Viata duhovniceasca vs Viata sanatoasa

[razvan90]

Am 20 de ani si ma pasioneaza tot ce tine de sanatate, alimentatie si dieta, obiceuri sanatoase etc.
Chiar mi-am materializat aceasta pasiune pe un Blog cu sfaturi practice pentru o viata sanatoasa( http://www.vindecator.com/ ).

Desi multa vreme am trait cu convingerea ca sanatatea si "traiul bun" sunt cele mai importante lucruri in viata, Iisus Hristos s-a indurat de mine si mi-a oferit ceea ce se numeste "revelatie Divina".

Brusc am inceput sa ma reintorc la crestinism(dupa o ratacire in religia "Eu sunt propriul meu dumnezeu") si sa vad toate aspectele vietii prin prisma lui Dumnezeu, inclusiv sanatatea.

Asadar crestineste vorbind, BOALA este:
- ingaduita de Dumnezeu pentru binele noustru sufletesc.
- o adevarata binecuvantare si nu un blestem
- o oportunitate de a ne ispasi pacatele
- o oportunitate de a ne intoarce la Dumnezeu.

Pe principiul ca, tot ce ingaduie Dumnezeu(dar mai ales "problemele") este intotdeauna spre binele sufletului nostru.

Daca moartea corpului are ca efect mantuirea sufletului, atunci moartea este de bun augur.
La fel... daca boala este spre intoarcerea spre Dumnezeu, atuci e o binacuvantare.

Asadar scopul nostru pe planeta nu este sa ne gasim motive sa traim, ci sa ne gasim un motiv pentru care sa murim - atat la propriu cat si la figurat(sa ne sacrificam).
Cel putin la nivel teoretic, noi crestinii sacrificam totul, inclusiv viata noastra, pentru mantuirea sufletului.

In concluzie ne intereseaza in special sufletul, iar celelalte aspecte materiale(inclusiv trupul) au rolul doar de a sluji mantuirii sufletului.

Si acum apare DILEMA:
De ce mai mergem la doctor?
De ce mai luam medicamente?
Cu ce sens?
...daca preocuparea noastra este sufletul.
...daca stim sigur ca totul(inclusiv bolile) e de la Dumnezeu spre binele nostru sufletuesc.
...daca moartea pentru Dumnezeu inseamna scopul nostru in viata.

Mi-a venit in cap aceasta problema cand am postat pe blog un articol intitulat "Vindecare cu puterea mintii" prin care se pot vindeca diferite boli cu autosugestie in starea alfa(Metoda Silva).
Ulterior am aflat ca nu e o metoda crestineasca, ba chiar una primejdioasa pentru suflet.

Insa mi-a venit in minte intrebarea:
Dar daca Dumnezeu plaunieste sa dea unui om vindecarea prin aceasta metoda?
Nu cumva este acelasi fenomen ca si cu adiministrarea medicamentelor? Adica iti pui increderea in altceva decat in Dumnezeu.

Totusi Dumnezeu le-a lasat toate metodele de vindecare... insa, noi crestini fiind , avem datoria sa mergem pe calea crestina pana la capat... daca chiar credem in ea.

Atata timp cat acceptam ca totul este de la Domnul, nimic nu e la voia intamplarii si toate lucrurile se intampla cu un scop... de ce mai avem nevoie de medicamente, dieta, obiceiuri sanatoase sau alte metode de vindecare?

Chiar ma aflu intr-o dilema din acest punct de vedere.

Simt ca nu mai sunt congruent cu ceea ce scriu.
Adica daca ar fi sa recomand cuiva un obicei pentru sanatate, simt ca-i fac mai degraba un rau decat un bine... doarece ii deviez atentia spre vindecarea trupului si nu spre vindecarea sufletului(scopul pentru care a venit si boala fizica).

In concluzie: La ora asta nu vad cu ce rost ar incerca omul sa-si ingrijeasca sanatatea fizica, cand aceasta depinde exclusiv de Dumnezeu... si doar la el este adevarata vindecare. Orice alt tip de vindecare fizica, este superficiala si iluzorie.

Asadar ce facem?
Ne mai ocupam de sanatate sau nu? (atat ca pacienti cat si ca terapeuti)

[GheronIosifIsihastul]

În prealabil postat de razvan90

Am 20 de ani si ma pasioneaza tot ce tine de sanatate, alimentatie si dieta, obiceuri sanatoase etc.
Chiar mi-am materializat aceasta pasiune pe un Blog cu sfaturi practice pentru o viata sanatoasa( http://www.vindecator.com/ ).

Desi multa vreme am trait cu convingerea ca sanatatea si "traiul bun" sunt cele mai importante lucruri in viata, Iisus Hristos s-a indurat de mine si mi-a oferit ceea ce se numeste "revelatie Divina".

