Predica de azi

[fallen]

Mersi, am reusit sa citesc si articolul.

[glykys]

"Cantarea a 5-a a Utreniei zice: "Sa ne sarguim a urma virtutilor fariseului si a ravni smerenia vamesului, urand ceea ce este nepotrivit la amandoi, adica trufia si pierderea".Poate ca de aici ar trebui sa reanalizam taina vamesului.Si calitatea rugaciunii pe care o inaltam dinaintea lui Dumnezeu.Caci, iata, chiar model, vamesul nu este decat o treapta, un fustei la scara duhovniceasca a modelului Hristos, cea de la care incepe urcusul.Scurtimea rugaciunii sa fie valoarea pentru care parintii au ales aceasta evanghelie de inceput de cale a virtutilor ? Sau constiinta pacatoseniei, adica parte din om, care mereu si mereu i-aduce aminte ca este chipul slavei lui Dumnezeu ? Ca viata lui ca om este darul al carui Daruitor tine toate ?"


http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...14-b1-p983.htm

[Mihnea Dragomir]

În excelenta predică de azi, preotul mi-a vorbit despre episodul evanghelic prin care Domnul nostru o vindecă pe soacra lui Petru. A subliniat caracterul exemplar al acestui moment, adică menirea lui de a fi un exemplu despre cum trebuie să procedăm şi noi.

Am reţinut că, pe atunci, poporul lui Dumnezeu care erau evreii obişnuiau să ia masa în comun după terminarea slujbei la Sinagogă. Aşa a făcut şi Isus şi aşa ar trebui să facem şi noi. Acţiunea se petrece în Capernaum, la venirea de la sinagogă, în zi de Şabat, care era atunci Ziua Domnului. Isus, urmat fraţii Săi (patru ucenici), se înapoiază în casa în care locuia de obicei, adică la Petru acasă. Cine a fost în Ţara Sfântă a văzut că, între casa lui Petru şi sinagogă, distanţa nu este mare. Din textul evanghelic se înţelege mai degrabă că erau mai mulţi acolo. Noi mai invităm pe alţii la masă după slujba parohială, aşa cum făceau cei cu Isus ? Cei adunaţi I-au vorbit despre soacra lui Petru, care era bolnavă. "Avea febră", spune Cartea. Febra este şi boală trupească, dar este şi boală sufletească, după cum spunem despre cineva că suferă de "febra înavuţirii", vorbim de "febra aurului" etc. Aşadar, Isus se duce la femeia bolnavă, ia mâna ei în mâna Lui. Oare noi mai facem asta, auzind că cineva de pe scara blocului sau din curtea vecină este bolnav ? Apoi, Cartea spune "a ridicat-o", folosind acelaşi verb în originalul grec care este folosit pentru Înviere. Dincolo de interpretarea literală, avem aici o alegorie a vindecării spirituale. Nici noi nu putem obţine vindecarea de feluritele febre de care suferim decât punând mâna noastră în mâna Lui. Pentru noi înşine, sau pentru alţii care suferă ca şi noi de febră, noi trebuie să vorbim lui Isus despre bolile noastre. El vine, iar atunci trebuie să lăsăm mâna noastră în mâna Lui, pentru ca El să ne ridice.

Lăudat fie Isus Cristos !

[fallen]

- Nu s-a citit la Sfanta Liturghie de curand, dar se citeste la Sf. Maslu

Ce ne invata aceasta pilda, inafara de faptul ca trebuie sa fim intelepti si pregatiti pentru venirea Domnului?
Desigur, nu cred ca se refera sa fim egositi (sa nu dam din untdelemnul nostru celor care au fost nechibzuiti si nu si-au luat suficient), atunci cand suntem in situatii de supravietuire; nici nu sfatuieste femeile sa fie egoiste cand e vorba de "cucerit" un barbat, ci cred ca refera strict la mantuire.
Deci, care ar putea fi "lucrurile" pe care nu poti sa le imparti cu ceilalti (cei nechibzuiti), pentru ca "nu o sa ne ajunga nici noua, nici voua?"
Se refera la pocainta, la rugaciune, la smerenie?
De rugat te poti ruga si pentru altii, fara sa te pagubesti pe tine; pocainta si smerenie in schimb nu poti sa dai de la tine, ca nu se poate;
Sau cumva se refera la pazirea de pacate? Adica sa nu pacatuim si noi "din solidaritate", ca nu ne vom mantui nici unii nici altii? Cu alte cuvinte, te pot ajuta pana la un punct, dar mai mult nu pot pentru ca as face un pacat si nu te voi ajuta nici pe tine, nici pe mine?

