Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Iubirea noastra este egoista

"Adevărul este că noi, la măsurile la care suntem, în general nu suntem nici iubitori, nici urâtori. Stăm cumva la cota zero, adică între iubire şi ură. Poate înclinaţi mai mult spre iubire, dar în orice caz, nu la măsurile la care ni se cere să avem iubirea faţă de oameni. În general, oamenii se manifestă spontan, adică cum le vine, după o expresie din părţile de unde sunt eu, din satul meu: „cum le ţâpă dinlăuntru“ – aşa cum îi vine, aşa se manifestă. Dacă iubeşti pe cineva, îl primeşti cu defecte cu tot, şi dacă nu-l iubeşti, nici calităţile lui nu contează pentru tine. Când iubeşti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseşte şi înlături ceea ce e rău adăugat la fiinţa lui. În general, părinţii sunt iubitori faţă de copii, aşa cum sunt copiii şi caută să apară copiii în lumina cea mai bună posibilă, chiar şi atunci când au pete, chiar şi atunci când au răutăţi. Asta o face iubirea, aşa-i rostul iubirii. A iubi pe cineva ca pe tine însuţi înseamnă nu numai a-l sprijini, a-i da ceva, ci însemnă şi a căuta promovarea lui, a căuta înaintarea lui, a căuta odihna lui; să fie odihnit prin existenţa ta. În jurul tău să poţi să-i fericeşti pe toţi. Iubeşti atunci când primeşti pe cineva în suflet, când ţi-l împropriezi, când îi faci loc în inima ta. Aceasta înseamnă să-l iubeşti. Câtă vreme îl ţii în afară de tine, câtă vreme îl ţii departe de tine, câtă vreme îl respingi sau îl împingi, câtă vreme îl marginalizezi, câtă vreme îl ocoleşti, nu-l iubeşti. Când îl iubeşti, îl primeşti, îl faci al tău. Face parte din lumea ta de gând, face parte din inima ta, intră în cuprinsul fiinţei tale, intră în componenţa ta, face parte din tine însuţi. Atunci îl iubeşti."

Arhim. Teofil Părăian

[cristiboss56]

Cand aproapele ni se plânge din pricina neputinţelor sale, luăm parte la ele – dar dacă nu ştim să ne liniştim (iar aceasta înseamnă să-i încredinţăm Domnului neputinţele şi slăbiciunile noastre şi ale aproapelui nostru), atunci preluăm această mare povară şi sistemul nostru nervos nu mai poate răbda, nu ne mai putem suporta nici pe noi, nici pe semenii noştri. Atunci, în chip firesc, şi în societate, şi la locul de muncă, şi în familie – pretutindeni – viaţa devine chinuitoare. Nervii sunt încordaţi peste măsură, iar noi nu suntem deprinşi să ne liniştim (sufleteşte).
Aceasta înseamnă că trebuie să ne odihnim cugetul. Când gândurile noastre se liniştesc, şi trupul se odihneşte.
Trebuie să ne predăm Domnului, să-I încredinţăm toate ale noastre, căci El este prezent pretutindeni. Domnul vrea de la noi să fim liniştiţi şi în pace, fără vreun gând. Aşadar, inima să fie în liniştire. Sfinţii Părinţi spun: „Să ne adunăm mintea în inimă”. Şi acolo mintea să se odihnească, dar fără gânduri, fără imagini; atunci să îi dăm, spun Părinţii, lucrare – căci mintea se află neîncetat în mişcare şi caută lucrare –, să îi dăm atunci rugăciunea Numelui Mântuitorului, a Numelui lui Iisus. Să îi dăm minţii să-L cheme pe Domnul în ajutor, căci El este aici, şi să fie neîncetat în părtăşie cu Dânsul.
(Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010, pp. 166-167)

[cristiboss56]

"Omul merită să fie iubit numai pentru că este chipul lui Dumnezeu. Nu are importanţă nici dacă este bun sau rău, virtuos sau păcătos. Omul merită să fie iubit pentru ceea ce este. Hristos a iubit şi S-a jertfit pentru oameni păcătoşi, destrăbălaţi: "N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă". (Marcu 2, 17). În acest fel trebuie să-i iubim pe toţi, fără deosebire."

