Certuri cu mama

[Rebeca96]

Doamne ajută!

Vă rog din inimă un sfat. Sunt fiică, mamă și soție, și port o durere legată de relația cu mama mea. Nu locuim împreună, ci în apartamente separate, în același oraș. Recent, mama ne-a rugat (pe mine și pe soțul meu) să venim la ea să o ajutăm cu niște facturi pentru firmă, căci nu se descurcă singură. Am ajuns mai târziu decât ne-am propus și s-a supărat foarte tare, a ridicat tonul și ne-a vorbit urât. Fata mea a început să plângă când mama a urlat la noi. Atunci soțul meu a hotărât să plecăm acasă: gata e de ajuns noi plecăm. Atunci Mama mea a început să urle și să plângă și a ieșit pe ușă afară cu cățelul ei.

Da, a fost doar o întârziere, nu cu rea intenție, pentru ca și noi am avut multe treburi iar fetița a dormit pe zi, dar mama s-a simțit neglijată. Eu m-am simțit rănită de reacția ei. Ne-a jignit spunând ca ea face multe pentru noi , ca ea ne ajuta cu fata mereu, ca părinții lui nu ne ajută cu nimic și tot pe ea nu o respectam. A doua zi mi-a scris niște mesaje oribile: sper ca Dumnezeu să vă vadă și să vă dea după fapte și ca soțul meu e un frustrat și sa nu îi mai călcăm pragul. Mă amenință ca mă spune la preot și ca să mi fie frică de Dumnezeu. Ea fiind o persoană foarte credincioasă, m-a mirat acest limbaj. Tatăl meu după m a sunat să mă întrebe ce s a întâmplat și m a înregistrat ca să îi arate ei.

Nu e prima oară când apare acest tipar de comunicare, și mă doare, pentru că nu știu cum să procedez ca să păstrez pacea, dar nici nu vreau să mă las rănită constant. Da, mama mea m a ajutat foarte mult cu fetița , nu pot minți, dar de fiecare dată cand ne certam ne striga ajutorul oferit. E normal oare?

Da, Poate greșesc și eu, poate nu am destulă răbdare… sau nu știu. De aceea vă rog un sfat duhovnicesc: cum să abordez această relație? Ce atitudine să am ca să nu rup legătura, dar nici să nu duc mereu poveri care mă apasă? Oare chiar greșesc eu precum spune ea ?

Mulțumesc din suflet pentru orice gând sau rugăciune. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

[CristianR]

Dragă Rebeca, situația ta nu-i deloc ușoară, însă din cele expuse de tine, consider că nu trebuie să te simți vinovată pentru relația dificilă cu mama ta. Este normal să te simți împovărată și cred că unele poveri trebuie pur și simplu asumate și duse, mai ales atunci când ele sunt o parte din crucea care-i apasă pe cei dragi ai noștri, în cazul de față mama ta.

Ea pare a face parte dintre cei care prin structura lor lăuntrică nu pot fi fericiți, mulțumiți cu viața lor și care îi învinuiesc pentru asta pe cei mai apropiați. E bine să te cercetezi cinstit întotdeauna, să vezi onest dacă ai greșit sau nu cu ceva, însă chiar și daci ai fi greșit, jignirea din partea ei nu e vina ta. Răspunsul ei ar putea și ar trebui să fie altul. Datoria ta creștinească, însă, este să o ierți – chiar dacă ea nu-ți cere asta. Este, totuși, mama ta. De asemenea, roagă-te pentru ea, mai ales atunci când este tulburată. Ia o oarecare distanță afectivă, nu pune la inimă vorbele rele pe care ți le adresează, consideră-le accidente.

Un lucru bun, poate o ancoră în relația voastră, ar putea fi chiar duhovnicul ei, care ar putea mijloci între voi, pentru că probabil îl respectă și îl ascultă. Ar putea fi persoana care să-i prezinte și perspectiva ta. Iar vouă să vă facă cunoscută perspectiva lui Hristos, pentru că necazurile noastre se regăsesc de multe ori în Evanghelie. Vorbește-i și lui de problema voastră. Dumnezeu să vă ajute!

[CristianR]

Aș mai adăuga că preocuparea ta principală trebuie să fie copilul/copiii tăi și soțul, dragostea și unitatea dintre voi – care nu de puține ori sunt periclitate chiar de părinții soților, din nefericire. E foarte bine că locuiți separat de ei, o distanță fizică este chiar benefică, mai ales într-o astfel de situație.

