Intarirea comunitatilor fratesti de credinta ortodoxa
De regula oamenii asociaza credinta orotodoxa cu mersul la Biserica,participarea la anumite slujbe (poate putin plictisitoare prin repetabilitatea lor) si rugaciunile scrise (zilnice,acatiste),precum si prin intermedierea sfintilor care fac rugaciunea mai vie.
De asemenea cu monahismul, care poate e apreciat ,dar putini l-ar urma. Caci ei zic,daca toti ne facem monahi, cum se mai inmulteste specia, cine mai munceste la orase etc?
Cei care sunt mai orientati catre rationalitate adauga la aceasta si scrierile sfintilor parinti, si dogma rezultata din acestea de a lungul veacurilor, destul de complicat prezentata ca un intreg in vreo carte de dogmatica, sau mai accesibil prezentata ,intr-un catehism.
O slabiciune mai mult a practicii ortodoxe,decat a teoriei , este ca nu pune asa mult accentul pe fapte bune, desi ,repet in teorie sunt indemnuri si mai ales in practica monahala sunt exemple de fapte bune care cu adevarat implinesc desavarsit porunca dragostei.
Dar in discurusul orotodox uzual altele par a fi subiectele prioritare: natura sfintei Treimi, necesitatea Tainelor prin Biserica, intruparea lui Hrisots in vedrea mantuirii, transmiterea harului catre Biserica prin Duhul. Acestea, desi in final duc tot la fapte bune,caci faptele bune nu pot exista fara dragoste,(care nu poate exista fara har ,care nu poate exista fara Biserica etc) ,nu se face decat o prezentare generala a virtutiilor ,fiind putin abstracta,si nefiind evidenta legatura ei cu faptele.
De aceea Biserica Orotodoxa renunta cumva prea repede la o mare parte a potentialului crestin ,care alte culte nu o rateaza, si anume sprijinirea mai explicita a comunitatii credinciosilor, si ajutarea ei sa ajunga la legaturi de prietenie si afwectiune umana , si astfel alungarea unuia dintre cei mai inspaimantatori demoni ai acestui secol : singuratatea si izolarea
Exista si la orotodoxi comunitati monahale, care banuiesc ca duc la legaturi fratesti intre oameni, dar pentru cei din afara manastirilor, comuniunea se limiteaza la statul langa o persoana duminica de duminica, constatand dupa ani de zile ca o cunosti cumva ,dar niciodata nu ai schimbat reun cuant de ea.
Oamenii au neoie de indrumatori,de conducatori, si aici Biserica i-ar putea ajuta prin actiitati comune,prin permiterea afirnarii personalitatii fiecaruia, sa intre in relatie unii cu altii , sa se ajute pe drumul credintei, si sa descatuseze astfel ,prin cunoasterea celorlalti, prilejul faptelor bune.
|