Despre pogoraminte

[Mihnea Dragomir]

Să nu confundăm noţiunea de "canon", care este lege eclezială ce trebuie respectată şi care are, ca orice lege, o activitate (adică nu se aplică nici retroactiv, nici ultraactiv) cu noţiunea de "canon de pocăinţă" pe care îl dă preotul confesor unui penitent şi al cărui scop principal este remisiunea consecinţelor temporale ale păcatelor (alt scop ţinând de urcuşul spiritual). În materie de canon de pocăinţă, nu există legi, decât cel mult orientări, iar confesorul este competent (şi răspunzător în faţa Celui care l-a delegat) să ţină sau să nu ţină seama de asemenea orientări, ori chiar, în cazuri speciale, să dea absolvire fără nici un canon de pocăinţă. Este, cred eu, o îndrăzneală cam mare să cerem socoteală preoţilor spunând că dau canoane de pocăinţă prea indulgente: credem ori nu credem că Dumnezeu vorbeşte prin gura lor şi că, atunci când sunt în exerciţiul Sfintelor Taine, acţionează ca alter Christus ? Dacă spunem că noi credem aceasta, atunci înlocuiţi propoziţia "confesorul dă canoane prea indulgente" cu propoziţia "Cristos dă canoane prea indulgente" şi vedeţi cum sună. Ce canon de pocăinţă a dat El tâlharului din dreapta ? Dar uşuraticei care era să fie ucisă cu pietre ? Eu zic să mulţumim Domnului că nu ne dă, prin gura preoţilor Săi, canoanele pe care, de fapt, le-am merita !