Pe parcursul vieții, de când ne naștem și până murim, avem parte de o serie de despărțiri dureroase, toate etape ale creșterii și maturizării. Poate că mama ta se poticnește la această etapă a despărțirii de copilul care ai fost, neacceptând că tu te afli demult într-o nouă fază a vieții, că te-ai maturizat și ai prorpiul drum în viață, independent de al ei. Este dureros, mai ales dacă ești singurul ei copil, dar trebuie să găsească puterea de a merge mai departe, are de parcurs propriul drum.

[Rebeca96]

În prealabil postat de CristianR

Dragă Rebeca, situația ta nu-i deloc ușoară, însă din cele expuse de tine, consider că nu trebuie să te simți vinovată pentru relația dificilă cu mama ta. Este normal să te simți împovărată și cred că unele poveri trebuie pur și simplu asumate și duse, mai ales atunci când ele sunt o parte din crucea care-i apasă pe cei dragi ai noștri, în cazul de față mama ta.

Ea pare a face parte dintre cei care prin structura lor lăuntrică nu pot fi fericiți, mulțumiți cu viața lor și care îi învinuiesc pentru asta pe cei mai apropiați. E bine să te cercetezi cinstit întotdeauna, să vezi onest dacă ai greșit sau nu cu ceva, însă chiar și daci ai fi greșit, jignirea din partea ei nu e vina ta. Răspunsul ei ar putea și ar trebui să fie altul. Datoria ta creștinească, însă, este să o ierți – chiar dacă ea nu-ți cere asta. Este, totuși, mama ta. De asemenea, roagă-te pentru ea, mai ales atunci când este tulburată. Ia o oarecare distanță afectivă, nu pune la inimă vorbele rele pe care ți le adresează, consideră-le accidente.

Un lucru bun, poate o ancoră în relația voastră, ar putea fi chiar duhovnicul ei, care ar putea mijloci între voi, pentru că probabil îl respectă și îl ascultă. Ar putea fi persoana care să-i prezinte și perspectiva ta. Iar vouă să vă facă cunoscută perspectiva lui Hristos, pentru că necazurile noastre se regăsesc de multe ori în Evanghelie. Vorbește-i și lui de problema voastră. Dumnezeu să vă ajute!

Multumesc mult pentru mesaj! I-am spus ca o sa cer un sfat la biserică iar ea mereu zice ca a mers la X Părinte care i a spus ei ca soțul meu mă va lăsa și tot la ea mă voi întoarce. Simt ca tot ceea ce spune e sa bage ceartă între noi. Mereu se simte neapreciată sau batjocorită dar nu își vede greșelile…Nu știu dacă ce spune e adevărat dar eu am încredere în planul lui Dumnezeu.

[CristianR]

Încrederea în Dumnezeu este cea care te va scăpa de această frică pe care ți-o provoacă vorbele mamei tale. Caută să îl cunoști pe Hristos, să te apropii de El – prin Evanghelie, spovedanie, împărtășanie –, să-ți faci o rânduială de rugăciune, să ierți, să trăiești pe cât posibil fără păcat, și atunci vei căpăta încredere, frica va dispărea, te vei simți tot mai puternică pe măsură ce credința va crește. După cum ne spune Hristos, numai Dumnezeu este bun. Putem fi siguri că, dacă vom căuta ajutorul și protecția lui, chiar și rele de ni se vor întâmpla, ne va da puterea să le ducem.

În privința presupusului preot menționat de mama ta, fie nu este adevărat ce ți-a spus, fie a reinterpretat ceea ce i s-a spus – pentru că preoții binecuvântează unitatea și buna înțelegere dintre soți, nu zâzania pe care uneori părinții încearcă să o bage între ei ca să-i despartă; dacă ar face așa, ar fi un mare păcat din partea lui, căsătoria fiind una dintre cele șapte Taine ale Bisericii, iar el n-ar mai fi un om al lui Dumnezeu, ci un aliat al celui rău, care face tot posibilul să distrugă dragostea dintre oameni. Dar cel rău nu are nicio putere asupra omului care îl caută pe Dumnezeu și se apropie de El așa cum ți-am spus mai sus.

Prin Taina Cununiei voi ați primit un har, o putere de la Dumnezeu care trebuie mereu actualizată, cultivată, întreținută, căci prin ea se face vie mereu dragostea dintre voi, ca familie ținută în brațe de Dumnezeu – pentru că numai atunci este Taină, când comunicăm tot atât de mult între noi, cât și cu Dumnezeu, pe care-L facem mereu prezent în viața și iubirea noastră.

Cu atât mai mult ar spori unitatea voastră ca familie, dacă și soțul tău s-ar apropia de Hristos, sporind amândoi și aprofundând o legătură veritabilă cu Dumnezeu, nu una la nivel de superstiție.

