A divorta sau a nu divorta?

[o copila]

Dragi prieteni,

Zaharia, nu sunt suparata si nu ma deranjeaza tonul tau critic sau aspru. In momentul in care mi-am expus povestea pe un forum public mi-am asumat toata critica ce s-ar isca precum si comentariile voit rauvoitoare. Nu consider ca ceea ce ai postat tu ar fi astfel, rauvoitor. Din contra, mi-ai dat invataturi bune ca extensie a textelor biblice, pe care eu fie nu le cunosc fie nu le pricep.
Este alegerea ta daca doresti sa nu-mi mai raspunzi, eu iti multumesc pentru ce ai scris pana acum.
Mai am de invatat! Asta este clar! Dar eu ca sa pot face un lucru mai intai trebuie sa il inteleg. Poate gresesc, pentru ca in viata daca vrei sa intelegi totul s-ar putea sa o iei razna si sa nu intelegi nimic. Dar asa invat, din greseli , daca e cazul, sau din sfaturi date de diferite persoane binevoitoare.
Asadar, Zaharia, daca nu iti cer prea mult, ai putintica rabdare cu mine, sunt doar o copila, dar ma fac eu mare!

Anna21, iti multumesc si pentru cuvintele tale.
Am sa trag aer adanc in piept, am sa ma calmez si o sa observ lucrurile din afara. Poate ca sunt prea ancorata in rutina zilnica si nu mai vad ceea ce trebuie.

Am sa incerc sa NU COMENTEZ, SA NU CRITIC, SA NU MA REVOLT.

Doamne-ajuta!

[zaharia_2009]

În prealabil postat de o copila

Dragi prieteni,

Zaharia, nu sunt suparata si nu ma deranjeaza tonul tau critic sau aspru. In momentul in care mi-am expus povestea pe un forum public mi-am asumat toata critica ce s-ar isca precum si comentariile voit rauvoitoare. Nu consider ca ceea ce ai postat tu ar fi astfel, rauvoitor. Din contra, mi-ai dat invataturi bune ca extensie a textelor biblice, pe care eu fie nu le cunosc fie nu le pricep.
Este alegerea ta daca doresti sa nu-mi mai raspunzi, eu iti multumesc pentru ce ai scris pana acum.
Mai am de invatat! Asta este clar! Dar eu ca sa pot face un lucru mai intai trebuie sa il inteleg. Poate gresesc, pentru ca in viata daca vrei sa intelegi totul s-ar putea sa o iei razna si sa nu intelegi nimic. Dar asa invat, din greseli , daca e cazul, sau din sfaturi date de diferite persoane binevoitoare.
Asadar, Zaharia, daca nu iti cer prea mult, ai putintica rabdare cu mine, sunt doar o copila, dar ma fac eu mare!

Anna21, iti multumesc si pentru cuvintele tale.
Am sa trag aer adanc in piept, am sa ma calmez si o sa observ lucrurile din afara. Poate ca sunt prea ancorata in rutina zilnica si nu mai vad ceea ce trebuie.

Am sa incerc sa NU COMENTEZ, SA NU CRITIC, SA NU MA REVOLT.

Doamne-ajuta!

Am sa te critic cu adevarat si am sa-ti spun verede in fata : este tare bine ca nu te superi usor si ca te feresti de mindrie , ca te smeresti dupa puteri si ca primesti cu duh umilit ce ti se spune . Urmeaza din toate povetele sa alegi ce ti se potriveste tie doar sa ai grija sa stai in Hristos. Procedind asa ai aproape sigur deja cel mai mare ajutor : D.zeu nu-ti v-a sta impotriva ci din contra , la dreapta suflindu-ti duh innoitor de putere si dreptate. Orice ai intimpina si orice ai petrece in toata viata ta sa ai singura grija sa nu iesi din Hristos caci asa vei avea viata vesnica !
Nu-i deloc usor sa fi monah sau sa vietuiesti in cununie. Viata-i grea deopotriva si sunt multe caderi . Sa ne ridicam de fiecare data oricit de jos am fi cazuti si sa strigam dupa ajutor la Hristos .
In plus de aceasta mamele roditoare de prunci si devotate casei sale mai au un ajutor nepretuit in lumea aceasta : pe Maica Domnului care mult ajuta si alina aceste mame. Nu este data in care sa nu fie chemata cu durere sau cu lacrimi si sa nu ajute deoarece nu degeaba se cheama ,,Grabnica Ajutatoatea".

