Sentinta

[florin.oltean75]

Nu voi putea niciodata sa ma supar pe frunze

Pentru ca sunt frunze

Sau pe valuri, pentru ca sunt valuri


Nici pe pasari nu ma pot supara.



Insa ele s-au putut supara (nu stiu de ce ), deodata,

Iremediabil pe mine.



Si iata-ma judecat la tribunalul frunzelor, valurilor si pasarilor,

Pentru ca…..sunt om.

Un om ignorant, plictisit si nepasator.

Pentru nestiinta, pentru nemiscare, pentru nefiinta.



Sunt pus in boxa de alge a acuzatilor.

Stau cu capul plecat si descoperit

Si primesc sentinta scrisa pe o frunza

In limbaj de corali si fructe de mare.




Sunt condamnat pentru a nu fi stiut sa fiu om.

Pentru asta mi se revendica umanitatea

Si sunt condamnat la o asteptare incordata ...

Pana cand voi deveni frunza, val, pasare...



- danielaV -

[Kronos]

"A cincea elegie" e mult mai frumoasă.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Kronos

"A cincea elegie" e mult mai frumoasă.

Multumesc si felicitari pentru cultura generala!!

N-am stiut ca este o adaptare a poeziei lui Nichita Stanescu.

Versurile le-am gasit pe un forum, postate de "daniela V".

Le-am citit de mai multe ori,
pentru ca mi-au atins o coarda sensibila sufletului.

[Raziel]

Romulus Vulpescu - În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

"adun imprastiatele fragmente
aripi smulse ingerilor cu zambet impietrit
oricarei sperante dintre limbile clopotului
jelind
rutina zilei care sunt
strecurata esenta nestiuta paharului
amar fior vitraliilor capricioasei sticle
colorate cioburi spalacite
raze tesutelor cuvinte necuvinte
atingeri iubirii dintre piatra si celestul
cioplitor

prin parcul aleilor pavate cu regrete
nu se zaresc decat urme
imperfecte
tente directiilor dintre gurile noastre
ingemanate arteziene
dansandu-si umezeala
prefiguratelor lacrimi obrazului inert
ce ne transforma in pasari
inchipurii ca ingerii nu mor............."

C.N.

[Raziel]

Ion Caraion - Numai oamenii

Zapada a învatat sa fie zapada
buruienile sa fie buruieni
vîntul sa fie vînt.

Numai oamenii n-au învatat sa fie oameni.