Interpretarea scripturii - de ce?

În prealabil postat de Florin-Ionut

Deci întrebarea mea rămîne: de ce nu a existat în Biblia originală o frază simplă și foarte exactă care să spună despre Dumnezeu așa cum o face mai sus Sfîntul Ioan Damaschinul? De ce a fost nevoie de inovația supranumită ipoteza ioanină care să clarifice dogma Preasfintei Treimi? Pe care n-o văd în lista trimiterilor date mai sus...

Eu zic să căutăm răspunsul chiar la Mântuitorul, care a spus că va trimite pe Mângâietorul, Duhul adevărului, și „Acela vă va învăța pe voi toate”. Și de la Cincizecime, când Duhul a venit, Biserica este mișcată de El și crește mereu în înțelegere.

În felul ăsta a ajuns Sf. Ioan Damaschinul să poată formula atât de limpede învățătura sa, având el însuși la bază acumulările Părinților Bisericii, luminați de Duhul Sfânt.

Și tot așa va crește în continuare. Nu ni se dă totul de-a gata de la început, în niște formule prestabilite. Cuvintele lui Hristos, în parte înțelese și în parte neînțelese, sunt ca niște cârlige de pescar, ca niște momeli oferite nouă ca să ne tragă mai sus, să ne scoată din apa lumii, a lumescului, a gândirii limitate și moarte.

Întrebările, nelămuririle, dilemele pe care le ai și tu, și eu, și cred că oricine, sunt roditoare, sunt motorul mișcării minții și inimii noastre către Adevăr. Credința nu este lămurită definitiv; în ea suntem mereu începători, pentru că pe măsură ce înaintăm, în fața noastră misterul se dezvăluie și mai mare. În fața Dumnezeirii ne cuprinde mirarea, uimirea, nu impresia că am epuizat ce era de înțeles și că de acum totul ne va fi clar.

De altfel, realitățile dumnezeiești sunt incomprehensibile; nu le vom putea niciodată cunoaște. Pocăința care ni se cere pentru a putea intra în Împărăție înseamnă și schimbarea perspectivei, a modului de a ne raporta la cunoaștere, a accepta să fim noi cuprinși, schimbând modul obișnuit al gândirii noastre care vrea ea să cuprindă totul.
Așadar, să citim și să ne mirăm.

[Decebal]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Spune-mi te rog, de ce Biblia este atît de ambiguă încît chiar și pentru noțiunile fundamentale este nevoie de intervenția Sfinților Părinți pentru clarificare?

La întrebarea asta am mai răspuns cumva, şi nu o să fac decât să reiau citatul, deşi s-ar mai putea spune şi alte lucruri, în special asupra să zicem unui anumit exclusivism.

Probabil pentru că este vorba de lucruri sfinte, iar acestea nu se dau la "porci" şi la "câini". Trebuie să existe un oarecare sistem de apărare al unor astfel de adevăruri, aşa încât să nu acceadă la înţelesurile lor decât aceia care au un anumit grad de iniţiere spirituală şi teologică. Fenomenul nu este unul singular, ci există multe texte în diverse tradiţii care sunt criptate şi astfel ascunse de ochii impertinenţi şi nechemaţi a tot felul de profani. Aşa cum este şi cazul creştinismului, deşi unii se tot chinuie de 2000 de ani să ne facă să credem că sfintele cărţi ori sfintele mistere ar sta la mintea oricui, la îndemâna oricui şi la folosinţa oricui. Ei bine, lucrurile nu stau aşa; în domeniul spiritual, ca şi în alte domenii funcţionează principiul cunoaşterii prin recunoaştere, nu este vorba doar despre credinţă, ci despre revelaţie, iniţiere, adică ieşirea din domeniul profanului pentru a intra în domeniul sfinţeniei, nu doar deci al sacrului la modul general, ci al sacrului creştin care este sfinţenia. Pentru a înţelege anumite lucruri fiecare trebuie să ne dăm cumva jos "încălţările" pentru a sta, precum Moise cândva, pe pământ sfânt înaintea lui Dumnezeu sau chiar în Dumnezeu.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Florin-Ionut

... atunci nu ar mai fi fost motive de erezii și de interpretări defectuoase.

