Noi si tara noastra

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Vlad ti-am adus ceva,in continuarea,cumva,a celor spuse de tine,un gand din jurnalul duhovnicesc al Arhimandritului Paulin Lecca:,,Alexis Carrel afirma ca marii creatori au fost si oameni cu caractere barbatesti puternic exprimate psihologic,neuro-endocrin si somatic.Am cunoscut multi oameni care,fara a fi creatori si nici mari,au mostenit,totusi,un caracter barbatesc bine exprimat,ba chiar creandu-le probleme,caci lupta cu impulsurile ereditare este foarte grea chiar si pentru oamenii duhovnicesti,cu atat mai mult pentru cei la inceputul caii launtrice spre mantuire.Daca cineva este mai sters din acest punct de vedere,poate ca nu are prea multa lupta cu el insusi,dar nici meritele pe care le dobandeste orice nevoitor crestin in lupta cu stapanitorul intunericului acestui veac,cu ispitele lumii si cu propriile patimi...unde nu-i lupta nu poate fi nici biruinta si nici incununare.

Si apoi,gandinu-ma la afirmatia lui Carrel,cred ca aceasta putere barbateasca,canalizata prin vointa dinspre erosul obisnuit catre dragostea de Dumnezeu si slujirea aproapelui,ne scoate,pe toti cei constienti de aceasta minunata metanoie,dintr-o viata lipsita de seva spirituala,fara ideal si fara entuziasm.."

Multumesc Pelerinule! Fragmentul imi aduce aminte de faptul ca parintele Sofronie avea la un moment o idee intrucatva similara:
„(...)Iar atunci, împreună cu Sf. Siluan, ne-am aplecat asupra problemei celor robiți de patimi. La unii patimile iau o forma prea trubulenta, care intuneca mintea, si omul „face carea nu voieste,” cum zice apostolul Pavel. Si am pomenit de anumite fapte cand pe calea nevointelor unii monahi au stiut sa-si struneasca caracterul - caracter navalnic, furtunos, patimas - si au devenit oameni blanzi si pasnici, mai mult decat cei ce fusesera astfel din firea lor.
In timpul discutiei l-am intreabat pe Sf. Siluan: S-ar zice cu adevarat ca parca mai bine ar fi dintru inceput sa fii stapanit de patimi, iar dupa aceea sa pornesti lupta pentru curatia vietii pe care o cer poruncile lui Hristos.
El a zis:
- Da, cei ce se lupta cu firea lor patimasa au un anume avantaj, prin faptul ca la ei problema primeste o forma si o incordare tragica. Dar daca este sa scotoim pilda Maicii Domnului, atunci toate teoriile noastre se naruie. Ea dupa fire totdeauna a fost blanda si pasnica, si astfel fiind, a ajuns la putinta de a primi Cuvantul Dumnezeiesc. Fara nici un fel de navalnicii patimase, din anii copilariei a intrat in rugaciune si a atins cele mai inalte masuri ale desavarsirii. Daca, nefiind tinuta de patimi, si nesuferind din pricina puterilor navalnice, Maica Domnului a ajuns la o astfel de inaltime a blandetei si a sfinteniei, reiese ca nu este nicidecum nevoie sa fii purtator de mari patimi, indoieli si, in general, conflicte launtrice tragice - adica starea de care se plange A. S. Puskin: Ce vrajmasa stapanire/Smulsu-m-a dintru-a nu fi/Pus-a-n suflet patimire/Si in minte a ma-ndoi?.
Iata o foarte reusita descriere a omului patimas.
Astfel stam in fata tainei facerii vecinicilor dumnezei, care vecinic vor petrece ca prieteni si ca rudenii - frati ai lui Iisus Hristos, si ca fii ai Tatalui Ceresc - in acest țel”
Cred ca fragmentul asta duce gandul lui A. Carrel, lui P. Lecca, lui S. Saharov, pana la capat, ori mai bine zis, pana la cel mai indepartat punct care poate fi atins acum...
Revin putin si asupra primului meu mesaj dorind sa introduc o nuanta suplimentara: proiectele care se axeaza pe o orizontala consistenta (atat cat poate fi orizontala consistenta) nu consider in mod idilic ca ar trebui anatemizate „by default”, ci doar consider ca nu mai sunt posibile in vremea asta. Cred ca o ultima sansa ar fi fost in interbelic, desi am intalnit si opinii conform carora si acest interval s-a desfasurat dupa aruncarea zarurilor. Daca as putea crede ca aceste proiecte sunt posibile nicidecum nu le-as condamna pe principiul: „apofatismul nu incape in noi iar catafatismul il lepadam fiindca nu e apofatism”. Intre unul care citeste despre vederea luminii taborice dar nu se roaga deloc si unul care munceste ca sa faca milostenie fratelui orice om normal il prefera de o mie de ori pe cel de-al doilea Insa dupa cum vad eu lucrurile, problema acum, e foarte drastica. Sau, ca sa inchei tot in termenii parintelui Sofronie :) : „Asa cum inteleg situatia la care s-a ajuns in lume in ultimii cativa zeci de ani, nu ne mai ramane alta cale decat sa patrundem in taina invataturii lui Hristos, sa cunoastem pe Hristos in deplina desavarsire cu putinta omului.”

Stii Vlad,tu,prin cele scrise in partea finala a mesajului tau,te regasesti cumva in faza de inceput a crestinismului,ai un simt oarecum ultimativ(dintr-o optica isihasta?) al evenimentelor si il inteleg intrucat,ca o parere personala,spre timpul final al istoriei crestinismul se va asemana foarte mult cu perioada de inceput.Nu pot spune ca nu m-au bantuit si pe mine idei de acest tip,nu neaparat o zadarnicie a eforturilor umane cat o ascutire a timpului ramas si mutarea prioritatilor definitiv si oarecum radical.Insa cred ca inca se mai poate face ceva sau cel putin sper asta,merita sa incercam cat timp mai este speranta.Simtul drastic,de care spui tu,va veni cu siguranta,sau poate deja a venit.

Insa incerc sa privesc dintr-o optica precum a crestinii din trecut:desi Parusia nu a venit in timpul vietii lor,desi si-au dorit mult asta,trecerea de la entuziasm la lupta pe termen lung s-a facut fara regrete,lucru extraordinar daca stai sa te gandesti.Chiar si in scrierile primelor doua secole nu vei gasi nici o umbra de dezamagire,de abandon,de clatinare.A fost o trecere de negasit in nici o alta credinta in acest mod,nu un abandon ci acceptarea senina si plina a incredere a unor ratiuni divine ce pot transcede simtul nostru istoric.Daca a venit clipa sa facem drumul invers atunci sper sa il fac in acelasi mod si cred ca este un drum care,fara regrete,imbina ambele viziuni :)

Ai dreptate, simtul ultimativ vine dintr-o optica care isi doreste sa fie isihasta, pentru mine e destul de clar ca parintii nu au facut si nu fac niciodata distinctii de fond intre calea calugarilor din pustie si calea omului casatorit, a omului din mijlocul cetatii. Aceeasi instrainare de lume, aceeasi cale de rugaciune, acelasi scop si aceeasi responsabilitate si la unul si la altul; formele difera dar a lua prea mult in seama formele se numeste „formalism” :).
In orice caz ma bucur sa vad ca am reusit sa ma exprim intr-un mod care sa poat fi cat de cat inteles.
p.s.: tot ma bucur sa vad ca esti pregatit sa fugi si tu cu noi in munti :P

[Mena59]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

,,Opera de închegare a sufletului românesc într-un tot unitar nu se poate desăvârşi din cauza ambiţiilor politice necugetate şi a inerţiei condamnabile, de oare dau dovadă intelectualii.Şi când rostesc cuvântul „intelectuali” nu mă refer la indivizii, care-şi revendică acest titlu în baza unei sarbede diplome purtată în fund de buzunare, ci îmi îndrept gândul către acele elemente admirabile ale vieţii noastre cărturăreşti — desprinse din cercul viţios al pedanteriei sau al încrederii în sine prea mult.

