Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

"De fapt, budismul nu este o religie, daca prin religie intelegem aderarea la o dogma care trebuie acceptata printr-un act de credinta oarba, fara a fi nevoie sa descoperim noi insine adevarul.

Dar daca luam in considerare una dintre etimologiile cuvantului religie, care este "€žceea ce leaga din nou", budismul este cu certitudine legat de cele mai mari adevaruri metafizice.

Budismul nu exclude nicidecum credinta, daca prin credinta intelegem o convingere intima si indestructibila care se naste odata cu descoperirea unui adevar interior. Credinta inseamna, de asemenea, uimirea in fata acestei transformari interioare. Pe de alta parte, faptul ca budismul nu este o traditie teista ii determina pe multi crestini, de exemplu, sa nu-l considere o "religie" in sensul obisnuit al termenului.

In sfarsit, budismul nu este o „dogma", caci Buddha a spus intotdeauna ca ar trebui sa-i analizam invataturile, sa meditam asupra lor, nu sa le acceptam doar din respect pentru el. Trebuie sa descoperim adevarul invataturilor sale prin parcurgerea unor etape succesive care duce la desavarsirea spirituala.

Trebuie sa le examinam, spune Buddha, asa cum examinam o pepita de aur. Pentru a sti daca este pur, frecam aurul de o piatra plata, il batem, il topim in foc. Invafaturile lui Buddha sunt precum semnele de circulatie pe calea Iluminarii, a cunoasterii ultime a naturii spiritului si a lumii fenomenelor."

Matthieu Ricard

[florin.oltean75]

"M. — Continuarea constiintei dupa moarte tine, in majoritatea religiilor, de dogma revelata. In cazul budismului, ne situam in planul experientei contemplative traite de fiinte cu certitudine exceptional, dar suficient de numeroase pentru a tine cont de marturia lor, incepand cu cea a lui Buddha. Trebuie, in primul rand, sa intelegem bine ca ceea ce numim reincarnare in budism nu are nimic de-a face cu transmigratia unei „entitati" oarecare, cu metempsihoza. Cata vreme conceptul budist de renastere este gandit mai degraba in acceptia de entitate decat de functie, de continuitate, el nu poate fi inteles. Se spune ca „nu exista nici un fir care sa uneasca perlele din colierul renasterilor". Nu exista deci o identitate a unei „persoane" de-a lungul renasterilor succesive, ci conditionarea unui flux de constiinta.
J.-F. — Metempsihoza nu exista in budism? Am crezut ca migratia sufletelor este o dogma fundamental a budismului. Nu e vorba despre atingerea a ceea ce numim nirvana, a acelei stari In care nu mai esti obligat sa te reincarnezi intr-o fiinta?
M. — Inainte de a clarifica aceasta notiune de „reincarnare fara un suflet care sa se reincarneze", voi raspunde in ordine intrebarilor tale. Constatai mai intai ca budismul este perceput in Occident ca o metafizica absolut acceptabila din perspectiva intelectuala. Principalul motiv este, cred, faptul ca budismul se adreseaza preocuparilor fundamentale ale oricarei fiinte si ca invataturile sale esentiale nu sunt contaminate de exotism, nici influentate de factori culturali de genul celor care te-au surprins. Budismul analizeaza si demonteaza mecanismele fericirii si suferintei.
De unde vine suferinta? Care-i sunt cauzele? Cum pot fi remediate?
Putin cate putin, prin analiza si contemplatie deopotriva, budismul parcurge drumul pana la cauzele profunde ale suferintei. Este o cautare care-i preocupa pe toti oamenii, fie ei budisti sau nu."

