De ce se scrie iisus cu 2 i si nu cu un i

[DragosP]

Ai probleme grave legate de înţelegerea şi interpretarea celor citire, domnule dragă.
Păi părintele a zis că tocmai faptul că a GREŞIT mergând pe stilul VECHI a simţit acel sloi în inimă.

Concluzia ta este minunată ca formă dar total eronată ca fond.

[vsovivi]

În prealabil postat de DragosP

Ai probleme grave legate de înţelegerea şi interpretarea celor citire, domnule dragă.
Păi părintele a zis că tocmai faptul că a GREŞIT mergând pe stilul VECHI a simţit acel sloi în inimă.

Concluzia ta este minunată ca formă dar total eronată ca fond.

Fără argumente, spui lucruri nefondate și dai dovadă la nesfârșit de parazitism lingușind părintele fără să pricepi nimic, ci te lași altoit pe parcurs de tot felul de neghine și buruieni care te ajută să „pricepi”, căci ești pătimaș:

Dar să continui:

„444.- Ce părere aveţi despre practica preoţilor de pe stilul vechi, de a boteza a doua oară pe cei ce îi lămuresc să treacă la ei?
-Pe lângă faptul că sunt schismatici şi căzuţi din ascultare, din cauza mândriei că sunt ortodoxia cea adevărată şi că ei ţin canoanele şi hotărârile Sfintelor Sinoade, au căzut şi au devenit anticanonici. La fel, din dorinţa de a desconsidera slujirea preoţească a stilului nou, îndeamnă pe credincioşii lor să nu ia anaforă sau să se împărtăşească pe stilul nou considerându-le spurcate. Exact disputa dintre evrei şi samarineni, de pe timpul Mântuitorului. Pe lângă aceasta, din ignoranţă şi din slaba pregătire teologică, nu au simţit când diavolul i-a dus cu preşul mândriei, făcându-i să desconsidere botezul săvârşit în numele Sfintei Treimi de către preoţii stilului nou. Astfel, au călcat Sfânta Scriptură, unde spune: „Un domn, o credinţă şi un botez„ (Efes. 4,5), făcându-se eretici, călcând liturgic canonicitatea de a nu boteza a doua oară în numele Sfintei Treimi, cum prevăd canoanele: 47 Apostolic, 57 Cartagina, 1 Sfântul Vasile Cel Mare, devenind şi anticanonici.”

Concluzie:
Aici părintele explică de ce stilismul este o erezie și o sectologie, căci neagă lucrarea lui Dumnezeu în BOR și cu poporul român pe baza mutării ceasurilor, pentru care sfinții trei ierarhi au zis că nu este greșeală căci nu este canon. Deci nu e vorba de schimbarea ceasurilor înainte sau înapoi, pentru care nu este canon ci e vorba de altceva și părintele explică foarte bine! Deci nu neg ci susțin! Însă este bine cu ceasurile date cu 13x24 ore îndărăt dar cu calendar pe nou, adică trebuie trecuți toți sfinții căci Dumnezeu a lucrat cu noi în BOR și Noul Ierusalim și în România până azi și o să mai lucreze și în continuare, dacă nu-L mai mâniem prea tare cum suntem noi obijnuiți ca să fim obraznici și proști, prost crescuți.

[DragosP]

În prealabil postat de vsovivi

Deci nu neg ci susțin!

Am înţeles. Ce-ţi convine susţii, ce nu, negi.
"Curat murdar coane Fănică!"

Mulţumesc pentru explicaţii şi iertare te rog pentru intervenţie.

[vsovivi]

