[Seraphim7]

Lasă domnule Cozia,că nu strică puțină istorie:))


In continuare,voi mai oferi sursele istorice găsite din sfera celor dinafara creștinismului care fac o referire la peroana lui Iisus,și pot fi considerate obiective,cat și referințe la mișcarea creștină și impactul ei asupra societății din acea perioadă , provenite atât din partea unor alți istorici sau scriitori romani,cat și din partea altor surse care pot fi demne de luat in considerare.

Insist asupra acestor tipuri de dovezi dinafara bibliei și scriitorilor/ istoricilor creștini, pentru a putea face un tablou credibil și nepărtinitor sau fictiv asupra persoanei umane numite Iisus Hristos,și a mișcării care îi poartă numele.

După care ne vom orienta din nou spre zona de teologie creștină care s-a ocupat cu divinizarea sa și sistematizarea doctrinelor care vor transforma această sectă iudaică într-o religie de stat.

Iată ce alte surse,deși indirecte,pot oferi o imagine asupra documentării evenimentelor ce implica creștinismul primar și referințe la persoana lui Iisus Hristos, văzute de istorici și scriitori necreștini.

Mă repet încă o dată, acestea alături de cele deja menționate (Josephus și Tacitus)sunt foarte relevante întrucât sunt singurele surse istorice dinfara bibliei și creștinismului care confirmă și documentează evenimentele noutestamentare(parțial sau într-o anumită măsură)și existența unor persoane care au format mișcarea creștină.

Gaius Suetonius Tranquillus

Un alt istoric roman, face referire la creștini și, posibil, la Isus însuși în lucrarea sa „Viețile celor doisprezece Cezari”. În „Viața lui Claudiu”, el scrie:

„El [Claudius] a expulzat din Roma pe evrei care provocau tulburări sub conducerea lui Chrestus” (Claud. 25.4).

Expresia „Chrestus” este considerată de unii cercetători a fi o referire greșită la „Christus” (Hristos).

Gaius Plinius Caecilius Secundus

Plinius cel Tânăr, un guvernator roman, a scris o scrisoare împăratului Traian în jurul anului 112 d.Hr., în care descrie modul în care a tratat creștinii din provincia sa. În această scrisoare, Plinius menționează practicile creștine și venerarea lui Hristos:

„Ei aveau obiceiul de a se întâlni într-o anumită zi înainte de răsăritul soarelui și de a cânta imnuri lui Hristos, ca unui zeu, și de a se angaja printr-un jurământ solemn, nu pentru scopuri rele, ci pentru a nu comite fraude, furturi sau adulter...”


Talmudul babilonian

Fiind o colecție de texte rabinice,care face câteva referiri la Isus, cunoscut în textele ebraice ca „Yeshu” (Yeshua). Aceste mențiuni sunt deseori critice, dar confirmă existența sa:

„În ajunul Paștelui, Yeshu a fost spânzurat. Pentru patruzeci de zile înainte de execuție un herald a mers înaintea lui, strigând: „Va fi pietruit pentru că a practicat vrăjitoria și a dus pe Israel în rătăcire. Oricine știe ceva în favoarea lui, să vină și să-l pledeze”. Dar, deoarece nimic nu a fost adus în favoarea lui, a fost spânzurat în ajunul Paștelui” (Sanhedrin 43a).

Lucian din Samosata

Satirist grec din secolul al II-lea, a scris despre creștini și despre fondatorul lor, pe care îl numește „sophistul răstignit”:

„Creștinii, știți, se închină acum unui om – faimosul personaj care a stabilit noile lor ritualuri și care a fost răstignit pentru acest lucru... Acestea, de altfel, sunt aceleași ființe sărmane care au luat de la el ideea că sunt nemuritori și trăiesc după acea lege generală, fără să respecte legile obișnuite. Prin urmare, disprețuiesc toate bunurile materiale și consideră toate lucrurile ca comune – doctrina pe care el a predicat-o fără excepție.”


Mara Bar-Serapion

Filozof sirian, a scris o scrisoare în secolul I sau al II-lea d.Hr. către fiul său, în care compară moartea lui Socrate, Pitagora și „împăratul înțelept” al evreilor:

„Ce alt beneficiu au avut evreii prin executarea înțeleptului lor împărat? Doar că de atunci împărăția lor a fost desființată.”