Matthieu Ricard

[florin.oltean75]

J.-F. — Fie. Dar să ne întoarcem la problema transmigraţiei sufletelor sau a reîncarnării. Tu dai exemplul fluviului pe care nu se află nici o barcă... Ceea ce mă şochează este mai întâi această noţiune de fluviu impersonal care circulă de la individ la individ, fie că indivizii sunt fiinţe umane sau animale...
M. — ... sau alte forme de viaţă...
J.-F. — Sau alte forme de viaţă, iar scopul practicii budiste este deci de a ajunge la dispersarea sinelui în Nirvana - adică, dacă am înţeles eu bine, la depersonalizarea completă a elementului spiritual. Atunci, în aceste condiţii, cum putem decreta că un anumit individ - o personalitate foarte bine conturată - s-a reîncarnat într-un alt individ anume? Dat fiind
că există mai mult de şase miliarde de fiinţe umane pe pământ, plus nu ştiu câte zeci de miliarde de animale etc., sunt deci tot atâtea fluvii care circulă... Şi identificarea formelor provizorii concrete, individualizate, în care cutare sau cutare dintre aceste fluvii curge după dispariţia încarnării precedente mi se pare o întreprindere absolut imposibilă. Asta dacă nu
cumva recurgem la principii magice sau subiective de identificare, care ţin de miraculos şi nu sunt foarte convingătoare.
M. — Aceste fluvii diferite sunt impersonale în măsura în care
persoana nu este considerată o entitate autonomă. Nu există transferul unei entităţi discontinue, ci continuarea unei funcţii. Faptul că o anumită entitate nu există în sine nu împiedică un anumit flux de conştiinţă să aibă calităţi care să-i fie proprii. Absenţa bărcii de pe fluviu nu înseamnă
că nu poate fi încărcat de sedimente, poluat de o fabrică de hârtie sau curat şi limpede. Starea unui fluviu la un moment dat este imaginea, rezultatul istoriei sale. La fel, fluxurile de conştiinţă ale indivizilor sunt marcate de rezultatul gândurilor pozitive sau negative, precum şi de urmele lăsate în conştiinţă de faptele şi vorbele provocate de aceste gânduri. Scopul practicii spirituale este de a purifica acest fluviu, încetul
cu încetul. Starea finală de limpezime este ceea ce numim realizare spirituală. Toate emoţiile negative, toate vălurile care maschează conştiinţa sunt atunci îndepărtate. Nu este vorba despre distrugerea eului, care oricum nu a existat niciodată cu adevărat, ci pur şi simplu de a-i demasca impostura. De fapt, dacă acest „eu" ar avea o existenţă intrinsecă, n-ar putea fi trecut de la existenţă la non-existenţă.
J.-F. — Vrei deci să desfiinţezi ceva ce nu există de la bun început.
M. — Nu putem „aboli" un eu inexistent, dar îi putem recunoaşte inexistenţa. Vrem să abolim o iluzie. Greşeala nu are o existenţă proprie.
Să luăm următorul exemplu: dacă zărim, în penumbră, o sfoară încolăcită şi avem impresia că este un şarpe, simţim teamă. Vom încerca, poate, să fugim sau să îndepărtăm acest şarpe cu un băţ. Dar dacă cineva aprinde lumina, vom vedea imediat că nu era nicidecum vorba de un şarpe. De fapt, nu s-a întâmplat nimic, nu am „nimicit" şarpele, din moment ce el nu a existat niciodată. Am risipit doar o iluzie. Atâta timp cât „eul" este perceput ca o entitate cât se poate de reală, avem tendinţa de a atrage tot
ce considerăm agreabil, benefic şi de a respinge tot ce ni se pare dezagreabil şi dăunător. Din momentul în care recunoaştem că „eul" nu are existenţă reală, toate aceste atracţii şi repulsii dispar, aşa cum dispare teama de sfoara pe care o luasem drept şarpe. „Eul" nu are nici început, nici sfârşit şi, prin urmare, nu are altă existenţă în prezent în afara celei
pe care i-o atribuie mentalul. Pe scurt, Nirvana nu este o aneantizare, ci cunoaşterea finală a naturii lucrurilor.


