Evolutionism si creationism

Evolutionism si creationism Mareste imaginea.

Evolutionism si creationism

Numeroase confuzii apar in disputele cosmologice (si nu numai) datorita unei gresite semnificatii date terminologiei. Astfel adesea creatia este asociata creationismului, iar evolutia evolutionismului. Vom vedea ca atat evolutionismul cat si creationismul (in sensul extrem al cuvantului) nu reprezinta decat niste conceptii unilaterale, cu tenta ideologica, ce depasesc atat stiinta propriu-zisa cat si teologia. Creatia este specifica teologiei, pe cand evolutia este unul din termenii reprezentativi pentru mentalitatea moderna, impus de gandirea stiintifica in diferite domenii. Acest concept a devenit cheia unei adevarate paradigme. Evolutia s-a concretizat in stiinte precum: biologia, paleontologia, geologia, ecologia, genetica, embriologia, matematica, fizica. Pe baza acestui concept incetul cu incetul s-a elaborat o teorie evolutionista aplicabila in diverse aspecte ale vietii.

Teoria evolutionista se bazeaza pe niste principii. In mare aceste principii pot fi rezumate la urmatoarele: lumea este inteligibila, ea poate si trebuie descrisa dupa exigentele logicii formale ale matematicii; exigentele stiintifice impun o autosuficienta a legilor naturii in explicarea rationala. Stiinta nu trebuie sa recunoasca o interventie exterioara care sa perturbe cursul natural al transformarilor si schimburilor de energie; inteligibiliatatea lumii presupune universalitatea legilor naturale. Evenimentele trecute trebuie analizate in functie de legile stabilite azi si verificate in experientele prezente; universalitatea legilor naturii face ca fenomenul viului sa nu tina exclusiv de biologie, ci sa fie integrat intr-un fenomen natural cosmic (istoria omului e legata de istoria cosmosului); diversitatea formelor de viata nu este ireductibila. Fiintele vii trebuie studiate cautand o explicare generala. Acestea trebuie puse in continuitate unele cu altele si continuitatea se face dupa o arborescenta unde fiintele se diferentiaza incepand cu un stramos comun, printr-o succesiune de transformari; fiinta umana nu trebuie exclusa observatiei si explicatiei stiintifice.

Teoria evolutionista bazata pe aceste principii nu se reduce la un fapt natural (precum dinamica elementelor naturale observata in univers). "Pe baza unor principii metastiintifice, teoria evolutiei propune o interpretare a ansamblului faptelor. Interpretarea generala a faptelor naturii este data prin inscrierea lor intr-o istorie unde interactioneaza factorii naturali care produc variatiile si permanentele. Termenul de evolutie inseamna astfel o teorie, nu un fapt sau un ansamblu de fapte".

Fondatorii teoriei evolutioniste sunt Darwin si Lamarck (prin introducerea conceptelor de varietate si selectie naturala). In anii 1930 o noua teorie numita sintetica parea sa acopere insuficientele, ignoranta si greselile elaborate de Darwin si Lamarck. Se numeste sintetica deoarece asociaza explicarea transformista cu cea a ereditatii (prin aportul geneticii-noua stiinta care incepea sa se impuna). Este elaborata de Dobzhansky, Mayr, Simpson. Permanenta si transformarea fiintelor vii se explica prin constanta patrimoniului genetic transmis la reproducere si prin mutatiile aleatorii si continue genetice datorate selectiei naturale. O asemenea viziune parea definitiva, armonioasa, globalizanta. Astfel aceasta teorie se acorda in anii 1970 cu teoria holistica.

O prima critica a acestei teorii vine din observarea unui nou comportament, chiar daca nu exista o explicatie inscrisa in patrimoniul genetic. O alta critica vine din partea biologiei moleculare care a schimbat maniera de a vedea rolul genelor. Genomul nu mai e vazut ca un ansamblu stabilit supus schimbarii prin mutatii, ci genomul insusi este o structura variabila, dinamica. Genomul nu este constituit dintr-o succesiune secventiala de gene limitate, ci este o retea de interactii multiple.