445.- Părintele, ne spunea:
-La Boroaia, aveam o creştină care venea la Biserică, postea toate posturile, se împărtăşea, fiind o bună şi de nădejde credincioasă, cu toate că mama ei ţinea stilul vechi. Într-o zi a căzut la o boală grea şi a pus-o la pat. Atunci, trimite după mine să merg şi s-o împărtăşesc. M-am dus în grabă şi eram mirat cum de a căzut mătuşa Ileana aşa deodată la boală! Când am început slujba pentru spovedanie îmi spune:
-Părinte, te rog, de data aceasta şi pentru că este ultima dată, simt aceasta, să pomeneşti la rugăciune pe sfinţii de astăzi pe stilul vechi!
-De ce mătuşă Ileana, că dumneata niciodată n-ai cerut şi nu ai pomenit de stilul vechi, mereu ai crezut că sunt greşiţi?
-Ştiu, părinte, de data aceasta te rog să mă spovedeşti şi să mă împărtăşeşti pe stilul vechi.Mama a murit cu necazul pe mine, că nu m-a putut convinge să merg la biserica pe Stilul Vechi, vreau măcar la sfârşitul vieţii mele s-o împac pe mama.
Nu am reuşit oricât de mult am insistat şi oricâte argumente i-am adus că, omul în ultima clipă a vieţii se poate pierde şi poate pierde tot ce a clădit într-o viaţă şi că aceasta este o ispită cu care vrăjmaşul vrea s-o câştige. Până în cele din urmă, neavând ce să fac, am spovedit-o şi am împărtăşit-o aşa cum a cerut. Am insistat să-i aducă familia un preot pe vechi, dacă aceasta vrea, însă nici acest lucru n-a vrut, n-a vrut să primească preotul pe vechi decât pe mine.
După ce am spovedit-o pe mătuşa Ileana, în urmă a murit. I-am făcut înmormântarea. Fiind cutremurat sufleteşte de încăpăţânarea mătuşii, pentru că tot timpul am avut grijă să n-o scap la stilişti, ştiind că familia ei toată este pe stilul vechi, iar în ultima clipă a vieţii s-o pierd fără putinţă de a o salva. Am pus rugăciune la Dumnezeu ca să-mi arate unde este sufletul mătuşii Ileana!
Fiind la rugăciune, peretele dinspre răsărit dispare, se vedea afară, mi s-a arătat un tânăr îmbrăcat în alb, zicându-mi:
-Ai cerut de la Creatorul să vezi unde este sufletul lui Ileana?
-Da. Am răspuns eu.
-Vino cu mine şi vezi! Am fost luat pe sus şi dus înspre miază-noapte. Într-o clipă, am trecut deasupra munţilor, văilor, pădurilor, satelor, oraşelor, am coborât într-un loc întunecos plin de rugi, spini, pământ colţuros şi cu iarbă scurtă şi aspră. Tânărul care mă însoţea a prins cu mâna de iarbă şi a ridicat-o ca pe o uşă.
-Coboară! Mi-a poruncit.
-Nu văd nimic. I-am răspuns eu, pentru că totul era întuneric şi nu se vedea nici pământ, nici scări.
-Să fie lumină! A poruncit tânărul. Atunci s-a luminat, şi am descoperit nişte scări, nu ştiam din ce material sunt, am coborât foarte mult în jos, în fundul pământului, până ce am ajuns în faţa unui zid, opac, care nu era nici din piatră, nici din fier, nici din ciment, nu ştiu din ce era. Avea multe uşi. Ne-am oprit în dreptul uneia, în care tânărul a lovit. S-a deschis uşa şi am intrat într-o cameră nu prea mare, cu pereţii de culoare gri închis. În mijlocul camerei pe un scaun şedea mătuşa Ileana într-o lumină puternică şi apăsătoare. Când m-a văzut s-a luminat la faţă şi a zis:
-Ai venit să mă scoţi de aici! Nu te-am ascultat şi uite cum mă chinuiesc! Lumina aceasta este fierbinte şi grea, mă apasă de mă dor umerii! Tânărul îmi face semn că este timpul să plecăm şi-mi spune:
-La sfârşitul vieţii, a pierdut locul la Creatorul. Aşa se chinuiesc cei despărţiţi de ascultarea Bisericii, cei ce nu ascultă de duhovnicul lor, şi se cred mai luminaţi!
Deci, a pierdut locul care i se pregătise pentru trăire în evlavie şi râvnă, mereu socotea despărţirea în două a bisericii: stil nou şi stil vechi, o greşeală a celor de pe stilul vechi. Aţi văzut, cum diavolul a avut răbdare şi a aşteptat-o până în ultima clipă a vieţii sale? Când i-a dat o falsă mustrare de conştiinţă, că nu a ascultat de mama ei să respecte stilul vechi şi că, mama a murit supărată pe ea? Vedeţi, cum omul îşi poate pierde mântuirea chiar şi în ultima clipă a vieţii? Câţi nu au fost înşelaţi în felul acesta? Câţi nu zic, ce poate fi rău în stilul vechi, că tot biserică ortodoxă este? Este biserică ortodoxă, dar căzută din har şi ascultare. Dacă s-ar întoarce la ascultare ar fi altceva. Din cauza aceasta, nici rugăciunile nu se urcă la cer, chiar dacă sunt pioşi, evlavioşi, respectă tipicul, canoanele, predaniile, mi s-a arătat aceasta.


