Psihologie - întrebări

Sophia, ce anume te-a socat in postarea mea? Sincer, nu am inteles care parte din mesajul meu te-a uimit.
Bucurie!

[sophia]

În prealabil postat de Jennyy

Sophia, ce anume te-a socat in postarea mea? Sincer, nu am inteles care parte din mesajul meu te-a uimit.
Bucurie!

"Eu ii raspund: Doamna, eu nu pot gandi pozitiv pentru ca Raiul se castiga nu cu ganduri pozitive ci cu jertfa. Eu nu doresc sa ma fac bine decat daca voia Lui Dumnezeu este sa ma fac bine. Caci ce folos aduce un trup sanatos cu un sufletul bolnav? Hristos a primit Crucea nu a "pasat-o" cu ganduri pozitive."

Nici nu pot sa comentez. Nu stiu nici de unde sa incep.
Despre ce boala a sufletului vorbeai. Si ca nici nu vrei sa te faci bine.
Asa cum am spus, sunt unii care asa vad credinta. Nu stiu de unde si de ce.

Sophia, gasesc potrivit sa iti aduc spre citire un cuvant care mi-a placut foarte mult.iti atasez mai jos cateva cuvinte extrase din cartea "Cuvioasa Olimpiada Diaconita". Nu conteaza ceea ce cred eu, nu asta, nu va ajuta pe nimeni, pentru ca sant o persoana neimportanta. Insa, ceea ce scriu sfintii ajuta....

"Prin urmare, daca suferintele au rasplatiri, iar tristetea este cea mai cumplita si mai dureroasa decat toate suferintele, gandeste-te cat de mari sunt rasplatile. Nu voi inceta sa iti cant mereu acelasi cantec, ca sa implinesc acum ce fagaduisem la inceput: sa-ti usurez tristetea cu gandurile pe care insasi tristetea le naste.
Socotind dar si gandindu-te la castigul pe care il aduce o viata plina de dureri si necazuri, bucura-te si te veseleste ca inca din copilarie ai mers pe calea cea aducatoare de castig si plina de cununi, cale presarata cu dese si necontenite suferinte…
Fel de fel de boli trupesti, mai cumplite ca nenumarate morti, n-au incetat sa te asalteze des. Nori de ocari si insulte si de barfeli nu incetau sa se napusteasca asupra ta! Tristeti dese si neintrerupte si izvoare de lacrimi te-au suparat tot timpul. Fiecare din aceasta suferinta este suficienta sa aduca mult folos omului duhovnicesc care le indura pe toate cu rabdare.
De aceea, atata rog evlavia ta, sa alungi tristetea si sa slavesti pe Dumnezeu asa cum totdeauna ai facut! Si sa nu incetezi sa multumesti pentru toate bolile, ispitele si necazurile!
Facand asa vei culege mari bunatati si vei da diavolului o lovitura de moarte, iar eu voi avea managierea ca ai putut risipi cu multa usurinta norul tristetii si ca te bucuri de liniste deplina.”

Cartea Cuvioasa Olimpiada Diaconita "O viata- o prietenie- o corespondenta"

[ioan67]

În prealabil postat de AlinB

Impotriva nu, dar mai pune de la El.
Ti-am explicat si cum.

Psihologul in schimb, nu prea are de unde.

Ba are. Pune ce îi lipsește clientului, așa cum un frate mai mare suplinește lipsurile celui mic, precum profesorul face în raport cu elevul, precum bunul samarinean față de cel căzut între spini, precum părintele față de copil etc.
Dar ce are psihologul? Cunoștințe, abilități, anumite însușiri de personalitate; o perspectivă mai detașată decât clientul său față de problema acestuia (care uneori îl copleșește pe client); unele soluții personale etc.

În prealabil postat de AlinB

In plus, in crestinism abordarile sunt si ele destul de paradoxale.
Nu de putine ori ti se poate cere sa tolerezi o persoana intolerabila in numele formarii propriului caracter, in acord cu cerintele Evangheliei, psihologul nu o sa-ti ceara asta, ca n-are decat cel mult, codul bunelor maniere.

