Citat:
În prealabil postat de AlinB
Poate gresesc, dar din ce stiu psihologul ofera doar uneltele si instrunctiunile, pacientul este cel care efectueaza operatia si ar fi ne-etic ca interventia sa devina mai personala de atat.
Daca gresesc, m-as bucura ca o eventuala contrazicere sa fie si argumentata.
|
De unde stii asta? Unde ai auzit/citit?
Exista mai multe metode. M-am informat aici putin, Ioan poate sa ma corecteze.
Exista terapia de analiza profunda, in care pacientul vorbeste. Terapeutul da doar anumite idei, lamuriri. Intervine foarte putin.
Mi se pare mai putin reusita ideea.
In orice caz, asa cum spunea si Ioan, este foarte importanta discutia.
In fond, terapeutul inlocuieste o alta persoana apropiata cu care am putea/trebui sa discutam deschis: parinti, sot/sotie, frati/surori, prieteni.
Cu terapeutul poti discuta deschis, orice problema profunda, ceea ce cu oamenii nu poti face.
El este legat de secretul profesional care la medici de orice fel este foarte strict. Nu are voie sa divulge nimic si fata de nimeni.
Daca este nevoie totusi, in situatii deosebite, trebuie sa primeasca in scris dezlegare din partea pacientului.
Nu stiu cum este reglementat asta in tara.
Simplul fapt de a discuta deschis ce ai pe suflet, este foarte important. Sunt oameni care nu au cu cine discuta, din lipsa de incredere.
Ceea ce nu stiu/pricep eu este cat de mult poate interveni terapeutul.
Ca discutia asta nu trebuie totusi sa ramana la stadiul de monolog.
Si de dorit este sa nu pleci de la terapeut asa cum te-ai dus.
Accentul eu l-as pune pe analiza: familie (primara si sot/sotie), evenimente, traume, frici, pana la vise/cosmaruri (daca sunt clare si se repeta, ele pot reflecta o suferinta (ramasa in subconstient).
Mai este o terapie care mie mi se pare mai interesanta - terapie comportamentala.
Acolo lucreaza pacientul impreuna cu terapeutul si are de facut si "tema pentru acasa". Am vazut ceva l atelevizor.
De ex. cand ai o frica mare de ceva, sau o manie (am vazut de exemplu un pacient care avea mania spalatului, adica se tot spala pe maini, tot avea impresia ca e murdar, ca a luat microbi). Si se lucreaza pana la vindecare.
Dar as vrea sa stiu daca mai este buna si in altfel de situatii/diagnostice.
Nu stiu mai multe.
Legat de situatia lui Ioan - da, un medic nu se poate trata singur. Nici trupeste si nici sufleteste.
La fel cum cred ca nici un preot nu poate sa faca anumite lucruri pentru sine insusi. De exemplu sa oficieze funeraliile unei rude apropiate (mama, tata, sotie, copil, frate, sora). Si spovedania trebuie s-o faca si el cu altcineva.