Am citit astazi doua articole care sunt afisate pe prima pagina.
Unul este scris de Arhim. Siluan Visan, altul de un necunoscut (Paul Curca).
Si stau acum si ma intreb ce vor autorii sa spuna cu ele si pe cine reprezinta.
Primul este o predica probabil. Sau ma rog, este o scriere teologica adresata credinciosilor.
Dar asta aflam din oarecum din continut. Titlul articolului m-a facut curioasa sa-l citesc "Inainte de Hristos si dupa Hristos". Ma gandeam ca se refera la ceva istoric, la cele doua peoci, poate la ce credinta a fost inainte de Hristos si ce a adus El nou. Nimic din toate astea.
Se vorbeste despre moarte si minunile lui Hristos.
Eu una in primul rand nu am inteles si nu sunt de acord cu simbolistica folosita acolo si pe urma ma simt ranita in calitate de crestin muritor.
Pur si simplu autorul amesteca niste lucruri: sentimente omenesti, simboluri, pilde si minuni dumnezeiesti. Moarte, viata, durere, bucurie, sculare din morti.
Pare ca autorul nu intelege sau nu accepta durerea mortii si considera ca daca plangem dupa cei dragi morti, nu mai iubim pe Hristos. Cam asa ceva se intelege. Moartea e viata si invers si simboluri din astea.
Acum stau si ma intreb in general si la articolele acestea si la predicile din biserici: autorii acestia stiu cui i se adreseaza? Ce asteapta de la ei? Ce nivel de credinta isi inchipuie ei ca au oamenii si de unde trebuie sa-l aibe?
De multe ori suntem priviti de la o inaltime atat de mare, ca nici nu mai suntem luati in seama.
Oare un preot nu plange cand ii moare mama sau tata, sau alta persoana draga si o duce la cimitir? Ce are asta cu credinta?
(As vrea si spun ca ma deranjeaza si vesnica fraza "nimic nu este mai dureros ca moartea copilului pentru un parinte. Ca si cum poti compara dureri intre ele, ca si cum moartea parintilor sau a altei persoane dragi nu este la fel de dureroasa).
Moartea este explicata adesea in credinta si nu intru in detalii de simbolistica. Vreau numai sa spun ca pentru noi oamenii moartea are (si) o alta conotatie: despartirea de lume, de cei dragi. De asta plangem. Pentru ca nu-i vom mai vedea niciodata. Ne este frica de moarte pentru ca ne despartim de cei dragi, de lume si ...mai ales pentru ca nu suntem pregatitit. De la o anumita varsta, sau la o boala grea, in faza terminala, omul este deja pregatit si isi doreste eliberarea de aceasta lume.
Dar noi nu stim cum este dincolo. Inca nu s-a intors nimeni sa ne spuna cum este si daca ii vom revedea pe cei dragi. Noi asa credem si speram.
Este un necunoscut pentru noi.
Si problema nu este lipsa de credinta, sau frica de Hristos, ci faptul ca este ceva necunoscut pentru noi. Noi nu stim doar ca plecam de aici. Dar nu stim cum este dincolo, si mai ales unde ajungem. Da, ne-ar place sa ne reintalnim cu totii in Rai si sa fim cu Hristos.
Este dat acolo in articol o pilda in care Iisus invie copilul mort al unei mame care il plange. Eu nu inteleg explicatia data acestei invieri. Motivul invierii tanarului.
Durerea mortii, bucuria vietii cu Hristos. Care este legatura?
Poate ca ar trebui ca cei care scriu articole sa-si defineasca mai intai cui se adreseaza. Pentru ca una este sa te adresezi crestinilor, poporului si alta in facultatea de teologie, sau intr-un sinod.
Si apoi sa respecte si sentimentele oamenilor.
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...os-142171.html
(articolul cu pricina)
Al doilea articol are titlul "Cerintele credinciosilor" si se bazeaza pe o discutie de la TV in care o doamna psiholog este revoltata de unele practici din biserica, in speta botezul pruncilor prin afundare. (Iar psiholog versus preot)
Si de acolo ajunge la concluzia ca vai oamenii cer prea mult, iar preotul a ajuns prestator de servicii bisericesti.
