![]() |
![]() |
|
#1861
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Frate "ahilpterodactil", nu știu cine ești, dar dacă citești și crezi lucrurile astea, de mai sus, ești în pericol. Pericol real să-ți pierzi mântuirea, ori ăsta e cel mai groaznic și teribil lucru ce i se poate întâmpla unui om, să-și piardă mântuirea. Să trăiască în acea stare de iad, încă din această viață și apoi să-l moștenească veșnic. Deci după citatul de mai sus, m-am oprit, n-am mai putut citi, sunt învățăturile întunericului. Fratele lui Adrian Lemeni, adică Daniel Lemeni, mi-a fost profesor la facultate și da, e ecumenist, probabil și Adrian Lemeni e. Adrian Lemeni a luat-o întro direcție arătată de demoni. Probabil e doar ispitit și nădăjduiesc că va ieși din acele stări, ale acelei credințe exprimate în acel articol, credințe ale întunericului. Ce limitat sunt în cuvinte, nu pot exprima ce vreau să exprim cu adevărat, dar mă silesc la maxim. Sfinții Părinți spun că teologia nu are sfârșit, e infinită, fiindcă provine din Infinit, din Dumnezeu. Teologia nu poate fi depășită de nimic și nimeni, de nicio creație, creatură, fie om sau duh, ea nu poate fi depășită cu sensul că nu devine inferioară, veche, nu are timp și spațiu, nu este o materie, nu se studiază, nu se înțelege, nu poate fi absolvită, nu este înțeleasă deplin niciodată, fiindcă este energia necreată a lui Dumnezeu. Ea doar se dăruiește, fiind parte a Duhului Sfânt, nedespărțită și neîmpărțită. Teologia se trăiește. Când o exprimi în cuvinte, ea nu mai este, nu mai poate fi Teologie, fiindcă cuvintele sunt un lucru creat, iar Teologia e izvorâtă din Dumnezeu, e necreată, ca Dumnezeu. Dar totuși e nevoie să fie exprimată și limitată în cuvinte, ca să fie gândită, dorită și urmată, așa poate ajunge să fie trăită, experimentată. Așa s-a născut Noul Testament, care nu este cuvântul lui Dumnezeu, ci este cuvântul despre Dumnezeu, nu este Teologie în sine, ci este despre Teologie. Un om e teolog, când a trecut prin curățire, a trecut prin luminare și a ajuns la îndumnezeire. Un om luminat nu e îndumnezeit. Doar cel îndumnezeit e teolog. Cei îndumnezeiți, sunt extrem de puțini. Ei sunt adevărata autoritate a Bisericii. Iar acum să vă vorbesc despre fiecare: curățire, luminare, îndumnezeire, îmi vine foarte greu, fiind un subiect atât de greu, și vast, dar vă rog citiți pe Sfântul Fotie cel Mare, "Mistagogia Duhului Sfânt", Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Isaac Sirul și cât mai mult din Sfântul Ioan Gură de Aur. Adrian Lemeni a citit foarte puțin, spre deloc, din acești Sfinți, fiindcă dacă ar fi citit, n-ar mai fi scris ce a scris... Și prin iubire, smerenie și rugăciune, ar fi ajuns la luminare și atunci putea da și învățătura cea adevărată și mântuitoare, cea creștinească... Un om luminat dă învățătura cea adevărată. Un om îndumnezeit, dă învățătura cea adevărată, dar și vindecă, ceea ce un om luminat nu poate vindeca. Of, e atât de greu să exprimi lucrurile astea... Cât timp nu ajungi la aceste stări, mai ales luminarea și îndumnezeirea, stări empirice, trăite, experimentate, ai șanse foarte mari să cazi în învățăturile demonilor, chiar dacă ești și preot sau episcop, sau patriarh. Doamne câte capcane...
