![]() |
![]() |
|
#601
|
||||
|
||||
![]() Citat:
__________________
http://dorinastoica.blogspot.ro/ |
#602
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Multumesc Dorina pentru cuvântul tău . . . ![]()
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#603
|
||||
|
||||
![]()
Când spunem gânduri, nu înțelegem prin aceasta în mod simplu cugetele, ci chipurile și reprezentările sub care se înfățișează ele de fiecare dată însoțind cugetările corespunză*toare. Deci chipurile împreună cu cugetările se numesc gânduri. Prima și cea mai de temelie pricină a gândurilor în om este păcatul strămoșesc. Până atunci mintea omului era neîmpărțită la alte lucruri, fiind ațintită numai la Dumnezeu, însă din clipa săvârșirii păcatului strămoșesc a început să lucreze gândul tăgăduirii și în continuare toate celelalte gânduri. A doua cauză care pricinuiește gândurile în om sunt organele simțurilor, atunci când acestea nu sunt conduse de mintea cea stăpânitoare. Dar mai ales auzul și vederea. Astăzi, îndeosebi, datorită tehnologiei simțu*rile primesc mult mai multe iritații decât mai demult. De aceea și lupta cu gândurile este mai puternică. Al treilea motiv sunt patimile care există în om. De la acestea diavolii iau pricină să miște împotriva noastră gândurile cele rele. Al patrulea motiv și cel mai însemnat sunt diavolii. Sfântul Grigorie Sinaitul subliniază în mod explicit și pregnant: "Gândurile sunt cuvintele diavolilor și înainte-mergătoarele patimilor.
(Benedict Aghioritul, Gândurile și înfruntarea lor, Editura Evanghelismos, București, 2002, pp. 10-11)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#604
|
||||
|
||||
![]()
,,Diavolul, ne arată Sfântul Ioan Scărarul, ne sapă trei gropi, adică trei ispite: prin cea dintâi încearcă să ne împiedice să lucrăm binele. Prin a doua, chiar dacă facem binele, să nu-l facem pentru Dumnezeu, ci spre mândria noastră. Iar dacă nu a reușit prin aceste două curse, ne dă o îndrăzneală nejustificată în săvârșirea lui, pentru a ne duce pe culmile mândriei. Sufletul nostru are împotriva acestor trei ispite, trei arme specifice; pentru cea dintâi-sârguința și gândul la moarte; pentru cea de-a doua –supunerea și ocara; iar pentru cea din urmă- defăimarea de sine”.(Sfântul Ioan Scărarul). Diavolul declanșează asupra minții în scopul atrageii noastre la păcat două mecanisme: cel al închipuirii sau îmaginației și cel al amintirii. Prin închipuire, diavolul caută să născocească tot felul de idei și reprezentări păcătoase și pătimașe, iar când nu reușește, ne aduce aminte de păcatele trecute, prin declanșarea mecanismelor amintirii.
Diavolul adoptă o dublă strategie: până la săvârșirea faptei rele diavolul dă curaj și îndrăzneală ca să primim ispita, să o însoțim cu gânduri proprii, să consimțim la lucrarea ei și să o facem, iar după săvârșirea păcatului, caută să ne strecoare în suflet întristarea și deznădejdea, îngrozindu-ne cu spaimele Judecății. (Sfântul Ioan Scărarul) Referindu-se la procesul de împătimire, Evagrie vorbește despre diavolul care face ca sufletul împătimit să devină nesimțitor. ,,Când năvălește acela, iese sufletul din starea sa firească și leapădă cuviința și frica Domnului, iar păcatul nu-l mai socotește păcat, fărădelegea n-a mai socotește fărădelege și la osânda și munca veșnică se gândește ca la niște vorbe goale. Acest demon poate fi izgonit prin atenția la nenorocirile, bolile și suferințele altora care ne sensibilizează și care, pun pe fugă pe acest diavol întrucât sufletul este străpuns puțin câte puțin și trezit la milă fiind dezlegat de împietrirea venită de la demon.” Cel mai tare ne luptă vrăjmașii diavoli în timpul rugăciunii. Scopul lor este ,să ne fure rugăciunea cea de ceas de la noi. Evagrie Ponticul ne spune că ,,tot războiul ce se aprinde între noi și vrăjmașii diavoli nu se poartă pentru nimic altceva decât pentru rugăciunea duhovnicească. În timpul rugăciunii, lupta și năvălirea vrăjmașului diavol are amploarea și răutatea fiarelor sălbatice. Ei se reped asupra rugătorilor ,,în cârduri”, luând forme și consistențe materiale dintre cele mai ciudate și periculoase și încercând să-i îngreuneze prin moleșeala somnului, vedenii, lumini, amăgiri, năluciri, tulburări chiar și hormonale”. Sfinții Calist și Ignatie Xanthopol spun că aceste ispite au rostul de a face mintea să nu se mândreacă de binele ce l-a aflat ci, dimpotrivă, războită, certată și umilită, să sporească în smerita cugetare. În legătură cu aceste momente, Părinții filocalici vorbesc despre îngăduința lui Dumnezeu sau despre ascunderea harului de la noi. Dar chiar în această ascundere, harul ajută în chip tainic sufletul, ca să arate vrăjmasilor lui că biruinta este numai a sufletului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#605
|
||||
|
||||
![]()
„Credința este cea dintâi și principala armă în lupta cu patimile, fiindcă credința este lumina minții care alungă întunericul patimilor, precum și tăria minții care alungă boala din suflet. Credința poartă în sine însăși nu numai propriul său principiu și substanță, dar și principiul și substanța tuturor celorlalte virtuți – desfășurându-se una din cealaltă și încercuindu-se una pe alta precum inelele unui copac. Dacă se poate spune despre credință că are un limbaj, acel limbaj este rugăciunea.”
(Părintele Iustin Popovici, Credinta Ortodoxă si viața în Hristos, Editura Bunavestire, pp. 60-61, Galați, 2003)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#606
|
||||
|
||||
![]()
Un frate care a păcătuit a mers la un Sfânt Părinte și l-a întrebat ce trebuie să facă: „Ai căzut? Ridică-te!”, i-a spus acesta.
„M-am ridicat, dar am păcătuit din nou”, i-a răspuns omul. „Nu-i nimic, i-a spus părintele, te ridici din nou...! Clipa finală trebuie să te găsească, fie ridicându-te, fie căzând, dar în luptă cu tine însuți și cu ispitele. Numai așa găsești calea spre rai”. (Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicesti, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011, p. 19)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#607
|
||||
|
||||
![]()
Tulburarea, indiferent de cauzele aparent bune ale provenienței ei, este cea mai dăunătoare ispită pentru suflet, de aceea trebuie să fie considerate nedrepte și neadevărate acele cauze și prilejuri care o stârnesc. Dacă Domnul Atotbun se îngrijește pentru folosul nostru sufletesc și mântuirea noastră mai mult decât noi înșine, atunci se cuvine să ne căutăm scăparea de gândurile care ne tulbură la bunătatea și atotputernicia lui Dumnezeu, căci prin grija noastră nepotrivită, prin temerea și frica necuvioasă nu putem face nimic. Vom trăi atât timp cât ne va dărui Dătătorul de viață, care ia viața și învie, rănește și tămăduiește, pe toate le aranjează cu înțelepciunea Sa, după unicul bine, spre cele folositoare și mântuitoare.
Nu trebuie să uităm cuvântul evanghelic: „Vai nouă când ne vorbesc de bine toți oamenii”. (Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, pp. 131-132)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#608
|
||||
|
||||
![]()
Vom discuta despre invidie, arătând cât de rea și dăunătoare sufletului este această patimă. Împăratul Irod, bătrân neputincios în vârstă de șaptezeci de ani, auzind că s-a născut Hristos, noul împărat israelitean, s-a aprins de invidia care l-a orbit și i-a împietrit inima într-o așa măsură, încât a hotărât să ucidă în regiunea Betleem până la paisprezece mii de prunci, pentru ca împreună cu ei să-l omoare și pe Hristos care S-a născut...
Însă invidiosul Irod nu l-a ucis pe Hristos, ci și-a pierdut pentru totdeauna sufletul, iar pruncii uciși de către el vor petrece fericiți pentru veșnicie în cămările cerești ale mucenicilor, în timp ce el are să se chinuie pentru veșnicie în gheenă.Trebuie să ne străduim în tot chipul să ne împotrivim invidiei și să distrugem această patimă încă de la începutul ei, pentru că cei copleșiți de invidie procedează în acțiunile lor aproape asemănător lui Irod. ...Să ne silim să avem dragoste și bunăvoință față de toți, atât față de cei ce ne iubesc, cât și față de cei care nu ne iubesc, față de cei binevoitori și față de cei nebinevoitori. Nu în zadar spune cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu este dragoste, iar cel ce petrece în dragoste, în Dumnezeu petrece, și Dumnezeu este în el”. Amin. (Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia crestină, Editura Platytera, p. 133)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#609
|
||||
|
||||
![]()
Iubirea firească, iubirea căzută, aprinde sângele omului, îi pune în mișcare nervii, îi stârnește închipuirea; iubirea sfântă răcorește sângele, odihnește și sufletul și trupul, atrage omul lăuntric la ruga tăcută, îl afundă în dulceața smereniei și desfătării duhovnicești.
(Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, Editura Sophia, București, 2009)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#610
|
||||
|
||||
![]()
Dacă gândul a ajuns la obsesie și ești gata să faci păcat, deja ești la un pas de foc. Fugi la duhovnic, nu mai aștepta și spune-i că ești gata să lași păcatul! Atenție cu gândurile, că tot păcatul de la gând se naște!
Ce ne puteți spune despre gândurile care, uneori, ajung la stadiul de obsesie? Să știți că gândurile până la moarte nu ne slăbesc! E bine că te luptă acum - lasă să te lupte dracul! - dar luptă-te și tu cu el. Vrei să nu te lupți? Vrei să nu ai gânduri? Nu se poate așa! Iar dacă gândul a ajuns la obsesie și ești gata să faci păcat, deja ești la un pas de foc. Fugi la duhovnic, nu mai aștepta și spune-i că ești gata să lași păcatul! Atenție cu gândurile, că tot păcatul de la gând se naște! Nu este păcat pe care să-l faci cu voia ta, dar fără gânduri. Tot păcatul intră, mai întâi, prin imaginație. Sfântul Isaia, în cartea Ferestrele sufletului, spune că urechile, ochii, mintea aduc ispita în interiorul omului. (Părintele Ioanichie Bălan, Spovedania - Taina împăcării, din Colecția Liman duhovnicesc, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 42)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Daca pot primi niste raspunsuri | andrei23 | Generalitati | 28 | 19.06.2011 18:13:32 |
Caut niste raspunsuri | NeInocentiu | Secte si culte | 108 | 18.04.2011 13:43:12 |
|