Din viata multor romani

[costel]

Contemplarea

"Un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea.

Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia.

Acesta incepe sa ii arate care sint avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: Si acum ce ti se pare ca fac?" (Aurora Liiceanu)

Daca mai aveti teme de acest fel, va rog sa le postati.

[nutucutu]

În prealabil postat de costel

Contemplarea
" (Aurora Liiceanu)

Daca mai aveti teme de acest fel, va rog sa le postati.

Intimplarea de mai sus, un pic mai ampla si mai frumos povestita, a aparut intr-un numar din seria de brosuri numta "Vitamine zilnice pentru suflet" de Humberto A. Agudelo. Aceste "vitamine" sint mici povestioare pline de tilc, adunate de autor si publicate in aceste carti. Se gasesc in librariile catolice cam din toata tara.

Eu pot fi capabil sa cantaresc lucrurile

Numele ei era doamna Thompson. Cat timp s-a aflat in fruntea clasei a cincea, prima zi de scoala o incepea spunandu-le copiilor o minciuna. Ca majoritatea profesorilor, ea ii privea pe elevi si le spunea ca ii iubeste in egala masura pe toti.
Doamna Thompson observase insa pe unul din elevi, Teddy Stoddard, de anul trecut, ca nu se prea potrivea cu ceilalti copii, hainele lui erau neingrijite si tot timpul se simtea nevoia unei bai bune. Copilul incepuse sa fie chiar respingator.
La scoala unde preda Doamna Thompson s-a cerut o revizuire a trecutului fiecarui copil si profesoara a avut o mare surpriza citind dosarul lui Teddy : Clasa I -"Teddy este un copil stralucit, cu un zambet inegalabil. Isi face temele foarte curat si are bune maniere...este o placere sa-l ai aproape." Clasa a II-a- "Teddy este un elev excelent, se intelege bine cu colegii, dar este ingrijorat pentru ca mama lui are o boala incurabila." Clasa a III-a- "Mama lui Teddy a murit. Isi da toata silinta, dar tatal lui nu se prea intereseaza, iar atmosfera de acasa il va afecta curand." Clasa a IV-a "Teddy este in urma fata de colegii lui, nu prezinta nici un interes fata de scoala. Nu prea are prieteni si uneori adoarme in clasa."
Acum, Doamna Thompson si-a dat seama de problema lui Teddy si ii era rusine de ea insasi.
Cand de Craciun copiii i-au adus cadouri impachetate in tot felul de hartii sclipitoare , Teddy i-a adus un cadou impachetat stangaci intr-o hartie ingalbenita, rupta dintr-o punga. Unii copii au izbucnit in ras. Inauntru era un flacon de parfum inceput si o bratara veche. Doamna le-a spus copiilor sa taca si s-a aratat incantata de cadou. Si-a dat cu putin parfum pe incheietura mainii si atunci copilul, cu lacrimi in coltul ochilor, i-a spus: "Acum mirositi ca mama mea."
Un an mai tarziu a gasit sub usa un bilet: "Ati fost cea mai buna profesoara din viata mea."
Dupa alti 14 ani a gasit din nou un bilet. Numele se lungise putin, scrisoare era semnata de Dr. Theodore F. Stoddard.
Povestea nu se termina aici. A mai venit o scrisoare in care Teddy scria ca avea sa se casatoreasca si pentru ca tatal lui murise in urma cu doi ani, o ruga pe Doamna Thompson sa vina la nunta lui in calitate de mama a mirelui...
...S-au strans in brate si Dr. Stoddard ii spuse profesoarei la ureche: "Va multumesc ca ati crezut in mine." Doamna Thompson a tras aer in piept si a raspuns: "Teddy, eu iti multumesc, pentru ca nu stiam ce inseamna sa educi pana nu te-am cunoscut."

H. Agudelo cu multumiri Ednei Karina Moncada

[nutucutu]

Nenorocire sau binecuvantare

Intr-un sat mic, traia un batran cu baiatul lui de 17 ani. Intr-o zi, singurul cal alb cu care lucra a sarit gardul si a fugit cu niste cai salbatici. Lumea din sat murmura:
"Ce nenorocire pe dumneata nea Cipriane!"
Iar el, linistit raspundea:
"Poate e o nenorocire, poate e o binecuvantare..."

La cateva zile dupa, calul alb s-a intors cu un alt cal, salbatic. Lumea il saluta pe batrin zicand:
"Ce noroc nea Cipriane!"
Ciprian raspundea:"Poate un noroc, poate o nenorocire..."