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 08.06.2016 at 01:46:57. |
#1862
|
|||
|
|||
![]()
OK, Igore, să presupunem că ai (!) dreptate. Totuși, vorbim de niște părinți-profesori. Nu crezi că singura critica validă a ceea ce fac, spun, scriu și gîndesc sfințiile lor nu poate veni decît din partea unor cel-puțin-egali ai lor? Ha? Ori, tu, și nimeni de pe forum nu este în așa o poziție. Așa că, vorba țăranului din Dromund Kaas: leț șat dă fac ap!
|
#1863
|
|||
|
|||
![]()
Citii și eu articolul părintelui. Cu greu aș putea spune că am citit ceva la fel de echilibrat, lucid și profund vreodată. Dacă articolul pr.prof. Adrian Lemeni e ecumenist, eu halesc tabletul aiesta. Tu așa vorbeai cu profii în facultate?...
|
#1864
|
||||
|
||||
![]()
Nici Adrian Lemeni, nici Daniel Lemeni nu sunt preoți... Poate vor fi, dacă are nevoie Domnul de slujirea lor.
Adriane, când ai să treci de curățire și-ai să ajungi la luminare; când și dacă; atunci ai să... vezi... și-ai să știi, cât, când și ce trebuie. Nădăjduiesc cât mai repede. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, că vei fi la mai mulți de folos. Deocamdată, din ce citesc, din ce văd că trăiești și cunoști, știu că nu ești nici măcar în curățire. Ți-aș explica mai multe, dar e enorm de mult și de greu și am cuvinte puține și limitate. Uite, foarte pe scurt, calea: Ca să începi curățirea și să fi în ea: Fă-ți și ține-te de un duhovnic care simți că e pe placul lui Dumnezeu (chiar dacă simți prost, cere în rugăciune fierbinte să găsești duhovnicul, si-l vei găsi), mergi la cât mai multe Sfinte Liturghii posibil, dacă-i posibil zilnic. Ține post, citește și trăiește din Noul Testament, viețile, scrierile Sfinților (mai ales cei care i-am scris mai sus și orice Sfânt canonizat), Filocalia, roagă-te, smerește-te, iubește, acestea cât mai mult și cât de bine poți. Plângi, înmulțește virtuțiile, discernământul, dreapta socoteală, trezvia, dorește cât mai puțină materie și dăruiește cât mai mult, luptă cu păcatul și patimile, împlinește poruncile Domnului și făcând acestea cu cât mai multă ardoare și sinceritate, ai șanse mari să ajungi la luminare, la vederea Luminii necreate, taborică, cea mai presus de orice cuvânt. Dumnezeu să-ți ajute.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 08.06.2016 at 02:07:34. |
#1865
|
|||
|
|||
![]()
Da, e o sinteza buna, cu unele precizari foarte reusite, dincolo de orice abrambureala pseudo-crestina care se tot poarta pe la noi.
Dar nu cred ca a fost scrisa pentru "credinciosi" ca Igoras si Cata-stie-tot. Ci pentru oameni dispusi sa descopere, sa mediteze, sa invete. Si, desigur, e taman un text ancorat in Patristica - se vede usor daca ai habar ce e aceea Traditie a Bisericii. |
#1866
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Nu există descoperire, meditație, învățare, înafara Teologiei. Orice e înafara Teologiei, nu ajută la mântuire. Orice vindecă pe om, s-a descoperit prin Teologie, cu folosul mântuitor de a-l aduce pe om la Teologie. Nimeni în Patristică, nici un Sfânt Părinte, nu vorbește cu aprobare despre învățăturile întunericului din acel articol. Duhul Sfânt prin Sfinții Părinți, în Sfânta Tradiție a Bisericii, vorbește împotriva învățăturilor întunericului. Cât ai citit din Sfinții Părinți ? Ce anume ? Care volume ? Despre ce ? Câtă Patristică cunoști ? Cu ce scop ai citit ? Ai citit nimic spre foarte puțin. Dacă ai fi citit, nu ai fi vorbit și nu ai fi crezut așa cum vorbești și crezi. Of, ce ușoară și dulce-i mândria și ce grea și amară-i smerenia. Doamne miluiește...
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 08.06.2016 at 02:25:11. |
#1867
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#1868
|
|||
|
|||
![]()
Stim Igore, hoooo, ca stim si noi.
Doar ca discutam despre altceva, nu sesizezi? Si citeste, totusi, articolul lui Adrian Lemeni, ca sa vezi in sfarsit despre ce-i vorba acolo. N-ai vrea? |
#1869
|
||||
|
||||
![]()
N-ai vrea, (a-ți vrea, cât mai mulți) să citiți Patristică ? Că acolo sunt învățăturile Duhului Sfânt, nu ale lu Adrian Lemeni.
Dumnezeu care luminează prin Sfinții Lui ne-a dăruit Patristica, și învățăturilor marilor Sfinți, precum Sfântul Sfinții Apostoli, Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Dionisie Areopagitul (cel amintit și în Faptele Apostolilor) Sfântul Fotie cel Mare cu Mistagogia Duhului Sfânt, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Simeon Noul Teolog, nu vreți ? Vă rog mult, altfel, umblați orbecăind în întunericul dăruit vouă ca lumină, de demoni, ca și ereticii, scumpii de ei și mulți alții. Vă rog și vă chem la acestea, în numele Domnului. Cu folos spre mântuire.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia |
#1870
|
|||
|
|||
![]()
Citim Igor, citim si Patristica, slava lui Dumnezeu!
Numai ca, repet, aici discutam altceva. Poti sa revezi? Vrei sa citesti articolul? Nu de alta, dar Sfintii Parinti ne invata sa nu osandim omul pana cand nu ii cercetam cuvantul, nu-i asa?.... P.S. Igoras taica, ia vezi, ai matale studiile lui Lemeni? Ma refer si la Patristica, printre altele. https://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_Lemeni În perioada studentiei la Politehnica din Timisoara, a avut ocazia să întâlnească o serie de mari părinti duhovnicesti precum Pr. Cleopa Ilie, Pr. Sofian Boghiu, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Teofil Pârâian, Pr. Dumitru Stăniloae. Aceste întâlniri l-au determinat să urmeze studii teologice. [1] Între anii 1994-1998 urmează cursurile Facultătii de Teologie Ortodoxă a Universitătii din BucureÈti, absolvindu-le ca sef de promotie, cu media generală de licentă 10, tema lucrării de diplomă fiind "Transcendenta si imanenta lui Dumnezeu fată de creatie". Îsi perfectionează pregătirea teologică urmând între anii 1998-1999 studii aprofundate de Master în specializarea Doctrină si Cultură din cadrul aceleiasi facultăti, sustinând la absolvire teza de disertatie cu tema: "Cosmos si stiintă. Evaluare teologică." În perioada 1999-2002, este Doctorand la disciplina de Teologie dogmatică din cadrul FacultăÈii de Teologie Ortodoxă din BucureÈti, sub conducerea stiintifică a Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu, cu tema tezei de doctorat: "Sensul eshatologic al creatiei" sustinută în iulie 2002. Urmează apoi un stagiu de cercetare si documentare la Institutul Ecumenic de la Bossey al Consiliului Mondial al Bisericilor de la Geneva (iunie-septembrie 2003) si studii postdoctorale la Institutul Catolic din Paris (2003-2004), realizând unui proiect de cercetare intitulat "Gnoseologia patristică si epistemologia stiintifică". Începând din anul 2000, Adrian Lemeni lucrează ca lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a UniversităÈii din BucureÈti si predă disciplinele de Teologie dogmatică si Teologie fundamentală. ..... A semnat zeci de studii si articole în diverse reviste si ziare teologice, dintre care mentionăm: "Microcosmos si macrocosmos" (2000), "Rationalitatea cosmosului. Repere patristice. Sfântul Atanasie cel Mare si Sfântul Maxim Mărturisitorul" (2001), "Teoria cosmologică a big bang-ului. Implicatii filosofice" (2002), "Noua orientare cosmologică impusă de teoria relativitătii generalizate si de fizica cuantică-o sansă de întâlnire între teologie si stiintă" (2002), "Simbolistica religioasă-o trăsătură comună cosmologiei filosofilor ionieni si pitagoreici" (2002) etc. Lector dr. Adrian Lemeni a fost numit în data de 27 ianuarie 2005 în functia de Secretar de Stat pentru Culte în cadrul Ministerului Culturii si Cultelor. Last edited by ahilpterodactil; 08.06.2016 at 02:49:32. |
|