Matthieu Ricard

[florin.oltean75]

Cand vedem pe cineva flamand ne dorim din suflet sa-l vedem satul, cand vedem pe cineva bolnav ne dorim sa se insanatoseasca...Pe cel ce cere o bucata de paine ii dam, pe cel bolnav il ajutam.

Insa nici foamea nu poate fi cu adevarat potolita si nici sanatatea nu poate fi cu adevarat pastrata.

Satietatea adevarata si sanatatea indestructibila pot fi gasite doar prin unire cu Dumnezeu.

Astfel ca, dorirea profund rationala este ca toti cei care sufera de non-cunoastere a Lui Dumnezeu sa fie indumnezeiti. In aceasta dorire fierbinte sunt adunate toate bogatiile pe care le dorim aproapelui, toate bunatatile, toata dreptatea si bucurii fara de sfarsit.

In general, suntem inclinati sa simtim compasiune doar pentru cei napastuiti de soarta. Pentru cei care par fericiti nu simtim nimic sau cateodata invidie. Pentru cei care au opinii diferite de ale noastre simtim respingere. Insa, daca privim atent, cu totii suntem suferinzi. Fericirea lumeasca este nesigura si repede schimbatoare.
Cel ce pare fericit dimineata, pana seara poate fi cuprins de disperare.
Cel ce este bogat seara, pana dimineata poate sa piarda totul.

A dori ca aproapele sa se indumnezeiasca nu este o dorire obisnuita, ci una exceptionala. Nu poate fi gasita nici la mame pentru proprii lor copii. Este o dorinta care insa o gasim la Dumnezeu, ceea ce ne aseamana cu El. Ne uneste cu El prin voire si ratiune.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

"De fapt, budismul nu este o religie, daca prin religie intelegem aderarea la o dogma care trebuie acceptata printr-un act de credinta oarba, fara a fi nevoie sa descoperim noi insine adevarul.

Hai sa fim seriosi, de parca ai fi descoperit tu personal reincarnarea si karma si paradisurile nu stiu de care, si ca exista nu stiu cati dumnezei budhisti si alte povesti.

Trebuie sa crezi orbeste in asta, sau in cel mai fericit caz, pentru ca sa ti se pare "logic" insa pana la urma tot la "credinta" se intoarce totul pentru ca ti s-a arat cat de lipsita de logica este si tot crezi in ea.

Iar dovezi nu poti produce, asa ca...?

Dar daca luam in considerare una dintre etimologiile cuvantului religie, care este "€žceea ce leaga din nou", budismul este cu certitudine legat de cele mai mari adevaruri metafizice.

Sau nu.

Budismul nu exclude nicidecum credinta, daca prin credinta intelegem o convingere intima si indestructibila care se naste odata cu descoperirea unui adevar interior. Credinta inseamna, de asemenea, uimirea in fata acestei transformari interioare. Pe de alta parte, faptul ca budismul nu este o traditie teista ii determina pe multi crestini, de exemplu, sa nu-l considere o "religie" in sensul obisnuit al termenului.

Nici n-a fost la inceput, da' pentru ca in felul asta calugarii budhisti s-au trezit la un moment dat muritori de foame, se pare ca s-a transformat intr-o chestie teista.

Oamenii nu se dau in vant dupa filosofii abstracte, si cand ai dinti duhovnicesti de lapte, tot ce ai nevoie este de un zeu purtator de grija in cele ale lumii acesteia, restul e umplutura.


"crestinii" aia de care vorbesti nu sunt instruiti si probabil cad in plasa unor discursuri aburitoare ca ale tale in care vezi Doamne, nu e tocmai o religie, ci chiar mai presus de "religii" pe care le unifica cu intelepciunea atotcumprinzatoare.

De fapt si de drept ESTE o religie, si una destul de marunta si cam ridicola si mai ales idolatra din punct de vedere crestin.

Si este teista, da' in sensul reductionist al termenului - zeul ei absolut este impersonal si impanzita cu zeii marunti si pseudo-sfinti in care TREBUIE sa crezi, ca de intalnit cu ei, categoric n-ai sa te intalnesti niciodata.

