View Single Post
  #1327  
Vechi 16.07.2018, 10:54:50
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Iubirea noastra este egoista

"Adevărul este că noi, la măsurile la care suntem, în general nu suntem nici iubitori, nici urâtori. Stăm cumva la cota zero, adică între iubire și ură. Poate înclinați mai mult spre iubire, dar în orice caz, nu la măsurile la care ni se cere să avem iubirea față de oameni. În general, oamenii se manifestă spontan, adică cum le vine, după o expresie din părțile de unde sunt eu, din satul meu: „cum le țâpă dinlăuntru“ – așa cum îi vine, așa se manifestă. Dacă iubești pe cineva, îl primești cu defecte cu tot, și dacă nu-l iubești, nici calitățile lui nu contează pentru tine. Când iubești pe cineva, adaugi ceea ce-i lipsește și înlături ceea ce e rău adăugat la ființa lui. În general, părinții sunt iubitori față de copii, așa cum sunt copiii și caută să apară copiii în lumina cea mai bună posibilă, chiar și atunci când au pete, chiar și atunci când au răutăți. Asta o face iubirea, așa-i rostul iubirii. A iubi pe cineva ca pe tine însuți înseamnă nu numai a-l sprijini, a-i da ceva, ci însemnă și a căuta promovarea lui, a căuta înaintarea lui, a căuta odihna lui; să fie odihnit prin existența ta. În jurul tău să poți să-i fericești pe toți. Iubești atunci când primești pe cineva în suflet, când ți-l împropriezi, când îi faci loc în inima ta. Aceasta înseamnă să-l iubești. Câtă vreme îl ții în afară de tine, câtă vreme îl ții departe de tine, câtă vreme îl respingi sau îl împingi, câtă vreme îl marginalizezi, câtă vreme îl ocolești, nu-l iubești. Când îl iubești, îl primești, îl faci al tău. Face parte din lumea ta de gând, face parte din inima ta, intră în cuprinsul ființei tale, intră în componența ta, face parte din tine însuți. Atunci îl iubești."

Arhim. Teofil Părăian
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote