Daca ar fi trait...

[silverstar]

Dacă ar fi trăit, astăzi ar fi împlinit 91 de ani. Frig, foame, frică… Şi multă umilinţă… Epoca de aur… Întuneric pe stradă, acasă şi gol, un gol imens în magazine…

Când mă culcam, mă îmbrăcam…

Şi sala de clasă rece, cenuşie. Copii palizi,cu pielea de pe mâini crăpată de frig, zgribuliţi în bănci, indiferenţi, apatici… Cenuşiu, peste tot cenuşiu şi trist…

Şi cota lunară: 2 ouă, 50 de grame de unt, 1/2 de l de ulei… Şi pâinea drămuită, veche ca să nu se mănânce mult… Şi iar frigul…
Să facem economie, economie… Asta auzeam ori de câte ori deschideam TV-ul…

[silverstar]

[SIZE=3]PÂINE[/SIZE]

Acum 17 ani, chiar în aceste zile, pe străzile oraşelor din România se striga tare: pâine! Oare întâmplător, credeţi? Nu, nu întâmplător…
Se ajunsese până acolo încât cei care ne conduceau ştiau cu exactitate că nouă, românilor ne era suficientă doar jumătate de pâine… Şi aceia veche ca să nu se mănânce prea mult…
În dimineaţa aceia, înainte de a mă întâlni cu elevii mei să pornim “în pas voios” la cules de roade, am cumpărat pâinea, o franzelă, pentru mine şi copil. Întâmplarea a făcut că unul dintre elevii mei nu avea pâine. Am împărţit franzela în două, nu puteam lăsa un copil flămâd până seara la 5 când, de obicei, ajungeam acasă, în oraş…
La întoarcere, m-am oprit la magazin şi am început să-i explic vânzătoarei că eu nu mai aveam cartelă pentru ziua aceia, dar că aş vrea totuşi, o jumătate de pâine să am ce-i da copilului să mănânce înainte de a-l culca. Cred că dacă i-aş fi cerut o otravă de şoareci, m-ar fi privit cu mai multă îngăduinţă… Mi-a întors spatele, moment în care fiica unei colege de-ale mele, soţie de mare activist, ieşea din magazie cu trei pâini calde, frumos mirositoare, în braţe… M-a cuprins furia… De umilinţă şi neputinţă am început să plâng… Nestăvilit, în hohote… Nu-mi venea să cred ce văd… Trei pâini calde… Şi mie mi s-a refuzat o bucată de pâine, aşa veche, numai să mi-o fi dat…
dec 2006

[silverstar]

[SIZE=3]Scorpia…[/SIZE]