Psihologul, inclusiv ateul, nu este robot ci om. Dincolo de codul bunelor maniere are și el o filosofie pro-oameni, ba chiar multă dragoste. Aceasta din urmă, îndeosebi, e cu totul mai importantă și mai puternică decât codul bunelor maniere...
Nu se face nimeni psiholog, cu atât mai puțin rezistă în meseria asta până la capăt (într-o țară ca românica), dacă se sprijină doar pe codul bunelor maniere... Forța încrederii în oameni și afecțiunea pentru semeni, filosofia pro-socială este forța copleșitoare care îl susține pe psiholog în nenumărate momente dificile. Și nu e exclus ca asta să fie tot har de la Dumnezeu, până și la psihologul care se consideră (sanchi, e un moft de-al lui) ateu.

[Copacel]

Simplu domne'.
Cei care sunt ortodocsi sa se duca la un psiholog ortodox.
Cei care sunt atei sa se duca la orice psiholog.
Si gata.

[cristiboss56]

Înșelarea cea mai gravă a omului lingușitor și invidios este că el nici nu observă starea mizeră în care ajunge, transformându-se într-un nimeni fără nimic. Astăzi oamenii dorind să se „afirme” și să se „realizeze” calcă în picioare orice demnitate, omenie și dreptate, alergând după o „un loc mai bun”. Să privim cu ochii deschiși omul în adevărata lui ipostază de astăzi – de la necunoscutul de pe stradă până la prietenul de maximă încredere – toți din toate domeniile absolut, și monahi și mireni, bârfesc că sunt nemulțumiți de ceva: de sărăcie, de mersul nereușit lucrurilor și al evenimentelor, de nedreptatea de la orice pas, de legile statului elaborate de forurile europene, etc. Dar tocmai în context de nemulțumire crește lingușirea și invidia și tot mai puțin oameni abia de mai reușesc a se privi în oglinda sufletului lor ca să vadă că Dumnezeu are tot mai puţin loc între noi… Că totuşi, lumea mai bună nu se construieşte pe fățărnicie și lingușire, ci pe iubire și pe invidie sfântă. De ce zic invidie sfântă? Pentru că există în viața duhovnicească invidia nepăcătoasă, adică dorința arzătoare de a ajunge la „vârsta bărbatului desăvârșit” la sfințenia plăcuților lui Dumnezeu. Sinții au fost acei care au înțeles pe deplin, că omului i s-a oferit totul, dar a fost preîntâmpinat asupra unui singur lucru: să nu săvârşească ceva ce s-ar putea întoarce împotriva lui – aceasta e adevărata libertate.
Când mintea omenească va fi luminată de vederea duhovnicească a slavei şi măreţiei lui Dumnezeu şi se va pogorî de acolo ca să se vadă pe sine însăşi, ea nu va mai vedea măreţia omenirii.
Idealul și standartul unui creștin orthodox este sfinţenia vieţii, păstrând harul dumnezeiesc care te unește în adevăr și armonie cu Dumnezeu.
„Măsura geniului nu este filosoful, ci Sfântul” . În aceste zile de neliniște și nemulțumire cred că cel mai important ar fi să cerem de la Dumnezeu… dreptul la sfinţenie, având în minte cuvintele Sfântului Apostol Iacov: „…Faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă” ( Iacov, 1, 22).

[ioan67]

În prealabil postat de Jennyy

Sophia, gasesc potrivit sa iti aduc spre citire un cuvant care mi-a placut foarte mult.iti atasez mai jos cateva cuvinte extrase din cartea "Cuvioasa Olimpiada Diaconita". Nu conteaza ceea ce cred eu, nu asta, nu va ajuta pe nimeni, pentru ca sant o persoana neimportanta. Insa, ceea ce scriu sfintii ajuta....

