Citat:
În prealabil postat de Penticostalul Traditional
Este posibil ca protestantii si catolicii sa aiba invataturi gresite insa nu putem concluziona in mod sigur asta, in urma afirmatiei Cuviosului Paisie. Pentru ca el nu este infailibil. Este foarte posibil sa fi vorbit "dintr'ale lui".
Asta e ideea: ceea ce au spus cuviosii, sfintii, parintii si scriitorii bisericicesti nu este infailibil, pe cand ceea ce au invatat Isus si Apostolii in Scripturi este pe deplin adevarat si in intregime insuflat de Duhul Sfant.
|
Pierdem din vedere, adesea și noi, ortodocșii, că Biserica este sobornicească, nu alcătuită din entități eventual infailibile. Adevărul se lămurește în comuniune cu Duhul Sfânt și întreolaltă. Așa cum Sfinții Apostoli, la primul sinod, au spus:
Părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă.
Luat individual, poate că orice sfânt va fi avut și greșeli; însă la sinoade acestea au fost cernute.
De aceea ținem atât de mult să ne raportăm la sinoadele ecumenice, parte a Sfintei Tradiții, care e sfântă pentru că e rod al Duhului Sfânt lucrător în Biserică de la începutul ei, până azi și până la sfârșitul veacurilor.
Prin urmare, a pune între paranteze o perioadă a lucrării Sale în lume, și încă una atât de însemnată (până la Reformă), nu poate fi decât o mare greșeală.