Citat:
În prealabil postat de Dumitru73
Si ce faci in cazul in care nu gasesti nimic?
|
Poți ancora în cosmologie sau filosofie (cazul meu: "Nu m-ai fi căutat dacă nu m-ai fi găsit.") și după ce ai epuizat toate acele superbe teorii suprasaturate de "certitudini incerte", paliative ale căutărilor tale, "in care nu gasesti nimic", până la urmă, iarăși, zic eu, vei fi împins către religie. Adică pe târămul credinței, care te va determina să-ți reconsideri atitudinea față de valorile deja asimilate și să privești cu alți ochi însăși cosmologia și filosofia ca trepte în evoluția rațiunii noastre spre explicații ultime ale existenței.
E un cerc vicios căutarea noastră: cu cât ne îndepărtăm mai mult de Dumnezeu (concentrându-ne atenția pe fapte, fenomene, experimente etc.) cu atât îl regăsim din ce în ce mai mult, ne apropiem de El, dacă căutarea noastră nu își suprimă scopul inițial și nu "se blochează" în evenimente științifice singulare și dacă acea căutare exprimă, totuși, nevoia imperioasă a sufletului nostru de a găsi o UNICĂ CERTITUDINE.
Cunoașterea lui Dumnezeu nu ni se oferă ca un set de cunoștințe probate, verificate și supuse spre asimilare necondiționată. E voința noastră liberă în joc. Acea de a accepta ori nu...
Faptele științifice ni se impun automat: odată ce au fost demonstrate urmează a fi acceptate că vrei - că nu vrei.
Credința exclude obligativitatea. Accepți să crezi doar dacă vrei. Credința este subiectivă, depinde implacabil de individ și nu există "rețete" generale de acceptare. Cu obiectivitatea existenței lui Dumnezeu ne vom confrunta "după". Și atunci va fi știință. Și vom ști sigur că Dumnezeu există, nu va mai trebui să credem, adică să alegem să credem că El există sau nu. Atunci ni se va impune Adevărul că vrem - că nu vrem. Credința este dată doar omului. Îngerii și sfinții nu cred că există Dumnezeu. Ei știu sigur că există. Știința lor este puternic ancorată în fapte probate științific dincolo de experierea celorlalți. Fiindcă este o știință întemeiată pe credință. Pentru ei există cauzalități între evenimente și armonie în univers, capabili să o perceapă dincolo de realitatea contingentă.
Pe scurt, crezi și vei ști. În nici un caz, știi și vei crede. Fiindcă, cred eu, că suntem de acord amândoi că
nu vom putea ști totul (oricât de evoluată științific și tehnologic va fi umanitatea) ca să avem la îndemână argumente raționale indestructibile să ne facă
să trecem la a crede. De aceea, avem harul lui Dumnezeu la dispoziție care prin credință ne dezvăluie și
știința de care avem nevoie. Deci, să credem și vom ști. Altfel, căutând doar să știm ne vom pierde pe cale printre atâtea "fapte știute", oricât de multe și necesare ar fi, dar niciodată suficiente pentru a crede.