Citat:
În prealabil postat de Iorest
Hai să lucrăm amândoi într-o mitropolie solicitată și apoi să vb, că grijile sunt mai mult din păcate trebuie să le asiguri venituri, să-i ajuți în crizele de familie pe preoți sunt mult mai multe lucruri de făcut.
Plus că un ierarh slujește, deci nu are timp numai să facă administrație, se vede că nu se ocupă numai cu administrație sau numai de dogmatică, sunt varii probleme crize de rezolvat.
De fapt din cauza părții administrative care preia mult din atenția și concentrarea ierarhului, mulți călugări care invocă evlavia nu vor să fie episcopi, nici pr Cleopa nu a vrut.
|
Eu nu cred ca rolul mireanului este sa le gaseasca scuze ierarhilor pentru orice. Cand au gresit, trebuie sa li se zica ca sa nu mai greseasca. Inteleg ca tu ii aperi fiindca vezi ca media ii critica din orice si poate vrei sa contra-balansezi acest lucru. Dar eu nu vad asa lucrurile: trebuie aparati cand sunt acuzati pe nedrept si trebuie sa li se faca observatie cand gresesc, asa invatam toti, asta e rolul Bisericii (adica toti botezatii), sa ajute lumea sa se indrepte. Acum nu zic ca trebuie criticati in ziare si insistat pe asta, dar asta e un forum in care majoritatea membrilor activi suntem cat-de-cat ortodocsi, deci nu trebuie sa ne prefacem ca totul este perfect si nu e niciodata loc de mai bine. Daca orice greseala e trecuta cu vederea, nu o sa ne indreptam, nu o sa ne ajutam, nu o sa crestem, si in final nu o sa ne mantuim! Si mirenii si ierarhii vor fi la judecata in fata Lui Hristos si o sa trebuiasca sa raspundem la ce-am facut. Pentru ierarhi va fi si mai greu ca si-au luat niste responsabilitati imense, ei nu au voie sa piarda turma. Treaba ta daca vrei sa cauti scuze pentru orice greseala, dar nu vad cum ajutam Biserica mintindu-ne ca totul e perfect, ierarhii nostri nu sunt infailibili ca ierarhul ratacit al Romei.