[CristianR]

Iată citatul complet:

„Nu crezi că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuiește în Mine, Acela face lucrările Lui.”
(Ioan 14,10)

Prin urmare, nu spune doar că Tatăl locuiește în El, ci și că El locuiește în Tatăl, într-un discurs profund care arată ceea ce Biserica avea să definească mai târziu drept "consubstanțialitate" și lucrarea comună a Tatălui și a Fiului pentru mântuirea lumii.

Dacă din fragmentul dat de tine ar trebui să înțelegem că Iisus este un om care crede că în sine locuiește Dumnezeu (Tatăl), cum am înțelege afirmația că și El locuiește în Tatăl? Prin reciprocitate, sunt două Persoane care Se locuiesc una pe cealaltă – lucru imposibil de înțeles la modul obiectiv și omenesc. E vorba de Subiecte la modul absolut, care pot să-și fie interioare unul altuia – în Duhul Sfânt, cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi.

Este într-adevăr și filozofie aici, de nivel înalt, căci cu asta se ocupau Părinții Bisericii în vremea aceea, aprofundând înțelegerea problemelor de credință de la un sinod la altul, pe măsură ce apăreau noi provocări cărora trebuiau să le răspundă.

Cred că Nestorie a fost frământat de problematica raportului dintre dumnezeirea și omenitatea lui Iisus, o chestiune foarte greu de înțeles și de explicat, iar explicația lui i-a ajutat pe cei de la Calcedon să urce o treaptă mai sus spre înțelegerea persoanelor Sfintei Treimi, respectiv a relației dintre acestea și umanitate în persoana lui Iisus Hristos. Dar, supusă analizei critice, teroia lui Nestorie conform căreia cele două firi – dumnezeiască și omenească – ar fi rămas separate în El nu avea în cele din urmă sens mântuitor, iar învierea lui Hristos nu ar fi putut însemna totodată și învierea întregii umanități. Numai unirea dintre Dumnezeu și Om așa cum s-a petrecut în El a putut face ca învierea Lui să devină și învierea noastră.