Sfântul Paisie Aghioritul

[cristiboss56]

Cuvinte vii spuse de părintele Arsenie Papacioc

Adevărul
• Adevărul este singurul care odihnește. Dacă nu ești în adevăr, nu ești în Dumnezeu. Și numai unul e Adevărul: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!"
• N-avem alt ideal decât acela de a muri sfârtecați și chinuiți pentru ideea de adevăr ce o știm că o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleștare cu stăpânitoarele puteri ale întunericului pe viață și pe moarte.
• Să știi ce ai de făcut ca să știi unde te găsești.
• Cu viața dăm mărturie! Și mărturisim Adevărul acolo unde suntem.

Prezența continuă
• Nu sunt întru totul pentru o mare nevoință. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! Pentru că nu nevoința în sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima frântă și smerită, prezența continuă a lui Dumnezeu în viața noastră.
• O clipă poate fi un timp și o suspinare poate fi o rugăciune.
• Pravila trebuie simțită.
• Tipic, tipic și la inimă nimic!
• Lupta cea mare e s-avem o permanență. S-avem inima mereu prezentă în Dumnezeu.
• Avem nevoie de prezența noastră totală atunci când avem o poziție de rugăciune.
• Dacă ați pierdut momentul, ați pierdut mult, imens de mult.
• Nu a zice, ci a mișca înseamnă a ajunge!
• Dumnezeu nu are nevoie de cuvintele noastre. Are nevoie de inima noastră. O stare de prezență continuă este obligatorie. Și este și iubită de Dumnezeu inima trează.
• Așa cum sunt, slab, prost, nu mă interesează. Important e să fiu prezent. Nu să știu multe și să am sufletul precupețit.
• La Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care există un prezent bun. Te-a iertat Dumnezeu! Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv.
• Avem nevoie de o stare de prezență interioară, nu doar de nevoință. Dacă faci nevoință începi să ai pretenții: "Eu am făcut, Doamne, dă-mi și Tu ceva...". Nu merge. Starea mea, de existență umană, e permanentă. Pe aceasta trebuie să o închin lui Dumnezeu. Există o tendință de mai mult, totdeauna ești nemulțumit de tine. Nemulțumit, dar liniștit.

[cristiboss56]