Dupa publicarea Originii speciilor (1859) evolutionismul se impune ca o teorie in multiple domenii. Ne intereseaza acum, in mod special, domeniul istoriei, al sociologiei, deoarece prin impunerea conceptiei evolutioniste istoria umanitatii a fost inteleasa ca fiind autonoma, societatea dispunand de un potential autoorganizator. Darwinismul social si eugenismul sunt cunoscute (ele proclama un progres al umanitatii dar strict orizontal, preocupandu-se de social si politic). Progresul este inteles ca o ameliorare a conditiilor economice, sociale si politice. In Anglia eugenismul a fost infiintat de Galton, Pearson, Penrose, Fisher, Haldane la sfarsitul secolului XIX. In S.U.A. aceste idei fac parte din programe sociale si politice. Herbert Spencer (in Anglia), J.D. Rockfeller si W.G. Summer in S.U.A. sunt promotorii unei astfel de filosofii sociale si politice.

Astfel de idei au facilitat dezvoltarea capitalismului industrial. Andre Pichot mentioneata: "Era previzibil ca dezvoltarea eugenismului, amestecand oredestinatia si lupta pentru existenta, va impune reusita in afaceri ca un semn al alegerii divine".

Principiul selectiei naturale favorizeaza dezvoltatea mentalitatii individualiste, a autonomiei. Inclusiv cercetarile contemporane din genetica reduc identitatea omului la un complex de gene capabile sa se autoreproduca. Dimensiunea eshatologica este eludata (sau imanentizata). Intr-o astfel de conceptie se favorizeaza crearea unei mentalitati in care se pierde sensul eshatologic al istoriei. Pentru a intelege o astfel de conceptie e sugestiv pasajul lui Richard Dawkins din La gene egoiste : "Prin polimerizare la un moment dat, accidental se va forma o molecula remarcabila, pe care o vom numi replicatoare. Ea nu este nici cea mai mare molecula, nici cea mai complexa, dar are extraordinara proprietate de a putea crea copii dupa ea insasi...Aceste molecule sunt in voi si in mine. Ele ne-au creat trupul si sufletul si conservarea lor este ultima ratiune a existentei noastre".

Creatia insa trebuie articulata cu eshatologia. Aceasta e posibil deoarece avem un unic Dumnezeu Creator si Mantuitor. Un acelasi Dumnezeu creeaza lumea, dar ii da o orientare profund eshatologica, venind efectiv in lume, asumand-o si dandu-i un sens eshatologic. Articularea eshatologiei intr-o teologie a creatiei ne permite si o inradacinare reala si concreta in istorie, istoria nefiind separata de cosmos.

Evolutionismul a depasit granitele unei teorii stiintifice, devenind o adevarata paradigma ce integreaza o viziune asupra lumii. Se poate vorbi de adevarate implicatii religioase ale paradigmei evolutioniste ce depasesc orizontul unei revolutii stiintifice sau culturale. In contemporaneitate asistam la triumful evolutionismului, la atotputernicia lui. Conjugat cu teoria relativitatii a lui Einstein si cu pshianaliza lui Freud, evolutionismul e integrat intr-o megateorie. Civilizatia apuseana a secolului XX a dezvoltat aceasta megateorie, impunand-o la nivelul mentalitatii contemporane si extinzand-o la scara planetara.

In 1959 la aniversarea unui centenar de la aparitia Originii speciilor a lui Darwin, savantii au venit de pretutindeni din lume pentru a marca triumful zdrobitor al evolutionismului. Julian Huxlez, biologul si filosoful britanic, nepotul lui Thomas Henry Huxley (cel mai insemnat dintre primii aparatori a lui Darwin) a evidentiat in discursul sau esenta mesajului religios al evolutionismului, a subliniat faptul ca evolutionismul reprezinta de fapt o noua religie.

