Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Fani71]

În prealabil postat de Teodosie

....Cand inima se indreapta cu toata dorirea sa cum e normal catre El atunci restul placerilor si defatarilor sunt in normalitate si ele , toate vibratiile se armonizeaza intr-o simfonie iar maneaua piere ca fumul si ca ceara de la fata focului.

Mi-a placut mult asta! ;-)

[Eugen7]

În prealabil postat de Teodosie

O , dar sunt sfinti casatoriti multi , de la cei mai mari Dumnezeiestii Parinti Ioachim si Ana pana la multi altii de care citim in vietile sfintilor iar pe unii si in viata i-am vazut , casatoria e o taina fara prihana , se poate trai desavarsit nimeni nu te opreste . Am citit in vietile sfintilor de unii care tineau jar in patrafir iar ea in haina si ingerii le ungeau patul cu miresme.

Asa este frate Teodosie.
Oare Simon cizmarul, om casatorit cu familie, copii, care muncea in meseria sa... toate savarsindu-le cu dragoste nadajduind in mila si harul lui Dumnezeu, toate avand un singur scop: mantuirea; bucurandu-se de toate: casatorie, munca... gustand din placerile firesti ale casatoriei si ale muncii... oare nu era mai bineplacut lui Dumnezeu decat Sfantul Antonie cel Mare (cel care nu gusta nici o placere senzoriala)? Oare nu l-a trimis Dumnezeu pe Sfantul Antonie sa invete naturaleta vietii umane, vietuirea fireasca de la acesta?
Iata deci ca sfintenia, indumnezeirea in har este rodul firescului... fie in casatorie fie in monahism, iar "habotnicii" atat in casatorie cat si in monahism nu doar ca nu "gusta" hristificarea ci au toate sansele sa fie rapusi de slava desarta si de mandrie... piersandu-si mintile.

Doamne ajuta.

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Chiar daca "nunta este cinstita" (Evrei, 13,4), totusi casatoria nu reuseste decat sa scape de pangarire pe cel casatorit, adica sa nu-l faca sa cada in desfranare; nu sta insa in puterea casatoriei sa faca sfinti. Asta sta in puterea fecioriei. (Sf. Ioan Gura de Aur, Despre feciorie, pg.48)

Pana la urma, tu ai inteles ca casatoria este un fel de pecete pusa pe pacat care il transforma in ceva acceptabil.
La asta se reduc spusele tale de aici.
Repet, o sfanta taina nu transforma ceva rau in ceva bun. Asta este imposibil.
O sfanta taina reveleaza ceea ce Dumnezeu a creat, a intentionat (deci, static si dinamic era prezent in creatia Lui), dar din cauza pacatului stramosesc si a tot ce am adaugat noi fiecare de atunci, s-a 'stricat'. O sfanta taina 'repara' cee ace era stricat, nu pune o poarafa de 'acceptabil' peste ce este pacat si rau in sine.

Taina casatoriei nu este o metoda de albire a sexului..

Si nu spune sfantul Ioan ca numai fecioria sfinteste.
El crede ca fecioria este in principiu un bine mai mare, dar nu spune ca este un bine pentru oricine. Este un bine (fiind cale mai directa) pentru cine o poate alege si o alege din motive bune. Cum se vede in citatele date de Glykys, degeaba alegi fecioria daca o alegi din motive eretice..
A te feri de casatorie pentru ca crezi ca relatia trupeasca este in sine murdara este o idee eretica, condamnata de Biserica (s-a dat citatul in alta parte).

Si casatoria ne ajuta sa ne sfintim. Ma mira ca tu, mama de copii si sotie de atatia ani, poti sa uiti toate ocaziile in care a trebuit sa te pui pe tine la urma, sa uiti de tine, sa jerfesti din dragoste pentru ai tai. Ocaziile in care ti-ai vazut mai bine pacatele si slabiciunile din cauza ca erai alaturi de sotul tau, oglinda ta. Din cauza ca iti pierdeai rabdarea cu copiii etc. Pai ocaziile astea de smerire di de jertfa nu sunt o cale de sfintire? Nu sunt o forma de rugaciune,d aca sunt traite in credinta?