Ba ar fi fost.
Ne putem convinge cu uşurinţă de asta dacă privim starea noastră de azi, după 2000 de ani ai creştinătăţii.
Oare azi suntem mai puţin eretici ca în primele veacuri?
Oare azi, după atâtea şi atâtea clarificări, după milioane de cărţi şi studii care se învârt în jurul aceloraşi probleme ca şi în trecut, suntem mai bogaţi înaintea Vistierului?
Oare milioanele de martiri pentru Hristos şi milioanele de mărturii au lămurit odată pentru todeauna pe oameni cum stau lucrurile?
Eu cred că, dimpotrivă, astăzi lumea e mult mai străină de Dumnezeu decât la începutul Bisericii.

Ce avem astăzi? Mii şi mii de cioburi ale Vasului, între timp destul de fărâmiţat, care era Biserica primelor secole.
Câte culte? Câte dezbinări? Câte secte?
Le mai ştie careva numărul?

În concluzie, dacă ar fi fost folositor să clarificăm toate amănuntele, în sensul unei aprofundări a cunoaşterii, astăzi cu toţii am fi fost sfinţi, toată Terra.

Dar sfinţenia nu vine din exegeze savant alcătuite, nici măcar din predici înălţătoare.
Vindecarea bolnavului numit om creştin este doar pregătită prin lămuriri de genul catehismelor sau comentariilor în marginea învăţăturii de credinţă.
Instruirea teologică, de care fac atât de mult caz unii, este o chestiune secundară. Primează altceva! Alt gen de cunoaştere sau, mai bine zis, după o instruire minimală prealabilă (precum aveau parte creştinii primelor veacuri) începe adevărata aventură a despătimirii şi călătoria întru mântuire şi desăvârşire: pocăinţa prin credinţă lucrătoare în iubire, practica sufletească a înnoirii minţii şi a curăţirii inimii prin credinţă lucrătoare în iubire.

Tăria credinţei unui creştin (singura care atrage harul Duhului Sfânt şi care lucrează despătimirea, îmbunătăţind omul) nu o dau tratatele de teologie şi formulările clarificatoare. Ajunge ce scrie în Biblie! Ajunge ce s-a strâns în întrunirile sinodale (oare nu sesizăm că epoca sinoadelor ecumenice s-a încheiat de secole?), destul, destul! Acum e doar un singur lucru de făcut: pocăinţă.

Şi cum se face aceasta?
1. Rugăciune, individual şi în comunitatea euharistică
2. Împărtăşirea cu Sfintele Taine
3. Participarea la slujbele Bisericii, cufundarea cu totul, precum pruncul la Botez, în atmosfera concretă a credincioşilor strânşi în comuniune
4. Fapte de milostenie şi alte fapte bune, bineplăcute Domnului
5. Supravegherea permanentă a gândurilor, exerciţiul trezviei
6. Priveghere şi post
7. Cinstirea sfinţilor noştri, pe toate căile şi în toate modalităţile posibile, atât în conduita noastră subiectivă cât şi în comportamentul propriu-zis, în afară.

Uite, azi trăim în Biserică momente de mare intensitate, Adormirea Maicii Domnului fiind pentru fiecare un moment de cercetare de sine, prin raportare la Fecioara care a purtat pe Dumnezeu în pântece şi în braţe. Cum ne învaţă Ea să trăim creştineşte? Cum trăia Preasfânta Născătoare? Rugăciune, post, priveghere, miluinţă, nădejde - toate faptele credinţei.
Oare se ocupa Fecioara cu tâlcuirea la nesfârşit a pericopelor, savant?
Umbla cu dicţionaru-n mână ca noi ăştia modernii, pe forum?
Făcea valuri de cuvinte nesfârşite meşteşugit oratorite?

Nici pomeneală...
Iubita noastră Mamă şi Maica Domnului nostru trăia o viaţă de adîncă evlavie, împreună cu fraţii şi surorile de credinţă (niciodată ruptă, individualistă, schismatică) şi, astfel, prin harul care nu o părăsea nici o clipă, gusta înţelesuri şi bucurii de negrăit şi însăşi durerea Ei era mereu sfântă şi sfinţitoare.

Ziceam să învăţăm pâş-pâş-ul. Înţeleg prin asta ca, după orice achiziţie care ni se pare că ne-a parvenit pe calea minţii, să ne oprim şi să lucrăm noul înţeles în întreaga lui bogăţie, trăindu-l cu toată fiinţa noastră, până devine limpede că ne-a curăţit şi împlinit creştineşte, cât de cât, acel înţeles.
Nu să alergăm, lacomi, în răceala avidă a minţii noastre nesătule, spre noi şi noi înţelesuri pe sub fesuri. Aşa nu ne foloseşte înţelegerea la nimic. E şi acesta, vai, tot lăcomie. Nu doar că nu sfinţeşte, ci mai şi împătimeşte.

