lumea in care traim

[costel]

Cand ni s-a cerut sa intoarcem si celalat obraz probabil s-a tinut seama de faptul ca violenta naste violenta, iar iubirea - iubire. Ma cutremur ori de cate ori imi aduc aminte de faptul ca Hristos pe cruce se roaga pentru cei ce L-au rastignit, ca nu devine violent fata de cei care aruncau cu pietre in desfranata, ... si ma minunez ca martirii nu mai simteau chinurile - erau aruncati in foc si ieseau nevatamati. Ce invat? Ca iubirea poate face minuni, ura si violenta nu.

În prealabil postat de costel

Cand ni s-a cerut sa intoarcem si celalat obraz probabil s-a tinut seama de faptul ca violenta naste violenta, iar iubirea - iubire. Ma cutremur ori de cate ori imi aduc aminte de faptul ca Hristos pe cruce se roaga pentru cei ce L-au rastignit, ca nu devine violent fata de cei care aruncau cu pietre in desfranata, ... si ma minunez ca martirii nu mai simteau chinurile - erau aruncati in foc si ieseau nevatamati. Ce invat? Ca iubirea poate face minuni, ura si violenta nu.

Putem sa ne gandim in acest sens si la exemplul Sf.Apostolului Stefan>Faptele Sf.Apostoli 7:54-60.

[iustin10]

În prealabil postat de giovaninnaa

Dragii mei, as vrea sa va intreb ceva. Eu lucrez cu publicul. Cu foooartee mult public. Ma ingrozeste ce vad. Ma ingrozeste ce vad si pe strada, si in trafic. Ma ingrozeste sa vad ca majoritatea celor din jurul meu nu mai sunt oameni, nu sunt nici animale, daca i-as numi animale as jigni necuvantatoarele.

Si vin si va intreb: cum sa-i iubim? cum sa reusim sa iubim astfel de specimene? cum sa-i iubim pe cei care injura, care se bat, care sunt extrem de nesimtiti, pe cei care sunt violenti, nespus de rai, care nu au nici un dram de bun simt.....

E mult prea plina lumea de astfel de indivizi... eu am de-a face cu ei mereu... sunt ingrozita. mi-e si frica uneori.

Cum sa ne purtam cu astfel de indivizi? ce na facem, dragii mei?

Lumea in care traim nu e mai rea ca altadata,e aceiasi lume . Sunt aceiasi care duminica il primeau pe Iisus in Ierusalim cu ramuri de copaci,datorita minunilor si faimei Sale si speranatei in El,si peste cateva zile ,strigau cu o ura fara motiv 'Rastigneste-l,rastigneste-l!"
Oare Domnul s-a scarbit vreo clipa de ei ? Nu,nici o ocara nu s-a auzit din gura sa,nici un cuvant de judecata sau ne-apreciere,sau dispret .Ci doar compatimire ("Nu pe Mine plangeti-Ma ci pe copiii vostri,caci daca aceasta se face copacului celui verde ,ce se va face celui uscat" ) sau mila intelegere si iertare ("Iarta-i Doamne caci nu stiu ce fac")
Daca dragostea noastra nu depaseste manualul de religie si granita forumului,suntem crestini doar cu numele. Trebuie sa invatam sa iubim pe cei ce ne urasc.E foarte greu stiu,ne apuca scarba ,greata,deznadejdea . Dar stati un pic ,ce sunt aceste stari? Sunt sentimente ale noastre . Hopa,iata unde e problema . Nu in rautatea (insuportabila de altfel) a lumii . Ci problema e in noi,in racirea noastra,in neputinta de a iubi.Iubirea trebuie educata ,trebuie actionat pentru sporirea ei ,dar niciodata nu trebuie abandonata,nici macar in teorie.
OARE N-ATI CITIT CA CINE VA FACE PE FRATELE SAU,PROST SAU NEBUN ,E LA FEL CU CEL CARE II IA VIATA ? Caci acela distruge sufletul fratelui sau.
Deci strangeti din dinti ,si invatati sa iubiti,si practicand aceasta, sila se va transforma in caldura sufleteasca,si in intelegere fata de ceilalti .
Caci zicea cineva mai sus ca atunci cand vorbim cu ceilalti ,aacestia pe care ii socotim rai,Hristos e acolo.Nu numai ca El e acolo,dar El e chiar in cel pe care il dispretuiesti ,cel de langa tine ,de care iti e sila .Caci Hristos a murit si pt el.