Viata duhovniceasca in trei zile !
În prima zi te voi iubi cum nu ai fost iubit de nimeni niciodată.
Voi vărsa peste tine harul meu cel desăvârșit.
Vei fi cel mai fericit dintre toți!
Voi trimite belșug de bucurie peste tine,
și sfinții cei mari te vor acoperi cu toată dragostea lor.
Îți voi asculta fiecare cuvânt și fiecare șoaptă,
și fiecare gând pe care-l vei purta către mine în inima ta.
Îți voi răspunde la toate întrebările și îți voi împlini până și ultima dorință.
Vei cunoaște că „Eu sunt cel ce sunt” și că nu este altul în afară de mine!
Nici o rugăciune nu-ți voi trece cu vederea.
Preacurata și Preasfânta Mea Maică te va ține în brațele Sale cele sfinte toată ziua.
Toți te vor iubi, și tu mă vei iubi desăvârșit!
Până și vrăjmașii tăi vor tânji cu dragoste după lumina, curăția și înțelepciunea ta.
Pasul tău va fi ușor, mâinile tale vor face fiecare lucru frumos și desăvârșit.
Rugăciunea va curge ușor de pe buzele tale, privirea ta va fi senină,
Gândul tău va fi curat și lin,
Animalele, păsările și toate vietățile vor fi atrase de tine.
Gâzele vor pluti în jurul tău.
Belșug de roade vei aduce și pacea Mea se va odihni întru tine.
Toate îți vor merge bine,
Nimeni nu te va răni nici măcar cu o privire.
Întru smerenie vei plânge de dragoste și de dor, și cu bucurie sfântă vei zâmbi.
Vei iubi și vei fi iubit desăvârșit de toți,
Și vei ști atât de limpede că noi toți suntem una.
Mă vei căuta în fiecare clipă și voi fi lângă tine mereu în chip simțit.
Voi pătrunde cu dragostea mea și sufletul tău și trupul tău, și oasele tale.
Și măduva oaselor tale se va bucura întru mine.
Te voi cerceta cu focul iubirii mele și toată necurăția ta voi arde înlăuntrul tău.
Vei crede că dragostea mea nu te va părăsi niciodată.
**
În a doua zi îmi voi retrage încet, încet, harul meu.
Va fi ziua cea mai lungă.
Vei obosi, căci te voi părăsi și vei tânji cu dor mare după mine.
Suferința ta după dragostea mea va fi cumplită.
Te voi certa, te voi mustra cu asprime.
Când o să Mă chemi o să Mă prefac că nu te mai aud.
Când o să-Mi cânți, o să mă prefac că nu-Mi pasă de tine.
Când o să cazi, o să Mă prefac că nu te mai pot ridica.
O să mă retrag atât de mult încât tu nu o să-mi mai simți puterea și dragostea.
Când o să strigi după Mine te voi iubi doar atât cât să nu pieri de tot.
Când o să plângi, voi seca izvorul lacrimilor tale.
Nu vei mai găsi mângâiere în cele care deunăzi te odihneau.
Când vei îngenunchea înaintea mea te voi iubi doar în tăcere.
În mii de metanii nu-ți vei găsi odihna, nici pacea.
Gândurile te vor tulbura când voi ridica mâna mea de la tine,
Dar nu deznădăjdui!
Fă toate cele ce te-am învățat întru dragostea dintâi!
Pasul tău va fi greu, poverile îți vor părea uriașe.
Vei citi, mă vei înțelege cu mintea.
Vei cerceta academiile cele mai înalte și dascălii cei mai pricepuți.
Îmi vei picta icoane multe și îmi vei sculpta cruci nenumărate din lemn.
Vei munci mai mult și vei mânca mai mult.
Îți vei topi trupul cu privegherea, dar ți se va părea că nimica nu poți birui!
Toate care îți păreau ușoare la început, acum îți vor fi mai grele.
Dacă vei lupta din nou cu toate patimile tale cele vechi pe care le credeai uitate,
Îmi vei cere ajutorul și îți va părea în zadar.
Voi trimite secetă mare peste tine,
și-ți vei simți din nou trupul.
Oamenii te vor vrăjmăși și te vor urâ pentru mine.
Vei fi atât de singur și de părăsit de harul meu,
Încât toți te vor ocoli cu privirea.
Aspru-ți va fi ogorul și munca.
Te vei urî pe sineți până la moarte și astfel îmi vei găsi din nou dragostea.
Soarele care odinioară te mângâia, acum te va arde cu raze fierbinți.
Vânturile îți vor sfâșia fața.
Iarna te voi ninge cu fulgi mari, în zăpadă și vifor voi acoperi trupul tău.
Ploi din senin și furtună voi trimite peste tine,
Păsările mele își vor ascuți trilurile,
Și-ți vor răni urechea.
Nori grei vor acoperi soarele cel luminos,
Când vei trece.
Câinii te vor lătra cu furie și răutate.
Chiar cu fapta, sau cuvântul ori cu gândul dacă nu îmi vei cădea,
Eu încă tot nu mă voi milostivi de tine.
Și vei face tot ce te-am învățat de la început.
Vei fi mereu ultimul, sub toți și sub fiecare.
Nu te vei lăuda cu faptele tale,
ci vei zice:
„Nici cele pe care trebuia să le săvârșesc nu le-am făcut”
Ca tâlharul vei zice: „Vrednic sunt de osândă pentru fărădelegile mele”
Precum tinerii în cuptorul de foc te vei osândi pe sineți pentru a dobândi roua.
Vei fi cuminte, când toți te vor chinui.
Vei fi blând când toți se vor mânia pe tine.
Vei binecuvânta pe cei ce te blestemă.
Te vei răstigni din dragoste pentru mine.
Vei fi curat când voi lăsa necurăție peste necurăție să cadă peste tine.
Vei zâmbi, când toți te vor privi cu nepriință.
Când te vor lovi și te vor bate tu-i îi vei îmbrățișa cu dragoste.
Ținându-ți mintea în iad și nedeznădăjduind de Mine, rugăciunea ta va fi curată
Și sufletul tău se va odihni.
Prin osândirea-ți de sine îți vei câștiga dragostea.
Voi fi mai aproape de tine decât carnea și pielea și oasele tale,
Dar tu nu vei ști. Dintru adâncul tău voi căta mereu asupra bărbăției tale.
Te voi părăsi doar pentru a mă căuta mai bine!
***
A treia zi voi reveni cu dragoste mare și puterea mea desăvârșită se va sălășlui din nou întru tine,
Îți voi trimite din nou harul meu întreg, ca întru prima zi.
Te vei ruga pentru toți cu mare dragoste ca pentru tine.
Și vei căuta numai smerenia mea.
Voi scurta această zi pentru tine,
Căci nu vei putea purta în trup atâta dragoste,
Întru bătrânețele tale.
Pacea ta va fi deplină și mii de oameni se vor mântui în jurul tău.
Harul meu îl voi împreuna veșnic cu tine
și dragostea Mea se va sălășlui în inima ta întru veșnicie.
În clipa cea din urmă, știută doar de mine,
vei trece la Mine întru pace, iubire și smerenie,
Trăind întru dragoste deplină înfricoșătorul suspin:
„Eu încă nu m-am smerit destul”
Chiar de nu vei fi vreodată vrednic de mine,
Te voi iubi ca pe un copil.
Și mereu te voi ajuta să-mi spui:
„Acum, Doamne, prin harul Tău, și eu sunt.”
Arhimandritului Sofronie de la Essex,