„Intelectual” în înţelesul etic al cuvântului este ceva mai mult decât trepăduş politic. “Intelectual” în înţelesul naţional al cuvântului este categorie opus noţiunii de „înstrăinare” sau „necinste”. Sub acest raport coeficientul numeric al „adevăraţilor intelectuali” este foarte scăzut”.Ieşit de pe băncile universităţii, tânărul titrat îşi croeşte planuri uriaşe de viitor — nesocotind întru totul realităţile vii întâlnite la tot pasul. De aceea , ciocnirea lui cu greutăţile vieţii îi distrug iluziile — făcând din el un sceptic, un nemulţumit — şi mai apoi un „închinător la arginţi”.Mentalitatea, deci i s-a pervertit. Apucat pe drumul abzicerii de la comandamentele conştiinţei, intelectualul îşi făureşe drept ţintă supremă a vieţii lui — banul. Conştiinţă, caracter, cinste — toate sunt de vânzare la intelectualul schimbat astfel spiritualiceşte.

Şi din acest punct de vedere străinul profită. Cu monedă sunătoare el împânzeşte toate administraţiile publice, îmbrobodeşte simţământul naţional şi narcotizează sistematic simţurile raţiunii intelectualului — pus în locuri de conducere a mecanismului atât de complicat, care este Statul. Cu această monedă blestemată străinul slăbeşte temeliile Statului naţional, împiedecând unificarea sufletească într’un tot armonic.Iar domnul „intelectual ” priveşte nepăsător la surparea progresivă a clădirii naţiei româneşti. In faţa planului infernal de slăbire a încheeturilor etnice româneşti, „intelectualul ” are datoria să iasă din amorţeală.

Crescut în crezul ideei naţionale şi al adevăratei iubiri de legea strămoşească, „domnul intelectual ” trebue să lucreze fără obosire la întărirea sufletului şi fiinţei româneşti.Declaraţiile sale sentimentale, uneori chiar patetice , la zile de praznic, nu au nici o valoare atâta timp — cât faptele n-au dovedit mărturia dreaptă a vorbelor.Simţământul de „cinste ” şi „omenie” trebuie înscăunat la loc de frunte — iar nu ca acum, când asemenea idei stârnesc zâmbetul compătimitor al celor tociţi în rele.

„Solidaritatea naţională ” întemeiată pe adevărurile organice ale naţiei să călăuzească paşii conştiinţei fiecărui intelectual român.Nu servirea intereselor străine, protivnice vieţii conştiente în cadrul de stat naţional, ci ajutarea reciprocă a fratelui de acelaş sânge ne va duce la izbândirea idealului, scump tuturor."(Nae Ionescu despre datoria intelectualilor,in ,,Infratirea romaneasca" in anul 1930)

Drept sa-ti spun, nu am replica!
Primul cuvant care mi-a venit in minte, ca replica la replica ta, a fost: "touche!"
Da, discursul citat de tine m-a atins. Placut.
Recunosc, daca nu ai fi scris de unde ai citat si cand a fost publicat articolul as fi putut sa jur ca este o analiza a prezentului.
Recunosc, starea de atunci a natiunii este identica celei de acum si asa va fi pana in ziua de apoi... Iar noi, unii dintre noi, si cei de dupa noi ne vom zbuciuma cautand solutii si visand la cum ar trebui sa fie si nu este. Din pacate un asemenea discurs tinut acum ar fi etichetat ca demagogie.
Recunosc, mi-a placut foatre mult cum m-ai contrazis. Frumos!

