Mănăstirea de la poalele Caraimanului

[NECTARIE]

La poalele Munţilor Bucegi, mai precis lângă staţiunea turistică Buşteni, se află Mănăstirea Caraiman. Biserica albă, de zid, se ridică falnică, profilându-se pe conturul masivului de unde binecunoscuta Cruce te priveşte cu braţele deschise. Este interesantă şi plină de optimism povestea celui care a ctitorit sfântul lăcaş din munte, părintele Gherontie Puiu.Născut la Todireşti, judeţul Iaşi, părintele Gherontie a crescut fără ambii părinţi. Mama i-a murit la naşterea sa, iar tatăl o părăsise înainte ca ea să-i aducă pe lume fiul. Părintele povesteşte că moaşele l-au aruncat pur şi simplu la gunoi, dar l-a luat o femeie miloasă care a trecut pe acolo şi l-a auzit plângând. Încă de mic, băiatul avea înclinaţie spre cele sfinte. La 7 ani a trăit o minune: a visat o tânără frumoasă şi luminoasă, îmbrăcată ca o măicuţă de mănăstire şi care i-a spus că a ales pentru el o misiune.După puţină vreme, tatăl adoptiv, care fusese cândva ucenic la Mănăstirea Neamţ, l-a dus pe copil în pelerinaj la acel lăcaş sfânt. A rămas acolo, pentru că, spune părintele stareţ de azi, se simţea bine, era ca acasă. Era însă perioada de prigoană comunistă a sfintelor mănăstiri şi nu i se dădea voie să se facă monah.
Atunci au fost daţi afară cei care erau mai tineri de 50 de ani. Cum putea el să fie lăsat să ajungă călugăr!? A fost doar frate de mănăstire, aşteptând vremuri mai bune. Dar a venit decretul de evacuare a mănăstirilor. A fost împreună cu alţi monahi la Iaşi, cazaţi în barăcile unei fabrici, au fost tunşi şi raşi de bărbi. Părintele Gherontie se ruga aprins la Maica Domnului, cea care i se arătase în vis. Într-o noapte a sărit gardul, dar a fost prins. Judecat rapid, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică la Periprava.