Julian Huxley a fost initiatorul unei religii naturaliste numite "umanism evolutionist", precum si secretarul general fondator al Organizatiei Stiintifice si Educative a Natiunilor Unite (UNESCO), el aparand ca unii dintre intelectualii cei mai influenti ai secolului XX. In discursul sau la centenarul din 1959, el marturisea: "Istoricii viitorului vor socoti probabil prezenta Saptamana Centenara ca rezumand o importanta perioada critica din istoria acestui pamant al nostru-perioada cand procesul de evolutie, in persoana omului iscoditor, a inceput a fi cu adevarat constient de sine. Este unul dintre primele prilejuri publice cand s-a recunoscut pe fata ca toate aspectele realitatii sunt supuse evolutiei de la atomi si stele pana la pesti si flori, de la pesti si flori pana la societatile si valorile umane-pe scurt, ca intreaga realitate este un unic proces de evolutie. In modul evolutionist de gandire nu mai este nevoie si nici loc pentru supranatural. Pamantul nu a fost creat, ci a evoluat. Tot asa s-a intamplat si cu animalele si plantele care il locuiesc, inclusiv cu noi, oamenii-minte si suflet, creier si trup. La fel s-a intamplat cu religia. Omul evolutionist nu mai poate scapa de singuratate in bratele intruchiparii unui tata divinizat pe care el insusi l-a creat, nici sa mai fuga de responsabilitatea luarii unor decizii adapostindu-se sub umbrela Autoritatii Divine, nici sa se eschiveze de la greaua sarcina de a da fata cu problemele sale prezente si de la planificarea viitorului sau, bizuindu-se pe voia unei pronii atotstiutoare dar de nepatruns. Viziunea evolutionista ne da putinta sa intrezarim, chiar daca nedeplin, directiile noii religii despre care putem fi siguri ca se va ivi, spre a sluji nevoilor erei viitoare".

Acest text este sugestiv pentru a ne lamuri de orgoliul noii religii ce-l prezinta pe om ca supremul agent al istoriei, inlocuindu-se perspectiva biblica asupra lumii cu una ce implica o credinta intemeiata pe naturalismul evolutionist. Philip Johnson in Defeating Darwinism by Opening Minds (lucrare publicata in 1997 la Illinois) arata ca noua credinta bazata pe evolutionism urma sa devina temei nu doar al stiintei, ci si al guvernarii, legii si moralei. Urma sa fie filosofia religioasa a modernitatii.

Teoria evolutiei devine astfel temeiul autonomiei creatiei fata de Dumnezeu. "Tendinta de a transfera transcendentul in interiorul imanentului demonstreaza ca teoria evolutiei nu a reusit sa descopere adevarata relatie dintre Dumnezeu si creatie, care isi are unica ei solutie in existenta lucrarilor sau a energiilor necreate. Datorita acestui fapt, se porneste mereu de la premisa falsa ca lumea ar fi autonoma fata de Dumnezeu, uitandu-se de prezenta Duhului in creatie".

Progresele stiintifice din deceniile sapte si opt ale secolului XX au inceput sa ridice numeroase obiectii atotputernicei ideologii evolutioniste prezentate ca unica teorie stiintifica legitima. Prin rezultatele geneticii moleculare, ale embriologiei si ale altor stiinte biologice, evolutionismul era pus in dificultate. Au aparut carti stiintifice ce criticau teoria lui Darwin, printre care amintim Implicatiile evolutiei (1961) de G. A. Kerkut, profesor de fiziologie si biochimie la Unversitatea Southampton in Anglia, si Evolutia organismelor vii (1973) de Pierre Grassé, unul din marii biologi contemporani, fostul presedinte al Academiei Franceze de Stiinte.

Pierre Grassé isi incheia cartea cu urmatoarele cuvinte: "Prin uzul si abuzul unor postulate ascunse, al unor indraznete si adesea neintemeiate extrapolari, s-a creat o pseudo-stiinta. Ea prinde radacini in chiar miezul biologiei, facand sa rataceasca numerosi biochimisti si biologi, ce cred in mod sincer ca acuratetea conceptelor fundamentale a fost demonstrata, ceea ce este departe de realitate".

Pe la sfarsitul anilor 1980 o importanta fisura apare in esafodajul evolutionist. Renumitii paleontologi Niles Eldredge si Stephen Jay Gould si-au publicat noua teorie evolutionista a echilibrului punctual, care demasca lipsa formelor de tranzitie in arhiva fosilelor. Apoi tot in acei ani in geologie e reabilitata teoria catastrofelor. Darwinismul sustinea formarea uniforma a straturilor geologice, pe cand teoria catastrofelor ce prindea teren din ce in ce mai mult in lumea academica spuneau ca toate straturile s-au format prin inundatii si alte catastrofe similare.

