Raspunsuri duhovnicesti +

[stoicadorina]

În prealabil postat de cristiboss56

Parintele Gheorghe Mihaila - Despre invidie : Din invidie se nasc : ura, clevetirea, viclesugul, inselaciunea, uciderea , precum si slabirea puterilor sufletesti si trupesti ale celui plin de invidie. Invidia sufoca dragostea curata fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Invidiosul , asemenea tuberculosului, este mancat pe dinauntru si este secatuit de patima . Invidiosul uraste pe cel ce intrece cu situatia , cu bogatia, cu cinstea. Invidiosul isi doreste mereu bunurile aproapelui sau, uraste pe cei frumosi si buni. Invidiosul se hraneste cu nenorocirea aproapelui sau . "Invidia este cea mai nedreapta dintre toate patimile, dar si cea mai dreapta ; pe de o parte, izgoneste tot binele, iar pe de alta, chinuie pe cel care o are "(Sf.Grigorie Teologul)

Credeam ca imi este strain acest cumplit sentiment al invidiei. Asta pana intr-o zi cand am fost la o manastire cu o prietena ce se lupta din greu cu aceasta patima. Am stat langa ea cand a trect preotul cu Sfintele Daruri. In acea zi pentru prima oara am simtit cum este sa fii invidios. Doare cumplit! Sa ne rugam pentru acei care sufera de patimi grele caci samanta raului este in toata faptura nascuta din pacate-omul.

[cristiboss56]

În prealabil postat de stoicadorina

Sa ne rugam pentru acei care sufera de patimi grele caci samanta raului este in toata faptura nascuta din pacate-omul.

Rugându-ne pentru alţii - ne rugăm şi pentru noi !
Multumesc Dorina pentru cuvântul tău . . .

[cristiboss56]

Când spunem gânduri, nu înţelegem prin aceasta în mod simplu cugetele, ci chipurile şi reprezentările sub care se înfăţişează ele de fiecare dată însoţind cugetările corespunză*toare. Deci chipurile împreună cu cugetările se numesc gânduri. Prima şi cea mai de temelie pricină a gândurilor în om este păcatul strămoşesc. Până atunci mintea omului era neîmpărţită la alte lucruri, fiind aţintită numai la Dumnezeu, însă din clipa săvârşirii păcatului strămoşesc a început să lucreze gândul tăgăduirii şi în continuare toate celelalte gânduri. A doua cauză care pricinuieşte gândurile în om sunt organele simţurilor, atunci când acestea nu sunt conduse de mintea cea stăpânitoare. Dar mai ales auzul şi vederea. Astăzi, îndeosebi, datorită tehnologiei simţu*rile primesc mult mai multe iritaţii decât mai demult. De aceea şi lupta cu gândurile este mai puternică. Al treilea motiv sunt patimile care există în om. De la acestea diavolii iau pricină să mişte împotriva noastră gândurile cele rele. Al patrulea motiv şi cel mai însemnat sunt diavolii. Sfântul Grigorie Sinaitul subliniază în mod explicit şi pregnant: "Gândurile sunt cuvintele diavolilor şi înainte-mergătoarele patimilor.
(Benedict Aghioritul, Gândurile și înfruntarea lor, Editura Evanghelismos, București, 2002, pp. 10-11)

[cristiboss56]