Noi cunoaştem Scriptura şi dogmele cu aceeaşi atitudine şi metodă cu care cunoaştem geografia şi fizica. Or, în creşterea duhovnicească, în despătimirea noastră, acest soi de cunoaştere nu foloseşte la nimic, dimpotrivă, ea răceşte râvna.
Înţelepciunea dumnezeiască a rânduit deja ce şi cât e folositor nouă pentru mântuire şi desăvârşire. De ce nu lucrăm acest ogor, atât cât ni s-a dat? De ce voim noi ogoare, când ţarina ne-a fost deja dată, o dată pentru totdeauna? De ce nu băgăm plugul lacrimii şi rugăciunii mai la adânc în tainiţele noastre sufleteşti? De ce nu voim să fim "fericit bărbatul...?" ci, vai, "strălucit intelectual, oh, bărbatul"?....
De ce, de ce, de ce? De împietriţi la inimă şi de seduşi, de lacomi şi ignoranţi în ale vieţii de evlavie. Din lipsa de responsabilitate pentru viaţa noastră de după moarte.

[Florin-Ionut]

Fraților,

Vă mulțumesc sincer pentru ce ați scris. Răspunsurile voastre îmi sînt folositoare mie, dar și celorlalți care-și pun întrebări de genul acesta.

Pentru Vlad.

Prima parte

,,Legenda salciei.Se spune ca Fecioara Maria, auzind de Rastignirea lui Hristos, a plecat sa-l caute. Ajungand la malul unui rau s-a rugat de o broasca sa o treaca dincolo, dar aceasta nu a vrut spunandu-i ca si ea a avut trei copii care au fost omorati de roata unei carute si nu a mai plans dupa ei. Fecioara a blestemat-o sa se usuce, dar sa nu putrezeasca niciodata. Asa a ajuns la salcie, cea care si-a facut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioara sa treaca raul. Fecioara a binecuvantat-o, ca niciodata sa nu arda, sa rodeasca si sa se inmulteasca oriunde s-ar aseza."

Scurta introducere.Exista o imagine a Maicii Domnului zugravita in scrierile care au fost incluse in canonul Noului Testament care o prezinta impreuna cu ucenicii si rudele sale in camera de sus unde toti impreuna,,stăruiau în rugăciune".Desi pare o imagine care cumva o estompeaza undeva in cadrul grupului, ca in orice tablou valoros, micile trasaturi ale penelului Duhului care a zugravit scena traseaza delicate dar perfecte contururi.Cu greu se putea gasi o definitie mai buna pentru viata acestei extraordinare femei,careia ingerul i-a spus: ,,Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.".Cea care a fost umbrita de,,puterea Celui Preaînalt",a primit vestea pe care o umanitate intreaga o astepta: ,,Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.".Maica Domnului,sfioasa,smerita,blanda,ea ceea care ,,păstra în inima ei toate aceste cuvinte"si-a asumat destinul harazit prin cuvinte simple,umane,atat de frumoase si cuprinzand in ele intregul raspuns al universului la dragostea divina: ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!".Relatarea biblica,construita perfect,ii creioneaza imaginea nici prea apasat si nici neglijent,ci cu sclipiri ale Duhului scoate in evidenta o vorba,un loc,o actiune a ei pentru ca privind imaginea in ansamblu sa fii precum acel copil care deschide o usa a unui paradis pierdut,uimit ca umilul aparentei poate ascunde grandiosul divinitatii.Acesta imagine,fie si daca ar fi fost singura pe care am fi avut-o despre ea,ar fi cuprins intreaga chintesenta a celei care a purtat nemarginitul in ea:staruia in rugaciune,o femeie aparent necunoscuta,de undeva din Palestina primului secol,traia in sufletul ei acele tainice dar vibrante momente de bucurie a celei ce a inteles la ce a fost chemata:

,,Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul.Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu,Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui.Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El.Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi,Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Şi aducă aminte de mila Sa,Precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac."