[Daniel777]

În prealabil postat de giovaninnaa

Dragii mei, nu imi spuneti teorie, ca stiu si eu CUM trebuie sa ne purtam cu ei, stiu si eu foarte bine ca trebuie sa ne rugam pentru ei....

eu va intreb CONCERT SI PRACTIC cum actionam CU NOI INSINE?

Exista si in noi rautate,si cu aceasta rautate ii privim pe ceilalti si ne facem o parere proasta despre ei.Singura solutie este sa eliminam din noi raul,si asta o putem face doar apropiindu-ne cat mai mult de Hristos.Cu rugaciunea lui Iisus,putem deveni mai calmi,senini,si putem privi pe ceilalti,daca nu cu dragoste,macar cu bunavointa..

[mihele_m]

În prealabil postat de giovaninnaa

Dragii mei, as vrea sa va intreb ceva. Eu lucrez cu publicul. Cu foooartee mult public. Ma ingrozeste ce vad. Ma ingrozeste ce vad si pe strada, si in trafic. Ma ingrozeste sa vad ca majoritatea celor din jurul meu nu mai sunt oameni, nu sunt nici animale, daca i-as numi animale as jigni necuvantatoarele.

Si vin si va intreb: cum sa-i iubim? cum sa reusim sa iubim astfel de specimene? cum sa-i iubim pe cei care injura, care se bat, care sunt extrem de nesimtiti, pe cei care sunt violenti, nespus de rai, care nu au nici un dram de bun simt.....

E mult prea plina lumea de astfel de indivizi... eu am de-a face cu ei mereu... sunt ingrozita. mi-e si frica uneori.

Cum sa ne purtam cu astfel de indivizi? ce na facem, dragii mei?

In ce fel de domeniu lucrati ?ca sa ajungi sa asemini aproapele tau cu bietele necuvintatoare este un cuvint greu ,mai rau inca :"citez" ati supara bietele necuvintatoare daca le-ati compara cu ele .Este o comparatie extrem de dura .Vati gindit vreodata ca faceti parte din aceias categorie ? Acest sait dezbate subiecte de credinta nu subiecte de apostrofare si jignire .Oare chiar uitam calitatea CUVINTULUI OM .

[mihele_m]

În prealabil postat de Daniel777

Exista si in noi rautate,si cu aceasta rautate ii privim pe ceilalti si ne facem o parere proasta despre ei.Singura solutie este sa eliminam din noi raul,si asta o putem face doar apropiindu-ne cat mai mult de Hristos.Cu rugaciunea lui Iisus,putem deveni mai calmi,senini,si putem privi pe ceilalti,daca nu cu dragoste,macar cu bunavointa..

Da exista in noi atita rautate incit vedeti D-voastra am ajuns sa ne .comparam aproapele nostru care este tot om ,cu bietele necuvintatoare . De fapt uita ca facind aceasta comparatie se catalogheaza pe sine insusi !Spunem cuvinte dure si dureroase fiindca a ajuns raul sa stapineasca binele .

[savudanmihai]

În prealabil postat de giovaninnaa

Dragii mei, as vrea sa va intreb ceva. Eu lucrez cu publicul. Cu foooartee mult public. Ma ingrozeste ce vad. Ma ingrozeste ce vad si pe strada, si in trafic. Ma ingrozeste sa vad ca majoritatea celor din jurul meu nu mai sunt oameni, nu sunt nici animale, daca i-as numi animale as jigni necuvantatoarele.

Si vin si va intreb: cum sa-i iubim? cum sa reusim sa iubim astfel de specimene? cum sa-i iubim pe cei care injura, care se bat, care sunt extrem de nesimtiti, pe cei care sunt violenti, nespus de rai, care nu au nici un dram de bun simt.....

E mult prea plina lumea de astfel de indivizi... eu am de-a face cu ei mereu... sunt ingrozita. mi-e si frica uneori.

Cum sa ne purtam cu astfel de indivizi? ce na facem, dragii mei?

Lumea inconjuratoare ne oglindeste.Sutem in mare majoritate extreme/extremisti si ne purtam ca atare.Renegam natura noastra interioara care este Totala.
Tu renegi animalul care se afla in tine.Si altii asemenea tie la fel.
Cei care au reusit sa-si inviga monstrii interiori,odata aruncati in cusca leilor au iesit nevatamti de acolo.De exemplu profetul Daniel.
Daca ma vei intreba cum au reusit iti pot spune ca prin forta Iubirii.
Inseamna ca forta iubirii noastre este insuficienta pentru a putea transforma lumea aceasta.

[costel]

În prealabil postat de giovaninnaa

Dragii mei, as vrea sa va intreb ceva. Eu lucrez cu publicul. Cu foooartee mult public. Ma ingrozeste ce vad. Ma ingrozeste ce vad si pe strada, si in trafic. Ma ingrozeste sa vad ca majoritatea celor din jurul meu nu mai sunt oameni, nu sunt nici animale, daca i-as numi animale as jigni necuvantatoarele.

Si vin si va intreb: cum sa-i iubim? cum sa reusim sa iubim astfel de specimene? cum sa-i iubim pe cei care injura, care se bat, care sunt extrem de nesimtiti, pe cei care sunt violenti, nespus de rai, care nu au nici un dram de bun simt.....

E mult prea plina lumea de astfel de indivizi... eu am de-a face cu ei mereu... sunt ingrozita. mi-e si frica uneori.

Cum sa ne purtam cu astfel de indivizi? ce na facem, dragii mei?

Mi-a placut tare mult acest cuvant "Nimeni nu are dreptul sa priveasca o alta persoana de sus, decat atunci cand se apleaca si ii intinde o mana pentru a o ajuta sa se ridice". Cred ca avem multe de invatat din aceasta afirmatie.

[Langu]

În prealabil postat de giovaninnaa

Dragii mei, as vrea sa va intreb ceva. Eu lucrez cu publicul. Cu foooartee mult public. Ma ingrozeste ce vad. Ma ingrozeste ce vad si pe strada, si in trafic. Ma ingrozeste sa vad ca majoritatea celor din jurul meu nu mai sunt oameni, nu sunt nici animale, daca i-as numi animale as jigni necuvantatoarele.

Si vin si va intreb: cum sa-i iubim? cum sa reusim sa iubim astfel de specimene? cum sa-i iubim pe cei care injura, care se bat, care sunt extrem de nesimtiti, pe cei care sunt violenti, nespus de rai, care nu au nici un dram de bun simt.....

E mult prea plina lumea de astfel de indivizi... eu am de-a face cu ei mereu... sunt ingrozita. mi-e si frica uneori.

Cum sa ne purtam cu astfel de indivizi? ce na facem, dragii mei?

Priveste-i cu drag si vei vedea ca in fiecare e ceva frumos.

În prealabil postat de giovaninnaa

Dragii mei, as vrea sa va intreb ceva. Eu lucrez cu publicul. Cu foooartee mult public. Ma ingrozeste ce vad. Ma ingrozeste ce vad si pe strada, si in trafic. Ma ingrozeste sa vad ca majoritatea celor din jurul meu nu mai sunt oameni

am citit de curand acest articol, despre Romania, care doare intr-adevar.
sa nu ne imbatam insa cu apa rece, nicaieri oamenii nu sunt perfecti. poate doar un pic mai civilizati, unii dintre ei.

Dor de Romania?!? – un text care doare
De Alin Fumurescu (sursa: voxpublica.ro)


Ca unul care se afla printre cei plecati, nu pot sa ma pronunt fara a intra intr-un “conflict de interese”. Daca am refuzat acuzatiile celor care sustin ca nu pot vorbi despre realitatile din Romania daca nu (prea mai) locuiesc acolo, refuz si sa ma transform in acuzator. Textul, insa, merita citit. Doare pana la prasele, credeti-ma.
Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să găseşti – ca şi mine – o majoritate ponosită, subjugată compromisului şi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi, peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun ucigaşă, cu “gipane” supradimensionate, gata să te spulbere cu zile pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi, gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat în grandomania lor fără limite. Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul lor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită visat!… Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şi latră. Se comunică aproape monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua agreabilă – mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru dumneavoastră – par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.

Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin. Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care “se descurcă” e mereu grăbită, repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare dus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, după care “e bine şi aşa”, se schimbă brusc direcţia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e cuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile – adînci, bărbaţii – aţîţaţi în animalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este nespălat.

De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi.

Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.

Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.

Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură, ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor. Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi. Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.

Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şi imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic îndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase. Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi vorbeşte în citate aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo pînă colo, punîndu-şi ca unic ţel banul – fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă. Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît “dincolo” la preţuri mai mari decît “dincolo”, la salarii mai mici decît “dincolo”.

Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple hambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai mare şi cît mai repede.

Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că “nu e drept”. Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd e de luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după cum e şi familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala, precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor. Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar – dacă-mi permiţi metafora – la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat. Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sînt omor cu premeditare.

Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim? Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns. Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ. Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer.