[cristiboss56]

O nouă colaborare între Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului și Editura „ASTRA Museum” din Sibiu a dus la apariția volumului „Monarhia constantiniană între arhetip divin și construct eusebian” semnat de asist. univ. dr. Dragoș Boicu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.
Cartea tipărită recent la Sibiu apare sub egida Centrului de Cercetare Teologică din cadrul Universității „Lucian Blaga” din cetatea transilvăneană. Volumul conține câteva studii elaborate de asist. univ. dr. Dragoș Boicu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, cu referire la viața și mai ales activitatea și rolul important al Sfântului Constantin cel Mare în istoria Bisericii.
Așa cum sugerează și titlul lucrării, în studiile adunate acum în volum, autorul prezintă imaginea Sfântului Împărat așa cum contemporanul său Eusebiu de Cezareea a conturat-o în cunoscuta lucrare „Historia ecclesiastica”, deși figura lui Constantin cel Mare a fost conturată aici cu „viziune subiectivă” și „distorsiune a faptelor”.
Cu toate acestea, Eusebiu de Cezareea are marele merit de a fi lăsat posterității informații esențiale despre viața marelui împărat bizantin.
„Pe măsură ce încercam să avansez în elucidarea originii şi sensului câtorva legende medievale ţesute în jurul personalităţii lui Constantin cel Mare, am reluat observaţiile făcute în decursul ultimilor ani pe marginea experimentelor politice de la începutul secolului al patrulea şi am decis sistematizarea, respectiv reunirea lor în acest volum (…) Reunirea şi publicarea în această formă a textelor amintite survine pe fondul solicitărilor de a-mi sistematiza opiniile şi intuiţiile, nu atât faţă de personalitatea lui Constantin cel Mare, cât faţă de corpusul eusebian şi faţă de modul în care a evoluat percepţia creştinilor asupra sfântului împărat. Acest lucru a presupus uneori modificarea masivă a acestor materiale, eliminând pasajele redundante, iar alteori a impus completarea textelor cu informaţii mai semnificative sau mai clar exprimate. La toate acestea aş mai adăuga următoarele scurte observaţii, care au şi reprezentat acum aproape un deceniu premisele orientării către acest subiect”, spune autorul în Prolog.
Adevăr istoric și mistificare
Înainte de prezentarea studiilor adunate pentru acest volum, asist. univ. dr. Dragoș Boicu dedică mai multe pagini unor evenimente importante și controversate din viața împăratului Constantin cel Mare: botezul, moartea și consacrarea.
Legat de botezul împăratului, autorul invocă pe de-o parte ambiguitatea legată de modul în care Constantin cel Mare înțelesese creștinismul, și pe altă parte atitudinea echivocă a Bisericii. Chiar dacă Eusebiu de Cezareea relatează botezul împăratului oficiat de episcopul semi-arian Eusebiu de Nicomidia în ziua de Rusalii, în cetatea Helenopolis, cu puțin timp înainte de moartea sa, Biserica a consemnat cu totul altceva legat de acest moment important.
„Chiar dacă în cercurile academice se afirmă cu o oarecare certitudine botezul semi-arian, primit pe patul de moarte din mâinile episcopului Eusebiu de Nicomidia, aşa cum relatează episcopul Cezareei, pentru salvarea aparenţelor şi înlăturarea oricărui dubiu asupra credinţei şi sfinţeniei primului împărat creştin, are loc o dedublare sau o trucare a adevărului istoric (chiar cu nobilul scop de a-l proteja pe creştinul simplu de semnele de întrebare pe care le-ar fi adus realitatea), încurajându-se mistificarea şi mitizarea sfârşitului vieţii marelui Constantin. De aceea, relatarea hagiografică din sinaxare, bazată pe Actus Silvestri îl prezintă pe papa Silvestru ca încreştinător al împăratului, botezul fiind primit tot pe fondul unei îmbolnăviri, petrecute de această dată la Roma, când, în urma unei viziuni, în care era îndemnat de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Constantin refuză îmbăierea în sânge de prunci şi se lasă afundat în apă sfinţită de către papă, cu puţin înainte de moartea acestuia în anul 335 d.Hr.”, spune Dragoș Boicu.
