De ce ,,marire" si nu ,,slava"?

Auzind la unele biserici spunandu-se ,,marire" in loc de ,,slava", am cautat in dictionar explicatiile celor doi termeni si iata ce am gasit:


SLÁVĂ, slăvi, s. f. 1. (Mai ales la sg.) Glorie, faimă, renume. ♦ Laudă, preamărire, proslăvire. ◊ Expr. Slavă Domnului sau slavă ție, Doamne! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru. 2. înaltul cerului, văzduh. ◊ Expr. A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi. 3. (Bis.) Măreție, grandoare a divinității. 4. (înv; construit cu dativul; cu valoare de prepoziție) Grație…, datorită…, mulțumită… – Din sl. slava.



MĂRÍRE, măriri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mări1 și rezultatul ei; mărit3. ♦ (Fiz.) Operație de copiere fotografică prin proiecție, în scopul obținerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; (concr.) persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială; fruntaș, demnitar. ♦ Glorie, strălucire, splendoare. ♦ Putere, autoritate, tărie. 2. (Înv.) Mărie (1). – V. mări1.



Eu consider ca, Lui Dumnezeu I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, nu ,,toata marirea, cinstea si inchinaciunea”. Cuvantul ,,slava” exprima o bucurie a credinciosului ca Dumnezeu este atotputernic si ca la sanul Lui este mereu protejat. Cuvantul ,,marire” creeaza cumva impresia ca Dumnezeu are nevoie de laudele noastre pentru a dobandi putere...


Exista o explicatie logica pentru isi face loc tot mai mult in Sfanta Liturghie cuvantul ,,marire" in loc de ,,slava"?