In sfarsit, budismul nu este o „dogma", caci Buddha a spus intotdeauna ca ar trebui sa-i analizam invataturile, sa meditam asupra lor, nu sa le acceptam doar din respect pentru el. Trebuie sa descoperim adevarul invataturilor sale prin parcurgerea unor etape succesive care duce la desavarsirea spirituala.

Pai poti sa analizezi mult si bine, pana la urma asa cum tocmai tu ai demonstrat in multe randuri, trebuie sa le inghiti pe nemestecate.

Cum ajungi la un contra-argument rational, in cel mai feritcit caz schimbi directia discutiei ca sa nu zic de momentele in care cazi in penibil cu argumentatia.

Trebuie sa le examinam, spune Buddha, asa cum examinam o pepita de aur. Pentru a sti daca este pur, frecam aurul de o piatra plata, il batem, il topim in foc. Invafaturile lui Buddha sunt precum semnele de circulatie pe calea Iluminarii, a cunoasterii ultime a naturii spiritului si a lumii fenomenelor."

Matthieu Ricard

Pentru astia care n-au auzit de Hristos si mor de foame, niscai mere padurete pot fi mai bune chiar si decat o pepita de aur.

Bun, metafizic vorbind, e dragut sa vezi frumosul peste tot, da' sa inghiti gunoaie pe post de paine, nu face bine la sanatate. Aia duhovniceasca, desigur.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Satietatea adevarata si sanatatea indestructibila pot fi gasite doar prin unire cu Dumnezeu.

În prealabil postat de florin.oltean75

Pe de alta parte, faptul ca budismul nu este o traditie teista

Vezi ca te contrazici singur.

Astfel ca, dorirea profund rationala este ca toti cei care sufera de non-cunoastere a Lui Dumnezeu sa fie indumnezeiti. In aceasta dorire fierbinte sunt adunate toate bogatiile pe care le dorim aproapelui, toate bunatatile, toata dreptatea si bucurii fara de sfarsit.

Pai din ce spui tu, dumnezeul tau este strict filosofic, un concept.
Nu are nici o tangenta cu lumea materiala, vesnica si necreata (care e un alt dumnezeu, da' inert sufleteste) ca altfel nu ar mai fi Dumnezeu, deci ce este de cunoscut?

Singura chestie care "fiintele" trebuie sa o cunoasca este ca nu sunt dumnezeu ci o manifestare tranzitorie, iluzorie, bla bla in raportul cu dumnezeul-concept.
Mai mult, sunt o eroare tragica, inutila, fara un drum, scop si finalitate precisa.

A dori ca aproapele sa se indumnezeiasca nu este o dorire obisnuita, ci una exceptionala. Nu poate fi gasita nici la mame pentru proprii lor copii. Este o dorinta care insa o gasim la Dumnezeu, ceea ce ne aseamana cu El. Ne uneste cu El prin voire si ratiune.

Nu, e o dorinta proasta si inutila, conform filosofiei tale de baza.


Astfel de dorinte provin din regretabile erori de cunoastere care fac distinctii de genul "eu-tu", "bogat-sarac" etc. iluzii care tin de "lumile samsarice".

Dorinta care privine din ignoranta, care nu stie ca ceea ce e schimbabil si tranzitoriu nu are acces la ceea ce este vesnic si fara schimbare, etc.

Iar "adevarul" din sistemul tau, este ca totul e o supa cosmica iluzorie, fara cap si coada, scop si finalitate, bine si rau, etc.


De la Budha citire.

[florin.oltean75]

Budismul nu este un sistem teist in sensul adorarii unei Zeitati externe, separata de lumea sensibila, insa poate fi considerat teist in sensul recunoasterii unei surse unice a tot ceea ce este manifestat, recunoasterii interdependentei dintre sensibil si natura absoluta.

Dumnezeul budist (Dharmakaya) nu este persoana, ci supra-persoana pentru ca transcende elementele cognitive sensibile care genereaza constientizarea "persoanei".