Fragmentul din opera lui Eusebiu de Cezareea legat de botezul împăratului Constantin cel Mare este considerat de teologii romano-catolici o „interpolare calomnioasă”, făcută la 40 de ani după moartea împăratului, din ordinul împăratului Valens, pentru a compromite imaginea lui Constantin cel Mare și a-l pune în rândul semiarienilor.
Un alt aspect interesant din opera lui Eusebiu de Cezareea este cel al prezentării funeraliilor de care a avut parte Constantin cel Mare, despre care „ierarhul pare a prezenta un model, bazat pe vechiul ceremonial al deificării împăraţilor romani (analogia cu cea a lui Augustus este mai mult decât evidentă) şi apelează constant la tema Aeternitas Augusti, atât de frecventă în secolul al III-lea, realizând o tranziţie şi totodată o paradigmă pentru înhumarea monarhilor creştini cu excepţia unui singur aspect: consacrarea sau sanctificarea imediat după moarte. Aceasta este întâi de toate pregătită prin intenţia lui Constantin de a fi depus în mausoleul dedicat celor doisprezece Apostoli, în mijlocul acestora ca cel de-al treisprezecelea apostol, «întocmai cu Apostolii» – ἰσαπόστολος, sau poate chiar în calitate de substitut sau imitator al lui Hristos, în virtutea retoricii «ca şi cum ar fi» sau, cum sugerează unii savanţi, ca un al treisprezecelea zeu după modelul elenistic. Însăşi construcţia ridică o serie de probleme: destinaţia iniţială a acestui locaş este una funerară, un mausoleu sau chiar templu al monarhului deificat postmortem, edificiu care ulterior a fost integrat de către fiul său, Constanţiu, în ceea ce avea să fie ulterior cunoscut sub numele de Biserica Sfinţilor Apostoli. Se încearcă, potrivit relatării lui Eusebiu, să se realizeze o altoire a elementelor creştine pe cultul imperial, logica acestei prezentări fiind întreruptă de aceste două elemente: mausoleul imperial care nu este o biserică şi înhumarea în mijlocul Apostolilor unde ne-am fi aşteptat să găsim o reprezentare a Mântuitorului Hristos”.
„Un tip aparte de om al lui Dumnezeu”
Dintre studiile cuprinse în volum amintim câteva titluri: „Edictul de la Milano (313), mai mult decât o convenție istorică”, „Împăratul suprem și împăratul Constantin cel Mare. Monarhia constantiniană și arhetipul ei divin”, „Experimentul politic constantinian. Forme de iconografie imperială și izvoarele numismatice”, „Efigii ale împărăteselor constantiniene: Sfânta Elena și Fausta”, „Arc peste timp: O pseudo-legendă constantiniană și implicațiile ei politice la jumătatea secolului al X-lea”.
Ultima partea cărții prezintă un tabel cronologic prin care cititorii au posibilitatea să cunoască cele mai importante momente din viața Sfântului Constantin cel Mare. După tabelul cronologic, autorul a inclus o doua anexă cu genealogia constantiniană și o a treia anexă cu descendența legendară a Sfintei Elena.
„Nu de puţine ori am subliniat discrepanţa dintre perspectiva academică şi cea liturgică asupra persoanei Sfântului Constantin, dar aceste observaţii nu-mi schimbă cu nimic convingerea că marele împărat a fost şi rămâne o personalitate carismatică, un tip aparte de om al lui Dumnezeu, într-un fel propriu doar lui, care, condus continuu de experienţe extatice, se înfăţişează ca un nou Moise şi izbăvitor rânduit de Providenţă pentru biruirea forţelor demonice. Constantin unifică întregul imperiu prin puterea caracterului său şi produce o gradată, dar completă schimbare a apartenenţei religioase în Imperiul Roman, evitând cu abilitate o mişcare «contrarevoluţionară», care prin amploarea ei să pună capăt creştinării imperiului, ceea ce reflectă un discernământ autentic, dar şi o viziune pe termen lung, iar în această privinţă încă mai avem multe de învăţat”, conchide autorul în Prolog.