Din experienta mea, poti cadea mult mai usor in iluzii pseudospirituale daca nu ai alaturi un partener de viata realist care sa te aduca cu picioarele pe pamant si sa iti arate ca desi mergi la biserica si te rogi, esti plin de egoisme, manie ascunsa, rautati.. etc. Si asta smereste, iar smerenia este inceputul oricarei urcari duhovnicesti.

[zaharia_2009]

Aseara am stat la o coada la peste si aveam in fata mea o batrinica . La un moment dat a trecut pe linga ea feciorul ei dar care nu a vrut sa i se alature . La insistentele maicasi acesta i-a raspuns :

"toate imi sunt ingaduite dar nu toate imi folosesc ; toate imi sunt ingaduite dar nu toate zidesc ... "

Si s-a departat murmurind "iubi-te-voi Doamne "
La un moment dat , batrina s-a intors catre mine si mi-a zis :

"da, are dreptate, toate imi sunt ingaduite dar nici pe departe nu toate zidesc ! Chiar mi-a citit de dimineata fiica-mea despre viata Sf. Ioan Rusul , care multe zeci de ani a fost prizonier si rob la turci . Dar din cauza aceasta , din cauza lipsurilor, a nefericirii cit de mica , a nemingiierii trupesti sau chiar sufletesti din robie,nu a facut vreo depresie, nu a innebunit, nu a avut vreun inconvenient si nici nu a considerat ca fiind in aceasta stare nu a putut sa-l slujeasca pe Dumnezeu ! Nici vorba ! Ci auziti, a ajuns sfint .
Si stati un pic , ca nu este singurul, nu am eu timp acum sa va povestesc cite mi s-au citit mie despre sfinti si oameni simplii care s-au mintuit fara a simtii nevoia neaparata de vreo fericire ori sa se plinga ca li s-au ridicat dreptul la pacat ci din contra , renuntind la placeri!
Iar eu , cu bucata de peste in gura, ori la ceva vreme, cu somacul doldora de peste , ori chiar la 4-5 ore dupa ce manininc si cind imi revine iarasi pofta sa o iau de la capat, cred ca voi sluji drept pe Dumnezeu si voi putea cinta ca si baiatul "iubi-te-voi Doamne" ?
Avea dreptate : toate imi sunt ingaduite , dar nu toate zidesc ! Si atunci, ce facem noi aici ? "

S-a intors si a parasit rindu-l lasindu-ma si pe mine pe ginduri !
Ei, daca ar fi venit Sf. Ioan Gura de Aur atunci ca sa vorbeasca cu noi , ori macar Sf. Vasile cel Mare , ori macar Sf. Ioan Damaschin , sau hai, macar sa fi venit gheronul Cleopa atunci , in clipa aceea la noi la coada, pai as fi crezut cu tot sufletul si eu , dar asa , numai din gura unui om pacatos ... nu pot sa cred !
Si astfel am ramas pe ginduri pina ce mi-a venit rindul , am cumparat , am mers acasa , am preparat pestele , m-am bucurat de el si m-am desfatat cu trupul iar cind m-am ridicat de la masa am dat slava lui Dumnezeu ca este tare bun si ca are grija de mine !

Saraca babuta , cum s-a inselat ea si s-a flaminzit degeaba , ca doar de aceea a dat Dumnezeu toate pe pamint , ca sa ne bucuram de ele ! Daca nu era de la El , nu apareau toate acestea pe lume ...

[Eugen7]

În prealabil postat de Demetrius

Placerea este o caracteristica trupeasca(nu a fost creata separat, ci intrinsec materiei) care creeaza satisfactii trupesti, care la randul lor tind sa inrobeasca spiritul neatent. Aceste satisfactii trupesti evident ca influenteaza starea spirituala, dar nu ii aduc nimic folositor; cum am spus, placerea este intrinseca materiei cu scopul de a impiedica transcenderea, disponibila doar prin efortul constant al ignorarii placerii.
Ai dreptate, nimic nu e rau in sine.

