Nevoia credintei

[Kronos]

De ce e nevoie de credință pentru mântuire? De ce nu e de-ajuns să fii bun ca să ajungi în Rai? Dacă ești un model pentru creștini, dar nu crezi în Iisus, e clară treaba... nu te mântuiești. Dacă, pe de altă parte, ești un mare păcătos, dar crezi în Iisus, cu puțină muncă te mântuiești.

De ce sunt obligat să cred în cineva, chiar și în ceva, pentru a mă mântui? Pentru mine afirmația lui Marc Aureliu din semnătura unui membru al forumului a fost revelatoare: a spus tot ce gândeam, în cuvinte puține, dar nu știam să exprim. Traieste o viata implinita. Daca exista zei, si sunt drepti, nu le va pasa cat de devotat lor ai fost, ci vei fi binevenit datorita virtutilor de care ai dat dovada de-a lungul vietii.

Dumnezeu ne-a dat libertate. Cred că fiecare creștin, și nu numai, e de-acord cu asta. Ori când sunt liber, înțeleg că nu sunt nevoit să mă închin cuiva. Și din moment ce Dumnezeu mi-a acordat acest privilegiu, nu văd motivul pentru care m-ar pedepsi, evident în limita în care libertatea mea nu o încalcă pe a celuilalt. De ce un om e pedepsit pentru că alege să nu creadă într-o persoană, deși tocmai acea persoană (pentru cei care cred în ea) a garantat libertatea fiecăruia?

Din punctul meu de vedere cel care renunță la a fi liber, închinându-se la diverse personaje care se impun drept Dumnezeu și au pretenția de a fi întru totul ascultate, ar trebui pedepsite de Providență tocmai pentru că refuză cel mai de preț dar în viață. În fond, sinucigașii sunt condamnați pentru că refuză darul vieții. Un om care-l refuză pe cel al libertății de ce n-ar fi?

Am ajuns la concluzia că religia creștină e împotriva libertății gândirii, promovând un paradox menit să ascundă acest fapt:
1. Dumnezeu l-a creat pe om liber și l-a lăsat cu liberul arbitru chiar și după cădere.
2. Dumnezeu (Iisus) te pedepsește dacă nu crezi în El. (marea constrângere)

Concluzie: Dumnezeu te-a făcut liber, dar te pedepsește dacă...

Și cu porcu în pod, și cu sufletul în rai nu prea merge. Ori tocmai aceasta se dorește să fie poziția Bisericii (dacă spunem că omul de fapt nu e liber și că el trebuie să-și supună voința altcuiva, trezim spiritul de revoltă din el și pierdem adepți. Dacă spunem că e liber, iar îl pierdem că-l lăsăm să se gândească la posibilele nelămuriri ale creștinismului fără să fie speriat că face ceva rău și să renunțe. Așa că împăcăm și capra și varza: omul e liber, dar de fapt e liber să renunțe la libertate și să ne dea nouă ascultare pentru a se mântui. Altfel...la ghenă cu el că n-avem nevoie de gânditori și de rebeli).