule, tu ai undeva unde să te poţi duce?”.