Pe linga lumea lume , rece si complicata iata cite ajutoare si cit ajutor poti primi traind in Hristos ! Cit de frumos spune prorocul David :
,,Tinar am fost si am imbatrinit dar nu am vazut pe cel drept prigonit nici semintia lui cersind piine !"

Iarta-ma pt. ce am gresit asupra ta !

[Pandion]

În prealabil postat de anna21

O sotie crestina trebuie sa fie supusa si atat.

Nu chiar, o sotie trebuie sa fie supusa sotului atata timp cat acesta se supune lui Cristos.

[Pandion]

Dalia, imi pare tare rau sa aud ca ai trecut prin atatea necazuri cu sotul tau, nimeni nu ar trebui sa indure asa ceva, dar bine ca s-au terminat si viata ta arata altfel acum.

[anna21]

În prealabil postat de Pandion

Nu chiar, o sotie trebuie sa fie supusa sotului atata timp cat acesta se supune lui Cristos.

Gresit.
Supunerea nu este conditionata de supunerea sotului fata de Hristos.
(limita ascultarii este incalcarea poruncilor lui Dumnezeu, nu credinciosia sotului)

"Asemenea şi voi, femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, aşa încât, chiar dacă sunt unii care nu se pleacă cuvântului, să fie câştigaţi, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, văzând de aproape viaţa voastră curată şi plină de sfială." (I Petru, cap 3)

[heaven]

În prealabil postat de dalia11

Mentalitatea asta de "nu il lasa pentru ca altul poate fi mai rau de atat"...mi se pare o minciunica pe care foarte multe femei si-o spun lor insele.De ce?
Pentru ca sunt dependente,nesigure pe ele si se tem de faptul ca schimbarea le-ar face sa iasa din zona de comfort,de aparenta siguranta pe care o da traiul alaturi de un partener.
Asa se explica,printre altele, cum atatea femei abuzate psihologic,verbal sau chiar fizic continua sa isi petreaca traiul amar alaturi de abuzator.
Abuzul emotional nu lasa urme vizibile precum cel fizic,insa ranile lui sunt mult mai adanci si se vindeca greu.
Tot ce vom pune mai presus de Dumnezeu vom pierde,iar atunci cand ne lasam abuzati astfel de un om pana ajungem sa nu mai functionam normal si sa ne distrugem pe noi,asta facem,pentru ca Dumnezeu ne-a creat in cu totul alte scopuri si ne-a dat in acelasi timp posibilitatea sa alegem.


Draga Heaven, am fost surprinsa placuta de comentariul tau, deoarece ai prezentat exact motivele pt care unele femei nu divorteaza, chiar daca sufera diverse abuzuri. Si eu ma regasesc in aceasta descriere. Am suportat toate tipurile de abuzuri, nu am divortat din motivele prezentate de tine anterior, dar sunt separata de el de 2 ani, desi inca locuim impreuna. In urma unui abuz fizic foarte grav, de fata cu fratii lui, din care am scapat cu viata la interventia fratelui lui, am spus ca divortez. Imi era rusine de ceea ce mi-a facut fata de rudele lui. Dupa un timp, m-am gandit la impacare de dragul copiilor, la indemnul parintilor, al preotului etc. Surpriza: el nu mai vroia pt. ca l-am facut de rusine in fata fratilor, spunand ca divortez. La acea concluzie ajunsese dupa o vizita de o saptamana la frati. Mi-a mai spus niste vorbe care m-au ranit mult, mult mai tare decat pumnii primiti atunci. Am crezut ca viata mea se termina, ca nu mai gasesc busola. Am plans 3 zile continuu. Am inceput sa merg la Biserica la Sfanta Liturghie, la masluri, in pelerinaje, am facut chiar Maslu in casa la care nu am fost prezenta decat eu, deoarece si pe copii i-a indepartat de mine. Zicea ca ii va lua el, pt. ca are mai multi bani decat mine, care sunt bugetara. Toate acestea le-am facut cu scopul de a-mi recupera familia. Treptat, mi-am revenit sufleteste, am cunoscut bucurii duhovnicesti de care eram complet straina inainte, copiii s-au reapropiat de mine, intr-un cuvant, viata mea s-a schimbat in bine. Am devenit alt om, evident mai bun decat eram inainte, lucru sesizat de multi. Pe masura ce ma rugam mai mult si mergeam la Biserica realizam ca acea relatie nu era potrivita pt. mine. Asa cum ai spus tu, il pusesem inainte pe el mai presus de Dumnezeu. Viata mea era inchinata lui, faceam ce ii placea, nu cumva sa se supere, nu ma puteam intalni cu o prietena, nu putea sa vina nimeni la mine fara sa comenteze, nu aveam nici dreptul sa ma iut la televizor la ce vroiam. El alegea pt. mine. Permanent imi spunea ca face totul mai bine ca mine, mereu facea comparatii in favoarea lui, nu comunicam sincer, deschis, asa cum ar trebui sa o faca sotii. Imi spunea, daca deschideam un subiect sa lamuresc ceva, ca eu am "o problema". Si ma facuse sa cred ca eu chiar am probleme si el este fara greseala, asa cum sustinea.
Acum ,ma simt un om liber, in sensul bun al cuvantului. Chiar prezenta pe acest forum este o dovada. Merg la Biserica si in pelerinaje cand vreau, mi-am facut prieteni oameni de calitate cu care sa pot discuta sincer, mi-am schimbat in bine relatia cu parintii mei, care suferea tot din cauza lui, si, mai important decat toate este schimbarea mea dpdv duhovnicesc. Am mai reusit sa ma cunosc mai bine, sa-mi descopar niste aptitudini si limite pe care nu le cunosteam inainte. Mi-am asumat suferinta, intelegand ca pentru pacatele mele mi s-a intamplat tot. Nu ma gandesc la alta relatie, nu caut pe altcineva. L-am descoperit la Dumnezeu si imi este suficient. Singura mea problema acum este ca stam sub acelasi acoperis, dar nu schimbam nicio vorba. Am incercat de cateva ori sa vb cu el, dar nici nu se uita la mine. Mi-am cerut si iertare de la el la indemnul duhovnicului, dar degeaba. Incerc sa nu ma las afectata de acest lucru. Am inteles ca problema e la el: imaturitate afectiva, frustrari mari din copilarie, sentimente de inferioritate. Rezolvarea definitiva a problemei o astept cu speranta tot de la bunul Dumnezeu. Ceea ce am invatat este ca despartirea nu este intotdeauna o tragedie, ca se poate folosi momentul pentru a face ceva pt. sufletul tau si al celor dragi tie, ca Dumnezeu a ingaduit aceasta suferinta cu scopul de a ne apropia mai mult de El.

Ma bucur ca in mare parte ti-ai gasit linistea interioara in prezent si sper ca si alte femei sa invete din povestea ta de viata.
Dumnezeu sa iti calauzeasca pasii si de acum incolo pentru a descoperi rezolvarile cele mai benefice pentru sufletul tau!

[heaven]

În prealabil postat de anna21

Gresit.
Supunerea nu este conditionata de supunerea sotului fata de Hristos.
(limita ascultarii este incalcarea poruncilor lui Dumnezeu, nu credinciosia sotului)

"Asemenea şi voi, femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, aşa încât, chiar dacă sunt unii care nu se pleacă cuvântului, să fie câştigaţi, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, văzând de aproape viaţa voastră curată şi plină de sfială." (I Petru, cap 3)

Vezi ca unele femei s-au supus intr-atat sotului incat au sfarsit de mana lui,iar copiii au ramas cu sechele pe viata!