Dupa alte cateva zile, baiatul, incercand sa urce pe calul alb a cazut, fracturandu-si un picior si ramanand schiop.
Oamenii spuneau: "Ce nenorocire!"
Batranul raspundea:"Nenorocire sau binecuvantare..."

Dupa o vreme a izbucnit razboiul. Toti tinerii din sat au fost luati la lupta, doar baiatul lui Ciprian nu, pentru ca era schiop...Toata lumea din sat a spus:"Ce binecuvantare!"
Doar Ciprian insista...."Poate da, poate nu....Dumnezeu stie..."

H. Agudelo, cu multumiri lui Luis Vece

[nutucutu]

Ceva nu e in regula

Aveam 16 ani si locuiam impreuna cu parintii mei in cladirea institutului pe care il fondase bunicul meu la 18 mile distanta de orasul Durban, in Africa de Sud, in mijlocul plantatiilor de zahar. Locuiam destul de departe, la tara si nu aveam vecini, asa ca eu si surorile mele eram de-a dreptul entuziasmati atunci cand puteam sa mergem in oras sa ne vizitam prietenii sau sa vedem un film la cinema.
Intr-o zi, tatal meu m-a rugat sa-l duc in oras la o conferinta care dura toata ziua si eu am profitat de ocazie. Pentru ca mergeam in oras, mama imi daduse o lista de lucruri pe care trebuia sa le cumpar de la supermarket si, cum aveam sa-mi petrec toata ziua acolo, tata mi-a cerut sa ma ocup si de alte lucruri ce trebuiau rezolvate, cum ar fi sa duc masina la atelier.
Cand ne-am despartit, mi-a zis: "Ne vedem aici la ora 5.00 p.m. ca sa mergem acasa." Dupa ce am rezolvat toate treburile in fuga, m-am dus la cel mai apropiat cinema. Eram atat de absorbit de filmul cu John Wayne, ca nici nu stiu cand a trecut timpul. Era 5.30 p.m. cand mi-am adus aminte. Am fugit la atelier, am luat masina si m-am grabit inspre locul unde ma astepta tata.
Era aproape 6.00 p.m. M-a intrebat nelinistit: "De ce ai intarziat?" Imi parea rau si nu am putut sa-i spun ca vedeam un film cu John Wayne. I-am zis ca nu era gata masina si a trebuit sa astept...Asta i-am zis fara sa stiu ca tatal meu sunase inainte la atelier.
Cand si-a dat seama ca l-am mintit, mi-a zis: "Ceva nu e in regula in modul in care te-am crescut pentru ca nu te-am facut sa ai incredere in mine si sa-mi spui adevarul. O sa ma gandesc la ce anume am gresit in privinta ta. O sa merg pe jos cele 18 mile (vreo 27 kilometri) pana acasa si o sa ma gandesc la asta."
Asa ca, imbracat in costum si cu pantofii aceia eleganti, a inceput sa mearga spre casa pe drumuri cu noroi si fara lumina. Nu puteam sa-l las singur...asa ca am condus cinci ore si jumatate in spatele lui...vazandu-l suferind agonia unei minciuni stupide de-a mea. De atinci mi-am propus sa nu mai mint niciodata.

H. Agudelo
Dr. Arun Ghandi, cu multumiri lui Rodrigo Villareal

[nutucutu]

Discipolul lui Socrate
Un discipol a venit foarte agitat in casa la Socrate si a inceput sa-i vorbeasca in felul urmator:
"Maestre, vreau sa-ti spun ca un prieten de-al tau a vorbit despre tine cu rautate..."
Socrate l-a intrerupt, zicandu-i: "Stai, ai trecut deja prin cele trei cercuri ceea ce vrei sa-mi spui?"
"Cele trei cercuri?"
"Da, a raspuns Socrate. Primul este ADEVARUL. Ai cercetat cu grija daca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat din toate punctele de vedere?"
"Nu...l-am auzit spunand unora din apropiere."
" Dar prin cercul BUNATATII le-ai trecut? Ceea ce vrei sa-mi spui este un lucru bun?"
"Nu, de fapt este chiar opusul." "
"Ah, a raspuns Socrate, macar prin al treilea cerc le-ai trecut? Este NECESAR sa-mi povestesti toate astea?"
"Ca sa fiu sincer nu este necesar."
"Atunci, zambi inteleptul, daca nu este nici adevarat, nici bun, nici necesar...sa-l lasam uitarii."
..........H. Agudelo...