,,Diavolul, ne arată Sfântul Ioan Scărarul, ne sapă trei gropi, adică trei ispite: prin cea dintâi încearcă să ne împiedice să lucrăm binele. Prin a doua, chiar dacă facem binele, să nu-l facem pentru Dumnezeu, ci spre mândria noastră. Iar dacă nu a reușit prin aceste două curse, ne dă o îndrăzneală nejustificată în săvârșirea lui, pentru a ne duce pe culmile mândriei. Sufletul nostru are împotriva acestor trei ispite, trei arme specifice; pentru cea dintâi-sârguința și gândul la moarte; pentru cea de-a doua –supunerea și ocara; iar pentru cea din urmă- defăimarea de sine”.(Sfântul Ioan Scărarul). Diavolul declanșează asupra minții în scopul atrageii noastre la păcat două mecanisme: cel al închipuirii sau îmaginației și cel al amintirii. Prin închipuire, diavolul caută să născocească tot felul de idei și reprezentări păcătoase și pătimașe, iar când nu reușește, ne aduce aminte de păcatele trecute, prin declanșarea mecanismelor amintirii.
Diavolul adoptă o dublă strategie: până la săvârșirea faptei rele diavolul dă curaj și îndrăzneală ca să primim ispita, să o însoțim cu gânduri proprii, să consimțim la lucrarea ei și să o facem, iar după săvârșirea păcatului, caută să ne strecoare în suflet întristarea și deznădejdea, îngrozindu-ne cu spaimele Judecății. (Sfântul Ioan Scărarul)
Referindu-se la procesul de împătimire, Evagrie vorbește despre diavolul care face ca sufletul împătimit să devină nesimțitor. ,,Când năvălește acela, iese sufletul din starea sa firească și leapădă cuviința și frica Domnului, iar păcatul nu-l mai socotește păcat, fărădelegea n-a mai socotește fărădelege și la osânda și munca veșnică se gândește ca la niște vorbe goale. Acest demon poate fi izgonit prin atenția la nenorocirile, bolile și suferințele altora care ne sensibilizează și care, pun pe fugă pe acest diavol întrucât sufletul este străpuns puțin câte puțin și trezit la milă fiind dezlegat de împietrirea venită de la demon.”
Cel mai tare ne luptă vrăjmașii diavoli în timpul rugăciunii. Scopul lor este ,să ne fure rugăciunea cea de ceas de la noi. Evagrie Ponticul ne spune că ,,tot războiul ce se aprinde între noi și vrăjmașii diavoli nu se poartă pentru nimic altceva decât pentru rugăciunea duhovnicească. În timpul rugăciunii, lupta și năvălirea vrăjmașului diavol are amploarea și răutatea fiarelor sălbatice. Ei se reped asupra rugătorilor ,,în cârduri”, luând forme și consistențe materiale dintre cele mai ciudate și periculoase și încercând să-i îngreuneze prin moleșeala somnului, vedenii, lumini, amăgiri, năluciri, tulburări chiar și hormonale”.
Sfinții Calist și Ignatie Xanthopol spun că aceste ispite au rostul de a face mintea să nu se mândreacă de binele ce l-a aflat ci, dimpotrivă, războită, certată și umilită, să sporească în smerita cugetare.
În legătură cu aceste momente, Părinții filocalici vorbesc despre îngăduința lui Dumnezeu sau despre ascunderea harului de la noi. Dar chiar în această ascundere, harul ajută în chip tainic sufletul, ca să arate vrăjmasilor lui că biruinta este numai a sufletului.

[cristiboss56]

„Credința este cea dintâi și principala armă în lupta cu patimile, fiindcă credința este lumina minții care alungă întunericul patimilor, precum și tăria minții care alungă boala din suflet. Credința poartă în sine însăși nu numai propriul său principiu și substanță, dar și principiul și substanța tuturor celorlalte virtuți – desfășurându-se una din cealaltă și încercuindu-se una pe alta precum inelele unui copac. Dacă se poate spune despre credință că are un limbaj, acel limbaj este rugăciunea.”


(Părintele Iustin Popovici, Credinta Ortodoxă si viața în Hristos, Editura Bunavestire, pp. 60-61, Galați, 2003)

[cristiboss56]

Un frate care a păcătuit a mers la un Sfânt Părinte şi l-a întrebat ce trebuie să facă: „Ai căzut? Ridică-te!”, i-a spus acesta.
„M-am ridicat, dar am păcătuit din nou”, i-a răspuns omul.
„Nu-i nimic, i-a spus părintele, te ridici din nou...! Clipa finală trebuie să te găsească, fie ridicându-te, fie căzând, dar în luptă cu tine însuţi şi cu ispitele. Numai aşa găseşti calea spre rai”.


