![]() |
![]() |
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Oricare creștin trebuie să știe cum trebuie săvârșit Sf Botez în caz de necesitate. Este foarte trist să auzim atât de des de cazuri în care oamenii, mai ales copiii mici, mor în stare nebotezată. Probabil că o mare parte din aceste situații ar fi evitate dacă cei din preajma lor ar cunoaște ce trebuie făcut.
Mai întâi, trebuie să știm că laicii botezați, adică cei care au primit preoția de obște, au deplină capabilitate de a administra Botezul. Pe de altă parte, pentru ca un Botez săvârșit de cineva care nu este preot să fie licit, este necesar ca cel botezat să se afle într-un asemenea pericol încât ar putea muri nebotezat. Deci, este o datorie să botezăm în caz de urgență, dar este un lucru imprudent (și, probabil, un păcat) să o facem dacă situația respectivă nu impune o atitudine de urgență. Pentru administrarea Botezului în caz de necesitate nu este necesară nicio altă materie decât apa. Nu sunt necesare lumânări, haine, cristelniță, ulei, cruce, icoană, etc. Apă curată, e tot ce trebuie. Cel care botează trebuie să ia apă curată și să o toarne peste cel botezat, sau cel puțin peste capul aceluia, zicând ÎN ACELAȘI TIMP în care toarnă: "Eu te botez (sau "se botează") pe tine (Nume), în numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh, amin !". Dacă cel botezat supraviețuiește, va fi informat despre aceasta el sau părinții săi (în caz că e copil mic). Este foarte, foarte important pentru sufletul lui ca să știe că a fost botezat. Este de evitat, atunci când se poate, ca săvârșitorul Botezului să fie unul dintre părinții naturali ai copilului, deși acest lucru nu ar afecta validitatea. Este de evitat, atunci când se poate, ca Botezul să fie făcut prin stropire, deși acest lucru nu ar afecta validitatea. Este important ca aceeași persoană care toarnă apa să spună și cuvintele Botezului, în caz contrar Botezul este invalid (situație adesea întâlnită în practică). Este important ca cel care săvârșește Botezul să spună întocmai: "Tatălui, Fiului și Sfântului Duh (Spirit), căci dacă menționează Persoanele divine după atributele lor, Botezul este invalid (spre exemplu, dacă spune "în numele Creatorului, Redemptorului și Mângâietorului", caz întâlnit în practică). După Botez, dacă cel botezat supraviețuiește, se fac în biserică și celelalte ritualuri prevăzute în cazul Botezului solemn, în afară de Botezul propriu-zis, care nu se mai repetă. Se fac exorcismele, tripla lepădare, promisiunile, dubla oncțiune. În cazul ritului răsăritean (sau al ritului apusean, dacă e vorba de un adult) se fac și celelalte Taine ale Inițierii Creștine: Mirungerea și Împărtășirea.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#2
|
||||
|
||||
![]()
E valabil si la ortodocsi!
Deci: Se boteaza robul lui Dumnezeu X in numele Tatalui (se stropeste o data pe cap) si al Fiului (se stropeste o data) si al Sfantului Duh (se stropeste o data). Amin. Daca supravietuieste, trebuie anuntat imediat un preot, sa ii faca toate celelalte. La ortodocsi, copilul se cufunda in apa de trei ori, nu se stropeste. Doar in cazurile de necesitate de mai sus se poate stropi. Mare pacat sa moara copilul nebotezat, din cauza nepriceperii oamenilor care sunt langa el! E bine ca multe spitale au si preoti si capele. Bebelusii de la Giulesti care au supravietuit incendiului si au fost transportati in alte locuri au fost botezati. Cei care au murit, parca nu... desi starea lor era oricum, critica, si fara incendiu, fiind la reanimare.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Domnul Iisus Hristos a zis "lasati copilasii sa vina la Mine", referindu-se la copilasi nebotezati (pe care i-a binecuvantat). Cred ca "foarte, foarte trist" este pentru cei maturi care nu vor sa incheie un legamant cu Dumnezeu, prin botez (care este "marturia unui cuget curat, in fata lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos" - cum este definit boezul de catre Sfantul Apostol Petru). Last edited by asteptatorul; 31.05.2011 at 11:47:06. |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Eu stiam ca se zice amin dupa fiecare Persoana din Sfanta Treime, parca la Pr. Ilie Cleopa am citit..... " Se boteaza robul lui Dumnezeu x(un nume dat pe loc) in numele Tatalui Amin, al Fiului Amin si al Sfantului Duh Amin." bineinteles cu o cana de apa la indemana ca sa fie stropit.
Tot asa, nu mai tin minte unde am citit, o moasa din spitalurile de pe vremuri care lua parte la multe avorturi, de fiecare data cand se nastea in mainile ei un copil gata sa moara il boteza in felul asta si astfel si-a rascumparat pacatele. |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Da, cand a spus "lasati copiii sa vina la mine si nu-i opriti", se referea la copiii nebotezati, care trebuiesc botezati. Altfel, cum poate sa vina un copil la Hristos ?? Un copil care nu stie sa citeasca, un copil care nu are destul discernamant, cum poate sa vina la Hristos altfel decat prin Botez ? Sau trebuiau sa vina la Hristos numai copiii contemporani cu EL ? Botezul nu e un legamant (unde scrie in Biblie ca botez = legamant ??), ci este imbracare in Hristos: "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat". Cine nu e botezat, nu e imbracat in Hristos. Daca moare nebotezat, moare fara Hristos si ramane in afara imparatiei lui Dumnezeu. Nu zic eu. Zice Hristos (Evanghelia dupa Ioan, cap. 3). |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Se pare că nu realizați că Așteptătorul este neoprotestant. Așadar, nu are nicio importanță pentru el ce zice Hristos, important este ce e învățat la "casa de rugăciune" ori "sala regatului" sau cum se numesc sinagogile acelea unde se întâlnesc ei.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 01.06.2011 at 00:52:19. |
#7
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Asta este grija lui Hristos. Nu lasa EL copilasiii de izbeliste. Citat:
Citat:
Botez, fara credinta si marturia credintei celui botezat, nu se poate. "Uita apa. Ce ma impiedica sa fiu botezat?" Filip a zis: "Daca crezi din toata inima, se poate."(Fapte 8:36-37) Citat:
Despre botez si imbracarea in Hristos este scris in Galateni 3:27. Ca sa intelegeti corect acest pasaj, cititi si Romani cap. 6:1-14 (unde se vorbeste despre botez si schimbarea vietii, in Hristos). |
#8
|
|||
|
|||
![]()
Si ce este nasterea din nou ? Si DE CE trebuie sa fie DIN APA si DIN DUH ???
Va rog, raspuns concret , nu diversiuni... Si ca sa intelegeti corect, ar trebui sa va dezbracati de Luther si sa va imbracati cu adevarat in Hristos. Last edited by AdrianAamz; 01.06.2011 at 11:23:52. |
#9
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Concret, fara diversiuni: in Ioan cap. 3:1-13 (discutia cu Nicodim),nu este pomenit cuvantul "botez". In schimb, sunt folosite, in mod repetat, expresii referitoare la nasterea din nou. Gasim expresiile: "naste din nou" (vers.3), "se poate naste" (vers. 4), "se naste" (vers.5), "nascut" ( de 2 ori in vers. 6), "sa va nasteti din nou" (vers. 7). Intrebare directa: despre ce se vorbeste in Ioan 3:1-13? Despre botez? Nu am gasit acest cuvant. Sau despre nasterea din nou? Citat:
Nu stiu ce treaba aveti dvs. cu Luther, ca eu nu am pomenit de el. |
#10
|
|||
|
|||
![]() Citat:
P.S. Locul unde "se intalnesc ei" se numeste biserica. Mai exact, biserica adventista de ziua a saptea. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Rugaciunea - necesitate sau dorinta? | alecsandra_ldc | Intrebari utilizatori | 28 | 19.02.2013 22:36:53 |
Spaga romaneasca - o necesitate? | Florin-Ionut | Generalitati | 62 | 24.09.2011 11:49:18 |
greseala sau necesitate? | newlifeinyou | Generalitati | 11 | 08.08.2011 05:15:16 |
Botezul | ionut | Botezul | 33 | 03.12.2006 12:48:10 |
|