Aparitii editoriale

[cristiboss56]

O nouă colaborare între Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului și Editura „ASTRA Museum” din Sibiu a dus la apariția volumului „Monarhia constantiniană între arhetip divin și construct eusebian” semnat de asist. univ. dr. Dragoș Boicu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.
Cartea tipărită recent la Sibiu apare sub egida Centrului de Cercetare Teologică din cadrul Universității „Lucian Blaga” din cetatea transilvăneană. Volumul conține câteva studii elaborate de asist. univ. dr. Dragoș Boicu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, cu referire la viața și mai ales activitatea și rolul important al Sfântului Constantin cel Mare în istoria Bisericii.
Așa cum sugerează și titlul lucrării, în studiile adunate acum în volum, autorul prezintă imaginea Sfântului Împărat așa cum contemporanul său Eusebiu de Cezareea a conturat-o în cunoscuta lucrare „Historia ecclesiastica”, deși figura lui Constantin cel Mare a fost conturată aici cu „viziune subiectivă” și „distorsiune a faptelor”.
Cu toate acestea, Eusebiu de Cezareea are marele merit de a fi lăsat posterității informații esențiale despre viața marelui împărat bizantin.
„Pe măsură ce încercam să avansez în elucidarea originii şi sensului câtorva legende medievale ţesute în jurul personalităţii lui Constantin cel Mare, am reluat observaţiile făcute în decursul ultimilor ani pe marginea experimentelor politice de la începutul secolului al patrulea şi am decis sistematizarea, respectiv reunirea lor în acest volum (…) Reunirea şi publicarea în această formă a textelor amintite survine pe fondul solicitărilor de a-mi sistematiza opiniile şi intuiţiile, nu atât faţă de personalitatea lui Constantin cel Mare, cât faţă de corpusul eusebian şi faţă de modul în care a evoluat percepţia creştinilor asupra sfântului împărat. Acest lucru a presupus uneori modificarea masivă a acestor materiale, eliminând pasajele redundante, iar alteori a impus completarea textelor cu informaţii mai semnificative sau mai clar exprimate. La toate acestea aş mai adăuga următoarele scurte observaţii, care au şi reprezentat acum aproape un deceniu premisele orientării către acest subiect”, spune autorul în Prolog.
Adevăr istoric și mistificare
Înainte de prezentarea studiilor adunate pentru acest volum, asist. univ. dr. Dragoș Boicu dedică mai multe pagini unor evenimente importante și controversate din viața împăratului Constantin cel Mare: botezul, moartea și consacrarea.
Legat de botezul împăratului, autorul invocă pe de-o parte ambiguitatea legată de modul în care Constantin cel Mare înțelesese creștinismul, și pe altă parte atitudinea echivocă a Bisericii. Chiar dacă Eusebiu de Cezareea relatează botezul împăratului oficiat de episcopul semi-arian Eusebiu de Nicomidia în ziua de Rusalii, în cetatea Helenopolis, cu puțin timp înainte de moartea sa, Biserica a consemnat cu totul altceva legat de acest moment important.
„Chiar dacă în cercurile academice se afirmă cu o oarecare certitudine botezul semi-arian, primit pe patul de moarte din mâinile episcopului Eusebiu de Nicomidia, aşa cum relatează episcopul Cezareei, pentru salvarea aparenţelor şi înlăturarea oricărui dubiu asupra credinţei şi sfinţeniei primului împărat creştin, are loc o dedublare sau o trucare a adevărului istoric (chiar cu nobilul scop de a-l proteja pe creştinul simplu de semnele de întrebare pe care le-ar fi adus realitatea), încurajându-se mistificarea şi mitizarea sfârşitului vieţii marelui Constantin. De aceea, relatarea hagiografică din sinaxare, bazată pe Actus Silvestri îl prezintă pe papa Silvestru ca încreştinător al împăratului, botezul fiind primit tot pe fondul unei îmbolnăviri, petrecute de această dată la Roma, când, în urma unei viziuni, în care era îndemnat de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Constantin refuză îmbăierea în sânge de prunci şi se lasă afundat în apă sfinţită de către papă, cu puţin înainte de moartea acestuia în anul 335 d.Hr.”, spune Dragoș Boicu.