Liturghiile tibetane contin o paleta larga prin care aceasta Supra-persoana este laudata, adorata, cu care credinciosul budist aspira sa se uneasca.

Dumnezeul crestin a luat trup de carne, insa nu carnea, nu finitudinea formei este Trupul Sau.

Bine ai revenit Alin.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Budismul nu este un sistem teist in sensul adorarii unei Zeitati externe, separata de lumea sensibila, insa poate fi considerat teist in sensul recunoasterii unei surse unice a tot ceea ce este manifestat, recunoasterii interdependentei dintre sensibil si natura absoluta.

Pai hotaraste-te, daca exista o "sursa" atunci "samsara" nu e fara inceput cum sustineai cu alta ocazie si atunci trebuie sa ne lamuresti de ce "natura absoluta" a creat o lume atat de stramba plina de fiinte defecte din start.

Si daca exsita "interdependenta" atunci cum mai exista diferenta, "natura absoluta" nu mai e atat de absoluta si aia "samsarica" nu mai e atat de relativa.

Dumnezeul budist (Dharmakaya) nu este persoana, ci supra-persoana pentru ca transcende elementele cognitive sensibile care genereaza constientizarea "persoanei".

Adica e un fel de a-constiinta? Sau mai bine ii zicem inconstienta?

Liturghiile tibetane contin o paleta larga prin care aceasta Supra-persoana este laudata, adorata, cu care credinciosul budist aspira sa se uneasca.

În prealabil postat de florin.oltean75

Budismul nu este un sistem teist in sensul adorarii unei Zeitati

Pai hotaraste-te este cu adorare sau fara adorare?

Si cum sa se uneasca ceea ce este "fenomen" sau hai sa zicem, persoana (credinciosul) cu ceea ce este "supra-persona" si de o natura total diferita, fara schimbari "samsarice" spre deosebire de "credincios" a carui natura e total diferita?

Dumnezeul crestin a luat trup de carne, insa nu carnea, nu finitudinea formei este Trupul Sau.

Lasa crestinii sa faca teologie crestina, tu clarifica-ti budhismul asta ca se cam impiedica in propriile explicatii.

[florin.oltean75]

Pai hotaraste-te, daca exista o "sursa" atunci "samsara" nu e fara inceput cum sustineai cu alta ocazie si atunci trebuie sa ne lamuresti de ce "natura absoluta" a creat o lume atat de stramba plina de fiinte defecte din start.

Atunci, nici Dumnezeu nu e fara inceput - fiind o sursa a Creatiei, conform logicii tale, evident curbata de patima de a discredita.

Este interesant ca sesizezi faptul ca Sursa a creat "o lume atat de stramba plina de fiinte defecte din start". Daca inlocuim cuvantul Sursa cu cuvantul Dumnezeu...?

In conceptia iudeo-crestina, copilul este pedepsit pentru greseala tatului/bunicului/strabunicului/...pana la Adam, suporta consecintele actiunilor acestora. Este o creatie stramba, precum afirmi.

Insa vezi tu Alin, budismul impotriva unor evidente ale lumii sensibile, afirma ca un copil se naste suferind nu din cauza pacatelor parintilor/stramosilor ci din cauza propriilor pacate. Nasterea dintr-un anumit tip de parinti este efectul unei conduite care precede nasterea.

Orbul din nastere oare s-a nascut asa din princina pacatelor sale? Dupa cum intreaba ucenicii Lui.

Un copil se naste handicapat sau plin de sfintenie ca rezultat al propriilor pacate sau virtuti faptuite anterior nasterii sale. Nu datorita altor factori. Omul isi ia tot timpul plata pentru ceea ce savarseste el, nu pentru ceea ce fac ceilalti.

Patima nu te lasa sa vezi justetea acestui punct de vedere.

Dumnezeu sa fie cu tine!

[florin.oltean75]

https://en.wikipedia.org/wiki/Apophatic_theology

https://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Merton