Omul, pesoana umana este un intreg psiho-somatic. De aceea placerile duhovnicesti omnesti sunt intreisec legate de firescul psiho-somatic.
Spre exemplu cand mergem la Sfanta Liturghie cand ne Impartasim ne bucuram cu toata persoana noastra: psiho-somatic, duhovniceste.

Intr-adevar, contemplatia duhovniceasca mistica nu are nevoie de cele somatice... insa nu pot vorbi despre acestea pentru ca nici nu le-am trait si nici...
De aceea cineva cu experineta contemplativa duhovniceasca este binevenit sa ne impartaseasca aceste placeri exclusiv duhovnicesti.

Doamne ajuta.

[Eugen7]

În prealabil postat de N.Priceputu

Mie mi se pare că nu facem bine deosebirea între ceea ce este conform firii, ceea ce este împotriva firii şi ceea ce este peste fire.
Firea în sine (s-a mai spus) nu este rea, fiind creată de Dumnezeu, şi ea se foloseşte de afecte pentru a se conserva: foame, sete, somn, atracţie sexuală ş.a., care, toate, sunt însoţite de plăcere. Sfinţii Părinţi arată clar că afectul nu este păcat, atâta timp cât el serveşte scopului său. Atunci când se caută plăcerea în sine, desprinsă de rostul ei, ne situăm sub fire sau împotriva firii, respectiv în păcat.

E adevărat că Hristos ne-a chemat la o viaţă peste fire, viaţa în har, viaţa cu El. Dar nu condamnând firea (căci a venit „mâncând şi bând”, binecuvântând şi nunta), ci transfigurând-o. Plăcerea însăşi se poate transfigura, dacă toate câte le gustăm ştim că le primim din mâna lui Dumnezeu şi-I mulţumim pentru ele.

Iar dacă rugăciunea nu o putem păstra în acele momente, poate e din cauză că nu e pentru cei căsătoriţi rugăciunea continuă. Măcar de-ar fi ea întreruptă doar atunci. Cine vrea să se roage neîncetat, poate că trebuie să ducă o viaţă mai înaltă, ascetică, nu în căsătorie, care implică şi viaţa firească. Totuşi, chiar şi părintele Stăniloae spunea că omul nu poate (sau nu e făcut) să stea tot timpul în genunchi (sau în rugăciune). Are şi alte lucruri binecuvântate de făcut.

Trebuie să ştim să împletim firea cu harul, căci nu sunt incompatibile, împuţinându-ne treptat în cea dintâi şi crescând în cel din urmă.

Subscriu asertiunii tale frate N.Priceputu. Asa este.
Doamne ajuta.

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Bun. Si cat timp le putem noi primi cu multumire si cat timp reusim sa nu ne lasam robiti?
Cunoscatorii naturii omenesti au atras mereu atentia ca, in majoritatea covarsitoare a oamenilor, noi bipezii devenim repede patimasi, iar dupa placere urmeaza durere...
Daca nu ar fi asa, daca viata noastra ar fi intru totul condusa, inca de mici, intr-o lume bine reglata fata de pericolele dedarii la placeri, atunci da, am fi lipsiti de grija si de temeri cand e vorba de placere.
Istoria insa arata ca omul e lesinat dupa placeri si isi cam vinde sufletul pentru "o ora de placere"...
Ce altceva e consumismul, daca nu o goana permanenta dupa placeri? Care s-a intins in toate directiile posibile. Nu e vorba doar de mult hulitul sex, ci de placeri inca mai dubioase, care incep cu cataratul pe varful muntilor si ajung la ...banking (ultima nesuferita scorneala).

Sunt cu totul neincrezator in capacitatea omului de a se controla cu intelepciune in privinta placerii. Ii dai un deget, vrea toata mana. E clar. Eu nu-mi mai fac iluzii, ca doar traiesc pe Terra si m-am lamurit.

De aceea, atitudinea poate prea severa, uneori, a Bisericii fata de placere imi pare una de mare folos in privinta PROFILAXIEI abuzului de placere. In oala acoperita nu cad muste.