Uite un articol bun pe tema asta, scris chiar de admin-ul acestui forum, aici.

[fallen]

Aha, deci candela aprinsa = faptele buna, untdelemnul = credinta; somnul = moartea, venirea mirelui = judecata de apoi.
Multumesc.
Iar credinta e un dar personal care nu se poate imprumuta... Too bad... de ce nu e de ajuns credinta mea si pentru fratii mei? Nu poate servi nici macar ca exemplu? Nu a mea, personal, ca poate nu am destula nici pentru mine, dar uite, daca vad ca cineva are credinta, ma incurajaza si pe mine. Si totusi...mantuirea e ceva personal, pana la urma, si de la un punct nu mai putem face nimic pentru fratii nostri mai putin credinciosi?

Ba sigur că e de folos credinţa ta şi pentru cei care o văd la tine, care văd că în tine încet, încet, prinde chip Hristos.
Iar mântuirea, tocmai de aceea, nu e ceva individual. Biserica e „împreunătatea” în Hristos.

P.S. Poate că lumină pot împrumuta de la tine. Dar trebuie să aibă şi ei un pic de ulei în candelă.

[fallen]

Ulei poti sa te duci sa cumperi, de la cei care vand. Adica cu alte cuvinte sa mergi la biserica, sa citesti Biblia, dar cu conditia sa mai ai timp suficient.
S-ar putea sa fie asa: eu ma duc si imi "cumpar": merg la biserica, citesc, ma documentez; si tu vii si zici "da-mi si mie", si eu incerc sa-ti explc, sa te luminez, dar tu nu pricepi nimic, ba ma si contrazici, de nu mai stiu nici eu ce sa cred, si asa, credinta, "untdelemnul", nu-mi ajunge nici mie, nici tie...

Acolo unde (atunci cand) se termina credinta, incepe frica. Cand incepe sa-ti fie frica, apare pacatul. Odata facut pacatul, apare vinovatia. Vinovatia sporeste sentimentul de neicredere.
Oare de cata credinta e nevoie ca sa scapi de frica si de vinovatie?

[glykys]

Astazi parintele ne-a vorbit despre felul in care se poate face milostenia trupeasca si cea sufleteasca, aceasta din urma fiind la indemana oricui. Putem imparti si invataturile si cunostintele despre credinta in familiile noastre si printre cunoscuti, ne putem ruga pentru ei, putem tine aprinsa flacara credintei, acolo unde este primita... Dar pentru a face aceasta, ne trebuie si noua credinta si dragoste.

Si despre faptul ca atunci cand facem milostenie, trebuie sa dam din cele mai bune ale noastre, nu din ce ne prisoseste.

Am gasit in acest sens un cuvant foarte frumos la parintele Iustin:

"Si parintele Paisie Aghioritul spunea ca temelia vietii duhovnicesti este sa te gandesti intai la aproapele si mai apoi la tine. Crestinii trebuie sa invete sa renunte, sa daruiasca, sa poata imparti putinul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistenta a noastra in fata vremurilor grele.Cu cat te apropii de aproapele tau, cu atat te apropii de Dumnezeu.Pentru ca adevaratul om pe care trebuie sa-l iubesti nu este cel care merge in masina si in limuzina, ci cel care merge pe jos, bolnav, cu desagii goi. Aproapele nostru este cel in nevoie. Aici este aplicarea Evangheliei, nu expunerea in conferinte. Aplicarea noastra practica aceasta este: sa putem ameliora cat mai mult suferintele, durerile, nu numai cele materiale, dar si cele sufletesti."

[fallen]

Foarte frumoasa poveste, una din preferatele mele. Desi am fost si anul trecut, acum am descoperit lucruri noi ( sau mi-am intarit pe cele stiute). Despre cat de mult pot face oamenii daca se unesc cu credinta mai multi in intrajutorarea unui frate in suferinta. Desigur important e ca si cel in suferinta sa vrea si el si sa creada ca se poate vindeca. E trist cand vezi ca tu vrei sa ajuti si omul nu vrea sa-ti accepte ajutorul, si chiar nu poti sa insisti ca risti sa faci rau. Dumnezeu va gasi o alta cale sa-l recupereze pe individ, desigur daca asta vrea cu adevarat si el.