Brusc am inceput sa ma reintorc la crestinism(dupa o ratacire in religia "Eu sunt propriul meu dumnezeu") si sa vad toate aspectele vietii prin prisma lui Dumnezeu, inclusiv sanatatea.

Asadar crestineste vorbind, BOALA este:
- ingaduita de Dumnezeu pentru binele noustru sufletesc.
- o adevarata binecuvantare si nu un blestem
- o oportunitate de a ne ispasi pacatele
- o oportunitate de a ne intoarce la Dumnezeu.

Pe principiul ca, tot ce ingaduie Dumnezeu(dar mai ales "problemele") este intotdeauna spre binele sufletului nostru.

Daca moartea corpului are ca efect mantuirea sufletului, atunci moartea este de bun augur.
La fel... daca boala este spre intoarcerea spre Dumnezeu, atuci e o binacuvantare.

Asadar scopul nostru pe planeta nu este sa ne gasim motive sa traim, ci sa ne gasim un motiv pentru care sa murim - atat la propriu cat si la figurat(sa ne sacrificam).
Cel putin la nivel teoretic, noi crestinii sacrificam totul, inclusiv viata noastra, pentru mantuirea sufletului.

In concluzie ne intereseaza in special sufletul, iar celelalte aspecte materiale(inclusiv trupul) au rolul doar de a sluji mantuirii sufletului.

Si acum apare DILEMA:
De ce mai mergem la doctor?
De ce mai luam medicamente?
Cu ce sens?
...daca preocuparea noastra este sufletul.
...daca stim sigur ca totul(inclusiv bolile) e de la Dumnezeu spre binele nostru sufletuesc.
...daca moartea pentru Dumnezeu inseamna scopul nostru in viata.

Mi-a venit in cap aceasta problema cand am postat pe blog un articol intitulat "Vindecare cu puterea mintii" prin care se pot vindeca diferite boli cu autosugestie in starea alfa(Metoda Silva).
Ulterior am aflat ca nu e o metoda crestineasca, ba chiar una primejdioasa pentru suflet.

Insa mi-a venit in minte intrebarea:
Dar daca Dumnezeu plaunieste sa dea unui om vindecarea prin aceasta metoda?
Nu cumva este acelasi fenomen ca si cu adiministrarea medicamentelor? Adica iti pui increderea in altceva decat in Dumnezeu.

Totusi Dumnezeu le-a lasat toate metodele de vindecare... insa, noi crestini fiind , avem datoria sa mergem pe calea crestina pana la capat... daca chiar credem in ea.

Atata timp cat acceptam ca totul este de la Domnul, nimic nu e la voia intamplarii si toate lucrurile se intampla cu un scop... de ce mai avem nevoie de medicamente, dieta, obiceiuri sanatoase sau alte metode de vindecare?

Chiar ma aflu intr-o dilema din acest punct de vedere.

Simt ca nu mai sunt congruent cu ceea ce scriu.
Adica daca ar fi sa recomand cuiva un obicei pentru sanatate, simt ca-i fac mai degraba un rau decat un bine... doarece ii deviez atentia spre vindecarea trupului si nu spre vindecarea sufletului(scopul pentru care a venit si boala fizica).

In concluzie: La ora asta nu vad cu ce rost ar incerca omul sa-si ingrijeasca sanatatea fizica, cand aceasta depinde exclusiv de Dumnezeu... si doar la el este adevarata vindecare. Orice alt tip de vindecare fizica, este superficiala si iluzorie.

Asadar ce facem?
Ne mai ocupam de sanatate sau nu? (atat ca pacienti cat si ca terapeuti)