[andreicozia]

În prealabil postat de heaven

Vezi ca unele femei s-au supus intr-atat sotului incat au sfarsit de mana lui,iar copiii au ramas cu sechele pe viata!

Tu chiar crezi ce spune Irina?
Ea se "supune" cu un scrisnit de dinti de probabil isi lasa sotul fara rasuflare, far cuvinte, asa cum a mentionat de multe ori...dupa care vine si vezi unde-si varsa veninul acumulat :))))

[o copila]

În prealabil postat de dalia11

Mentalitatea asta de "nu il lasa pentru ca altul poate fi mai rau de atat"...mi se pare o minciunica pe care foarte multe femei si-o spun lor insele.De ce?
Pentru ca sunt dependente,nesigure pe ele si se tem de faptul ca schimbarea le-ar face sa iasa din zona de comfort,de aparenta siguranta pe care o da traiul alaturi de un partener.
Asa se explica,printre altele, cum atatea femei abuzate psihologic,verbal sau chiar fizic continua sa isi petreaca traiul amar alaturi de abuzator.
Abuzul emotional nu lasa urme vizibile precum cel fizic,insa ranile lui sunt mult mai adanci si se vindeca greu.
Tot ce vom pune mai presus de Dumnezeu vom pierde,iar atunci cand ne lasam abuzati astfel de un om pana ajungem sa nu mai functionam normal si sa ne distrugem pe noi,asta facem,pentru ca Dumnezeu ne-a creat in cu totul alte scopuri si ne-a dat in acelasi timp posibilitatea sa alegem.


Draga Heaven, am fost surprinsa placuta de comentariul tau, deoarece ai prezentat exact motivele pt care unele femei nu divorteaza, chiar daca sufera diverse abuzuri. Si eu ma regasesc in aceasta descriere. Am suportat toate tipurile de abuzuri, nu am divortat din motivele prezentate de tine anterior, dar sunt separata de el de 2 ani, desi inca locuim impreuna. In urma unui abuz fizic foarte grav, de fata cu fratii lui, din care am scapat cu viata la interventia fratelui lui, am spus ca divortez. Imi era rusine de ceea ce mi-a facut fata de rudele lui. Dupa un timp, m-am gandit la impacare de dragul copiilor, la indemnul parintilor, al preotului etc. Surpriza: el nu mai vroia pt. ca l-am facut de rusine in fata fratilor, spunand ca divortez. La acea concluzie ajunsese dupa o vizita de o saptamana la frati. Mi-a mai spus niste vorbe care m-au ranit mult, mult mai tare decat pumnii primiti atunci. Am crezut ca viata mea se termina, ca nu mai gasesc busola. Am plans 3 zile continuu. Am inceput sa merg la Biserica la Sfanta Liturghie, la masluri, in pelerinaje, am facut chiar Maslu in casa la care nu am fost prezenta decat eu, deoarece si pe copii i-a indepartat de mine. Zicea ca ii va lua el, pt. ca are mai multi bani decat mine, care sunt bugetara. Toate acestea le-am facut cu scopul de a-mi recupera familia. Treptat, mi-am revenit sufleteste, am cunoscut bucurii duhovnicesti de care eram complet straina inainte, copiii s-au reapropiat de mine, intr-un cuvant, viata mea s-a schimbat in bine. Am devenit alt om, evident mai bun decat eram inainte, lucru sesizat de multi. Pe masura ce ma rugam mai mult si mergeam la Biserica realizam ca acea relatie nu era potrivita pt. mine. Asa cum ai spus tu, il pusesem inainte pe el mai presus de Dumnezeu. Viata mea era inchinata lui, faceam ce ii placea, nu cumva sa se supere, nu ma puteam intalni cu o prietena, nu putea sa vina nimeni la mine fara sa comenteze, nu aveam nici dreptul sa ma iut la televizor la ce vroiam. El alegea pt. mine. Permanent imi spunea ca face totul mai bine ca mine, mereu facea comparatii in favoarea lui, nu comunicam sincer, deschis, asa cum ar trebui sa o faca sotii. Imi spunea, daca deschideam un subiect sa lamuresc ceva, ca eu am "o problema". Si ma facuse sa cred ca eu chiar am probleme si el este fara greseala, asa cum sustinea.
Acum ,ma simt un om liber, in sensul bun al cuvantului. Chiar prezenta pe acest forum este o dovada. Merg la Biserica si in pelerinaje cand vreau, mi-am facut prieteni oameni de calitate cu care sa pot discuta sincer, mi-am schimbat in bine relatia cu parintii mei, care suferea tot din cauza lui, si, mai important decat toate este schimbarea mea dpdv duhovnicesc. Am mai reusit sa ma cunosc mai bine, sa-mi descopar niste aptitudini si limite pe care nu le cunosteam inainte. Mi-am asumat suferinta, intelegand ca pentru pacatele mele mi s-a intamplat tot. Nu ma gandesc la alta relatie, nu caut pe altcineva. L-am descoperit la Dumnezeu si imi este suficient. Singura mea problema acum este ca stam sub acelasi acoperis, dar nu schimbam nicio vorba. Am incercat de cateva ori sa vb cu el, dar nici nu se uita la mine. Mi-am cerut si iertare de la el la indemnul duhovnicului, dar degeaba. Incerc sa nu ma las afectata de acest lucru. Am inteles ca problema e la el: imaturitate afectiva, frustrari mari din copilarie, sentimente de inferioritate. Rezolvarea definitiva a problemei o astept cu speranta tot de la bunul Dumnezeu. Ceea ce am invatat este ca despartirea nu este intotdeauna o tragedie, ca se poate folosi momentul pentru a face ceva pt. sufletul tau si al celor dragi tie, ca Dumnezeu a ingaduit aceasta suferinta cu scopul de a ne apropia mai mult de El.

Dalia, multumesc ca ti-ai deschis sufletul aici. Slava Domnului ca eu nu trec prin ce ai trecut tu! Nici nu vreau sa imi imaginez!
Poate ca tot raul spre bine, pentru ca altfel tu nu te-ai fi schimbat, dar.......aici imi apare o alta dilema: de ce Dumnezeu a ingaduit ca voi sa va cununati in Sf. Biserica (banuiesc ca sunteti cununati) pentru c mai tarziu sa se intample aceasta? Sau tot raul asta este de fapt o modalitate prin care vine mantuirea , a ta sa speram, si mai apoi, printr-o minune , a sotului?
Aceasta intrebare mi-am pus-o si eu, pentru ca eu si sotul meu ne-am cunoscut in niste imprejurari....sa le zic bizare, pe internet, el era dupa o relatie de 6 ani din care a iesit pe usa din dos si nu cauta neaparat o relatie de durata ci doar"pansamente", iar eu....lasata de un barbat pe care il "iubeam" pentru ca a facut o traznaie si a trebuit sa faca puscarie. Noi ne-am cunoscut in februarie 2007 iar in octombrie 2008 ne casatoream, deci relativ repede. Insa imi vine in minte mereu un fapt ciudat: cu un an inainte de casatorie, octombrie 2007, eu si sotul am mers la o manastire in apropiere. Incepea Sf. Liturghie, noi chiar atunci am intrat in biserica si chiar atunci a picat o bucata din candelabrul din altar. Nu s-a facut curent intre usi intrucat era rece si geamurile erau inchise. Intotdeauna am considerat aceasta intamplare un semn rau. Nu stiu daca e bine sa luam in considerare aceste lucruri, dar.... Altceva ce este interesant este ca acea manastire are hramul "Schimbarea la fata", 6 august, adica ziua de nastere a fetitei noastre.

[o copila]

Uitasem de dilema mea.......Noi ne alegem sortitul/sortita si ceea ce urmeaza este consecinta alegerii noastre sau Dumnezeu le randuie pe toate si ni-l/ne-o da pe x pentru....stie El ce?