Citat:
În prealabil postat de iustin_dumitru
De aceea Biserica Orotodoxa renunta cumva prea repede la o mare parte a potentialului crestin ,care alte culte nu o rateaza, si anume sprijinirea mai explicita a comunitatii credinciosilor, si ajutarea ei sa ajunga la legaturi de prietenie si afwectiune umana , si astfel alungarea unuia dintre cei mai inspaimantatori demoni ai acestui secol : singuratatea si izolarea
|
Ai pus punctul pe i. Dacă Biserica Ortodoxă a avut și are mare grijă – și bine face – să păstreze integralitatea învățăturii Bisericii originale, a pierdut, în schimb, comuniunea dintre credincioși, care trebuie să derive din cea euharistică, cu Hristos. Căci Biserica așa se și definește: comunitate euharistică. Dacă pe Dumnezeu nu-L poți iubi fără a-L cunoaște, același lucru se întâmplă și dacă nu ne cunoaștem noi între noi; nu putem să ne iubim dacă nu ne știm nici măcar numele unii altora, darămite durerile și necazurile.
Iar apropo de cultele neoprotestante, ai căror membri interacționează unii cu alții chiar în cadrul serviciilor lor divine, am fost mereu de părere că ar trebui să privim cu mai multă atenție unii către alții și să luăm, vorba Apostolului, ceea ce este bun – noi de la ei și ei de la noi. Noi am putea învăța această frățietate pe care o practică ei, în timp ce ei ar putea să se îmbogățească și să se maturizeze duhovnicește dacă s-ar deschide către bogata și profunda învățătură a Bisericii, cu atât mai mult cu cât se revendică de la Biserica primară – pe care adeseori nu o cunosc. Am fi cu toții în câștig.
Am văzut, totuși, unele încercări în acest sens, al apropierii dintre credincioși, în unele dintre parohii, însă răzleț și fără a duce la crearea unor comunități veritabile. Unii preoți încearcă să facă o agapă în fiecare duminică după Liturghie, însă fără a avea o sală de mese la dispoziție, mâncarea este distribuită la pachet, așa că totul s-a transformat într-un fel de take-away, oamenii interacționând cel mult cât stau la coadă în așteptarea porției de mâncare pusă în cutii de plastic pentru acasă.
Cu ceva mai mult succes în sensul ăsta al implicării credincioșilor acționa în urmă cu câțiva ani (acum nu mai sunt la curent) părintele Visarion Alexa, care ținea săptămânal niște cateheze informale, unde nu vorbea doar preotul, iar participanții aveau ocazia, pe lângă a pune întrebări, să se cunoască și să se implice în ajutorarea celor aflați în nevoi în parohie ori chiar a celor dependenți de droguri.
În afară de ceea ce fac preoții parohi în acest sens – unii mai mult, alții mai puțin –, cred că o problemă este și râvna credincioșilor, pentru că în general nu suntem dispuși să acordăm prea mult din timpul nostru Bisericii, și ar fi nevoie de mult mai mult decât cele 2-3 ore săptămânale pe care le rezervăm Liturghiei.