Maica Domnului dovedeste,mereu si mereu,ca planul lui Dumnezeu de a-si intinde Imparatia pe pamant precum in cer,nu se face prin cei puternici,prin cei aclamati,ci prin cei blanzi,prin cei smeriti,prin cei ce sufera,prin cei insetati dupa neprihanire,prin iubitorii de pace,prin cei nebagati in seama de lume care vrea eroi evidenti,invicibili,puternici dupa standardele ei.Insa prin cei nebagati in seama se intinde Imparatia si pentru ca ei nu sunt vazuti nu este vazute nici acesta mica samanta care creste peste puterea lumii de intelegere si care va cuprinde tot cerul si pamantul.Insa acesti mici,nestiuti dar minunati copii ai lui Dumnezeu nu au parte doar de bucurie si lauda ci si de durere.Inca de timpuriu,Maica a primit din partea lui Simeon o cutremuratoare profetie: ,,Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri.Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.".Oare ce a simtit in acele clipe,cat de mult oare a putut anticipa zbaterea si durerea prin care urma sa treaca?Textul nu spune,lasandu-ne in tacerea ce simbolizeaza ca sunt trairi mai presus de definire.Aceste parca scurte instantanee despre Maica Domnului aduc in fata o imagine extrem de complexa tocmai prin simplitatea ei,pt ca este greu sa incadrezi standarde umane asemenea aspecte,cuvintele parca se dau respectuoase la o parte,aratandu-ti timide undeva dincolo de ele,spre o realitate pe care simt ca nu o pot zugravi in toate complexitatea ei,limitate de marginirea lor.

Critica asa-numitei legende.La polul opus descrierii biblice,credibila istoric si perfect ancorata in echilibrul textului,dimensionata exact la scara potrivita a scoate in evidenta esentialul se afla raul involburat al asa-numitei ,,evlavii populare".Acesta din urma,incapabila de asezarea in perfectiune a Duhului,creioneaza la randul ei o alta imagine,mai spectaculoasa,parca nemultumita de o aparenta saracie a textului care nu-i hraneste suficient dorinta spre senzational.Cadrele alcatuite de Duh se prabusesc unele peste altele,intelesurile colapseaza intr-o imagine absurda si dezechilibrata iar raul furtunos al imaginatiei primitive cu reminiscente pagane cara pe tabloul perfect al textului biblic toate sedimentele amalgamate a ceea ce superstitia populara a dorit sa adauge revelatiei divine,un aport fatidic atat la credinta cat si la adevarul istoric.

Legenda debuteaza cu Maica auzind din straini de crucificarea Fiului ei si plecand sa-L caute.In tabloul initial se face un gol imens,intunecat,ea nu mai este aproape de EL sau impreuna cu ucenicii in rugaciune,bantuie straniu si stinghera undeva pe coclaurii Ierusalimului si are nevoie de ajutorul popular ca sa auda de cutremuratorul eveniment care se intimpla.Cata falsitate in cateva cuvinte,cum cu o lovitura de ciocan a inculturii populare se darama toata constructia biblica extraordinara,izoland-o pe Maica,facand-o de nerecunoscut,parca ocupata cu treburi mai importante(ce blasfemie)decat sa fie alaturi de Fiul ei in acele momente.Replica populara la textul biblic este intunecata si vicioasa,ca si cum un taran beat ar dori sa adauge cu pensula de vopsit garduri contururi peste un tablou al unui geniu.Ce infamie si ce idee oribila se poate transmite prin cateva cuvinte.Insa aria calomniei,pentru ca asta consider a fi acesta pseudo-legenda,era abia la inceput.Fecioara ajunge la marginea unui rau(sa verificati cate rauri de acest tip erau prin Ierusalim)si neputand sa-l treaca roaga o broasca sa o treaca dincolo,aruncand in sfera miticului si al primitivismului textul biblic care nu a gasit de cuviinta sa o faca pe Maica dependenta de o broasca.Acesta din urma,satanic aproape,ii da o replica naucitoare aruncand in derizoriul si arbitrarul mortii unor pui de broasca jertfa Mantuitorului.La acest moment deja nu se mai poate vorbi nici in gluma nici de credibilitate istorica si nici de fidelitate fata de mesajului textului biblic.Povestea o ia razna complet,punand pe picior de egalitate imaginatia needucata(dpdv al cunosterii fie si a evenimentelor relatate in sens teologic)si badarana alaturi de semnificatii divine,profunde si daca va uitati cu atentie veti observa ca in textul biblic nici macar satana nu a reusit sau intraznit sa dea o replica atat de intunecata si perversa in mesajul subliminal pe care-l transmite.Este o monstra de primitivism cu pretentii de evlavie,o stare ce ucide adevarata credinta si pietate.facandu-le dependente nu de lumina Duhului ci de basme si replici din putul gandirii.O oroare.

