[florin.oltean75]

Cand vedem pe cineva flamand ne dorim din suflet sa-l vedem satul, cand vedem pe cineva bolnav ne dorim sa se insanatoseasca...Pe cel ce cere o bucata de paine ii dam, pe cel bolnav il ajutam.

Insa nici foamea nu poate fi cu adevarat potolita si nici sanatatea nu poate fi cu adevarat pastrata.

Satietatea adevarata si sanatatea indestructibila pot fi gasite doar prin unire cu Dumnezeu.

Astfel ca, dorirea profund rationala este ca toti cei care sufera de non-cunoastere a Lui Dumnezeu sa fie indumnezeiti. In aceasta dorire fierbinte sunt adunate toate bogatiile pe care le dorim aproapelui, toate bunatatile, toata dreptatea si bucurii fara de sfarsit.

In general, suntem inclinati sa simtim compasiune doar pentru cei napastuiti de soarta. Pentru cei care par fericiti nu simtim nimic sau cateodata invidie. Pentru cei care au opinii diferite de ale noastre simtim respingere. Insa, daca privim atent, cu totii suntem suferinzi. Fericirea lumeasca este nesigura si repede schimbatoare.
Cel ce pare fericit dimineata, pana seara poate fi cuprins de disperare.
Cel ce este bogat seara, pana dimineata poate sa piarda totul.

A dori ca aproapele sa se indumnezeiasca nu este o dorire obisnuita, ci una exceptionala. Nu poate fi gasita nici la mame pentru proprii lor copii. Este o dorinta care insa o gasim la Dumnezeu, ceea ce ne aseamana cu El. Ne uneste cu El prin voire si ratiune.