[cristiboss56]

[…] De la cădere încoace, văd o sfâşiere: pot să voiesc ceva pătimaş, care nu face parte din voia lui Dumnezeu şi, cum zice Hristos, cela ce nu adună cu Mine, risipeşte . Şi ca să nu risc s-o iau razna, pe o voie care mi se pare bună, verific voinţa mea, să zicem cu duhovnicul, asta e una din căi, ca să văd dacă e în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, adică dacă e Dumnezeu care voieşte în mine sau dacă este o voinţă… Eu vreau drept, eu vreau să trăiesc, asta vrea şi Dumnezeu, dar eu nu ştiu întotdeauna unde să aflu ceea ce voiesc eu și aici se poate întâmpla o dezbinare şi atunci eu vreau să trăiesc, dar, Doamne, ce vreau eu mă va duce unde voi afla viaţa sau este o rătăcire? Şi aşa, ştiind că în păcatul în care trăim, putem să voim diferit de Dumnezeu – şi de multe ori o facem – căutăm, dacă Dumnezeu binecuvântează ce vreau eu, adică dacă şi El voieşte.
Aici aş vrea să zic eu cuvânt despre tăierea voii.
Se trăieşte adesea foarte greşit lucrul acesta, ori la nivel disciplinar, ori la nivel sinucigaş. Nu voia mea trebuie s-o tai, că asta ar fi un fel de sinucidere, ci voia mea pătimaşă trebuie s-o tai!
Ce este patima? Aşa cum buba cancerului face parte din trupul meu, dar nu este trupul meu, aşa şi patima, deşi [pare ca] face parte integrantă din fiinţa mea, în realitatea dumnezeiască nu este. Pe aia trebuie s-o tăiem cu bisturiul.
Acum întrebarea zice: cum putem şti…? Este imposibil să răspundem în amănunt, fiindcă de fiecare dată, în fiecare viaţă, în fiecare împrejurare, este o altă experienţă. Dar sunt nişte lucruri comune tuturor experienţelor. Să luăm momentul de după , când ai hotărât hotărârea cea dreaptă: dacă este de la Dumnezeu întotdeauna vine ca o lumină, ca o uşurare, poate ai trecut un prag greu de trecut, o frică, poate chiar o teroare oarecare, dar, trecând, cum zicea şi părintele Sofronie, focul în care ai intrat, în loc să te ardă, te răcoreşte. Că
asta e caracteristica focului mistuitor, care este Dumnezeu. Te răcoreşte. Şi simţi că ăsta este adevărul, simţi că te-ai împlinit.
Nu ştiu, sunt multe posibile mărturii ale alegerii drepte, care vin pe liniile alea, hai să luăm de la Galateni, că cele ale lui Dumnezeu sunt pace, dragoste, bucurie, îndelungă-răbdare…
Multe dintre acestea sau lumea acestor lucruri începe să fie prezentă în tine.
Problema, care cred că este de unde izvorăşte întrebarea, este: cum să fac să ajung acolo, să găsesc calea cea bună, mai ales dacă mă angajez pe căi de unde n-o să fie întoarcere? Şi aici zic aşa: formulă nu există, dar ceva mult mai presus şi mai preţios decât o formulă este, iarăși, acest “Doamne…”
Şi zic aşa: roagă-te lui Dumnezeu în multe feluri şi în multe împrejurări ale vieţii tale, ori în singurătatea ta, ori în slujbele bisericeşti, profiţi de rugăciunea celor care te înconjoară ca să îţi iei avânt… Şi când simți momentul – una dintre căi este asta, cea clasică – când simţi că a venit momentul du-te la duhovnic, și du-te cu rugăciunea asta. Când te duci la duhovnic să afli voia lui Dumnezeu, să nu te desparţi de legătura cu Dumnezeu ca să vorbeşti cu duhovnicul ca cu un om.
Şi ni se zice: atenţie nouă, duhovnicilor, nici noi să nu dăm un cuvânt din înţelepciunea noastră sau înţelegerea sau educaţia noastră teologică sau nici măcar din experienţa vieţii noastre . La o adică, să facem tabula rasa de toate astea, adică să le dăm deoparte, ca să aflăm în rugăciune voia lui Dumnezeu pentru om. Asta e o mare cultură, iar, cum zice Sfântul Siluan, dacă nu începem să o facem – apropo, nu numai noi, duhovnicii, ci toţi, ca să aflăm voia lui Dumnezeu – n-o să ajungem niciodată să o însuşim. Deci
noi, duhovnicii, nu trebuie să căutăm cuvânt de la mine, ci cuvântul dumnezeiesc pentru acest suflet, care, uneori, poate să ni se pară paradoxal la început şi Domnul să ne dea să-l desluşim.
