[ioan67]

În prealabil postat de crincrin

Necredinciosii, ortodocsi sau nu, merg la psiholog, credinciosii merg la duhovnic.

Credinţa are multe trepte... Şi atârnă de multe înrâuriri, de pildă de relaţia cu alţi credincioşi ori de preotul duhovnic.
În alt post aţi dat un exemplu, strălucit dealtfel, al unui rus care s-a lăsat de băut printr-un "medicament" duhovnicesc. Episodul e din "Pelerinul rus" şi e foarte adevărat, cred, ce scrie acolo. Departe, deci, de orice suspiciune faţă de textul de acolo, aş preciza doar că e vorba despre puterea credinţei unui om. Dacă toţi oamenii care consumă distructiv alcool ar avea credinţa acelui om, atunci da, probabil că metoda precizată acolo ar fi foarte bună pentru toţi. Dar în realitate oamenii nu sunt toţi ca ofiţerul acela. După cum nici ca pelerinul de acolo nu suntem cu toţii...
Şi atunci se ridică singură întrebarea: ce facem cu ceilalţi? Îi lăsăm pe mâna viciilor sau a diverselor neajunsuri doar pentru că ei nu au credinţa rusului?

Ei bine, până când oamenii ajung la o credinţă ca aceea (iar credinţa, ca şi smerenia ori rugăciunea curată sunt, totuşi, şi daruri ale Domnului pentru om, iar nu doar ispravă autonomă a pământeanului), iată că s-au găsit oameni care să dea o mână de ajutor celor căzuţi între spini. Bunul Samarinean nu e doar imaginea Domnului, ci a oricărui alt semen. Care, cum zice pilda, îngrijeşte cum se pricepe pe cel rănit apoi îl asistă şi sprijină până când e în siguranţă deplină.

Deci vorbim despre asistenţă de tot felul faţă de cei suferinzi sufleteşte, inclusiv asistenţă socială (laică şi bisericească) şi nu cred că trebuie să fim atât de categorici în a împărţi pe oameni în credincioşi şi necredincioşi. E prea abrupt, prea artificial şi schematic, comparativ cu nenumăratele nuanţe concrete care alcătuiesc oceanul sufletului omenesc.