"Prin urmare, daca suferintele au rasplatiri, iar tristetea este cea mai cumplita si mai dureroasa decat toate suferintele, gandeste-te cat de mari sunt rasplatile. Nu voi inceta sa iti cant mereu acelasi cantec, ca sa implinesc acum ce fagaduisem la inceput: sa-ti usurez tristetea cu gandurile pe care insasi tristetea le naste.
Socotind dar si gandindu-te la castigul pe care il aduce o viata plina de dureri si necazuri, bucura-te si te veseleste ca inca din copilarie ai mers pe calea cea aducatoare de castig si plina de cununi, cale presarata cu dese si necontenite suferinte…
Fel de fel de boli trupesti, mai cumplite ca nenumarate morti, n-au incetat sa te asalteze des. Nori de ocari si insulte si de barfeli nu incetau sa se napusteasca asupra ta! Tristeti dese si neintrerupte si izvoare de lacrimi te-au suparat tot timpul. Fiecare din aceasta suferinta este suficienta sa aduca mult folos omului duhovnicesc care le indura pe toate cu rabdare.
De aceea, atata rog evlavia ta, sa alungi tristetea si sa slavesti pe Dumnezeu asa cum totdeauna ai facut! Si sa nu incetezi sa multumesti pentru toate bolile, ispitele si necazurile!
Facand asa vei culege mari bunatati si vei da diavolului o lovitura de moarte, iar eu voi avea managierea ca ai putut risipi cu multa usurinta norul tristetii si ca te bucuri de liniste deplina.”

Cartea Cuvioasa Olimpiada Diaconita "O viata- o prietenie- o corespondenta"

Minunate cuvinte! Așa privește creștinul boala, suferințele de tot felul, iar aceasta e bărbăția creștinilor care a făcut, nu o dată, minuni, în bună lucrare cu Hristos.
Pe de altă parte, cred că nu trebuie să înțelegem că sfinții au căutat cu lumânarea patima suferinței, a bolii. Ei au răbdat-o și au luat-o ca binecuvântare, însă și-au dorit să fie sănătoși, pentru a face nenumărate fapte bune. Iar când nu s-a putut sănătate, au iubit darul bolii, supunîndu-se în toate Domnului.
Boala, totuși, este invalidantă. Țintuiește puterile omului, adesori desfigurează, chinuie și pe cei din jur... Nu se cuvine să râvnim la boală, atunci când suntem sănătoși, decât în cazul extrem că suferim de o boală încă mai mare - patima despărțiturii crunte de Dumnezeu.
Bine ar fi să ne străduim ca, atunci când suntem încă sănătoși, să deprindem viața de credință și să facem cât mai multe fapte virtuoase. Așa cred că e de fapt bun de dorit.
Nu ne dorim boala, iar dacă vine, totuși, o răbdăm și ne lăsăm curățiți și luminați prin ea.
Eu așa înțeleg...:)

[crincrin]

Necredinciosii, ortodocsi sau nu, merg la psiholog, credinciosii merg la duhovnic.

[Copacel]

În prealabil postat de crincrin

Necredinciosii, ortodocsi sau nu, merg la psiholog, credinciosii merg la duhovnic.

Nu doar la duhovnic.
Credinciosii trebuie sa mearga la duhovnic si la psiholog ortodox/psihiatru (fara nici o retinere) daca situatia o impune,
doarece daca credinciosul nostru sufera de o boala psihica trebuie intai intervenit medical.

[CristianR]

În prealabil postat de Jennyy

Din experienta proprie:
Psihologul, imi spune. Doamna, boala dar si medicamentul se afla in mintea d.vstra. Trebuie sa ganditi pozitiv. Trebuie sa va concentrati si sa spuneti in gand, eu sant bine..eu sant bine..
Eu ii raspund: Doamna, eu nu pot gandi pozitiv pentru ca Raiul se castiga nu cu ganduri pozitive ci cu jertfa. Eu nu doresc sa ma fac bine decat daca voia Lui Dumnezeu este sa ma fac bine. Caci ce folos aduce un trup sanatos cu un sufletul bolnav? Hristos a primit Crucea nu a "pasat-o" cu ganduri pozitive.

Gândirea pozitivă nu treubie pusă în antiteză cu jertfa, după cum nici psihologul cu duhovnicul.
Jertfa e tot ce poate fi mai pozitiv, pentru că înseamnă dăruire a ta, a vieții tale lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să trăiască în tine. A gândi pozitiv înseamnă, cred, a te îndrepta către un sens, a-ți pune viața pe un făgaș care să te ducă în cele din urmă la Dumnezeu. A gândi pozitiv înseamnă să vezi ca finalitate Viața, iar nu moartea. Să ieși din boală și să dorești din toată inima sănătatea; a duhului întâi de toate, și a sufletului.