Imi pare pur si simplu idealist articolul teologului citat. O fi pe Athos asa, o fi prin manastiri, pe ici pe colo, o fi in Rai. Dar aici pe pamant placerea e un tiran nemilos si teribil de puternic, iar in lupta cu acest puternic, derutant, viclean adversar eu cred ca nu merge cu jumatati de masura. Ci cu vigilenta extrema.

Ce spune teologul Danalache acolo e un vis frumos. E o teorie care nu poate fi aplicata, desi e plauzibila in sine si nu minte. Insa nu e aplicabila in viata noastra din aceasta complicatie teribila care e lumea. Un vis, asadar, pentru o clipa dulce... Cand te trezesti insa, poti sa pui repejor mana pe arma. Ai toate motivele din lume, daca iti cunosti cat de cat firea omeneasca, a omului care suntem, cei de dupa cadere. Cu atat mai mult daca iesi pe strada unde totul e facut sa te indemne sa uiti de avertismentele intelepciunii care ne varsa tolba plina de patanii dureroase, de ii cerem sfatul...

Cred ca leacul cel mai sanatos pentru abordarea placerii la noi oamenii durerii, este convertirea sistematica a acesteia, prin salt de maturitate, in bucurie a credintei. Reteta succesului e stiuta de cand Biserica in lume...:)

Cat despre sensul ascezei, ce sa mai zic. Ca evident e taierea poftelor toate, din motivele si in sensul cunoscut.
Deci vrem, nu vrem, in viata noastra concreta placerea e un insotitor la care trebuie sa fim cu adevarat foarte vigilenti. Un cal naravas, merge cuminte, supus, si-odata te arunca-n ... fundul iadului. Musai, asadar, sa fie bine strans in frau. Asa cred.

Sunt de acord cu tine frate Ioan Cezar. Subscriu.
Bine ai subliniat ca trebuie taiate poftele (fie de placere fie de durere) adica nefirescul... si nu placerea fireasca sau durerea fireasca.
Consider ca noi oamenii doar ajutati de harului Dumnezeu, doar intru Hristos Iisus putem vietui firesc (atat pisho-somatic cat si duhovnicesc).

Doamne ajuta.

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Stefan, si ochiul si mana sunt create de Dumnezeu.
Iar Dumnezeu spune: taie mana si scoate ochiul, daca acestea sunt smintitoare!...
Domnul bate natura fizica tintind la viata duhovniceasca. Tirania trupului (prin placere, mai intai) se opune clar stapanirii duhului. Risca sa intoarca raportul cuvenit si instituit de Dumnezeu in om: conducator sa fie duhul.

Problema nu e asadar ce a creat Domnul, ci cum folosim noi ceea ce Domnul a creat!
Intru mantuire sau intru pierzanie? Iata problema.

Discursul Bisericii este unul de indreptare a noastra, de pastorire, de "paza si protectie". Pentru noi, nu pentru Dumnezeu a pus Dumnezeu Biserica! Discursul pedagogic (si mereu profilactic) al Bisericii privind placerea, implicit nevointa, postul, asceza, discernamantul etc., tinteste la protejarea noastra de propriile tendinte ale firii cazute, precum si de uneltirea neincetata a raului.

Vinul nu e rau, dar unii sunt alcoolici.
Soarele nu e rau, dar unii se prajesc prea tare.
Apa nu e rea, dar unii se inneaca.
Focul nu e rau dar unii pier in incendiu.
Cutitul nu e rau dar unii omoara sau se sinucid. Sau se taie la deget din neglijenta.
Caramida nu e rea, dar se intampla sa cada in cap.
Scriptura nu e rea, dar unii au facut din Ea o arma de inselare.
Biserica nu e rea, dar unii o folosesc cu nerusinare in scopuri personale.
Gandirea nu e rea, dar unii o folosesc la modul jegos.
Memoria nu e rea, dar unii o folosesc ca sa-ti aduca aminte, la nesfarsit, nu stiu ce greseala.
Cuvantul nu e rau, dar unii omoara cu vorba.
Asa si cu placerea! Are niscaiva multe consecinte...