Fragmentul din opera lui Eusebiu de Cezareea legat de botezul împăratului Constantin cel Mare este considerat de teologii romano-catolici o „interpolare calomnioasă”, făcută la 40 de ani după moartea împăratului, din ordinul împăratului Valens, pentru a compromite imaginea lui Constantin cel Mare și a-l pune în rândul semiarienilor.
Un alt aspect interesant din opera lui Eusebiu de Cezareea este cel al prezentării funeraliilor de care a avut parte Constantin cel Mare, despre care „ierarhul pare a prezenta un model, bazat pe vechiul ceremonial al deificării împăraţilor romani (analogia cu cea a lui Augustus este mai mult decât evidentă) şi apelează constant la tema Aeternitas Augusti, atât de frecventă în secolul al III-lea, realizând o tranziţie şi totodată o paradigmă pentru înhumarea monarhilor creştini cu excepţia unui singur aspect: consacrarea sau sanctificarea imediat după moarte. Aceasta este întâi de toate pregătită prin intenţia lui Constantin de a fi depus în mausoleul dedicat celor doisprezece Apostoli, în mijlocul acestora ca cel de-al treisprezecelea apostol, «întocmai cu Apostolii» – ἰσαπόστολος, sau poate chiar în calitate de substitut sau imitator al lui Hristos, în virtutea retoricii «ca şi cum ar fi» sau, cum sugerează unii savanţi, ca un al treisprezecelea zeu după modelul elenistic. Însăşi construcţia ridică o serie de probleme: destinaţia iniţială a acestui locaş este una funerară, un mausoleu sau chiar templu al monarhului deificat postmortem, edificiu care ulterior a fost integrat de către fiul său, Constanţiu, în ceea ce avea să fie ulterior cunoscut sub numele de Biserica Sfinţilor Apostoli. Se încearcă, potrivit relatării lui Eusebiu, să se realizeze o altoire a elementelor creştine pe cultul imperial, logica acestei prezentări fiind întreruptă de aceste două elemente: mausoleul imperial care nu este o biserică şi înhumarea în mijlocul Apostolilor unde ne-am fi aşteptat să găsim o reprezentare a Mântuitorului Hristos”.
„Un tip aparte de om al lui Dumnezeu”
Dintre studiile cuprinse în volum amintim câteva titluri: „Edictul de la Milano (313), mai mult decât o convenție istorică”, „Împăratul suprem și împăratul Constantin cel Mare. Monarhia constantiniană și arhetipul ei divin”, „Experimentul politic constantinian. Forme de iconografie imperială și izvoarele numismatice”, „Efigii ale împărăteselor constantiniene: Sfânta Elena și Fausta”, „Arc peste timp: O pseudo-legendă constantiniană și implicațiile ei politice la jumătatea secolului al X-lea”.
Ultima partea cărții prezintă un tabel cronologic prin care cititorii au posibilitatea să cunoască cele mai importante momente din viața Sfântului Constantin cel Mare. După tabelul cronologic, autorul a inclus o doua anexă cu genealogia constantiniană și o a treia anexă cu descendența legendară a Sfintei Elena.
„Nu de puţine ori am subliniat discrepanţa dintre perspectiva academică şi cea liturgică asupra persoanei Sfântului Constantin, dar aceste observaţii nu-mi schimbă cu nimic convingerea că marele împărat a fost şi rămâne o personalitate carismatică, un tip aparte de om al lui Dumnezeu, într-un fel propriu doar lui, care, condus continuu de experienţe extatice, se înfăţişează ca un nou Moise şi izbăvitor rânduit de Providenţă pentru biruirea forţelor demonice. Constantin unifică întregul imperiu prin puterea caracterului său şi produce o gradată, dar completă schimbare a apartenenţei religioase în Imperiul Roman, evitând cu abilitate o mişcare «contrarevoluţionară», care prin amploarea ei să pună capăt creştinării imperiului, ceea ce reflectă un discernământ autentic, dar şi o viziune pe termen lung, iar în această privinţă încă mai avem multe de învăţat”, conchide autorul în Prolog.