[cristiboss56]

Spunea tare frumos un părinte că nu poți descoperi lucrul acesta (pacea, implinirea, echilibrul si pe insusi Dumnezeu) până când nu vei înțelege că fratele tău(aproapele tău) este viața ta! Dumnezeu nu este ceva foarte străin de noi, foarte departe de noi, ci El ni se va descoperi când vom înțelege că fratele nostru este viața noastră. Cunoașterea lui Dumnezeu va începe când vom înceta să judecăm, să condamnăm și să fim cârcotași cu aproapele nostru. Pr. Visarion
"Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu..."
Sf.Antonie Cel Mare

[cristiboss56]

Prin răbdare, prin rugăciune, prin smerenie, prin mulţumirea adusă Domnului, să-ţi birui starea. Domnul este aproape, El priveşte inima ta. Dacă L-ai iubi măcar puţin, te-ai bucura că poţi să-I închini toată viaţa ta şi ai fi gata să rabzi orice. Adu-ţi aminte de viaţa lui Ioan Înainte-Mergătorul, de viața Mântuitorului, a Maicii Domnului, a mucenicilor, a cuvioşilor. Ce au mai suferit! Poți, oare, să compari câtuși de puțin situația și starea ta cu nevoințele și cu necazurile lor? Citeşte Vieţile Sfinţilor şi compară-le cu starea ta. Nu cădea în akedie, draga mea, Domnul este cu tine şi nu te va lăsa lipsită de ajutor şi mângâiere.
Bucură-te, şi nu te necăji. „Întru răbdarea voastră vă veţi dobândi sufletele voastre” ‒ iată ce spune Sfânta Evanghelie. (Cuviosul Nikon Vorobiov, Scrisori către fiii duhovniceşti, extrase din cartea Ne-a fost lăsată pocăinţa)