Placerea e dublata de riscuri pe care Biserica le-a evidentiat intotdeauna. Riscul de a uita de Dumnezeu (si de a face din placere un dumnezeu, fals desigur intrucat vine durere, boala si moarte dupa nechibzuirea placerii) e cel mai mare dintre toate.
Idolii sunt mereu legati, mai pe fata sau mai pe-ascuns, de atasamentul omului la placere, de un fel sau altul.

Subscriu asetiunii tale frate Ioan Cezar. Sunt intru totul de acord.

Din nefericire sunt multi care cosidera ca placerea sexuala este "mama tuturor relelor"... pentru acestia frigiditatea, impotenta (masculina si feminina) este "calea" spre sfintenia garantata.

Doamne ajuta.

[Teodosie]

Eugen7
A , pai cu cizmarul acela era o taina mare .Nu spune cate placeri senzoriale avea el sau nu avea Antonie asta nu stim dar stim de ce il intrecea pe Sf Antonie cel mare : pentru ca statea si se uita la fiecare om ( probabil nealegand "ereticii" agarenii etc ) si zicand " si acesta se mantuiesta iar eu pier" .Lucrare deosebit de grea, cea mai grea posibila pe care au avut-o doar sfintii mari gen Siluan , e iadul deznadejdii sfintitoare al smereniei desavarsite care este periculoasa pentru noi ca din asta se pot pierde mintile. Pogorare la iad de viu nu oricine face asa ceva.
A propos de placerile sfintilor , la un mare sfant ajunge un om si spune ca asa buna mancare avea si asa gust cum el in viata lui nu a simtit ( o mancare obisnuita era cu ceapa paine etc ), caci cuviosii curatindu-se traiesc placerile senzoriale mult mai intens decat noi dar o intensitate lina inocenta, pur si simplu au senzorul neprafuit , degeaba peisajul e frumos da ai cataracta.

Sa nu-i compatimim pe sfinti ca ei au de toate , noi n-avem si ni se pare ca avem.

[Eugen7]

În prealabil postat de Teodosie

Eugen7
A , pai cu cizmarul acela era o taina mare .Nu spune cate placeri senzoriale avea el sau nu avea Antonie asta nu stim dar stim de ce il intrecea pe Sf Antonie cel mare : pentru ca statea si se uita la fiecare om ( probabil nealegand "ereticii" agarenii etc ) si zicand " si acesta se mantuiesta iar eu pier" .Lucrare deosebit de grea, cea mai grea posibila pe care au avut-o doar sfintii mari gen Siluan , e iadul deznadejdii sfintitoare al smereniei desavarsite care este periculoasa pentru noi ca din asta se pot pierde mintile. Pogorare la iad de viu nu oricine face asa ceva.
A propos de placerile sfintilor , la un mare sfant ajunge un om si spune ca asa buna mancare avea si asa gust cum el in viata lui nu a simtit ( o mancare obisnuita era cu ceapa paine etc ), caci cuviosii curatindu-se traiesc placerile senzoriale mult mai intens decat noi dar o intensitate lina inocenta, pur si simplu au senzorul neprafuit , degeaba peisajul e frumos da ai cataracta.

Sa nu-i compatimim pe sfinti ca ei au de toate , noi n-avem si ni se pare ca avem.

Frate Teodosie sunt intru totul de acord cu afirmatiile dumintale.
Doamne ajuta.

P.S. Din cate am inteles pana in prezent (conform filocaliei dar nu exclusiv) cu demonii mandriei si ai slavei desarte (precum si derivatii ale acestora ca trufia...) nu se poate lupta altfel decat prin smerenia totala si onesta ce nu este posibila decat tinandu-ne doar mintea (si nicidecum persoana) in iad (insa nicidecum in interactiunea cu demonii...)
Lupta cea adevarata se da pentru participarea la Sfintele Taine, la Sfanta Liturhgie... doar asa luptam eficient cu patimile, pacatele, duhurile necurate. Sporirea Bisericii inseamna sporirea harului si sporirea harului inseamna sporirea imparatiei lui Dumnezeu in detrimentul imparatiei duhurilor demonice...