(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicesti, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011, p. 19)

[cristiboss56]

Tulburarea, indiferent de cauzele aparent bune ale provenienţei ei, este cea mai dăunătoare ispită pentru suflet, de aceea trebuie să fie considerate nedrepte şi neadevărate acele cauze şi prilejuri care o stârnesc. Dacă Domnul Atotbun se îngrijeşte pentru folosul nostru sufletesc şi mântuirea noastră mai mult decât noi înşine, atunci se cuvine să ne căutăm scăparea de gândurile care ne tulbură la bunătatea şi atotputernicia lui Dumnezeu, căci prin grija noastră nepotrivită, prin temerea şi frica necuvioasă nu putem face nimic. Vom trăi atât timp cât ne va dărui Dătătorul de viaţă, care ia viaţa şi învie, răneşte şi tămăduieşte, pe toate le aranjează cu înţelepciunea Sa, după unicul bine, spre cele folositoare şi mântuitoare.
Nu trebuie să uităm cuvântul evanghelic: „Vai nouă când ne vorbesc de bine toți oamenii”.
(Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, pp. 131-132)

[cristiboss56]

Vom discuta despre invidie, arătând cât de rea şi dăunătoare sufletului este această patimă. Împăratul Irod, bătrân neputincios în vârstă de şaptezeci de ani, auzind că s-a născut Hristos, noul împărat israelitean, s-a aprins de invidia care l-a orbit şi i-a împietrit inima într-o aşa măsură, încât a hotărât să ucidă în regiunea Betleem până la paisprezece mii de prunci, pentru ca împreună cu ei să-l omoare şi pe Hristos care S-a născut...
Însă invidiosul Irod nu l-a ucis pe Hristos, ci şi-a pierdut pentru totdeauna sufletul, iar pruncii ucişi de către el vor petrece fericiţi pentru veşnicie în cămările cereşti ale mucenicilor, în timp ce el are să se chinuie pentru veşnicie în gheenă.Trebuie să ne străduim în tot chipul să ne împotrivim invidiei şi să distrugem această patimă încă de la începutul ei, pentru că cei copleşiţi de invidie procedează în acţiunile lor aproape asemănător lui Irod. ...Să ne silim să avem dragoste şi bunăvoinţă faţă de toţi, atât faţă de cei ce ne iubesc, cât şi faţă de cei care nu ne iubesc, faţă de cei binevoitori şi faţă de cei nebinevoitori. Nu în zadar spune cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu este dragoste, iar cel ce petrece în dragoste, în Dumnezeu petrece, şi Dumnezeu este în el”. Amin.
(Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia crestină, Editura Platytera, p. 133)

[cristiboss56]

Iubirea firească, iubirea căzută, aprinde sângele omului, îi pune în mişcare nervii, îi stârneşte închipuirea; iubirea sfântă răcoreşte sângele, odihneşte şi sufletul şi trupul, atrage omul lăuntric la ruga tăcută, îl afundă în dulceaţa smereniei şi desfătării duhovniceşti.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice, Editura Sophia, Bucureşti, 2009)

[cristiboss56]

Dacă gândul a ajuns la obsesie şi eşti gata să faci păcat, deja eşti la un pas de foc. Fugi la duhovnic, nu mai aştepta şi spune-i că eşti gata să laşi păcatul! Atenţie cu gândurile, că tot păcatul de la gând se naşte!

Ce ne puteţi spune despre gândurile care, uneori, ajung la stadiul de obsesie?

Să ştiţi că gândurile până la moarte nu ne slăbesc! E bine că te luptă acum - lasă să te lupte dracul! - dar luptă-te şi tu cu el. Vrei să nu te lupţi? Vrei să nu ai gânduri? Nu se poate aşa!

Iar dacă gândul a ajuns la obsesie şi eşti gata să faci păcat, deja eşti la un pas de foc. Fugi la duhovnic, nu mai aştepta şi spune-i că eşti gata să laşi păcatul!

Atenţie cu gândurile, că tot păcatul de la gând se naşte! Nu este păcat pe care să-l faci cu voia ta, dar fără gânduri. Tot păcatul intră, mai întâi, prin imaginaţie. Sfântul Isaia, în cartea Ferestrele sufletului, spune că urechile, ochii, mintea aduc ispita în interiorul omului.

(Părintele Ioanichie Bălan, Spovedania - Taina împăcării, din Colecția Liman duhovnicesc, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 42)