Iar, tu, cel care asculţi, şi tu faci tabula rasa , mături total tot ce ştii, ce-ai învăţat, ce eşti, şi aici este tot un fel de tăiere a voii , ca să laşi loc acelui glas . Amintiţi-vă de Sfântul Prooroc Ilie, când s-a dus să se întâlnească cu Dumnezeu, întâi a fost un vânt mare, zicem noi uragan – nu uitaţi că vânt şi duh se confundă în graiul ebraic şi în greacă de multe ori, nu că se confundă, dar e acelaşi cuvânt – deci acel vânt era un oarecare duh care sfărâma stâncile, care zguduia munţii, iar nu în vânt, nu în duhul ăla era Dumnezeu. După vânt, un cutremur; vai, ce impresionează pe om cutremurul, dar nu în cutremur era Dumnezeu. Şi proorocul, prooroc fiind, nu s-a cutremurat de cutremur și nu s-a lăsat intimidat de acel duh şi de toată urăgăneala lui. Și după cutremur, un foc, dar nici în foc nu era Dumnezeu. Iar după foc, adiere de glas subţire. Şi în glasul ăla era Dumnezeu
. Şi atunci s-a cutremurat proorocul. Şi atunci şi-a acoperit faţa ca heruvimii din cer şi a ieşit la intrarea peşterii, ca să se întâlnească cu Dumnezeul Cel atotputernic, Care a grăit proorocului în adiere de glas subţire
. Tăierea voii este să dăm la o parte uraganele, cutremurele şi focurile voinței noastre pătimaşe care bântuie, care urlă, care fac toată gălăgia asta, ca să putem auzi adiere de glas subţire, care este semnul Celui atotputernic . Adiere de glas subţire care vine cu căldură, cu duioşie, cu smerenie, cu tot ce însoţeşte dragostea lui Dumnezeu pentru făptura Lui iubită.
Şi atunci în legătură cu Dumnezeu, conştient sau chiar rugându-te la acelaşi Doamne, te duci la duhovnic când simţi că a venit vremea şi-i ceri lui Dumnezeu ca duhovnicul să nu vorbească cuvânt omenesc, ca om, ci Domnul să-ţi vorbească prin el. Şi atunci, dacă asta ceri lui Dumnezeu, pregăteşte-te să primeşti primul cuvânt al duhovnicului. Şi această noţiune de
prim cuvânt , ba chiar de prim gând, cum spunea Sfântul Serafim, că primea primul gând care-i venea ca de la Dumnezeu , asta este toată cultura filocalică: a prinde acel prim cuvânt . Deci tu, dacă vrei voia lui Dumnezeu, roagă-te şi roagă-te. Continuând să te rogi lui „Doamne… ”, te duci la duhovnic şi îi ceri, îi spui în câteva cuvinte problema, esenţial , nu intra în amănunte
și aşteaptă cuvântul pe care-l ceri încă de la Dumnezeu . Aşa cum la telefon nu vorbeşti cu aparatul pe care-l ţii în mână, ci cu altcineva, de la capătul celălalt al firului. Şi aşteaptă de la Dumnezeu. Şi când duhovnicul îţi spune cuvântul – iar tu, duhovnicule, să te rogi, ca nu prin neştiinţa sau din nebăgarea ta de seamă să piară un suflet pentru care Hristos Şi-a dat sângele pe cruce; deci să te rogi ; şi fie ca Dumnezeu să ne audă cuvintele astea ca rugăciune şi să lucreze în noi şi tu, cel care ceri, fii cu cea mai mare luare aminte la primul cuvânt şi să ştii că
Dumnezeu nu este o formulă sau un adevăr obiectiv, un obiect , ci este o Persoană Care Ştie că dacă tu vei prinde primul cuvânt şi-l vei ţine, ţi-l va da.
Câteodată, această Taină o trăim ca pe un fel de “kamikazism” , fiindcă parcă ne aruncăm într-un hău. Nu te tulbura şi Domnul să te întărească. Cultivă, adică pregăteşte-te să primeşti acel prim cuvânt şi îţi spun lucrul ăsta: nu-l discuta cu duhovnicul, nu te împotrivi, nu-l discuta. Că ăsta este cuvântul tău. Este un dialog tainic între tine şi Dumnezeu . Şi nu duhovnicul tău îl va înţelege în principiu. Tu îl vei înţelege, e numai pentru tine. Ia-l şi zi-i duhovnicului: „Blagosloviţi, părinte!” şi du-te şi încearcă să-l trăieşti. Chit că vii a doua oară la duhovnic şi-i zici că nu l-ai înţeles sau cine ştie ce, dar important e ca primul lucru pe care-l faci este să încerci să îl trăieşti sub o formă sau alta, fiindcă ăsta este cuvântul tău, şi ori îl înţelegi într-o măsură, ori îl vei înţelege făcându-l, în principiu.