Da, buna intrebarea.. Eu din cate am inteles, boala are rolul de a ne smeri.. Cuviosul Gheron Iosif Isihastul evita sa ia pastile insa la batranete a spus ca a gresit si ca smerit este sa iti vezi neputinta si sa iei si patile si sti de ce? unu din motive este evitarea slavei desarte.. ca mai bun e un pacatos neputincios si smerit decat un drept mandru si "putincios".. Asa ca acceptarea mediacmentului este ortodoxa.. Uite cand Mantuitorul i-a pus tarana amestecata cu scuipat in ochii orbului El care putea sa zica direct vezi a vrut sa ne indice medicamentele care sunt tarana amestecata cu scuipatul Sau adica medicamente plus rugaciune catre El si tot vindecarea Lui este.. Ca El lucreaza adica si prin medicina.. Avem in Acatsitul si inviata Sfantului Ioan Rusul de exemplu si in multe multe altele un caz cu un om caruia ii era frica sa faca o operatie pe creier ca era riscul asta ca putea sa moara.. si i-a aparut unei nepoate a acestui om in vis Sfantul Ioan Rusul si i-a spus sa nu se teama ca el insusi ii va conduce mana medicului! Intelegi? Iarasi convalescenta si perioada aceea cand esti nevoit sa iei pastile smereste mult mai mult decat "minunea" acestea au loc izolat insa nu se abuzeaza.. numai cand pronia dumnezeiasca stie ca este de folos pentru comunitate sau pentru un suflet ,El stie care.. personal am avut cercetari harice mai presus de fire, insa nu m-am vindecat si de boala.. ele insa m-au intarit ca sa suport apoi medicamentatia pe care altfel crede-ma ca nu as fi suportat-o.. asa cum ma cunosc daca m-ar fi facut si sanatos m-as fi mandrit sigur si as fi zis ca sunt un ales.. asa despre cercetarea harica lumea nu ma crede, ma crede nebun, ai mei, asa ma cred, iar eu iau mediacmente ca sa ma fac bine, in vreme ce ei imi spun asa: Daca Dumnezeu te-a cercetat de ce nu te-a vindecat de tot? de ce te lasa sa te chinuiesti?
Cam astea ar fi explicatiile pe care eu le-am inteles din ce invata in primul rand Sfintii Parinti si apoi din cele ce le-am trait si pe propia mea piele intocmai.. Doamne ajuta!

[razvan90]

Multumesc pentru raspuns.
Asa este... am inteles mandria(implicit lipsa de smerenie) este cea care ca ma simt uneori mai mult decat un simplu om.

Daca cu medicamentele m-am mai lamurit, cum ramane cu tehnicile spiritual-psihologice de vindecare:
- meditatia si vizualizarea vindecarii
- folosirea starilor modificate de constiinta
- manipularea energiilor
- autosugestia ...si asa mai departe...

Aceste tehnici nu-si au originea in traditia ortodoxa, ci mai degraba in traditiile orientale.

Asadar, pot fi considerate si aceste tehnici ca fiind "medicamente" prin care Domnul lucreaza?
Pot fi aceste tehnici combinate cu practica ortodoxa?(vizualizarea vindecarii prin Domnul sau rugaciunea in starea de meditatie).

Am aceste nedumeriri in special din cauza a catorva evenimente:
+ Un prieten a vazut(cu ochii mintii) un demon care statea langa el, in timpul meditratiei.
+ Alte persoane care au aus imtit frica, agitatie.
+ Am citit careta "Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie" si filmu : "The fourth kind" care m-au facut sa privesc acest domeniu cu...frica.

[Marius22]

Mi-a ramas in minte un cuvant citit mai demult si care spune ca Dumnezeu nu face sa dispara definitiv suferinta in lumea aceasta, desi ar putea, din motive pedagogice, dar nici nu-l lasa prada suferintei pe cel care incerca sa-si asume aceasta cruce intru El. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu ar ingadui suferinta si boala daca tot El nu ar fi sprijin si ajutor.

Legat de medicina si tratamente, care au devenit cu timpul domenii atat de vaste si variate, sunt reticent fata toate celelalte metode de terapie specifice traditiei orientale dar si a celor ce incalca morala Bisericii. Nu pentru ca nu ar da rezultate, ci pentru ca rostul meu este sa vad un sens al celor intamplate, plecand de la "datele problemei", adica de la starea duhovniceasca si relatia mea personala cu Dumenzeu. Nu poti fi crestin ortodox si sa practici meditatia transcendentala sau mai stiu eu ce alte practici orientale, nici macar in scop terapeutic. Nu se cuvine a neglija Sfintele Taine ale Bisericii care, prin participarea noastra la ele cu credinta, nu in mod magic, ne aduc vindecare sufletului si trupului.

Sa fim onesti, starea de boala este nefireasca si este normal sa ne dorim sanatatea, dar sa nu uitam ca suntem chemati spre a-L iubi pe Dumnezeu mai presus decat ne iubim pe noi insine (propria sanatate) sau pe cei dragi ai nostri.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de razvan90

Daca moartea corpului are ca efect mantuirea sufletului, atunci moartea este de bun augur.
La fel... daca boala este spre intoarcerea spre Dumnezeu, atuci e o binacuvantare.

Chiar dacă moartea corpului "certifică" (sau nu) mântuirea, în sensul că nu putem fi absolut siguri de mântuirea noastră decât după moarte, totuşi nu se poate spune că între moarte şi mântuire este o relaţie cauză-efect. Nu moartea mă mântuieşte, ci Cristos. Adică Viaţa.