Concluzie:

Din cele prezentate rezultă foarte clar că tânărul îmbrăcat în alb era diavolul care luase locul Creatorului și se dădea Creatorul și care îl halucinase pe părinte, ca să creadă că mătușa Ileana a ajuns în iad. Nu și-a dat numele, a zis doar că părintele a Cerut creatorului să îl lămurească dar iată că el se dădea Creatorul, lăsând să se înțeleagă asta întrucât spuse la un momendat: „Să fie Lumină!”

De ce zic asta?
Păi care era greșala ei, a mătușei Ileana?

Ea nu chemase pe părintele de pe vechi ci acceptase numai pe părintele de pe nou, deci amândoi rămaseră fideli rânduielii pe nou, atât Ileana cât și Preotul, rămaseră fideli ascultării de Biserică, dar au făcut doar o împăcare cu cei pe vechi prin Ileana care s-a smerit spre pace, deci o împăcare cu mama ei care crezuse mai mult în cei de pe vechi și care erau schismatici și eretici căci părintele o învățase bine pe Ileana și ea așa credea dar voia să se împace cu maica ei, să iasă din ceartă căci cel mai înțelept cedează dar iată fără să se lepede de adevărata Creadință.

Ea ceruse defapt o împăcare, o recunoaștere a unicității bisericii, adică recunoștea pe Dumnezeu în întregime, căci dacă ar fi chemat preot pe vechi atunci era clar că se lepădase în ultimul ceas, dar așa, e clar că nu se lepădase ci murise în biseica unică a Domnului.

Deci e clar, că diavolul îmbrăcat în alb, nedându-și numele a înscenat o minciună bine ticluită ca să-i facă pe naivi să creadă că mătușa Ileana a ajuns în iad.

Și mă întreb cum putea face un preot pe nou o slujbă pe vechi? Ce ar fi făcut? Ar fi pomenit sfinții cu ceasurile date înapoi, deci nu făcea o greșală canonică. Deci validitea împărtășaniei trebuie recunoscută, deci mătușa Ileana s-a împărtășit valid și nu are păcate căci înainte de moarte s-a împărtășit cu Hristos, deci i s-a iertat păcatul și i s-a recunoscut și smerenia față de părinți ca împăcare dar și nelepădarea de Dumnezeu căci a cerut numai preotul ei pe nou!

Rezultă clar că tânărul fără nume în alb ce s-a dat a fi slujitorul Creatorului furându-i apoi locul „Să fie Lumină” era însuși diavolul! căci nu a zis să fie Lumină în numele sfintei treimi ci s-a arătat singur deci a mărturisit nu sfânta treime ci așa ca cei ce cred în Dumnezeul ce nu are fiu pe Hristos și nu cred nici în Duhul Sfânt ci în ei înșiși sau într-un Dumnezeu unic și necunoscut de nimeni.

Deci a fost o înșelare drăcească foarte puternică venită prin părintele Argatu.

[vsovivi]