Frumos dar trist nu?Mai bine era sa aveti dvs dreptate si acel discurs sa fi fost doar o severa avertizare din trecut,nu o eterna certitudine.Mai am si altele dar pana si Socrate si-a baut cupa cu otrava cu inghitituri mici :) Imi vin mereu in cap,in momentele de tristete,niste cuvinte,intr-un moment de tristete si mai mare,ale lui Petre Tutea dar mi-am promis sa nu le scriu aici ca sa nu fug(inca)cu Vlad in munti :)

link eliminat

[guardian knight]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Aleg să nu emigrez cînd poate aș fi avut șansa. Lucrez la o firmă românească. Îmi cumpăr o Dacie amărîtă ca să rămînă niște bani în țara mea, să plătesc niște salarii conaționalilor care muncesc pe linie. Aleg să mănînc de la piață și mai puțin de la supermarket. Cumpăr pe cît posibil lucruri românești. Bat la cap foști colegi de studenție să nu mai arunce gunoiul pe jos, ci la coș - iar după ani de zile insistențele dau roade. Nu mi-e rușine să vorbesc despre propria credință cînd e cazul, încerc să dau exemplu de comportament creștin. Dacă am ocazia, ies în stradă și protestez împotriva folosirii cianurii șamd, deci nu sînt indiferent. Încerc să fiu ecologist: să nu cumpăr plastic și materiale sintetice decît dacă sînt absolut necesare, să arunc gunoiul selectiv, să nu consum apă / curent / gaz decît dacă trebuie neapărat, să nu accelerez mașina inutil. Etc.

Dacia, nu e deloc o masina "amarata" !!!
Din pacate, piesele sunt occidentale, si intregul proiect este facut de Renault,numai tabla si plasticul fiind romanesti !!!
Mie unu, imi place foarte mult masina, si cred ca e foarte reusita !!!

[cezar_ioan]

În omul care a reuşit performanţe magnifice în sensul distrugerii
şade un înger
trist.
În poporul distructiv,
cerul întreg.

Cât, oare, desparte DA-ul de Nu?...
Fiinţa de nefiinţă.
Iubirea de ură?

Puţin, atât de puţin încât devine abis de nepătruns, deseori.

[Mena59]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Frumos dar trist nu?Mai bine era sa aveti dvs dreptate si acel discurs sa fi fost doar o severa avertizare din trecut,nu o eterna certitudine.Mai am si altele dar pana si Socrate si-a baut cupa cu otrava cu inghitituri mici :) Imi vin mereu in cap,in momentele de tristete,niste cuvinte,intr-un moment de tristete si mai mare,ale lui Petre Tutea dar mi-am promis sa nu le scriu aici ca sa nu fug(inca)cu Vlad in munti :)

Da, foarte frumos... dar la trecut. In prezent este doar trist.
Am citit si cele scrise de VladCat. Aveti acelasi mod inalt oratoric de a va exprima si acesta imbinat cu citatele minunate care vin sa sustina afirmatiile voastre au avut un efect bun asupra mea.
Mi s-a parut ca Vlad a spus cam ceea ce am spus si eu in cuvintele mele saracacioase. Sper sa nu par prea ingamfata si ma sa scuze Vlad daca ma insel.
Admir felul in care m-ai contrazis dar voi continua sa cred ca am dreptate.
Socrate a spus tot ce avea de spus. A baut cucuta dar tot nu a tacut ci printre inghitituri a multumit zeului medicinei pentru ca odata cu inghitirea otravii sufletul lui se va vindeca de legatura cu trupul.
Spuneti ce aveti de spus, oameni buni, voi, cei care aveti ceva de spus. Vanitosii va vor ocara oricum, fie de veti zice, fie de veti tacea.

[Florinvs]

Din pacate, desi poporul roman are si calitati certe (ospitalitatea, inventivitatea, o fire mai calda, mai vesela, etc) totusi are si unele defecte! Aici ar fi cea mai mare problema- in sensul de a schimba o anumita mentalitate ce incurajeaza lenea, invidia (cunoscutul proverb romanesc "sa moara si capra vecinului"), ciubucul si spaga (desi probabil mostenite de la turci, astazi cred ca mai mare spaga si ciubuc exista in sistemul de stat din Romania chiar decat cel din Turcia!) si "munca"" facuta in stilul "las-o ba ca merge asa""!
Intai sa reusim sa schimbam aceste aspecte paguboase din mentalul colectiv (si asta depinde exclusiv de noi ca popor- nici UE si nimeni altcineva nu poate face asta in locul nostru!), si apoi putem discuta de agricultura, industrie, transporturi, educatie, sanatate, etc!