In ultimii ani Philip Johnson a devenit unul dintre principalii critici ai darwinismului. Johnson a predat dreptul 30 de ani la Universitatea Berkeley din California, fiind specialist in analizarea logicii argumentelor. Citind lucrarile apologetice ale darwinismului a sesizat magia discursurilor din aceste lucrari, bazate nu atat pe argumente stiintifice, ci pe butade retorice, insotite de amanunte de specialitate pentru impresionarea marelui public, necunoscator al detaliilor ce tin de stiintele biologice. In 1991, Johnson a tiparit cartea Darwin sub acuzatie, caracterizata de o luciditate a gandirii concretizata printr-o argumentatie temeinica, in contrast cu discursul retoric si alambicat al darwinistilor.

Profesorul Johnson marturisea: "In loc sa se ia in serios problemele intelectuale si sa le riposteze, ei raspundeau de obicei prin tot felul de divagatii si un limbaj imprecis, ceea ce facea cu neputinta discutarea obiectiilor reale fata de darwinism. Este exact felul in care vorbesc oamenii ce incearca cu tot dinadinsul sa nu inteleaga un lucru".

Lucrarea lui Johnson a incurajat si pe alti savanti sa publice lucrari ce evidentiaza dificultatile evolutionismului. In 1996 biochimistul Michael Behe in cartea Cutia neagra a lui Darwin arata ca recentele descoperiri din biochimie nu se impaca cu darwinismul. Fara sa faca parte din miscarea creationista stiintifica, el vorbeste de proiectarea mecanismelor biochimice interdependente, ceea ce exclude o evolutie autonoma a acestor procese.

In 1997 cartea Nu intamplator! A biofizicianului Lee Spetner a dat o alta lovitura darwnismului. El s-a ocupat 30 de ani cu mutatiile genetice, aratand ca acestea niciodata nu vor duce la schimbarile transformiste interspecii pretinse de evolutionisti, evidentiind totodata limitele variatiilor genetice in cadrul aceleiasi specii. In 1998 publicarea cartii Deducerea existentei unui plan a profesorului de matematica si filosofie William Dembski, convertit la ortodoxie aduce o argumentatie solida (bazata pe legile probabilitatilor matematice) care demonstreaza ca ordinea si complexitatea lumii nu pot fi justificate prin cauze naturale.

Cu toate ca evolutionismul este prezentat exclusiv ca incununare a eforturilor stiintifice de a descifra tainele lumii, este in mod fundamental o filosofie atee ce pretinde un act de credinta aprioric, un angajament efectiv fata de ideologia materialista ce vrea sa-L alunge pe Dumnezeu din orice teorie a originii si sensului cosmosului. Daca natura e singura realitate care exista, ea poate si trebuie sa-si justifice intr-o maniera exhaustiva existenta si mai mult sa fie capabila de a-si savarsi propria complexitate si diversitate din univers.

Pentru impunerea evolutionismului nu atat dovezile stiintifice sunt necesare, ci imperativul excluderii lui Dumnezeu din existenta noastra, pentru a legitima unica formula acceptabila de explicare a lumii: materialismul absolut. In acest sens e graitoare afirmatia geneticianului Richard Lewontin consemnata in studiul Billiions and Billions of Demons publicat in 1997: "Noi tinem partea stiintei in ciuda absurditatii evidente a unora dintre explicatiile ei, in ciuda esecului sau de a implini multe din extravagantele sale fagaduinte de viata si sanatate, in ciuda tolerarii de catre comunitatea stiintifica a unor povesti inconsistente luate ca atare, fiindca ne-am luat un angajament prioritar, un angajament fata de materialism. Nu metodele si institutiile stiintifice ne constrang sa acceptam explicatia materialista a lumii fenomenale, ci, dimpotriva, aderenta noastra apriorica la cauzalitatea materialista ne obliga sa cream un aparat de investigare si un set de concepte ce produc explicatii materialiste, indiferent cat de potrivnice intuitiei, indiferent cat de mistificatoare pentru cei neinitiati. Mai mult, materialismul este absolut, caci nu putem sa acceptam ca un Picior Divin sa ni se puna in prag".