Asadar scopul nostru pe planeta nu este sa ne gasim motive sa traim, ci sa ne gasim un motiv pentru care sa murim - atat la propriu cat si la figurat(sa ne sacrificam).
Cel putin la nivel teoretic, noi crestinii sacrificam totul, inclusiv viata noastra, pentru mantuirea sufletului.

Pe de o parte, aceste cuvinte ale dv arată mult zel, iar zelul pentru Cristos e un lucru foarte bun. Pe de altă parte, de unde această idee, că ne sacrificăm viaţa noastră ca să ne mântuim ? Probabil că aţi văzut mai mult creştini cu aerul că li s-au înecat corăbiile, eu, dimpotrivă, am văzut mai mult creştini veseli. Speranţa creştină nu este numai speranţa metafizică, într-o lume mai bună şi mai dreaptă dincolo, ci şi speranţa în lumea aceasta, credinţa că Dumezeu îl recompensează pe cel drept chiar în lumea aceasta prin puterea Sa proniatoare. Vedem adesea suferinţa drepţilor, dar putem vedea şi cât de des cei drepţi sunt fericiţi, bucuroşi şi liberi, împărţind din belşugul lor şi altora. Totul e cu ce fel de ochi privim !

Si acum apare DILEMA:
De ce mai mergem la doctor?
De ce mai luam medicamente?
Cu ce sens?

Cristos, care este doctorul sufletelor şi a tot trupul, a făcut trei categorii de minuni vizibile: minuni de vindecare, minuni asupa naturii şi minuni asupra Lui Însuşi. Dintre acestea, primele au fost de departe cele mai numeroase.

Deci, mergem la doctor şi luăm medicamente ca să avem grijă de darul atât de mare pe care îl avem, care este viaţa noastră. Viaţa noastră şi trupurile noastre sunt daruri mari, iar aici "noastre" e un fel de a spune: suntem doar administratori şi vom da socoteală.

Ulterior am aflat ca nu e o metoda crestineasca, ba chiar una primejdioasa pentru suflet.

Insa mi-a venit in minte intrebarea:
Dar daca Dumnezeu plaunieste sa dea unui om vindecarea prin aceasta metoda?

Ţine de arta desăvârşită a lui Dumnezeu obţinerea binelui din rău.

Nu cumva este acelasi fenomen ca si cu adiministrarea medicamentelor? Adica iti pui increderea in altceva decat in Dumnezeu.

Ce vă face să credeţi că medicamentele nu ar fi de la Dumnezeu ? Nu este El creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, după cum credem şi mărturisim ? Este el domn numai ale celor imateriale ori şi a celor materiale ?

Totusi Dumnezeu le-a lasat toate metodele de vindecare... insa, noi crestini fiind , avem datoria sa mergem pe calea crestina pana la capat... daca chiar credem in ea.

Căile creştine sunt căile definite de Biserica astfel. De la Domnul vin şi metodele cu medicamente, şi cele fără medicamente. Numai cele bazate pe vrăjitorie şi şarlatanism vin de la duşmanul Lui şi al oamenilor. Face parte metoda de care spuneaţi mai sus dintre acestea ? A fost definită de Biserica dv ca atare ? Atunci nu trebuie să o urmaţi, nici să o recomandaţi altora. Nu face parte din categoria de mai sus ? Atunci e foarte bună.

Atata timp cat acceptam ca totul este de la Domnul, nimic nu e la voia intamplarii si toate lucrurile se intampla cu un scop... de ce mai avem nevoie de medicamente, dieta, obiceiuri sanatoase sau alte metode de vindecare?

Chiar ma aflu intr-o dilema din acest punct de vedere.

Dilema dv îmi aminteşte de un banc bun, auzit cu ocazia inundaţiilor care au afectat ţara noastră în anii trecuţi. Într-un sat peste care se năpustiseră apele trăia un ţăran habotnic, pe nume Ion. Vine poliţia să-l evacueze, el nimic: "Nu plec din casa mea decât cu picioarele înainte ! Pe mine are să mă ajute Dumnezeu !". Poliţaii îl lasă pe nebun în pace, că n-aveau mandat. Apa ajunge la ferestre. Vin pompierii să-l ia pe Ion "Nu plec ! Pe mine mă ajută Dumnezeu ". Apa ajunge la acoperiş când vin şi jandarmii să-l ia pe nebun în barcă. "Nu plec ! Pe mine mă ajută Dumnezeu". Casa e înghiţită de ape, iar Ion odată cu ea. Ajunge la Sf Petru obidit, zicând cu reproş: "Nu m-o ajutat şi pe mine Dumnezeu !" Sf Petru zice: "Cum aşa ? Stai să văd ! şi dispare. Se întoarce cu un catastif sub braţ. "Ia uite ce a însemnat aici şefu': scrie că de trei ori ţi-a trimis ajutor !"