Ca avem pretentii deplasate ca preotul sa se adapteze cerintelor noastre.
In primul rand ca in cea mai mare parte nu este adevarat. Cei mai multi respectam ceea ce face preotul. Or fi si unii care nu respecat si au alte cerinte.
Dar acestia nu stiu anumite lucruri si trebuie invatati, lamuriti.
Pai prima cerinta a credinciosilor este cateheza si invatatura de la preot. Sa li se explice lucruri, sa li se raspunda la anumite intrebari. Si acesti nu nu vor, nu au timp, rabdare, sau stiu eu.
Daca macar inainte de aceste mari evenimente: Botez, Cununie, Inmormantare etc. oamenii ar avea o discutie cu preotul sa fie lamuriti, altfel ar sta lucrurile. De asta imi place cum se face la catolici: se fac sedinte obligatorii de pregatire pentru cununie, pentru botez. Am inteles ca la botez trebuie sa faca si nasii aceasta pregatire, ca sa inteleaga unele lucruri.
Revenind la cazul in sine cu botezul bebelusilor, eu nu stiu cum se facea inainte, acum 2000 ani. Se botezau bebelusi in primul rand, sau numai maturi?
Si cum se facea.
Pe urma astazi am vazut ca unii preoti mai in varsta stiu niste tehnici speciale, prin care astupa ina celasi timp cu degetele gura, nasul si urechile copilului. Altii nu stiu si nici nu au curaj sa scufunde copilul cu totul in apa, fac dupa cum pot. Si si asa pentru copil este un soc sa se vada deodata in apa pana peste cap. Si inca de trei ori. De aia si urla.
Nici noua ca maturi nu ne place sa fim bagati deodata cu capul in apa, pe neasteptate.
Nu e vorba sa nu acceptam niste traditii, sau sa avem pretentii. Dar mai intai sa intelegem rostul si semnificatia si mai apoi trebuie tinut seama si probleme de siguranta. E vorba de bebelusi. Si daca preotul este priceput si stie sa faca, atunci nu sunt probleme.
Tot timpul este uitat omul in aceste discutii. Nu se cere nimic special de la preoti. Dar si ei sunt oameni si noi si trebuie sa nu uitam acest lucru si sa tinem seama de el. Atat.
Da, in biserica Dumnezeu ne ocroteste. Dar sa nu uitam ca si lui Petru i-a fost frica sa calce pe apa sa ajunga la Iisus. Pentru ca era om. L-a iubit Petru si a ramas cu El si l-a urmat. Dar a avut si spaimele lui, pentru el era un om, iar Iisus avea partea dumnezeieasca in el, puterile deosebite.
Si asa cum a fost Petru, si Toma si altii, Dumnezeu i-a iubit. Si a venit El catre ei, i-a invatat, i-a lamurit, i-a luat de mana.
Iar noi azi suntem la 2000 de ani distanta de ei. Si ni se cere pana la urma mult mai mult decat cerem noi.
http://www.crestinortodox.ro/religie...or-127322.html
De ce sa scriem atat de rautacios la adresa oamenilor?
P.S. Eu consider ca aceste articole de pe site ar trebui sa aibe rolul de cateheza, de explicare a unor lucruri si de raspuns la multimea de intrebari si nelamuriri de pe forum si din viata de zi cu zi. Caci nu avem unde sa intrebam.
Si unii mai suntem si nasi si avem rapsunderea si pentru educarea religioasa a altora.
Ca e vorba de spalat sau nu in zi de sarbatoare, sau daca e cu cruce neagra sau rosie, sau ce se face la slujba cutare, sau la botez, la cununie, ce sa facem la parastas, etc. trebuie sa lw aflam de undeva.
De unde pretentia ca trebuie sa stim totul in credinta, asa cum se scrie in articole?
Fiecare din noi trebuie sa invatam si sa putem si noi invata pe altii. Judecatile rautacioase nu-si au locul in ortodoxie.
Nimeni nu este mai grozav.