Iată aici un fragment dintr-o rugăciune potrivită pentru voi, pe care o poți găsi întreagă aici. Nu o lua ca pe un talisman, ci mai degrabă ca pe un model de rugăciune care probabil va rezona cu durerea și năzuințele inimii tale:

Îți mulțumesc Tată ceresc pentru că m-ai ridicat încă o dată pe picioarele mele, pentru a vedea și a mă bucura de lumina unei noi zile din această viață pământească. Îți mulțumesc pentru viața aceasta pe care Tu mi-ai dat-o, și îți mulțumesc pentru darurile cu care Tu m-ai înzestrat. Îți mulțumesc pentru familia mea pe care m-ai ajutat să mi-o întemeiez. Îți mulțumesc pentru (N aici zici numele celor din familia ta), îți mulțumesc pentru că ai rânduit să fim împreună. Îți mulțumesc pentru că ne-ai dat tăria de trăi într-o familie. Îți mulțumesc pentru sănătatea familiei mele și Te rog să o faci să fie mereu înfloritoare și de neatins de vreun rău. Te rog oprește acum toate umbrele cele tulburătoare ale lumii acesteia și nu le lăsa să tulbure binele și înțelegerea cea dintre noi. Fii Tu, Doamne, și azi, pacea, liniștea, armonia și buna rânduială a familiei noastre. Îți mulțumesc pentru toată bunăstarea materială pe care ne-ai dăruit-o până acum. Îți mulțumesc pentru darurile și harurile cele tainice pe care le-ai revărsat cu dragoste peste noi. Vino și acum și îți fă locaș în casa și în familia mea și locuiește între noi și fii Tu bucuria și siguranța vieții noastre pe acest pământ și ne curățește de orice umbră a răului. Apără-ne de orice ființă răufăcătoare și ne scoate din toate necazurile noastre.

[cozia]

În prealabil postat de CristianR

Încrederea în Dumnezeu este cea care te va scăpa de această frică pe care ți-o provoacă vorbele mamei tale. Caută să îl cunoști pe Hristos, să te apropii de El – prin Evanghelie, spovedanie, împărtășanie –, să-ți faci o rânduială de rugăciune, să ierți, să trăiești pe cât posibil fără păcat, și atunci vei căpăta încredere, frica va dispărea, te vei simți tot mai puternică pe măsură ce credința va crește. După cum ne spune Hristos, numai Dumnezeu este bun. Putem fi siguri că, dacă vom căuta ajutorul și protecția lui, chiar și rele de ni se vor întâmpla, ne va da puterea să le ducem.

În privința presupusului preot menționat de mama ta, fie nu este adevărat ce ți-a spus, fie a reinterpretat ceea ce i s-a spus – pentru că preoții binecuvântează unitatea și buna înțelegere dintre soți, nu zâzania pe care uneori părinții încearcă să o bage între ei ca să-i despartă; dacă ar face așa, ar fi un mare păcat din partea lui, căsătoria fiind una dintre cele șapte Taine ale Bisericii, iar el n-ar mai fi un om al lui Dumnezeu, ci un aliat al celui rău, care face tot posibilul să distrugă dragostea dintre oameni. Dar cel rău nu are nicio putere asupra omului care îl caută pe Dumnezeu și se apropie de El așa cum ți-am spus mai sus.

Prin Taina Cununiei voi ați primit un har, o putere de la Dumnezeu care trebuie mereu actualizată, cultivată, întreținută, căci prin ea se face vie mereu dragostea dintre voi, ca familie ținută în brațe de Dumnezeu – pentru că numai atunci este Taină, când comunicăm tot atât de mult între noi, cât și cu Dumnezeu, pe care-L facem mereu prezent în viața și iubirea noastră.

Cu atât mai mult ar spori unitatea voastră ca familie, dacă și soțul tău s-ar apropia de Hristos, sporind amândoi și aprofundând o legătură veritabilă cu Dumnezeu, nu una la nivel de superstiție.

Iată aici un fragment dintr-o rugăciune potrivită pentru voi, pe care o poți găsi întreagă aici. Nu o lua ca pe un talisman, ci mai degrabă ca pe un model de rugăciune care probabil va rezona cu durerea și năzuințele inimii tale:

Absolut minunat citatul cu rugaciunea,
Multumim!

[CristianR]

Să ne fie de folos. Într-adevăr, frumoasă rugăciune pe care și eu tocmai am descoperit-o și îmi pare rău că nu știu cine a alcătuit-o. Restul ei, care se află pe saitul indicat, este tot atât de frumoasă, de simplă, odihnitoare și aducătoare de pace.