Abordarea problematicii ce tine de inceputul lumii noastre nu tine atat de stiinta, oricat de performanta ar fi aceasta, ci de Revelatia dumnezeiasca. Adevarata cunoastere a acestui subiect e data de continuitatea duhului Sfintilor Parinti transmisa acelora care s-au ostenit duhovniceste pentru a-si asuma prin vedere duhovniceasca ceea ce Moise a primit prin descoperire dumnezeiasca, si ceea ce Sfintii Parinti au interpretat in lumina Duhului adevarului. Problema inceputului lumii depaseste premisa stiintifica ce pretinde o uniformitate a proceselor si a legilor fizice. Din perspectiva duhovniceasca a Sfintilor Parinti evenimentele petrecute dinaintea caderii in pacat s-au desfasurat dupa o alta logica decat cea cu care operam dupa cadere.

Din pacate, astazi, cu toate ca s-au facut eforturi serioase din partea stiintei de a se depasi o conceptie simplista si autosuficienta care sa proclame triumful exclusiv al ratiunii autonome, mai sunt tendinte captive orgoliului luciferic ce vor sa cuprinda integral taina existentei creatiei, printr-o cunoastere ce-L exclude pe Dumnezeu.

Afirmatia prin care se arata ca taina inceputului nu poate fi cuprinsa deoarece acea lume a inceputului functiona dupa niste legi inobservabile de logica discursiva, lezeaza major orgoliul savantilor care sunt siguri de infailibilitatea metodelor lor de explicare a cauzei si a finalitatii lumii. Din acest punct de vedere, evolutionismul ramane o teorie fara semnificatie, la care s-ar putea renunta usor, daca s-ar gasi o teorie alternativa prin care sa se ofere o explicare autonoma a aparitiei lumii. Dar se tine atat de mult la aceasta teorie (cu toate insuficientele ei) tocmai pentru ca este expresia cea mai clara in plan stiintific a acelora care vor sa inteleaga lumea, fara Dumnezeu.

La celalalt pol, contrara teoriei evolutioniste avem miscarea creationista. La creationistii stricti avem doua tipuri de atitudini: o respingere a discursului stiintific (dominanta in S.U.A. pana in anii 1920 si mai putin intalnita astazi); creationismul stiintific care foloseste stiinta pentru o demonstrare literala a adevarurilor Scripturii (influentata de mediile neoprotestante in care s-a dezvoltat).

Sunt unii creationisti care sustin ca lumea a fost facuta in sase zile, fiecare zi avand 24 de ore. Unii spun ca data creatiei ar fi fost cu 4004 ani inainte de Hristos (conform arhiepiscopului James Usser-1581-1656), altii pun aceasta data intre 10-20 000 ani, potopul jucand un rol important pentru explicarea rocilor sedimentare si a fosilelor. Alti creationisti considera ca intre primul verset si cel de-al doilea din Genesa au trecut milioane sau chiar miliarde de ani. Este perioada din care pot data rocile sedimentare si fosilele care au apartinut unor forme de viata trecuta. S-a raspandit rapid sub influenta unei versiuni in engleza a Bibliei cu note marginale, publicata in 1909, reeditata in 1917.

Inainte de 1850 asistam la o dezvoltare a teologiei naturii. Arhidiaconul William Paley in Teologia naturala din 1802 scrie: "Este evident ca exista un proiect al fiecarui lucru din natura. Fara indoiala inventatea si crearea lucrurilor naturii depaseste orice calcul, aratand o armonie si o frumusete admirabila ce depaseste o capacitate exclusiv naturala".

Apoi Thomas Reid, un filosof scotian va fi cel care va infiinta asa numitul realism scotian. Pentru a raspunde scepticismului lui David Hume, Reid si discipolii lui afirma posibilitatea omului de a cunoaste prin experiente empirice rezultate care pot fi generalizate prin inductie. Gandirea lui Reid este importata in S.U.A. in 1768 prin intermediul presbiterilor scotieni. Aceasta gandire va deveni fundamentul scolii teologice infiintate de Charles Hodge la Princeton. Sunt recunoscute trei surse ale cunoasterii: ratiunea (stabileste legaturile intre idei), natura (furnizeaza datele), Revelatia Scripturilor (ofera o cunoastere incontestabila). Teologii americani cauta astfel sa practice o teologie stiintifica.

In S.U.A. teoria catastrofica (conform careia rocile sedimentare si fosilele sunt rezultate in urma potopului) a fost dezvoltata de Georges Cuvier, care a propus-o si in Europa in 1825. Dar in acea epoca apare si teoria geologului scotian Charles Lyell care afirma ca o era geologica din trecut nu difera fata de cele care se pot observa azi. Savantul scotian publica in 1830 primul sau volum Principiile geologiei, pe care Darwin il va avea in calatoria sa la bordul vasului Beagle.