„446.- Părintele, spunea:
-La 6 decembrie 1939, am făcut prima slujbă ca preot extrabugetar la socrul meu (preotul Mihăilescu), în satul Oniceni, judeţul Suceava. Ca preot ajutător, am avut de-a face cu credincioşi de pe stilul vechi, care au avut mănăstire în satul Roşiori.
Primul Ajun, a fost în 1939. El a luat o parte din sat, iar pe mine, m-a trimis în cealaltă parte. Când am terminat serviciul, el a venit plângând, pentru necazurile ce le-a avut de la casele celor pe stilul vechi. Am spus că, la Ajunul Bobotezei mă duc eu pe acolo, unde-s mai mulţi. Când am trecut eu pe la ei, unii n-au avut curaj să iasă, să mă apostrofeze şi lăsau totul pe masă pregătit şi un copil sau doi care să mă întâmpine. În anul acela, a fost o zăpadă foarte mare, de doi metri. Într-un loc ca acesta cu zăpadă, era casa celui de care ascultau toţi cei de pe stilul vechi. La el nu puteam ajunge decât printr-un tunel, făcut de la casă la fântână. Acest om, a avut grijă să lege poarta ca să nu pot intra. Am pus copiii, care mă însoţeau,să dezlege poarta, am intrat, iar el avea o furcă într-o mână şi într-alta altă furcă. Nu m-am înfricoşat. Iar copiii, vreo şaptezeci la număr, au umplut curtea lui. Mi-a zis:
-Peste douăsprezece zile, să vii aici!!! Eu i-am răspuns:
-Cum te cheamă? A cui e această casă? (era veche).
Era a lui, de la tata şi de la bunicul. I-am spus:
-Vezi? Bunicul a venit şi a plecat! Tatăl, a venit şi a plecat! Şi dumneata vei pleca! Iaca şi eu, să mă odihnesc. Mi-a zis:
-Te las sa intri, dar să nu se cânte.
Am intrat în casă cu dascălul. El a rămas afară. Şi am cântat „În Iordan”.Opt copii de ai lui, au venit repede şi au sărutat crucea şi i-am stropit cu aghiasmă. El a aflat, îmi pune mâna în gât, peste epitrahil şi voia să mă pălmuiască. Dascălul se speriase şi eu i-am zis:
-Fapta pe care ai făcut-o acum, ştii din ce categorie e? A unui om nebun! Eu am venit în casa tea cu Crucea Mântuitorului, cu care eşti botezat şi dacă ai făcut aşa, ca un om nebun, atunci, În numele Mântuitorului Hristos, nebun să rămâi!De acum înainte, să te dezlege mitropolitul şi episcopul ”de pe vechi”.
Şi-a luat mâna din gâtul meu şi a început să tremure şi să se schimbe la faţă. Am trecut iar prin tunel la celelalte case şi oamenii erau curioşi cum am să ies de acolo.
La scurt timp, acest om, călare pe cal, cu sabia, cu pumnalul şi securea, fugărea calul de-a lungul satului şi striga:
-Eu sunt Ştefan cel Mare! Ieşiţi la hotare, că vin tătarii în ţară! Şi o lua la galop cu calul, până în şoseaua mare şi se întorcea înapoi, zicând că e Mihai Viteazul, că intră turcii!
Din Ajunul Bobotezei şi până în luna lui mai, astă treabă făcea ziua, iar noaptea, buciuma să se adune păsările negre care defilau deasupra casei lui.
L-au lăsat aşa până la înfloritul cireşilor. Cei pe vechi i-au citit, dar nu şi-a revenit. Iar în luna lui mai, a venit o serie de consilieri, de la cei pe stilul vechi, rugându-mă să-i dau iertare. Le-am cerut să aducă o cămaşă albă şi am citit rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare, i-am dat cămaşa stropită cu aghiazmă şi am citit dezlegarea de blestem şi le-am spus să-l îmbrace cu ea, să-l spele pe faţă cu aghiazmă. Aceia, au spus la toţi:
-Cum l-au spălat cu aghiazmă şi l-au îmbrăcat cu cămaşa, i s-a luminat mintea şi a început a întreba: Unde sunt copiii mei? Cum de au înflorit cireşii aşa repede?
Acum, ei ar da înapoi, dar nu mai pot pentru mulţimea oamenilor ce vin la ei, dând dovadă de căinţă. Dar pentru greşeala lor, le este ruşine să se întoarcă. Trebuie un fel de a vorbi bine cu dânşii, pentru a ajunge la întoarcerea lor.
(Pr Alexandru Argatu, Viata părintelui Ilarion Argatu, scrisă de mâna sa, 2006, pag.53-55)”

Concluzie:
Părintele Argatu a greșit că a intrat în casa omului punând copiii să dezlege poarta și că nu a respectat pe stăpânul casei respective, mințind și săvârșind totuși slujba și că l-a mai și blestemat pe acela pentru că credea că e corect cu ceasurile îndărăt cu 13 zile, el a zis cu 12, deci nu știa nici el prea clar, omul acela, dar nu sunt eu chemat aici să-l judec pe părinte, dar iată că apoi se dovedește că puterea lui Hristos, era lucrătoare în părintele Argatu și Domnul era cu el, și deci avea bună credință și intenție curată, căci lucrase spre slava Lui Dumnezeu, căci dacă blestemul lui era doar al unui om îndrăcit, un slujitor fără har, și biserica stiliștilor pe vechi ar fi validă, atunci ar fi dezlegat cu ușurință pe omul acela de blestemul cu nebunia, dar iată că ei nu putuseră și-l chemaseră pe el să-l dezlege pe omul acela. Și iată deci că puterea lui Hristos lucra din nou când a fost rechemat ca să-l dezlege de nebunie, dezlegând părintele Argatu pe acel om care și-a revenit din nebunie complet. Deci părintele Argatu a dovedit că BOR nu greșise dacă a dat ceasurile înainte cu 13 zile căci nu este canon pentru asta și că Harul și Darul și puterea și lucrarea Domnului nu se oprise ci continuase în BOR prin preoții și arhiereii credincioși și ascultători. În timp ce stiliștii care folosindu-se de ceasuri, mint despre BOR, și au căzut în tot felul de schisme și eresuri și călcări de canoane și nu au nicio putere Dumnezeiască decât așa că se roagă și ei ca orice om mai mult sau mai puțin creștin îmbrăcat în popă fără hirotonie validă și fără har și putere, neavând prea mari șanse ca rugăciunile să-i fie ascultate, sunt defapt o biserică străină de Adevărul, căci pe motiv de ceasuri ei neagă BOR și calcă multe canoane și nu recunoscu sfinții mai noi, deci continuarea lucrării Domnului, după mutarea ceasurilor, adică folosesc acest pretext doar ca să se erijeze la osândirea nedreaptă a sfinților și proorocilor ce își au locul în noul calendar.

[vsovivi]

447.- Am văzut cum sunt preoţii de pe stilul vechi înaintea lui Dumnezeu:
-Am văzut, cum preoţii stilului vechi sunt îmbrăcaţi în veşminte strălucitoare, înconjuraţi de lumină, dar cuvintele lor de aur li se urcau până deasupra capului şi apoi coborau şi se aşterneau pe pământ, aşa cum a coborât fumul din jertfa lui Cain, fiul lui Adam şi Eva, pentru că nu a adus jertfă din cele plăcute lui Dumnezeu. Deci şi Cain aducea slujbă lui Dumnezeu. Dumnezeu nu primeşte tot ce i se aduce. Să se ştie că ascultarea este socotită la Dumnezeu ca jertfa cea bună. Mântuirea vine numai prin biserică şi ascultarea de ea. Înafara bisericii nu este mântuire. Dacă te-ai botezat în biserică şi ai crescut duhovniceşte în ea şi apoi te rupi şi ieşi de sub ascultarea ei, facându-ţi separat biserică, atunci, ai făcut o biserică schismatică. La Judecata Înfricoşată, Dumnezeu, va trece prin foc orice neascultare şi orice act de păcătuire. Dumnezeu, nu este al dezbinării şi al neorânduielii, chiar dacă zici că slujeşti cu râvnă şi devotament, când faptele sunt ale neascultării şi dezbinării. Ce spune Evanghelia că vor zice unii la judecată: „Doamne nu Ti-am slujit Ţie, nu în numele Tău am scos diavoli şi li se va zice acestora, plecaţi de la Mine că nu vă cunosc pe voi!” (Mat.7,22-23) (op.cit.pag.60-61)

Concluzie:
Aici observ cum părintele folosește argumentul ascultării și înfricoșarea la fel ca bisericile ce lepădându-se de Hristos se tem că plecând oile nu vor mai avea pe cine să mulgă și să tundă și să mănânce, deci e un argument plin de prozelmită în care folosește ascultarea pe post de îndobitocire a credincioșilor... deci mă mir de dânsul și cred că e liber fiecare să facă cum crede de cuviință, și ar fi trebuit părintele să-și amintească de cum procedaseră evreii din sinedriu acum 2000 de ani și cum înfricoșaseră ei pe popor cu legea și ascultarea ca nu cumva să meargă cineva după Iisus fiul Mariei... Deci ar fi trebuit să știe că la noi ortodocșii se referă citatul din Matei, la „preoții” desfrânatei jidoavce din care apare antichrist în chip de om...

Și chiar dacă are dreptate părintele, că stiliștii sunt schismatici și că ascultarea cea bună de biserica cea Adevărată e bine răsplătită de Dumnezeu, e totuși urât ca să folosești ascultarea și înfricoșarea pentru minterese străine de Dumnezeu ce transpar din text... căci oricine e liber să plece când dorește... unde dorește, la cine dorește, calea spre iad o poate alege oricine, și n-are decât... căci Domnul nu a călcat libertatea omului înfricoșându-l pentru interesele pântecului dracilor... ... ci a chemat la slujire și ascultare de Tatăl și Maica Cerească... nu pământească.

Deci nu e suficient să-i vezi pe alții greșiți ci trebuie să te vezi musai mai înainte pe tine însuți... și să cauți să-i căștigi și pe alții de partea Adevărului, pe Calea cea strâmtă cu urcuș, că la ce-mi folosește mie de câștig gLumea toată dacă suflețelul meu mi-l voi pierde?