Partea a-II-a

Mai mult Maica careia urma sa-i treaca sabia durerii prin suflet este degradata la nivelul durerii unei broaste sau poate mai jos de atat:,,si ea a avut trei copii care au fost omorati de roata unei carute si nu a mai plans dupa ei.".Reactia Fecioarei,este o impietate sa pun numele ei in acest context popular mizerabil,este demna de o zeitate pagana,furioasa ca natura prin fiintele ei nu se supune ei si o blesteama pe impertinenta broasca,vinovata la randul ei de faptul ca zeita respectiva batea campii aiurea pe undeva prin Ierusalim in loc sa fie alaturi de Fiul ei si era in intarziere.Din punct de vedere al cunostiintelor stiintifice nici macar nu are rost sa comentam continutul blestemului,este de o absurditate pe care doar o ,,evlavie"de sant combinata cu o totala si iremediabila neagra incultura le puteau genera.Nu conteaza,imaginea are ritm,broastele inteleg oamenii si oamenii blesteama broaste pentru ca ultimele nu trec raul cu ei in spate.Ce aberatie in acesta interpretare populara a unor evenimente biblice sau mai bine zis o adaptare la cat putea intelege acest segment al spiritului popular si totusi ca sa nu fiu complet critic as spune ca aici spiritul popular primitv poate a incercat,nereusit si ametit,sa copieze cumva scena blestemarii smochinului de catre Mantuitor.O copie intr-o oglinda sparta si deformata a unei scene biblice cu profunde intelesuri adaptata aici unui conflict al orgoliilor intre o fiinta umana si o broasca,cu motivatiile lor atat de lumesti si chiar animalice.In fata unei asemenea aberatii nu iti ramine decat sa spui cu tristete: ,,Dies irae, dies illa,solvet saeclum in favilla."

In schimb salcia(nu are rost sa discutam amanunte de tipul cat de lat era raul si cam ce ramuri trebuia sa aiba)rezoneaza cumva cu graba eroinei povestirii si se face luntre si punte(la propriu)depasind marginirea broastei,de unde rezulta ca inteligenta unui copac este superioara inteligentei unui animal.Si eroina sufera o transformare,trecere de la starea de zeita manioasa la zeita naturii care binecuvanteaza(o fi o alta reminiscenta a mitului ancestral despre maica pamantului?)multumita ca macar un copac o asculta o binecuvanteaza pe salcie cu aspcte ce tin de povestile cu Feti-Frumosi si mai putin cu realitatea.Va asigur ca o salcie nu rodeste in desert sa spunem si nici macar in orice locatie in jurul Iersalimului.Simbioza om-natura depaseste simbioza om-animal si astfel o intreaga istorie este rescrisa datorita unei salcii care macar a avut bunul-simt sa intervina pentru a nu asista si la,in mod grotesc,reeditarea mersului Mantuitorului pe apa.Nu se poate spune ca spiritul popular nu a avut limite,pana si pentru el erau deja parca prea multe ingrediente demne de povesti care mai bine nu s-ar spune,imbalsamate intr-un sentimentalism popular ieftin,patetic in cadrul lui lacrimogen,dupa ce realitatile istorice au fost spoliate de orice inteles teologic profund.

In loc de final.Aceea povestioara retarda,ascunsa sub vesnica scuza populara lasa numita ,,se spune" nu contine nimic biblic,nimic istoric si nimic teologic.Ea contine,pentru toate motivele gresite,dorinta populara de a consemna in posteritatea fantasticului ceea ce divinitatea nu a gasit de cuviinta sa consemneze in realitatea textului istoric.Este o lovitura data imaginii istorice si reale a Maicii Domnului,nu are nimic evalvios in ea,o transforma intr-o fiinta asemenea zeitatilor pagane(de unde abordarea populara respectiva s-a si nascut si de unde isi trage si seva falsificarii)umbland departe de evenimente cruciale,parca avand ceva mai bun de facut,blestemand si binecuvantand arbitrar animale si copaci,nemultumita sau multumita in functie de reactia acestora la propria ei culpa.Este o imagine clasica aproape de ,,asa nu"in comparatie cu textul biblic si daca acesta povestioara sordida ar fi singura de acest tip atunci nu ar fi o tragedie.Nu este singura,este doar un mic avanpost al intunecimii mintii populare inca dependenta de paganism,pe care credinta adevarata si realitatea istorica ar trebui sa o extermine fara regrete,nu aduce nimic bun,decat strainii simbioze intre crestinism si paganism,o unire contra firii si contra Duhului,in care paganismul nu este ,,increstinat"ci el paganizeaza crestinismul,il arunca in negura pe care este destinat sa o invinga odata pentru totdeauna,prin puterea Duhului si in contra bigotismului si inculturii.

O sa inchei,in contra acelei imagini pagane,cu un citat din Nicolae Steinhardt: ,,Nu-mi este ruşine să mi-o închipui pe Maica Domnului zbătându-se, cerând, implorând, intervenind, stăruind; după cum nu-mi este ruşine a mi-o închipui copilăreşte – dar nu eretic – alergând la poarta raiului cu o chisea de argint în mână şi cu mahrama pe braţ ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să le ureze bun venit, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceaţă şi să le şteargă sudoarea frunţii şi sângele cu mahrama ei cea sfântă.".Acesta este o imagine frumoasa a Maicii,care ar trebui mereu sa primeze daca tot vorbim de imaginatie, in fata acelei parti a spiritului popular primitiv care inca doarme in constiinta cu zeite pagane furioase,blestamand broaste insensibile si trecand peste ape cu ajutorul unor copaci piosi.Macar este o privire a imaginatiei ridicata spre Cer si spre realitatile lui si nu coborata spre basme pamantesti fara nici un Dumnezeu.

Intr-adevar, poate ca exemplul Maicii Domnului pune cu succes bazele unui inceput de intelegere in ceea ce priveste motivul pentru care Scriptura nu e atat de explicita pe cat ne-am dori noi uneori. Despre Maica Domnului, faptura cea mai slavita din cer si de pe pamant, stim mai putine decat despre oricare dintre apostoli, mai putine decat despre orice alta persoana care a stat in preajma Mantuitorului.

„Dumnezeu a slavit-o pe Maica Domnului si a pastrat-o in tacere. Taina Nascatoarei de Dumnezeu este taina tacerii. De aceea Dumnezeu nu i-a luminat pe oameni pentru a vorbi despre viata ei trupeasca. Biserica insa a slavit-o” Sofronie Saharov

Pornind de la exemplul Maicii Domnului, mi-am amintit de un pasaj dintr-o carte pe care am citit-o recent (a aceluiasi autor). Este un pasaj (dintr-o scrisoare) care cred ca lamureste multumitor problema ridicata in topicul de fata. Nu imi place sa abuzez de citate dar daca as pune in cuvintele mele as strica totul:

„Credința este grea pentru tot omul obișnuit să trăiască rațional. Însă trebuie știut, studiindu-te cu luare-aminte, că mintea omenească este cât se poate de țărmuită, nu poate de la sine pătrunde în tainele dumnezeiesti. Premerge credința, care este neasemuit mai subțire și mai desăvârșită și mai nețărmuită decât mintea. De-abia apoi ajunge omul, prin duhovniceasca cercare, ca și mintea să înțeleagă adevărul. A o explica omului este cu neputință, în măsura în care nu cunoaște viața duhovnicească. Astfel, iată că dumnezeiescul Grigorie Sinaitul zice că adevărul se cunoaște cu duhul, cunoașterea lui este simțirea lui harică, iar înțelegerea lui și expresia în cuvânt sânt de acum urmarea acestui simțământ haric.” - Se poate adauga ceva mai mult ?

paranteza: (scotand citatul din contextul cartii trebuie sa precizez ca el nicidecum nu are ceva de-a face cu erezia spiritualista conform careia omul e format din trup, suflet si duh. Probabil nu e asa usor de explicat exact ce are in vedere Grigorie Sinaitul prin „duh”, dar din cate am inteles eu e vorba de mintea care a fost inviata de harul lui Dumnezeu. De altfel si parintele Sofronie foloseste uneori termenul „mintea-duhul”.)

Vorbind in mod aplicat de legenda, ea ilustreaza foarte bine motivul pentru care eu ma consider jumate grec, jumate rus, 0% român...Lasand orice gluma la o parte, foarte des mi s-a dovedit ca ne flatam degeaba cu asa zisa noastra ortodoxie. Am citit cu atentie paralela pe care o faci cu textul biblic si o consider perfect indreptatita. Ma bucur sa vad ca ai o asezare plina de discernamant fata de Maica Domnului, vreau sa spun ca imi pare compatibila cu ceea ce observ in citatul parintelui Sofronie pe care l-am postat la inceput. In acelasi timp nu ma pot abtine sa observ neputinta totala a cuvintelor cand li se acorda rolul de a ne pune fata in fata cu ceea ce a trait Ea, neputinta pe care dupa cum ai marturisit, ai sesizat-o si tu.

Tot in legatura cu asezarea pe care o promoveaza mizeria aia de poveste: interesant este cum acelasi tip de deviere isi poate gasi loc in persoane mult mai rafinate intelectual si mai educate decat cele care au nascocit legenda in cauza (a se vedea „ortodoxia” lui Olivier Clement sau Paul Evdokimov). Intr-un fel, aproape as fi tentat sa spun ca prefer povestioarele precum cea de mai sus fiindca in acest caz toata lumea poate observa ca are de-a face cu o mare porcarie pe cand in cea de-a doua situatie...

In loc de concluzie, o sa inchei conform ideii pe care am pomenit-o intr-unul din mesajele anterioare. E vorba despre ideea conform căreia, cel mai sigur program al nostru, cei „sfasiati de necunoastere”, e acela de a curata locul pentru ca venind harul, insusi Dumnezeu sa ne invete toate. Deci pe linia unui „ecumenism” de tipul: Hai sa ne sfatuim cum sa scapam de pacat, inchei cu urmatoare cateva randuri din viata Maicii Domnului, scrisa in Bizantul secolelor 7-9 de catre Epifanie Monahul care a incercat sa sintetizeze o serie de traditii fixate initial in scris sub forma unor texte atribuite Apostolilor:

„În templul Domnului era un loc retras, aproape de porticul jertfelnicului, unde stăteau numai fecioarele. După adunările liturgice și încheierea lor, fecioarele se întorceau toate la ai lor, dar Maria stăruia în paza jertfelnicului și a templului și slujind preoților. Iar purtarea ei era aceasta: serioasă în toate, vorbind puțin, repede la ascultare, plăcută la vorbă, lipsită de îndrăzneală față de orice om, fără să râdă, netulburată, fără să se mânie, închinătoare, respectuoasă, cinstind și închinându-se oricărui om, astfel încât toți se mirau de înțelegerea și vorba ei.”

Mulțumesc pentru timpul și efortul investit, mulțumesc pentru atitudine. Simt că a fost de folos. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de VladCat

[...]inchei cu urmatoare cateva randuri din viata Maicii Domnului, scrisa in Bizantul secolelor 7-9 de catre Epifanie Monahul care a incercat sa sintetizeze o serie de traditii fixate initial in scris sub forma unor texte atribuite Apostolilor:

„În templul Domnului era un loc retras, aproape de porticul jertfelnicului, unde stăteau numai fecioarele. După adunările liturgice și încheierea lor, fecioarele se întorceau toate la ai lor, dar Maria stăruia în paza jertfelnicului și a templului și slujind preoților. Iar purtarea ei era aceasta: serioasă în toate, vorbind puțin, repede la ascultare, plăcută la vorbă, lipsită de îndrăzneală față de orice om, fără să râdă, netulburată, fără să se mânie, închinătoare, respectuoasă, cinstind și închinându-se oricărui om, astfel încât toți se mirau de înțelegerea și vorba ei.”

Vlad,

Îngăduie să subliniez acest citat, deoarece nu toți au răbdare și timp să parcurgă textele lungi. Mi-ar părea rău să fie trecut cu vederea.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Vlad,

Îngăduie să subliniez acest citat, deoarece nu toți au răbdare și timp să parcurgă textele lungi. Mi-ar părea rău să fie trecut cu vederea.

Ma bucur ca l-ai gasit de folos

Vlad(scuze pt ora tarzie de raspuns) si eu iti multumesc pentru dialog si observatii(foarte utile si pertinente),mi-am notat mai multe aspecte din ce ai postat dar in special o idee dintr-un citat postat de tine pe care sper,undeva candva :) sa apucam sa o discutam,poate intr-un cadru mai linistit.M-ar interesa profund detalii cat mai amanuntite despre acel aspect,din perspectiva ortodoxa,sau ca sa fiu mai exact din perspectiva surselor traditiei ortodoxe.Sa ne auzim cu bine,Doamne ajuta !