[cristiboss56]

Cartea „Compasiunea Tatălui”, de Boris Bobrinskoy, a apărut la Editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, în colecţia „Spiritualitate”, cu o introducere de Maxime Egger, intitulată „Spre transparența Sfintei Treimi - Viaţa şi opera părintelui Boris Bobrinskoy”, şi cu o traducere a lui Nicolae Turcan.
Volumul „Compasiunea Tatălui”, de Boris Bobrinskoy, decan emerit al Institutului de Teologie Ortodoxă Saint-Serge din Paris, aduce în atenţia publicului cititor tematica Sfintei Treimi şi, în mod deosebit, pe cea a Tatălui. Lucrarea este structurată pe capitolele „În faţa răului şi a suferinţei” (cu subcapitolele: „Mielul lui Dumnezeu ia asupra Lui mizeria umană”; „Dragostea faţă de vrăjmaşi în Evanghelii”; „Taina iertării”); „Liturghia inimii” (cu subcapitolele „Rugăciunea inimii faţă în faţă cu suferinţa”; „Arta chemării numelui”; „Euharistia interioară”); „Către cunoaşterea lui Dumnezeu” (cu subcapitolele „Teologie şi spiritualitate”; „Teologia limbajului şi limbajul teologiei”; „Tradiţie sfântă şi tradiţie omenească”).
Aşa cum arată Maxime Egger în introducerea cărţii, unde prezintă viaţa şi opera lui Boris Bobrinskoy, „în reflecția sa asupra Sfintei Treimi, părintele Boris a devenit din ce în ce mai impresionat, mai ocupat, mai bulversat de taina Tatălui, «izvorul prim și ultim al întregii cunoașteri și a întregii vieți», taină pe care o simte înscrisă, ascunsă și adâncită în taina lui Hristos. Taină a tăcerii Celui care pronunță Cuvântul și care este dincolo de orice cuvânt. Taină a grijii Celui care este plin de infinită milă și compătimire, care nu se oprește în a-l primi mereu pe fiul rătăcitor. «Această taină rămâne cea mai mare dintre toate. Într-adevăr, este mai ușor să vorbim despre taina lui Hristos sau chiar de taina Duhului Sfânt, decât de cea a Tatălui, într-atât Tatăl rămâne dincolo de orice cuvânt». Desigur, taina Tatălui nu se descoperă decât prin Hristos: „Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (In 14, 9). Dar s-ar putea reduce taina Tatălui la acest cuvânt? Este acest răspuns mulțumitor? Atunci ce să fac cu această dorință nestăpânită pe care o simt din ce în ce mai puternică și pe care Apostolul Filip o exprimă în cuvântarea de despărțire: „Arată-ne nouă pe Tatăl” (In 14, 8)? Atunci pentru ce să nu ne rugăm pur și simplu lui Hristos? Și ce vrea să zică Tatăl nostru? Pentru mine este o rugăciune foarte dificilă, pe care nu e de ajuns să o recităm mai mult sau mai puțin în mod mecanic»”.
Părintele Boris Bobrinskoy se întreabă „Ce este un tată, dacă nu o revărsare de dragoste? Dar o simțim noi astfel? Cum trăim noi această relație filială cu Tatăl? Cunoaștem oare cu adevărat sensul paternității, chiar dacă ar fi el doar unul pur uman și terestru, fără de care această relație cu Tatăl nu are prea mult sens? Suntem capabili să înțelegem și să trăim ceea ce semnifică și implică adâncurile milei și tandreții Tatălui? Ce importanță are aceasta pentru conștiința și existența noastră? Sunt întrebări pe care le pun și pe care mi le pun cu voce tare. Întrebări pe care Duhul Sfânt le pune în noi, chemându-ne să conș*tientizăm mai întâi taina persoanei Tatălui. Căci Tatăl nu este doar un nume, ci și o persoană vie. O persoană cu care, prin intermediul lui Hristos, trebuie să intrăm într-o relație vie și personală. Cum să devenim fii și fii ai Tatălui, copii ai luminii? Unde este, în experiența noastră, a credinței personale sau bisericești, această rugăciune a Duhului care strigă în noi «Avva, Părinte»? Să ne amintim de ceea ce Sfântul Ignatie al Antiohiei scria în Epistola sa către Romani: «O apă vie murmură în mine: vino la Tatăl»”.