Pentru cei care nu au trăit atunci, în comunism, pentru cei care nu ştiu cum şi cine dispunea după bunul plac de viaţa noastră, de yilele noastre o poveste amară şi… adevărată… Pentru mine, de neuitat…
…Pentru că paza şcolii trebuia asigurată non-stop în cele două zile “de aleasă sărbătoare”, b.o.b.-ul a stabilit ca fiecare cadru didactic să stea de pază, în şcoală, câte patru ore. Eu şi doamna Aspazia Pavelescu am fost programate de la ora 10 la ora 14. L-am luat cu mine şi pe Lucian. La cei 4 ani, chiar că era prea mic să stea singur acasă. În timp ce se juca cu alţi copii, eu şi colega am discutat despre câte-n lună şi stele ca să treacă timpul mai uşor.
Tocmai ce am terminat de scris procesul verbal că ne-a venit şi schimbul, iar noi am plecat, fiecare la casa ei.
La vreo două zile am fost chemată la cabinet. De partid, bineînţeles! Nu era prima dată, îi cunoşteam bine şi ei îmi cunoşteau (re)sentimentele… Acolo, în cabinet, erau directorii amândoi, tovarăşa Butucel, secretară b.o.b., în hainele ei de zile mari: costum bleumarin, cămaşă albă bărbătească, încheiată în nasturi pînă sus, în gît, pantofi negri cu şireturi şi talpă groasă, şi pieptănată lins, cu părul sur şi rar, prins la spate într-un coc ceva mai mare de o nucă… Pe un scaun, pe un colţ de birou, secretara şcolii avea maşina de scris pregatută. Mai de neînţeles era faptul că pe fotoliul din stânga, ocupat, de obicei, de tovarăşa b.o.b., se găsea secretarul de partid cu probleme de învăţământ de la municipiu. Tovarăşa b.o.b. era fericită, radia… Jurase să nu iasă la pensie pînă nu curăţă şcoala de “elemente” ca mine… Şi asta ţinea de ani de zile, de când am avut proasta inspiratie să corectez cu roşu greşelile de ortografie dintr-un proces verbal întocmit după o şedinţă “deschisă”, adică şedinţă dintr-aia la care erau obligaţi să participe şi nemembrii… Doamne, ce furtună a fost şi-atunci!… Da’ acum, acum ce-am făcut?
Am rămas în picioare. Nimeni nu-mi spusese să mă aşez… Priveam în jur, fără să înţeleg nimic, nici chiar atunci când, drept în mijlocul biroului frumos aranjat, am văzut sticla aceea de un sfert în care se găseau vreo două degete de lichid galben-maroniu.
- O cunoşti, tovarăşa? m-a întrebat răstit secretara b.o.b.
- Ce? am întrebat eu surprinsă, pentru că îi cunoşteam pe toţi din birou…
- Cum ce? Sticla… Te faci că nu ştii? Ai?
Am luat sticla în mâini, am sucit-o, am învârtit-o, am privit-o atent… Şi-apoi am aşezat-o la loc.
- Se poate, cred că e a mea, adică…
- Taci! a ţipat la mine secretara b.o.b.
Am tăcut.
- Rog să se consemneze. Tovarăşa a recunoscut că e sticla ei…
Nu recunoscusem nimic. Putea fi sticla oricui. N-avea etichetă… Nu înţelegeam nimic… Totul era din ce în ce mai confuz… Pentru mine…
- Poţi să ne povesteşti şi nouă ce-ai făcut mata în ziua când ai fost ofiţer de serviciu?
- Cu toată plăcerea, dacă vă interesează…
- Aaa, mai eşti şi obraznică?
- Mă scuzaţi, n-am spus nimic să vă supere…
- Păi…
- Păăăi… i-am luat eu vorba din gură, păăăi, am păzit şcoala cu devotament, cum am fost instruiţi, nu aşa trebuia?
- Atât?
Doamne, da’ ce nu am făcut? Chiar că nu mai înţelegeam nimic sau… Nu, nu, era prea de tot, nu era posibil, chiar nu se putea…
- Să vină tovaraşa Aspazia Pavelescu, a strigat secretara b.o.b. la elevul de serviciu. Apoi s-a întors către mine: de data asta ţi s-a înfundat… Fără milă, tovarăşa, zbori, înţelegi? Şi faţa ei, plină de cute, era vânătă… De fericire că mă vede zburând, poate, sau de ură nestăvilită… În colţul buzelor îi apăruse o spumă albă, cleioasă, pe care nici nu avea bunul simţ s-o şteargă…
Am ridicat din umeri şi priveam când pe fereastră, când la sticla aceea de pe mijlocul biroului…
Chiar când pe uşa cabinetului intra colega chemată, tovarăşa b.o.b. ruga asistenţa să mă privească şi să constate cât sunt de nesimţită…
- Eu?…
Doamna Pavelescu era la fel de nedumerită.
- Tovarăşa Pavelescu, de ce nu ne-aţi adus la cunoştinţă că ASTA, aici de faţă, (asta eram eu, aţi ghicit, nu?) a consumat băuturi alcoolice?
- Cum?
- Cunoaşteţi sticla?
- Sigur…
- Ştiţi că a fost plină de coniac, nu?
- Din neatenţie sau… a dat să continue secretara.
N-a putut să mai continue. Colega mea a luat sticla de pe birou, i-a scos dopul fulgerător şi, dintr-o înghiţitură, a golit-o. Toţi o priveau cu gura căscată, fără un sunet. Prima şi-a revenit tovarăşa Butucel.
- Ce-ai făcut, tovarăşa? a ţipat ea, ca scoasă din minţi…
Atunci tovarăşa, chemată ca martor al “dezmăţului meu bahic”, s-a şters la gură ţărăneşte, cu amândouă palmele, aşa cum văzuse că făcea tata sau bunicul după ce trăgeau o duşcă, s-a apropiat de secretara b.o.b. şi i-a suflat în nas cu toată puterea.
- A fost ceai, tovarăşi! Nu v-a trecut nici unuia prin cap să destupaţi sticla? A fost ceai pentru copil… Şi a mai suflat o dată, la fel de puternic, şi în nasul “invitatului special” care aproape că nu se mai zărea în fotoliu…
Am ieşit din cabinet râzând şi ţinându-ne de mână, ca două şcolăriţe - ştrengăriţe, fericite, că şi de astă dată, au reuşit să scape

În prealabil postat de silverstar

[SIZE=3]Scorpia…[/SIZE]

Pentru cei care nu au trăit atunci, în comunism, pentru cei care nu ştiu cum şi cine dispunea după bunul plac de viaţa noastră, de yilele noastre o poveste amară şi… adevărată… Pentru mine, de neuitat…
…Pentru că paza şcolii trebuia asigurată non-stop în cele două zile “de aleasă sărbătoare”, b.o.b.-ul a stabilit ca fiecare cadru didactic să stea de pază, în şcoală, câte patru ore. Eu şi doamna Aspazia Pavelescu am fost programate de la ora 10 la ora 14. L-am luat cu mine şi pe Lucian. La cei 4 ani, chiar că era prea mic să stea singur acasă. În timp ce se juca cu alţi copii, eu şi colega am discutat despre câte-n lună şi stele ca să treacă timpul mai uşor.
Tocmai ce am terminat de scris procesul verbal că ne-a venit şi schimbul, iar noi am plecat, fiecare la casa ei.
La vreo două zile am fost chemată la cabinet. De partid, bineînţeles! Nu era prima dată, îi cunoşteam bine şi ei îmi cunoşteau (re)sentimentele… Acolo, în cabinet, erau directorii amândoi, tovarăşa Butucel, secretară b.o.b., în hainele ei de zile mari: costum bleumarin, cămaşă albă bărbătească, încheiată în nasturi pînă sus, în gît, pantofi negri cu şireturi şi talpă groasă, şi pieptănată lins, cu părul sur şi rar, prins la spate într-un coc ceva mai mare de o nucă… Pe un scaun, pe un colţ de birou, secretara şcolii avea maşina de scris pregatută. Mai de neînţeles era faptul că pe fotoliul din stânga, ocupat, de obicei, de tovarăşa b.o.b., se găsea secretarul de partid cu probleme de învăţământ de la municipiu. Tovarăşa b.o.b. era fericită, radia… Jurase să nu iasă la pensie pînă nu curăţă şcoala de “elemente” ca mine… Şi asta ţinea de ani de zile, de când am avut proasta inspiratie să corectez cu roşu greşelile de ortografie dintr-un proces verbal întocmit după o şedinţă “deschisă”, adică şedinţă dintr-aia la care erau obligaţi să participe şi nemembrii… Doamne, ce furtună a fost şi-atunci!… Da’ acum, acum ce-am făcut?
Am rămas în picioare. Nimeni nu-mi spusese să mă aşez… Priveam în jur, fără să înţeleg nimic, nici chiar atunci când, drept în mijlocul biroului frumos aranjat, am văzut sticla aceea de un sfert în care se găseau vreo două degete de lichid galben-maroniu.
- O cunoşti, tovarăşa? m-a întrebat răstit secretara b.o.b.
- Ce? am întrebat eu surprinsă, pentru că îi cunoşteam pe toţi din birou…
- Cum ce? Sticla… Te faci că nu ştii? Ai?
Am luat sticla în mâini, am sucit-o, am învârtit-o, am privit-o atent… Şi-apoi am aşezat-o la loc.
- Se poate, cred că e a mea, adică…
- Taci! a ţipat la mine secretara b.o.b.
Am tăcut.
- Rog să se consemneze. Tovarăşa a recunoscut că e sticla ei…
Nu recunoscusem nimic. Putea fi sticla oricui. N-avea etichetă… Nu înţelegeam nimic… Totul era din ce în ce mai confuz… Pentru mine…
- Poţi să ne povesteşti şi nouă ce-ai făcut mata în ziua când ai fost ofiţer de serviciu?
- Cu toată plăcerea, dacă vă interesează…
- Aaa, mai eşti şi obraznică?
- Mă scuzaţi, n-am spus nimic să vă supere…
- Păi…
- Păăăi… i-am luat eu vorba din gură, păăăi, am păzit şcoala cu devotament, cum am fost instruiţi, nu aşa trebuia?
- Atât?
Doamne, da’ ce nu am făcut? Chiar că nu mai înţelegeam nimic sau… Nu, nu, era prea de tot, nu era posibil, chiar nu se putea…
- Să vină tovaraşa Aspazia Pavelescu, a strigat secretara b.o.b. la elevul de serviciu. Apoi s-a întors către mine: de data asta ţi s-a înfundat… Fără milă, tovarăşa, zbori, înţelegi? Şi faţa ei, plină de cute, era vânătă… De fericire că mă vede zburând, poate, sau de ură nestăvilită… În colţul buzelor îi apăruse o spumă albă, cleioasă, pe care nici nu avea bunul simţ s-o şteargă…
Am ridicat din umeri şi priveam când pe fereastră, când la sticla aceea de pe mijlocul biroului…
Chiar când pe uşa cabinetului intra colega chemată, tovarăşa b.o.b. ruga asistenţa să mă privească şi să constate cât sunt de nesimţită…
- Eu?…
Doamna Pavelescu era la fel de nedumerită.
- Tovarăşa Pavelescu, de ce nu ne-aţi adus la cunoştinţă că ASTA, aici de faţă, (asta eram eu, aţi ghicit, nu?) a consumat băuturi alcoolice?
- Cum?
- Cunoaşteţi sticla?
- Sigur…
- Ştiţi că a fost plină de coniac, nu?
- Din neatenţie sau… a dat să continue secretara.
N-a putut să mai continue. Colega mea a luat sticla de pe birou, i-a scos dopul fulgerător şi, dintr-o înghiţitură, a golit-o. Toţi o priveau cu gura căscată, fără un sunet. Prima şi-a revenit tovarăşa Butucel.
- Ce-ai făcut, tovarăşa? a ţipat ea, ca scoasă din minţi…
Atunci tovarăşa, chemată ca martor al “dezmăţului meu bahic”, s-a şters la gură ţărăneşte, cu amândouă palmele, aşa cum văzuse că făcea tata sau bunicul după ce trăgeau o duşcă, s-a apropiat de secretara b.o.b. şi i-a suflat în nas cu toată puterea.
- A fost ceai, tovarăşi! Nu v-a trecut nici unuia prin cap să destupaţi sticla? A fost ceai pentru copil… Şi a mai suflat o dată, la fel de puternic, şi în nasul “invitatului special” care aproape că nu se mai zărea în fotoliu…
Am ieşit din cabinet râzând şi ţinându-ne de mână, ca două şcolăriţe - ştrengăriţe, fericite, că şi de astă dată, au reuşit să scape

Cu toata dragostea si de e sa nu recunosc admiratia pe care o am pentru tine Silvia,pentru felul tau de a fi bataios si sincer daca tot ai deschis acest topic iti voi spune cateva adevruri dar nu din afara ci din intrior! poate unele nu s-au spus niciodata.
Iata unul din ele:
-Invatamantul se bucura de o mare apreciere si sprijin din partea regimului"de trista amintire " cum ai spune tu si altii(si voi aduce multe argumente dar nu am timp acum)-cadrul didactic fiind apreciat si stimulat iar invatamantul era de calitate incomparabila cu cea de azi .
-Aproape toate cadrele didactice cu mici exceptii(mai ales cei cu parinti fosti chiaburi sau legionari)erau memebri de partid fiind profund implicati in educatia ateist stiintifica a noii generatii .
-Nu puteai ocupa o functie de conducere daca nu erai membru al partidului.
-Inca din facultate daca erai un student cu rezultate erai coptat in P.C.R sau in securitate.
Voi continua ceva mai tarziu daca este sa fim sinceri sa fim pe deplin.

[silverstar]

În prealabil postat de dorinastoica14

Cu toata dragostea si de e sa nu recunosc admiratia pe care o am pentru tine Silvia,pentru felul tau de a fi bataios si sincer daca tot ai deschis acest topic iti voi spune cateva adevruri dar nu din afara ci din intrior! poate unele nu s-au spus niciodata.
Iata unul din ele:
1. -Invatamantul se bucura de o mare apreciere si sprijin din partea regimului"de trista amintire " cum ai spune tu si altii(si voi aduce multe argumente dar nu am timp acum)-cadrul didactic fiind apreciat si stimulat iar invatamantul era de calitate incomparabila cu cea de azi .
2. -Aproape toate cadrele didactice cu mici exceptii(mai ales cei cu parinti fosti chiaburi sau legionari)erau memebri de partid fiind profund implicati in educatia ateist stiintifica a noii generatii .

-Nu puteai ocupa o functie de conducere daca nu erai membru al partidului.
3. -Inca din facultate daca erai un student cu rezultate erai coptat in P.C.R sau in securitate.

Voi continua ceva mai tarziu daca este sa fim sinceri sa fim pe deplin.

iti voi spune cateva adevruri dar nu din afara ci din intrior! poate unele nu s-au spus niciodata.

[COLOR=green]Multe din adevarurile tale sunt cât se poate de eronate şi asta pentru că nu ai făcut parte din sistem.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]1. Adevărat. Dacă nu aş fi avut ajutor de la stat, nu aş fi putut învăţa. Am avut bursă şi după terminarea facultăţii am primit apartament, butelie - locuiam, pe atunci, la Vaslui... [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]2. Parţial fals. Tinerii din familii chiabure nu aveau acces la studii, asadar nu existau profesori proveniti din atare familii.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Nu ştiu dacă am fost un profesor bun, dar, dacă după 35 de ani de activitate neintrerupta la catedra nu m-au dat afara, cred ca am facut ceea ce trebuie. Nu am fost membra de partid pentru ca nu am acceptat. Am motivat ca nu sunt pregatita. Si stii ce ma ingrozea? Şedinţele! Însă, să nu-ţi imaginezi că am scăpat. De regula toate sedintele erau "deschise" - adica toti profesorii erau obligati sa participe, cu exceptia celor in care erau primiti noi membri. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]La momentul potrivit, nu am realizat că pot fi şi dezavantaje si inca mari si de durată. Nu am putut să-mi dau gradele la timpul potrivit, nu am beneficiat niciodata, până in '89, de gratificaţie (o primă de vacanţă) şi alte şi alte avantaje pe care le-au avut colegii-membrii de partid. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]3. dacă nu aş fi fost student cu rezultate, nu aş fi avut bursă. Bursele nu se dădeau pe ochi frumosi. Se muncea, se învăţa, nu ca acum. Pe atunci diplomele se obtineau studiind serios, nu se cumpărau de la tarabă, la metru sau la Kg, ca astăzi...[/COLOR]

În prealabil postat de silverstar

[SIZE=3]PÂINE[/SIZE]

Acum 17 ani, chiar în aceste zile, pe străzile oraşelor din România se striga tare: pâine! Oare întâmplător, credeţi? Nu, nu întâmplător…
Se ajunsese până acolo încât cei care ne conduceau ştiau cu exactitate că nouă, românilor ne era suficientă doar jumătate de pâine… Şi aceia veche ca să nu se mănânce prea mult…
În dimineaţa aceia, înainte de a mă întâlni cu elevii mei să pornim “în pas voios” la cules de roade, am cumpărat pâinea, o franzelă, pentru mine şi copil. Întâmplarea a făcut că unul dintre elevii mei nu avea pâine. Am împărţit franzela în două, nu puteam lăsa un copil flămâd până seara la 5 când, de obicei, ajungeam acasă, în oraş…
La întoarcere, m-am oprit la magazin şi am început să-i explic vânzătoarei că eu nu mai aveam cartelă pentru ziua aceia, dar că aş vrea totuşi, o jumătate de pâine să am ce-i da copilului să mănânce înainte de a-l culca. Cred că dacă i-aş fi cerut o otravă de şoareci, m-ar fi privit cu mai multă îngăduinţă… Mi-a întors spatele, moment în care fiica unei colege de-ale mele, soţie de mare activist, ieşea din magazie cu trei pâini calde, frumos mirositoare, în braţe… M-a cuprins furia… De umilinţă şi neputinţă am început să plâng… Nestăvilit, în hohote… Nu-mi venea să cred ce văd… Trei pâini calde… Şi mie mi s-a refuzat o bucată de pâine, aşa veche, numai să mi-o fi dat…
dec 2006

Vanzatorii de paine,de carne,aprozaristii si toti acei care aveau "malaiul pe mana... bagatasii de astazi.

[cristiboss56]

În prealabil postat de dorinastoica14

Vanzatorii de paine,de carne,aprozaristii si toti acei care aveau "malaiul pe mana... bagatasii de astazi.

"Bogatasii si inavutitii "de astazi, saracii de Maine !

[mihailt]

Lasa dom-le ca pe vremea lui Nicolae Ceausescu nu murea nimeni de foame sau de frig terminati cu prostiile.
Aveau toti apartament unde sa stea ieftin.
Daca regimul comunist devenea si crestin ar fi fost regimul ideal.
Foarte bine ca nu era televizor.
Paine la ratie se dadea 500 grame de paine pe zi unde era la ratie da aveai bani sa o cumperi!
Este adevarat ca nu prea era caldura tot timpul dar aveai casa in care sa stai!
Era parizer prost cu soia dar erau bani sa il cumperi!
La fel cu laptele si ce se mai gasea.
Si toate acestea Ceasescu le-a facut pentru a plati datoria externa a Romaniei si a nu mai depinde de niste state de care nu doreste nimeni sa depinzi.
Da dom-le atunci romanii erau mai lipsiti de griji si mai fericiti ca acum!

Singura chestie care lipsea era sa fie convins sa nu mai prigoneasca crestin ortodoxia de catre un parinte gen Cleopa!
Si atunci nu mai putea veni UE cu regimul lor neo-satanist.

[mihailt]

Si toti yoghistii,budistii,sectarii erau bagati la reeducare!
A nu se confunda inceputul comunismului cu perioada dinainte de 1989.
Tot statul platea salariile la preoti terminati cu prostiile si BOR era biserica oficiala a Romaniei.
Ba greco-catolicii au fost fortati sa treaca la BOR asa cum mi se pare drept si corect caci si pe vremea trecuta cei de la BOR au fost fortati sa treaca la catolicism !

[Noesisaa]

În prealabil postat de mihailt

Si toti yoghistii,budistii,sectarii erau bagati la reeducare!
A nu se confunda inceputul comunismului cu perioada dinainte de 1989.
Tot statul platea salariile la preoti terminati cu prostiile si BOR era biserica oficiala a Romaniei.
Ba greco-catolicii au fost fortati sa treaca la BOR asa cum mi se pare drept si corect caci si pe vremea trecuta cei de la BOR au fost fortati sa treaca la catolicism !

Si astea ti se par lucruri bune??? VAI! VAI! VAI! NIci nu ma obosesc sa iti explic de ce erau foarte, foarte rele.

Regim comunisto-crestin???? Doamne fereste! Sa te auda unul dintre martirii crestini ar mai muri o data. Sa stii ca e prima data cand aud asa ceva. Prin definitie comunismul e o ideologie atee. Pur si simplu comunismul si crestinismul nu merg la un loc, in special fiindca un comunist adevarat nu poate fi crestin. Mai mult, comunismul este materialism dus la extrem. Citeste putin marxism sau socialism si ai sa vezi ca societatea este judecata doar din prisma productiei, impartita in clase, intre cei care detin mijloacele de productie si cei care sunt asupriti, in speta burghezii si muncitorii. Comunismul avea ca scop principal sa aduca egalitate intre oameni si sa repuna puterea in mainile clasei muncitoare. Pentru comunisti valorile spirituale erau egale cu zero, nu valorau nimic.

Biserica era tolerata si folosita, nicidecum sprijinita. Preotii erau platiti de stat in incercarea de a-i controla. Biserica greco-catolica a fost desfiintata nu fiindca comunistii iubeau asa de mult BOR, ci fiindca putea fi mai greu controlata dat fiind ca mai marele ei era la Roma. Nu mi se pare deloc corect, nici de cinste, sa impui ortodoxia cu forta.