[vsovivi]

„448.- Părinte, nu s-ar putea să se întoarcă episcopii, preoţii şi credincioşii de pe stilul vechi la ascultare de Biserica Mamă şi să rămână tot pe stilul vechi, le-ar da voie patriarhul?
-S-ar putea dar ei nu vor. Eu am fost de vreo două ori pe la Slătioara, la centrul lor, să stau de vorbă cu cei mai mari şi chiar s-a întâmplat să călătoresc, odată, de Sfintele Paşti la Ierusalim, cu episcopul lor Silvestru. I-am îndemnat să revină sub ascultarea Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Române. Dacă Glicherie a fost lipsit de minte, smerenie şi supunere şi a făcut dezbinare şi despărţire, ieşind de sub ascultarea Bisericii, măcar cei de după el, să îndrepte această greşeală, să nu lase timpul să sape prăpastia şi mai mare, aşa cum s-a întâmplat cu Biserica de Apus sau Biserica Catolică, pentru că revenirea va fi din ce în ce mai imposibilă. Le-am propus să meargă la Mitropolitul Moldovei şi să facă o înţelegere cu el, că sunt deschişi să revină sub ascultarea şi îndrumarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu condiţia ca: episcopii, preoţii, credincioşii, mănăstirile şi bisericile lor să rămână aşa cum sunt astăzi şi nimic să nu se schimbe din administrarea şi organizarea pe care o au şi nu cred că nu ar fi găsit înţelegere, dimpotrivă, cu braţele deschise erau primiţi. La început, s-au arătat încântaţi de părerea mea şi chiar apreciau că ar fi foarte bine, că în felul acesta ar fi fost şi ei recunoscuţi de Patriarhia Ecumenică şi de Bisericile surori şi nu ar mai fi fost puşi în situaţia umilitoare de a fi consideraţi dezidenţi şi schismatici, însă, şi-au dat seama că nu Sfântul Sinod ar fi fost cel mai greu de convins, ci pe proprii lor preoţi şi mai ales pe credincioşii pe care i-au înveninat şi îndoctrinat mereu, că preoţii noştri sunt spurcaţi, că anafora şi împărtăşania este spurcată, ş.a.m.d. Mi-au zis aşa: „Ar fi bine să facem aşa cum ne-aţi sugerat, dar ce facem cu credincioşii noştri că ne omoară dacă aud!”. Şi uite aşa diavolul schismei îi ţin pe catolici cu mândria şi pe stilişti cu frica şi cu îndărătnicia.”


Concluzie:
Aici se dovedește faptul că dacă minciuna scoasă din mintereuri prozelmite a prins în popor ca bârfa, ca osândirea greșită, ca judecata strâmbă, atunci de frica credincioșilor greu mai poți o da la întors, greu mai poți întoarce credincioșii la Dumnezeu căci trebuie să recunoști înaintea lor că ai mințit, că ai avut minterese oculte... și cine să te mai asculte apoi ca pe un om cinstit al lui Dumnezeu?

Deci e problema tuturor bisericilor asta... și e mare frica și rușinea acelor lupi îmbrăcați în haină de sfințișor căci pierzi credibilitatea... și cine poate spune sincer cu curaj:

„-știți, v-am mințit, defapt preoții din BOR nu sunt spurcați și anafora și apa sfințită și împărtășania nu sunt spurcate ci chiar sunt valide și pline de puterea Lui Hristos...”

Nu se mai poate căci poporul s-ar putea să ceară răzbunare și caterisirea celor greșiți! Așa că amână deznodământul...

Deci le este frică de massmedia și de popor... căci își închipuie fericiri străine de Adevărul...

„Nu puteți ajunge la Tatăl decât prin Mine! Eu sunt Ușa Raiului!” așa că nu vă mai faceți iluzii deșarte și speranțe că veți fi îndreptățiți împreună cu sfinții fără ca să vă pocăiți de faptele cele rele... e imposibil ca trăind în minciună să ai nădejdea că ți se va socoti dreptate credința aceasta. N-ai ce spera în deșert, vei ajunge în iad pentru că pe el l-ai păzit și apărat.

[DragosP]

Acu' că ai terminat exegeza (parţial, e drept) operei Părintelui Ilarion Argatu, vrei să te îndrum şi către alt mare duhovnic, Părintele Cleopa să ne explici ce şi cum şi despre dânsul?

[vsovivi]

449.- Părinte, stiliştii se laudă că au relaţii cu Ierusalimul, că ei sunt primiţi de Patriarhul Ierusalimului la slujbe şi pe preoţii de pe stil nou nu sunt primiţi, că au relaţii cu grecii, vin episcopi din Grecia şi slujesc cu ei la Slătioara, cum se explică aceste relaţii pe care le au, dacă ei nu sunt recunoscuţi?
-Se ştie că în Grecia există o latură a Bisericii dezidentă, care nu prea este supusă ca şi stiliştii noştri de ascultarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Greceşti, cu aceştia au relaţii, episcopi dezidenţi şi schismatici vin şi slujesc cu stiliştii din ţara noastră. Stiliştii de la noi nu sunt recunoscuţi de adevărata Biserică Ortodoxă Greacă. Iar în ceea ce priveşte relaţia lor cu Ierusalimul sunt mincinoşi. Patriarhia de Ierusalim nu-i recunoaşte pe episcopii lor şi nu-i primeşte să slujească la Mormântul Mântuitorului şi aceasta o pot confirma eu, pentru că am fost de faţă când Patriarhul Ierusalimului nu l-a primit la slujbă pe episcopul lor Silvestru. Cu vreo 20 de ani în urmă s-a întâmplat, ca în avion să fiu cu episcopul lor Silvestru, de am mers împreună la Ierusalim, de Sfintele Paşti. Pe mine, un simplu călugăr m-a primit Patriarhul Ierusalimului să slujesc, iar lui Silvestru i-a interzis de a sluji pe motiv că nu este recunoscut, nu este hirotonit canonic şi este schismatic. Când m-am întors în ţară, Silvestru a împânzit vorba că a fost cu popa Argatu la Ierusalim de Paşti şi că Patriarhul pe el l-a primit la Slujbă şi pe mine nu. Minciună mare. Nu ai voie să slujeşti cu ei din cauza schismei şi a neascultării faţă de Sfântul Sinod.

Concluzie:
Aici e vorba de minciună și întreținerea minciunii în popor pentru credibilitate și așa fac și politicienii... deci tuturor ne sună asta, căci toți ne-am cam făcut politicienii lui baalamuc cel mic, pentru că toți avem minteresurile prozelmite ale pântecului... căci am lepădat în lături dreptatea și dragostea de Dumnezeu și nu mai sfătuim sincer pe aproape, căci noi apărăm de acum haita și zicem că apărăm biserica cea Adevărată... ne amăgim lingușindu-ne în ascuns.

Păi Hristos a venit iar ca să caute și să găsească pe oaia cea pierdută pentru Tatăl, nu pentru Sine și nu ca să dea cu toiagul sau să facă războinici ai luminii, căci n-are nevoie de „ajutoare” din astea...

Lasă deci sabia căci „Cine ridică sabie, de sabie va pieri!” și sărmanul sf. Petru a crezut că luptând așa își va da viața pentru Mântuitorul, așa cum a promis, și a crezut că iată tăind urechi și luptând trupește, nu s-a lepădat ci chiar era capabil să moară în luptă ca frații Macabei și apoi n-a mai ținut seama de jurământ și promisiune... crezând că Domnul nu vrea ca el să moară alături de El... dar iată că mai târziu a cântat cocoșul de două ori și el și-a amintit că e prooroc Domnul tocmai când vedeau că slugile sinedriului îl batjocureau, scuipându-L și pălmuindu-L, îndemnându-L răutăcios: proorocește!, hai proorocește!, și atunci a priceput ce fel de moarte era bineplăcută lui Dumnezeu.

Și a înnebunit sărmanul sf. Petru știind că se lepădase de 3 ori de proorcul și sfântul lui Israel și se jurase că nu-L cunoaște și că nu e din rîndul ucenicilor Lui. Dar n-a căzut de tot în deznădejde, fiindcă îl iubea sincer pe Dumnezeu. Și bunătatea Domnului l-a iertat și i-a arătat cum va fi să moară pentru Hristos. Deci să nu-și mai facă niciogrijă din pricina asta.

[un_nepocait]

„446.- Părintele, spunea:
-La 6 decembrie 1939, am făcut prima slujbă ca preot extrabugetar la socrul meu (preotul Mihăilescu), în satul Oniceni, judeţul Suceava. Ca preot ajutător, am avut de-a face cu credincioşi de pe stilul vechi, care au avut mănăstire în satul Roşiori.
Primul Ajun, a fost în 1939. El a luat o parte din sat, iar pe mine, m-a trimis în cealaltă parte. Când am terminat serviciul, el a venit plângând, pentru necazurile ce le-a avut de la casele celor pe stilul vechi. Am spus că, la Ajunul Bobotezei mă duc eu pe acolo, unde-s mai mulţi. Când am trecut eu pe la ei, unii n-au avut curaj să iasă, să mă apostrofeze şi lăsau totul pe masă pregătit şi un copil sau doi care să mă întâmpine. În anul acela, a fost o zăpadă foarte mare, de doi metri. Într-un loc ca acesta cu zăpadă, era casa celui de care ascultau toţi cei de pe stilul vechi. La el nu puteam ajunge decât printr-un tunel, făcut de la casă la fântână. Acest om, a avut grijă să lege poarta ca să nu pot intra. Am pus copiii, care mă însoţeau,să dezlege poarta, am intrat, iar el avea o furcă într-o mână şi într-alta altă furcă. Nu m-am înfricoşat. Iar copiii, vreo şaptezeci la număr, au umplut curtea lui. Mi-a zis:
-Peste douăsprezece zile, să vii aici!!! Eu i-am răspuns:
-Cum te cheamă? A cui e această casă? (era veche).
Era a lui, de la tata şi de la bunicul. I-am spus:
-Vezi? Bunicul a venit şi a plecat! Tatăl, a venit şi a plecat! Şi dumneata vei pleca! Iaca şi eu, să mă odihnesc. Mi-a zis:
-Te las sa intri, dar să nu se cânte.
Am intrat în casă cu dascălul. El a rămas afară. Şi am cântat „În Iordan”.Opt copii de ai lui, au venit repede şi au sărutat crucea şi i-am stropit cu aghiasmă. El a aflat, îmi pune mâna în gât, peste epitrahil şi voia să mă pălmuiască. Dascălul se speriase şi eu i-am zis:
-Fapta pe care ai făcut-o acum, ştii din ce categorie e? A unui om nebun! Eu am venit în casa tea cu Crucea Mântuitorului, cu care eşti botezat şi dacă ai făcut aşa, ca un om nebun, atunci, În numele Mântuitorului Hristos, nebun să rămâi!De acum înainte, să te dezlege mitropolitul şi episcopul ”de pe vechi”.
Şi-a luat mâna din gâtul meu şi a început să tremure şi să se schimbe la faţă. Am trecut iar prin tunel la celelalte case şi oamenii erau curioşi cum am să ies de acolo.
La scurt timp, acest om, călare pe cal, cu sabia, cu pumnalul şi securea, fugărea calul de-a lungul satului şi striga:
-Eu sunt Ştefan cel Mare! Ieşiţi la hotare, că vin tătarii în ţară! Şi o lua la galop cu calul, până în şoseaua mare şi se întorcea înapoi, zicând că e Mihai Viteazul, că intră turcii!
Din Ajunul Bobotezei şi până în luna lui mai, astă treabă făcea ziua, iar noaptea, buciuma să se adune păsările negre care defilau deasupra casei lui.
L-au lăsat aşa până la înfloritul cireşilor. Cei pe vechi i-au citit, dar nu şi-a revenit. Iar în luna lui mai, a venit o serie de consilieri, de la cei pe stilul vechi, rugându-mă să-i dau iertare. Le-am cerut să aducă o cămaşă albă şi am citit rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare, i-am dat cămaşa stropită cu aghiazmă şi am citit dezlegarea de blestem şi le-am spus să-l îmbrace cu ea, să-l spele pe faţă cu aghiazmă. Aceia, au spus la toţi:
-Cum l-au spălat cu aghiazmă şi l-au îmbrăcat cu cămaşa, i s-a luminat mintea şi a început a întreba: Unde sunt copiii mei? Cum de au înflorit cireşii aşa repede?

(Pr Alexandru Argatu, Viata părintelui Ilarion Argatu, scrisă de mâna sa, 2006, pag.53-55)”

„Era in 1939 cand m-am dus in casa unui gospodar, om intreg la minte, sot si tata a opt copii.
Eu, preotul Ilarion Argatu, am intrat prin efractie in casa lui (am eu smecheriile mele), i-am cantat „În Iordan” macar ca el imi ceruse im mod explicit sa nu lălăi pe propietatea lui privata, si apoi, pentru ca tipul m-a enervat, l-am blestemat:
„ - I-a inebuneste tu un pic în numele Mântuitorului Hristos!”

L-am „aranjat” ca sa vada toti cine-i sefu. Ha, ha, sa-l fi vazut mai apoi cum umbla pana la o margine a satului călare pe cal, cu sabia, cu pumnalul şi securea si striga ca el e Stefan cel Mare, iar la intoarcere era Mihai Viteazu. Te prapadeai de ras.

„ - Du-te bă acum sa te dezlege preotii tai stilisti daca or putea!” i-am zis. Dar n-au putut fiindca (ghiciti, nu) doar eu puteam, taică. Am venit stilistii la mine cu roaga si l-am dezlegat, treaca de la mine.

Dar fiti atenti, daca-i mai trece cuiva prin minte sa treaca la stilisti, eu personal il blestem de nu se vede. O sa umble prin Mall-uri si supermarket-uri si o sa strige in gura mare ca el e Napoleon. Nu va puneti cu mine, va avertizez!”