După cum remarcă Maxime Egger, „la părintele Boris, care se situează aici în tradiția Părinților Bisericii, reflecția teologică este întotdeauna înrădăcinată în Scripturi. În Evanghelie, desigur, dar și în Vechiul Testament, pe care nu-l abordează minimalist sau reducționist, așa cum se întâlnește uneori în Ortodoxie: «Încă din timpul studiilor, sunt foarte tributar reînnoirii biblice catolice și anglicane pentru care am o mare recunoștință. Grație acesteia, am învățat să iau în serios textul, istoria și mentalitățile. Desigur, tipologia este importantă: este clar că Vechiul Testament cere o lectură creștină, hristologică, eclezială și sacramentală. Dar această interpretare trebuie să plece de la realitatea trăită, punând mereu împreună viziunea duhovnicească și realitatea, istoria întreagă care trebuie valorizată și nu doar redusă în întregime la rolul de avatar, după o viziune dualistă a aventurii umane. Înainte de a dezvolta dimensiunea profetică, mesianică și hristologică a unui text, trebuie deci să luăm în considerare cu cea mai mare atenție rigoarea contextului literal, literar, istoric sau geografic»”.
Pentru părintele Boris Bobrinskoy, „Vechiul Testament este locul paradoxal al prezenței lui Dumnezeu și al așteptării Duhului. «Dacă cerurile se deschid pe deplin odată cu Hristos, ele sunt deja deschise în Vechiul Testament. Există o experiență a lui Dumnezeu, o întâlnire cu Dumnezeu, o «ruminație» a Numelui lui Dumnezeu, o prezență a lui Dumnezeu foarte puternică în slava Sa, Shekhinah. O prezență care este în același timp promisiune și anticipare. Când evreii repetă Numele Domnului, Numele lui Yahve, se întâmplă ceva foarte profund. Există în iudaism, până astăzi, o taină a Numelui lui Dumnezeu care a fost dezvăluită și pe care Biserica, în consecință, nu poate să o ignore și să o respingă în mod absolut”, susține Maxime Egger.
Studiul biblic
În cercetarea sa asupra problematicii Tatălui Ceresc, părintele Boris Bobrinskoy aprofundează studiul biblic şi citează pasaje din Vechiul Testament, cum e şi cel din cartea Numerilor, „în care Moise, opunându-se lui Iosua, îi încurajează pe Medat și Eldat să profețească: «Nu cumva ești gelos pe mine? O, de ar fi toți prooroci în poporul Domnului!» (Num 11, 24-30). După cum o spune, «ceea ce nu este încă decât un vis pentru Moise, un vis ireal, se va realiza la Rusalii, în noua Biserică: «voi turna din Duhul Meu peste tot trupul și fiii voștri și fiicele voastre vor prooroci» (FA 2, 17)”. Această prezență și această așteptare a Duhului în Vechiul Testament sunt indisociabile, pentru părintele Boris, de o altă dimensiune pe care el o resimte cu durere: „liniștea, absența sau plecarea Duhului. Când, la Ezechiel, se vede slava lui Dumnezeu ridicându-se deasupra templului și plecând, se simte deodată un contrast extraordinar cu efuziunea și bogăția Duhului Sfânt în Noul Testament, în special în evangheliile copilăriei”, arată Maxime Egger.
„Pe plan strict teologic, părintele Boris va fi consacrat esențialul operei sale în a scruta și clarifica taina Sfintei Treimi. Încă din timpul studiilor sale la Institutul Sfântul Serghie, el percepe intuitiv că «întreaga viață a Bisericii, respirația sa liturgică și sacramentală, prezența sa în lume se definesc în cadrul pluralității relațiilor trinitare». Perspectiva sa nu este deci speculativă, ci existențială. Pentru el, a vorbi despre comuniunea treimică înseamnă a vorbi despre lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră – «Tatăl Meu până acum lucrează; și eu lucrez» (In 5, 17) –, despre cea a Duhului Sfânt care lucrează neîncetat în noi pentru a ne face din ce în ce mai asemănători cu Hristos. A vorbi despre Dumnezeiasca Treime înseamnă totodată a vorbi despre taina pascală care ne descoperă dragostea infinită a Treimii, mila infinită a Tatălui, Care «așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică» (In 3, 16)”. Ne aflăm aici în inima vieții creștine care constă în „a descoperi într-o manieră trăită, concretă și, în același timp, personală și eclezială, taina Treimii, în a pătrunde prin Duhul Sfânt, Care ne smulge din greutățile pământești și ne introduce în adâncul lui Hristos și, prin El, în adâncul Tatălui. Toate acestea cer din partea noastră un efort, necesitatea unei lungi ucenicii pe lângă un părinte duhovnicesc, în același fel cum arta icoanei implică o lungă ucenicie lângă un maestru. Devenim astfel noi înșine imagini ale lui Hristos, devenim templu și locaș al Sfintei Treimi. Lumina lui Hristos strălucește în noi. Atunci se poate împlini în viața noastră acest cuvânt al lui Hristos: «Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri» (Mt 5, 16)”, mai arată Maxime Egger, în introducerea la volumul „Compasiunea Tatălui”.

[cristiboss56]

La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut volumul The Ghighiu Monastery, 200 years of incessant prayer. Lucrarea reprezintă o traducere a monografiei intitulate Mănăstirea Ghighiu, 200 de ani de rugăciune neîncetată, apărută în luna mai a acestui an tot la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
Traducerea textului și a legendelor a fost efectuată de Cătălin-Constantin Solescu, informează Sectorul Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Cu toate că, din punct de vedere istoric, Mănăstirea Ghighiu este atestată încă din secolele XIV-XV, abia în anul 1817 s-a stabilit forma ei actuală, fapt care a condus în anul 2017 la sărbătorirea a două veacuri de rugăciune neîntreruptă în acest sfânt locaș închinat vieții monahale.
Volumul reunește numeroase fotografii și ample prezentări ale istoricului mănăstirii, al celor două locașuri de cult, precum și al marilor personalități istorice care au marcat decisiv dezvoltarea așezământului monahal, respectiv: Patriarhul Justinian Marina și stareța Pelaghia Tudor.
Volumul poate fi achiziționat de la pangarul Mănăstirii Ghighiu.

[cristiboss56]

O nouă apariție editorială pentru copii prezintă icoanele Praznicelor Împărătești explicate de un bunic nepoatei sale, Maria. Volumul cu ilustrații realizate de Ani-Eliza Busuioc și intitulat „Ce dezvăluie icoanele Bisericii? – Praznicele Împărătești” a apărut la Editura Basilica a Patriarhiei Române.
„Am considerat că dialogul dintre cele două personaje, Maria, o fetiță de seama celei pe care am întâlnit-o în biserică, și bunicul ei va avea un impact formativ mai mare decât folosirea unui stil exclusiv descriptiv și va permite reliefarea relației de iubire dintre cei doi”, a explicat Alina-Victoria Paraschiv în introducerea cărții.
Volumul este structurat conform anului bisericesc și prezintă copiilor „limbajul propriu al icoanelor, legătura lor cu textele Sfintei Scripturi și ale Tradiției Bisericii, înrâurirea prezenței lor în viața curentă a creștinilor, până la felul în care ne închinăm”.
Lucrarea, care face parte din colecția „Chipuri ale sfințeniei”, va fi urmată de o alta dedicată sărbătorilor sfinților.
Lucrarea poate fi cumpărată de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord, nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1).
De asemenea, lucrarea poate fi vizualizată pe site-ul www.colportaj.ro şi poate fi comandată la adresele: magazin@colportaj.ro, magazin@editurapatriarhiei.ro sau la numărul de telefon 0737. 145. 184.

[cristiboss56]

„Canoanele Bisericii Ortodoxe” au apărut recent în trei volume, în ediție bilingvă (greacă și română), la Editura Basilica a Patriarhiei Române.Vol. I: Canoanele Apostolice și Canoanele Sinoadelor Ecumenice;Vol. II: Canoanele Sinoadelor Locale;Vol. III: Canoanele Sfinților Părinți, Canoanele întregitoare și Prescripții canonice.
Traducerea a fost realizată de Răzvan Perșa, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Acesta spune în introducerea lucrării că „traducerea încearcă să adapteze textul canonic la standardele lingvistice, culturale și teologice ale timpului nostru”.
Autorul subliniază faptul că „importanța ediției actuale rezidă nu numai în încercarea de redare a canoanelor printr-o traducere cât mai apropiată de originalul grecesc, păstrând totuși nivelul actual al limbii române, ci și din elementele care compun această ediție”. Este vorba de:
Introducerile la fiecare grupă de canoane în care este prezentat contextul istoric, doctrinar și canonic al apariției lor;Bibliografia actuală, cea suplimentară și bibliografia pentru interpretarea particulară a canoanelor;Concordanța canoanelor.
Lucrarea poate fi cumpărată de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord, nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1).
De asemenea, lucrarea poate fi vizualizată pe site-ul www.colportaj.ro şi poate fi comandată la adresele: magazin@colportaj.ro, magazin@editurapatriarhiei.ro sau la numărul de telefon 0737. 145. 184.

[cristiboss56]

Ca urmare a deciziei Sfântului Sinod de a trece în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române din 2019 o nouă sărbătoare, Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea prahoveană Ghighiu, la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă au apărut lucrările:Icoana Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu. Istoria și Acatistul;Slujba Icoanei Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu.
Textul slujbei a fost alcătuit de Pr. Silviu Marin, iar cel al Acatistului de Dr. Mihaela Simionescu, ambele fiind diortosite de comisia liturgică a Arhiepiscopiei Bucureștilor și aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Icoana Maicii Domnului – Siriaca, pictată pe lemn de santal, datează din secolul al șaisprezecelea și a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în 1958 de PS Vasile Samaha de Serghiopolis din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient.
Lucrarea poate fi cumpărată de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord, nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1).
De asemenea, lucrarea poate fi vizualizată pe site-ul www.colportaj.ro şi poate fi comandată la adresele: magazin@colportaj.ro, magazin@editurapatriarhiei.ro sau la numărul de telefon 0737. 145. 184.

[cristiboss56]

Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a inițiat seria Vieți de sfinți apărători ai icoanelor în cadrul colecției Vieți de sfinți. Prima lucrare din această miniserie care a văzut lumina tiparului este: Viața Patriarhului Nichifor al Constantinopolului, scrisă de Ignatie Diaconul în forma sa definitivă către 843-846, în traducerea adnotată a domnului conf. dr. Ovidiu Pop-Brâncuș, cu un studiu introductiv de asist. dr. Sebastian Nazâru.
În această miniserie dedicată sfinților iconofili, martiri și mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul crizei iconoclaste (726-842), sunt în pregătire, în diferite stadii: Viețile patriarhilor Gherman (715-730) și Tarasios (784-†18 feb. 806), ale sfintelor împărătese Irina (797-802, †9 aug. 803) și Teodora (842-856, †post 867), ale sfinților Teodor Studitul (759-†11 nov. 826) și Eftimie, mitropolit de Sardis (cca. 785-803,†26 dec. 831).
Traducerile au fost realizate pe baza celor mai valoroase ediții ale originalului grecesc – unde a fost cazul, pe baza edițiilor critice – și vor fi prefațate de un studiu introductiv. Niciunul dintre aceste izvoare nu a mai fost tradus în limba română, iar câteva dintre aceste Vieți nu sunt traduse nici în limbi moderne de circulație, informează Sectorul cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Sfântul Patriarh Nichifor al Constantinopolului, care a păstorit Marea Biserică între 12 aprilie 806 și 13 martie 815, a fost teologul iconofil care, alături de Sfântul Teodor Studitul, a aprofundat teologia icoanei formulată de patriarhul Gherman, de Sfântul Ioan Damaschin și de Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787), elaborând „sinteza iconologică definitivă a teologiei bizantine” (Diac. Prof. Ioan Ică jr.). Viața Patriarhului Nichifor, care deschide miniseria, constituie, neîndoielnic, cel mai important izvor privind biografia patriarhului și una dintre cele mai importante surse privind procesul reînvierii iconoclasmului (813-815) în al doilea deceniu al veacului al IX-lea.
Cu mult interes pentru detaliu, hagiograful Ignatie Diaconul evidențiază relația încordată între suveranul iconoclast Leon al V-lea Armeanul, care încerca restabilirea iconoclasmului, și patriarhul iconofil Nichifor și descrie toate eforturile patriarhului de a zădărnici intențiile basileului. În cele din urmă, umilit și insultat, amenințat cu depunerea de către sinodul permanent și viața fiindu-i amenințată, patriarhul a fost obligat să se retragă din scaun, însă acest conflict evidențiase fermitatea convingerilor sale și disponibilitatea sa pentru sacrificiu în numele dreptei credințe.
Studiul introductiv a încercat să contureze biografia Sfântului Nichifor prin recurgerea la toate izvoarele disponibile, autorul nelimitându-se la scrierea hagiografică a lui Ignatie Diaconul. Astfel, au fost identificate secvențe din biografia Sfântului trecute cu vederea deliberat de hagiograf și a fost îmbogățită informația asupra unor momente tratate prea sumar de Ignatie Diaconul.
Lucrarea poate fi achiziționată din magazinele Sectorului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor.