https://www.crestinortodox.ro/carti-...lia-79930.html
PARTEA A 4-a
PREOTUL: Intr-adevar, in textul acesta ni se spune ca cel insuflat de darul duhovnicesc al glosolaliei nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu. Dar in Faptele Apostolilor (2, 1-12), unde este descoperita pentru intaia data manifestarea acestui dar, precum si in ce a constat acea vorbire minunata in limbi, apostolii nu au vorbit lui Dumnezeu, ci oamenilor. Ei s-au adresat direct ascultatorilor in mai mult de cincisprezece limbi diferite, iar acestia au inteles totul fara talmacire; numai localnicii (unii) nu intelegeau nimic. Deci, dupa I Cor., 14, 2, cel "insuflat nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu", iar dupa Fapte, 2, 1-12, el nu vorbeste lui Dumnezeu, ci oamenilor.
Sa ne gasim oare in fata unei contraziceri a Scripturii, care intr-un loc spune intr-un fel, iar in altul, cu totul altfel? Aceasta e cu neputinta, de vreme ce Scriptura toata a fost inspirata de Duhul Sfant, Care este Unul singur si Care nu Se contrazice. Atunci, care este adevarul? Cui vorbesc in limbi cei insuflati? Lui Dumnezeu sau oamenilor ? Iar ascultatorii pot intelege totul, fara talmacire, sau nu pot intelege nimic? Iata intrebarea care cere un raspuns! S-ar parea ca raspunsul e greu de dat, totusi contradictii nu exista, pentru ca si intr-un text si in altul se spune adevarul: cei insuflati vorbesc si oamenilor si lui Dumnezeu, uneori putand fi intelesi, iar alteori nu, in functie de felul ascultatorilor pe care ii au, straini sau localnici.
In Ierusalim (Fapte, 2, 1-12) apostolii au vorbit oamenilor si au fost intelesi, pentru ca ascultatorii erau straini, oameni de alta limba, in Corint insa, cei insuflati nu vorbeau oamenilor, ci lui Dumnezeu, pentru ca ei nu aveau in fata decat localnici - nestiutori de alte limbi - si de aceea nimeni nu intelegea, in astfel de cazuri, se poate spune cu drept cuvant ca cel ce vorbeste in limbi - ca in I Cor., 14, 2 - nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu, de vreme ce, pentru ascultatori, cele vorbite de ei sunt "taine" (lucruri ascunse, nestiute), pe care nu le pot intelege fara talmacire, asa cum n-au putut "unii" (localnici) de la Ierusalim si toti cei din Corint. Asadar textul I Cor., 14, 2 e limpede si, prin el, si cel din Faptele Apostolilor, 2, 1-12, ne lamureste deplin. Insa el nu poate fi luat ca punct de plecare singur, prin sine insusi, fara a se contrazice cu cel din Fapte, 2, 1-12. Aici este greseala unora: nu pun textele de acord si de aceea ajung la contraziceri grave, atat in teorie, cat si in practica.
INVATACELUL: Pe fata pamantului exista nenumarate limbi care se vorbesc si nimeni dintre oameni nu poate sa le cunoasca pe toate. Deci, daca limbile vorbite prin darul Sfantului Duh sunt omenesti, existente, este cu neputinta ca ascultatorii sa le inteleaga fara talmacire, cata vreme poate nici nu le-au auzit vreodata.
PREOTUL: Intr-adevar, nimeni nu poate cunoaste toate limbile din lume si este foarte posibil ca, intre localnici, limbile graite prin darul Sfantului Duh sa fie neintelese. Totusi, macar o data si undeva ar trebui sa se intample ceea ce s-a intamplat la Ierusalim si la primele Rusalii, adica vreunul sau altul dintre ascultatorii cunoscatori ai catorva limbi straine sa inteleaga fara talmacire din bolboroselile "insuflatilor" intr-o limba oarecare. Dar asa ceva inca nu s-a intamplat, dupa cate stiu eu, nici pe la noi si nici in alta parte. Felul lor de a explica glosolalia face ca scopul ei sa fie fara de nici un inteles, in vreme ce inca dintru inceput - dupa cum s-a aratat mai sus - Dumnezeu i-a dat un scop cu inteles bine determinat.
INVATACELUL: Fiecare crestin adevarat trebuie sa aiba pe Sfantul Duh in el, adica sa fie un "vas ales" al Sfantului Duh. Adeptii unor grupari crestine spun ca pot dovedi prezenta Sfantului Duh in ei prin practicarea vorbirii in limbi insuflate, dar ortodocsii nu o pot dovedi prin nimic. Deci, noi nu am fi crestini adevarati, caci lipsa lucrarii Sfantului Duh in noi ar fi o dovada sigura ca noi nu suntem pe calea cea adevarata.
PREOTUL: Cu adevarat, fiecare crestin ar trebui sa dovedeasca prezenta si lucrarea Sfantului Duh in el. Dar prezenta Sfantului Duh nu se dovedeste numai prin vorbire in limbi. Marele apostol Pavel zice: "Roadele Duhului sunt: dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia" (Gal., 5, 22-23). Dar, iata ca printre roadele Duhului nu este pomenita vorbirea in limbi, deoarece ea este un dar pentru un anumit timp al Bisericii, nu un rod al Sfantului Duh, cum sunt cele enumerate mai sus, pe care trebuie sa le aiba crestinul din toate timpurile. Cine se dovedeste a avea aceste roade ale Sfantului Duh, acela are si pe Sfantul Duh; oare noi, ortodocsii, nu le avem deloc, sau le avem mai putin decat alti crestini? A spune asa ceva inseamna a-i osandi pe altii din mandrie si a judeca prea partinitor. Darul vorbirii in limbi nu este un dar obisnuit, ci unul deosebit si nu este dat fiecaruia (I Cor., 12, 10). De ce atunci l-am socoti drept o conditie a mantuirii si a prezentei Duhului Sfant? Apostolul zice: "Oare toti vorbesc in limbi ?" (I Cor., 12, 30). Deci, si cei ce nu vorbesc in limbi pot sa fie buni crestini, in comunitatea crestinilor adevarati, nu toti au aceleasi daruri. Atunci cum se poate pretinde ca toti au darul vorbirii in limbi ? Apostolii nu ni l-au cerut, ba chiar au aratat ca intre localnici e nefolositor. Nici ei insisi nu l-au folosit decat doar in cazuri extraordinare cand a avut un anume rost, cum a fost la intaia Cincizecime. Altfel, ni l-ar fi cerut tuturor.
INVATACELUL: As voi ca din toate cele ce am vorbit noi despre "Glosolalie" sa precizati pe scurt punctele principale.
PREOTUL: Asculta, frate, si tine minte: adevarata vorbire in limbi, prin darul Sfantului Duh, se poate cunoaste numai atunci cand va intruni conditiile acestea:
1) Cel care vorbeste intr-o limba insuflata sa fie inteles de toti cei straini care sunt de fata, cum a fost cazul citat in Fapte, 2, 1-13.
2) Cand cineva vorbeste intr-o limba insuflata intre localnici care nu cunosc limbi straine, cum a fost cazul din I Cor., 14, 13, este nevoie si de un alt dar, acela al talmacirii; fara acesta, vorbirea in limbi este o vorbire in vant si o nebunie (I Cor., 14, 23).
3) Darul vorbirii in limbi nu a fost dat Bisericii pentru totdeauna, ci numai la inceputul crestinismului, spre a trezi pe pagani si pe iudei, ca sa creada in Hristos. De aceea marele apostol Pavel a aratat ca darul vorbirii in limbi va inceta in Biserica (I Cor., 13, 8).
4) Dupa ce noi am crezut in Iisus Hristos, ca e Dumnezeu adevarat, nu mai avem nevoie de vorbirea in limbi, deoarece limbile sunt semne (harisme) "nu pentru cei credinciosi, ci pentru cei necredinciosi" (I Cor., 14, 22).
5) Chiar la inceputul crestinismului, darul vorbirii in limbi a fost unul din darurile cele mai mici in Biserica, pe cand altele, ca acela al proorociei (predicii), al talmacirii, al dragostei si altele, erau mult superioare.
6) Este cu totul exclus ca vorbirea in limbi, prin darul Sfantului Duh, sa insemne o bolborosire de vorbe intr-o limba neexistenta sau de nimeni priceputa, caci atunci nu s-ar mai vorbi de limbi, ci de limbi noi (Marcu, 16, 17); dar, mai presus de toate, ar fi de neinlaturat contrazicerea cu textul din Faptele Sfintilor Apostoli (cap. 2).
7) Bolboroselile si sunetele nearticulate, precum si cuvintele incalcite, pe care le auzim la vorbitorii in limbi din ziua de azi, se aseamana foarte mult cu manifestarile paganilor in fata zeului Dionisos si cu ale ereticilor montanisti, gnostici si quacheri de mai tarziu, pe care Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare i-a dat anatemei pentru totdeauna (vezi Canoanele 1, 2 ale Sinodului VI Ecumenic; Pidalionul de Neamt, editia 1844, fila 145-150 si Canonul 1 al Sinodului VII Ecumenic; Canonul 1 al Marelui Vasile, Pidalion, fila 215-217, 405).
Asadar, frate, sunt cu totul straine de Duhul lui Dumnezeu vorbirile celor ce li se pare ca au dar harismatic si indraznesc a rastalmaci adevarata Glosolalie, care a fost un dar harismatic la inceputul crestinismului