Daca pana in 1850 era un acord intre stiinta si religie, in S.U.A., mai ales dupa razboiul de secesiune (1861-1865) conflictul s-a accentuat. Unul dintre cele mai profunde motive il constituie profesionalizarea universitatilor. Sub influenta universitatilor germane, se trece si in S.U.A. la un sistem de diplome necunoscut pana atunci (licente si doctorate in filosofie). Numarul de diplome va creste de la 198 in 1871 la 5568 in 1900. Acesti absolventi vor deveni un corp in sine, cu o libertate de expresie separata de cea a autoritatii religioase.

In anii 1920 miscarea antievolutionista ia o amploare deosebita. Apar legi federale prin care este interzisa predarea evolutionismului in scoli. In 1920 apare notiunea de "fundamentalism" ce va fi dezvoltata de un curent teologic ce tine la interpretarea literala a Scripturilor.

In 1925 are loc primul proces al maimutelor pentru testarea legilor antievolutioniste. Intre 1981-1982 are loc al doilea proces al maimutelor al reverendului William Mc Lean imotriva Arkansas Board of Education pentru a se obtine egalitatea predarii evolutionismului si creationismului. Alte manifestari exagerate al disputelor dintre evolutionisti si creationisti nu arata decat faptul ca ele sunt reprezentari extreme si unilaterale, marcate de aspecte ideologice.

Stiinta pentru a fi credibila si pentru a putea intra intr-un dialog fructuos cu teologia trebuie sa se debaraseze de orice ideologie. Aratand tenta ideologica a creationismului, Arnould arata ca "...problema nu consta in faptul ca exista un Institut de creationism stiintific, ci mai ales in maniera in care cercetatorii strict creationisti se departeaza de la practica normala a stiintei. Aceasta nu inseamna neaparat un serviciu adus de stiinta religiei, deoarece stiinta contemporana trebuie ferita de orice ideologie, filosofie sau metafizica subadiacenta. In caz contrar se va impiedeca un dialog real si fructuos. Ghetoul n-a favorizat niciodata munca stiintifica".

Din perspectiva ortodoxa cosmologia teonoma depaseste unilateralitatea specifica atat evolutionismului cat si creationismului. "Cosmologia teonoma se distanteaza atat de creationism, cat si de evolutionism. Nu poate accepta nici creationismul, care considera ca lumea a fost perfecta din momentul crearii ei, intrand in conflict cu evolutionismul, si nici evolutionismul nu-l accepta, fiindca acesta considera ca lumea se dezvolta prin ea insasi, fara legatura cu Dumnezeu. Cosmologia teonoma depaseste aceste doua tendinte prin conceptia despre procesul de creatie continua, care isi are obarsia in creatia de la inceput, prin care Dumnezeu a scos lumea din neant, si se incununeaza cu creatia finala, cand totul se transforma in Hristos, ca Logos Creator si Mantuitor, intr-un cer nou si pamant nou. Aceasta creatie continua este posibila doar in masura in care Creatorul pastreaza o legatura interna cu universul prin energiile Sale necreate si aduce lucrurile la existenta prin ratiunile lor interne la timpul potrivit, dupa intelepciunea Sa".

Prin teologia creatiei fiecare dintre noi devenim contemporani creatiei originare si intelegand astfel cosmologia, ea isi descopera orizontul eshatologic. Hristos e si Alfa, dar si Omega creatiei. Insistand pe finalitatea creatiei in Hristos ne putem ancora mai bine in realitatea prezenta, traind-o intr-o tensiune eshatologica, aspirand mereu spre sensul ultim al cosmosului si istoriei, care se desavarseste in eshaton dar poate fi anticipat si in istoria noastra, acum si aici. In aceasta perspectiva teologica se faciliteaza atat un dialog interconfesional (pentru ca aceasta teologie depaseste granitele confesiunii) dar si un dialog cu stiintele naturale din diferite domenii, care au inceput sa insiste pe finalitatea naturii, nu doar pe descrierea sau cauzalitatea ei.

Adrian Lemeni

Pe aceeaşi temă

23 Iulie 2012

Vizualizari: 26573

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE