Daca ar fi trait...

[silverstar]

[SIZE=3]PÂINE[/SIZE]

Acum 17 ani, chiar în aceste zile, pe străzile oraşelor din România se striga tare: pâine! Oare întâmplător, credeţi? Nu, nu întâmplător…
Se ajunsese până acolo încât cei care ne conduceau ştiau cu exactitate că nouă, românilor ne era suficientă doar jumătate de pâine… Şi aceia veche ca să nu se mănânce prea mult…
În dimineaţa aceia, înainte de a mă întâlni cu elevii mei să pornim “în pas voios” la cules de roade, am cumpărat pâinea, o franzelă, pentru mine şi copil. Întâmplarea a făcut că unul dintre elevii mei nu avea pâine. Am împărţit franzela în două, nu puteam lăsa un copil flămâd până seara la 5 când, de obicei, ajungeam acasă, în oraş…
La întoarcere, m-am oprit la magazin şi am început să-i explic vânzătoarei că eu nu mai aveam cartelă pentru ziua aceia, dar că aş vrea totuşi, o jumătate de pâine să am ce-i da copilului să mănânce înainte de a-l culca. Cred că dacă i-aş fi cerut o otravă de şoareci, m-ar fi privit cu mai multă îngăduinţă… Mi-a întors spatele, moment în care fiica unei colege de-ale mele, soţie de mare activist, ieşea din magazie cu trei pâini calde, frumos mirositoare, în braţe… M-a cuprins furia… De umilinţă şi neputinţă am început să plâng… Nestăvilit, în hohote… Nu-mi venea să cred ce văd… Trei pâini calde… Şi mie mi s-a refuzat o bucată de pâine, aşa veche, numai să mi-o fi dat…
dec 2006